ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1507/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2007, reclamantele A. și B. au chemat în judecată Academia Română și Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, solicitând constatarea nevalabilității titlului statului cu privire la imobilul situat în București, str. x, sector 1 (apartamentul nr. x împreună cu cota de teren de 58,12% aferentă acestui apartament, de 140,04 mp din totalul de 242,49 mp și suprafața de teren de 458,21 mp (curte și grădină); constatarea calității sale de unice și reale proprietare ale imobilului mai sus menționat; obligarea celor două pârâte să-i lase în deplină proprietate șiliniștită posesie atât apartamentul cât și terenul aferent, urmând a restitui totodată "toate obiectele și mobilierul montate în el sau aparținând celor montate în el".

La data de 07.05.2008, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1283/22.11.1996, s-a hotărât transmiterea imobilului, cu bunurile și terenul aferent, proprietatea publică a statului, situat în București, str. x, din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului de sub egida Academiei Române, respectiv: subsol, parter și etajul 1 (art. 1).

La data de 18.06.2008, reclamantele au precizat acțiunea, solicitând tot mobilierul montat în zidurile ce compun apartamentul revendicat (dulapuri, biblioteci, rafturi și tot ce deservea imobilul la data preluării); o garnitură mobilă sufragerie englezească, compusă din: servantă, masă cu scaune (de 6, respectiv 12 persoane), oglinzi cu ramă sculptată montate în pereți; mobilă birou compusă din: bibliotecă, birou.

La termenul din 05.05.2010, reclamantele au precizat temeiul de drept al acțiunii introductive de instanță, și anume: dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 1/30.01.2009, respectiv art. 1, 2, 7, 10, 21, 22 și următ.; art. 6 din Legea nr. 213/1998; art. 480; art. 481 C. civ. deciziile RIL nr. 20/2007 și nr. 33/2008 pronunțate de Înalta Curte de CasațieșiJustiție, secția Civilă; art. 44 din Constituția României; art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 1.03.2011, reclamantele au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, solicitând introducerea în cauză a numitei C. și obligarea acesteia să lase în deplină posesie și proprietate spațiile aferente apartamentului 1 (București, str. x), respectiv: subsol (conform anexei nr. 6 contract vânzare cumpărare nr. x/1948), camera 2, boxa improvizată în spațiul comun; la parter (conform anexei nr. 7); garaj, plus anexa aferentă; camera 7; la mansardă (bucătărie, duș, WC, terasă); părțile comune pod, spălătorie, călcătorie, căi de acces, etc; teren în suprafață de 458,21 mp.

Prin încheierea din 5.01.2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a dispus conexarea dosarului nr. x/2011 la prezentul dosar, nr. x/2007

Prin acțiunea înregistrată în dosarul conexat, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Municipiul București prin Primarul General, S.C. D. S.A. și C., constatarea nevalabilității titlului statului cu privire la imobilul situat în București, str. x, sector 1 (apartament et. 1, împreună cu cota de teren de 58,12% aferentă acestui apartament, adică 140,94 mp din totalul de 242,49 mp și suprafața de teren de 458,21 mp (curte și grădină); constatarea calității sale de unice și reale proprietare ale imobilului mai sus menționat; obligarea celor tuturor pârâților a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie atât apartamentul cât și terenul aferent; obligarea în solidar a tuturor pârâților, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 481 - 480 din C. civ., art. 6 CEDO, art. 1 Protocolul 1 Adițional la CEDO, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 541/7.01.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis acțiunea principală, a obligat pârâtul Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului să emită decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură a apartamentului nr. x de la etajul I al imobilului situat în București, str. x compus din hol, birou, sufragerie, două dormitoare, oficiu, baie, bucătărie și terasă împreună cu cota de teren aferentă construcției, de 58,12%, precum și cu terenul în suprafață de 458,21 mp ce formează curtea și grădina imobilului, pe numele reclamantelor; de asemenea, a obligat pârâtul I.N.S.T. să emită decizie sau dispoziție de restituire în natură pentru pivnița de legume, pivnița de vinuri, cămara, rezerva și încăperea cazanului de abur aflate la subsol, precum și spațiile aflate la parterul imobilului pe numele reclamantelor; a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr. x din imobilul situat în București, str. x, sect. 1; a constatat calitatea reclamantelor de proprietare ale apartamentului nr. din str. x sector 1 București; a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâta C.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Academiei Române; a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea bunurilor mobile; a obligat pârâții Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Academia Română la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON către reclamante.

