ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 461/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Penitenciarului Mioveni, obligarea acestuia din urmă la comunicarea tuturor informatiilor de interes public solicitate prin adresa inregistrată la pârât sub nr. x/5.02.2020.

2.1. Prin sentința nr. 1484 din data de 30 iulie 2020, Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținând că, deși domiciliul reclamantului se află pe raza județului Maramureș, iar acesta avea drept de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial, stabilite de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, a învestit tribunalul din raza teritorială a locului de detenție de la data formulării actiunii.

Or, nu există nicio prevedere legală specială care, pentru situația persoanelor lipsite de libertate, să stabilească în mod expres un regim derogatoriu de la norma specială sau dreptul comun în materia contenciosului administrativ, sediul locului de deținere avut în vedere de reclamant nefiind un criteriu legal pentru stabilirea instanței competente teritorial.

2.2. Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 989 din 22 septembrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 ce constituie temeiul acțiunii și faptul că penitenciarul stabilit de catre Administrația Națională a Penitenciarelor unde petentul execută pedeapsa privativă de libertate este Penitenciarul Oradea.

În acest sens, s-a apreciat că noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt.

Astfel, reclamantul fiind în executarea unei pedepse privativă de libertate în penitenciar, criteriul locului de deținere în care persoana condamnată execută pedeapsa este unicul criteriu rezultat din dispozițiile legale invocate, cu efecte în determinarea instanței competente după domiciliul reclamantului.

2.3. Prin sentința nr. 865 din 27 noiembrie 2020, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, față de prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, că împrejurarea că reclamantul execută o pedeapsă privativă de libertate, pe o anumită durată determinată, într-un penitenciar, nu va conduce la concluzia că domiciliul acelei persoane se află în penitenciar, ci interesează (în măsura în care reclamantul nu a înțeles să își aleagă un alt domiciliu procesual) doar locul citării reclamantului, neinfluențând competența teritorială de soluționare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, în calitate de persoană ce se pretinde vătămată în drepturile sale prevăzute de această lege,

Acest obiect se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, lege care are caracter special, în raport cu legea generală - Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice.

Se instituie, așadar, în favoarea tribunalului, competența materială exclusivă în soluționarea cauzelor întemeiate pe acest text de lege.

În cauză, se impune însă a fi tranșată noțiunea de domiciliu, în raport cu împrejurarea că reclamantul se află în penitenciar în executarea unei pedepse privative de libertate.

Instanța de control judiciar reține, având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001, că nu există norme derogatorii în privința persoanelor privative de libertate, singurul criteriu legal ce poate fi luat în considerare pentru stabilirea competenței teritoriale este acela al domiciliului de drept al reclamantului.

Astfel de norme derogatorii nu se regăsesc nici în în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în care se prevede că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Prin urmare, nu există o prevedere legală expresă care să stabilească o competență exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Așadar, locul de detenție nu se subsumează noțiunii de domiciliu, în sensul de locuință principală, conform art. 87 din C. civ., noțiune care nu trebuie confundată cu locul citării unei persoane, loc care, în cazul persoanelor condamnate ce execută o pedeapsă privativă de liberate, va fi întotdeauna penitenciarul în care respectiva persoană își execută condamnarea.

Or, chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului, în raport cu care putea adresa cererea de chemare în judecată.

O interpretare contrară ar conduce la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază, aspect de natură a invalida voința legiuitorului.

Prin urmare, având în vedere că domiciliul reclamantului se află pe raza județului Maramureș, acesta va fi avut în vedere la stabilirea competenței teritoriale, locul de detenție unde partea se află în executarea unei pedepse neputând fi invocat pentru o eventuală prorogare de competență.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Penitenciarului Mioveni, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.