ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6945/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea, comunicarea, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a unor informații privind meniurile decadale la toate normele de hrană, raportat la toate meniurile decadale din sezonul de iarnă, substituirile realizate în cadrul tuturor normelor de hrană, menționând produsele cu care se substituie.

Prin sentința civilă nr. 872/2020 Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001 și domiciliul reclamantului.

2.1. Prin sentința civilă nr. 988 din 22 septembrie 2020, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Maramureș a reținut că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, care stabilesc o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, iar reclamantul se află, în prezent, în executarea unei pedepse privative de libertate, fiind deținut în Penitenciarul Oradea, în circumscripția teritorială a Tribunalului Bihor, instanță în a cărei rază teritorială se află și sediul autorității pârâte.

2.2. Prin sentința civilă nr. 806/CA din 13 noiembrie 2020, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Bihor a reținut că cererea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001, act normativ care, potrivit art. 22, prevede o competență teritorială alternativă, iar reclamantul a optat pentru introducerea cererii la instanța de la domiciliul său, situat în municipiul Baia Mare.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că cererea adresată instanței de contencios administrativ a fost întemeiată și motivată în raport de dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la comunicarea informațiilor care i-au fost solicitate prin cererea adresată la data de 02 octombrie 2019 și pe care, susține reclamantul, pârâtul nu le-a comunicat, deși îi incumba această obligație.

Prin urmare, în stabilirea instanței competente să soluționeze cererea, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora:

"În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice."

Pornind de la textul de lege anterior citat, Înalta Curte constată că acesta reglementează o competență teritorială alternativă, între instanța de la domiciliul reclamantului și cea de la sediul autorității pârâte, în speță între domiciliul reclamantului A., situat în municipiul Baia Mare, județul Maramureș și sediul Penitenciarului Oradea, situat în municipiul Oradea, județul Bihor. Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar în cauza de față, reclamantul și-a exercitat dreptul exclusiv de opțiune în favoarea instanței de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Maramureș, alegerea reclamantului fiind opozabilă atât instanței de judecată, cât și pârâtului.

Înalta Curte mai reține că domiciliul reclamantului nu poate fi considerat sediul penitenciarului unde se execută pedeapsa privativă de libertate, astfel cum a argumentat Tribunalul Maramureș, locul de detenție neputând fi subsumat definiției legale a domiciliului persoanei fizice, în sensul de locuință principală, conform art. 87 din C. civ.. Chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului, în raport de care putea adresa cererea Tribunalului Maramureș.

Pe cale de consecință, atât timp cât reclamantul are domiciliul în municipiul Baia Mare, județul Maramureș, conform datelor din actul de identitate, acesta este domiciliul în raport de care se va stabili competența instanței de judecată, din punct de vedere teritorial.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Penitenciarului Oradea, în favoarea Tribunalului Maramureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.