Prin decizia nr. 659 R/4.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins excepția lipsei de interes în promovarea recursurilor declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Academia Română. S-au admis recursurile formulate de reclamantele B., A., pârâții Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 541/7.03.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata intervenientă C.. S-a casat sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 19.05.2016, s-a dispus disjungerea acțiunii având ca obiect revendicare imobiliară în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primar General și E., în calitate de moștenitor al pârâtei defuncte C..

La ultimul termen de judecată, reclamantele au precizat că solicită restituirea în natură, în baza Legii 10/2001 și a părții de la mansardă în contradictoriu cu Municipiul București.

Prin sentința civilă nr. 1545/24.11.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General, în raport de cele reținute anterior și stabilite de Curtea de Apel în privința cadrului procesual și a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, care a fost obligat să emită în favoarea reclamantelor dispoziție de restituire în natură.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele, iar pârâtul Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului a formulat și apel și recurs, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin încheierea din 20.02.2018, Curtea de Apel București a calificat calea de atac ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 1211 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârât, s-a admis apelul declarat de reclamante și a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost obligat pârâtul INST să restituie în natură imobilul situat în str. x.

Prin decizia civilă nr. 1706 din 09 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția tardivității și excepția nulității recursului, invocate de către intimatele-reclamante B. și A., a admis recursul declarat de pârâtul Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului împotriva deciziei nr. 1211 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei Curții de Apel București, spre rejudecare, ca instanță de recurs.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la termenul din data de 02 martie 2020, recurentul-pârât Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, prin reprezentant, a recuzat membrii completului de judecată C12R, considerând că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare.

Prin încheierea din 12 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de recuzare a completului 12R, compus din președinte F., judecător G. și judecător H., ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 12 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.

În cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului a apreciat că soluția de respingere a cererii de recuzare este nelegală și netemeinică, fără a dezvolta critici care să susțină, în opinia acestuia, cererea de recurs.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În speță, recursul a fost exercitat împotriva încheierii din 12 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins cererea de recuzare a completului 12R, compus din președinte F., judecător G. și judecător H., ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."

Așadar, încheierea de respingere a cererii de recuzare nu are, din punctul de vedere al căilor de atac un regim propriu, ci căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acesteia sunt supuse aceluiași același regim juridic care se aplică căilor de atac ce pot fi formulate împotriva hotărârii asupra fondului, astfel că această încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul și doar în ipoteza în care fondul cauzei ar fi susceptibil de vreo cale de atac.

Recuzarea este un simplu incident în judecarea cauzei, incident care se rezolvă în cursul judecății, astfel că, în lipsa unei norme speciale și derogatorii, nu se poate admite ca, pentru încheierea prin care se rezolvă acest incident, să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea asupra fondului.

Pe de altă parte, potrivit art. 282 alin. (2) coroborat cu art. 316 din C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt s-au s-a suspendat cursul judecății, iar potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii sunt hotărâri irevocabile.

În speță, prin încheierea recurată, s-a respins o cerere de recuzare formulată în cadrul unui dosar având ca obiect soluționarea recursului împotriva sentinței civile nr. 1545/24.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Prin urmare, coroborând textele legale anterior menționate, întrucât, în speță, hotărârea ce se va pronunța în soluționarea recursului, are caracter irevocabil, reiese că, încheierea prin care s-a soluționat un incident procedural (cum este cazul încheierii atacate cu recurs în cauză, prin care s-a respins o cerere de recuzare formulată de recurent), care nu a avut drept consecință întreruperea sau suspendarea cursului judecății, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Principiul legalității căilor de atac, prevăzut de dispozițiile art. 129 din Constituție, presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, încheierea din data de 12 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, recursul formulat în cauză fiind inadmisibil, Înalta Curte urmează a-l respinge în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului împotriva încheierii din 12 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.