ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2020

HOTĂRÂRE

14.07.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 15 octombrie 2019, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeana a Finanțelor Publice Vaslui, ca prin hotărârea ce va pronunța, instanța să dispună, în principal, admiterea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită a obligațiilor fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi din data de 01.10.2019 și, în consecință anularea titlurilor executorii, a adresei de înființare a popririi și a executării silite înseși. În subsidiar, a solicitat admiterea contestației la executare și anularea titlurilor executorii inserate în adresa de înființare a popririi din data de 01.10.2019, anularea adresei de înființare a popririi din data de 01.10.2019, precum și anularea executării silite înseși efectuate împotriva contestatorului în cadrul dosarului de executare nr. x, ca fiind nelegala. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii a arătat că intimata i-a comunicat prin intermediul Spațiului Virtual adresa de înștiințare privind înființarea popririi din data de 01.10.2019, în care acesta este înștiințat despre instituirea măsurii indisponibilizării sumelor de bani existente, precum și a celor viitoare provenite din încasări zilnice în conturile deschise la B. și la C., până la concurența sumei urmăribile de 41.464 RON, stabilită în baza titlului executoriu constând în Decizia nr. x din 20.12.2011.

A invocat excepția prescripției creanțelor fiscale stabilite de către organul fiscal, în raport de dispozițiile art. 91 și 93 din Codul de procedură fiscală din 2003, susținând că, în speță, creanța cuprinsă în titlul executoriu emis în anul 2011 este prescrisă.

A mai învederat că anterior comunicării adresei de înființare a măsurii popririi, intimata nu ar fi procedat nici la comunicarea deciziei de impunere nr. x din 20.12.2011 și nici celelalte titluri ulterioare acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 260 și urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 712 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința nr. 966 din 11 februarie 2020, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, raportat la data începerii executării silite, prin comunicarea somației nr. x/20.12.2011, litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Or, potrivit art. 373 alin. (2) din acest Cod, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Prin urmare, instanța de executare este cea din raza căreia se află bunurile care urmează a fi executate silit sau sediul terților popriți unde urmează a fi înființată poprirea.

Văzând că în speță executarea silită se efectuează prin poprire, s-a avut în vedere sediul terțului poprit - B. S.A., care se află în mun. Cluj-Napoca.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința nr. 2507 din 18 iunie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei către Judecătoria Sectorului 6 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia, constând suspendarea de drept a cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că obiectul acestei contestații la executare vizează adresa de înființare a popririi din data de 01.10.2019, care ar fi fost emisă de organul fiscal în conformitate cu dispozițiile art. 233 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, neavând relevanță emiterea altor titluri de creanță din anul 2011.

S-a apreciat că, indiferent de raportarea la vechiul sau noul C. proc. civ., paradigma legiuitorului în materie de competență a instanței de executare este acceași și este cea din circumscripția căreia se desfășoară executarea silită, care a fost interpretată de practica judiciară și de doctrină, ca fiind instanța de la domiciliul debitorului.

Or, conform fișei DEPABD de la dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca, domiciliul debitorului este, începând cu anul 2014, în mun. București.

Mai mult, se arată că textul art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 trebuie interpretat în sensul că în cazul executării silite indirecte instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului, acolo fiind de regulă bunurile acestuia, și nu se poate raporta la sediile unităților bancare, care sunt de regulă terții popriți.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București contestatorul A. a formulat contestație la executare, solicitând atât anularea titlurilor executorii, a adresei de înființare a popririi din data de 01.10.2019, cât și executarea silită însăși.

Astfel, contestatorul a învestit instanța cu o cerere complexă, care nu viza doar solicitarea de anulare a unui act de executare privit ut singuli, ci se solicita a se verifica legalitatea a însăși procedurii de executare silită demarată împotriva sa.

Fără a se stabili legea procesual civilă aplicabilă litigiului pendinte pe calea regulatorului de competență, atribut ce revine instanței competențe să soluționeze fondul pricinii, Înalta Curte observă că principala critică a contestatorului A. vizează emiterea adresei de înființare a măsurii popririi în anul 2019, după împlinirea termenul de prescripție în raport cu data emiterii titlului executoriu în anul 2011.

Așadar, raportat la susținerile contestatorului, potrivit cărora debitul menționat în adresa de înființare a măsurii popririi ar fi fost stabilit prin titlul executoriu nr. x/20.12.2011, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 145 din O.G. nr. 92/2003 (având corespondent în art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015), executarea silită începe prin comunicarea somației, astfel că se impune a fi avută în vedere pentru stabilirea instanței de executare data de 20.12.2011 - indicată ca fiind data emiterii somației de executare, ceea ce presupune aplicarea prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Prin adresa din 01.10.2019 debitorul este însțiințat despre înființarea măsurii popririi prin indisponibilizarea conturilor sale la B. S.A., cu sediul social în Cluj Napoca și C., cu sediul în București.

Văzând că în situația executării silite prin poprire instanța în raza căreia are loc executarea este instanța de la sediul terțului poprit, și cum doar sediul unuia dintre terții popriți se află în circumscripția uneia dintre instanțele în conflict, revine Judecătoriei Cluj-Napoca competența de soluționare a cauzei.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.