ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2019

Ședința publică din data de 13 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția Civilă la data de 6 septembrie 2016 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentanți legali, ANAF București au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care: să se constatate că a intervenit prescripția dreptului de a cerere executarea silită pentru suma de 21.131.687.616 RON ROL; să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 70347-C1-U5 a municipiului Bârlad, cu privire la imobilul din Bârlad, str. x, sc, 2, județ Vaslui, în sensul radierii sechestrului instituit asupra acestui imobil; să se dispună rectificarea cărții funciare nr. x a municipiului Bârlad, cu privire la imobilul din Bârlad, județ Vaslui, în sensul radierii sechestrului instituit asupra acestui imobil.

Prin cererea formulată la 16 martie 2017, reclamanții A. și B., în temeiul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ. și-au modificat cererea de chemare în judecată solicitând introducerea în cauză a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 405 și urm. C. proc. civ. de la 1865, art. 706 și urm. C. proc. civ., art. 907 si urm C. civ.

Prin sentința nr. 1440/2017 din 16 noiembrie 2017, Tribunalul Vaslui, secția Civilă în dosarul nr. x/2016 a admis cererea modificată formulată de A. și B., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentanții legali, ANAF București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

A constatat că a intervenit prescripția dreptului de a cerere executarea silită pentru suma de 21.131.687.616 RON ROL (2.113.168,76 RON), reprezentând debit aferent titlului executoriu decizia civilă nr. 410/A/din 25 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

A dispus radierea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Bârlad, str. x, sc, 2, Jud. Vaslui, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Bârlad, cu nr. x din 23 aprilie 2002.

A dispus radierea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din Bârlad, str. x, Jud. Vaslui, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Bârlad, cu nr. x din 23 aprilie 2002.

Împotriva sentinței civile nr. 1440/2017 din 16 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui a declarat apel Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, în numele și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 457/2018 din 13 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă a fost admis apelul promovat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, în numele și pentru Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1440/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, pe care a anulat-o în parte, în sensul că:

Admite excepția invocată de apelanta-pârâtă privind necompetența materială a tribunalului în soluționarea capetelor de cerere având ca obiect rectificarea cărții funciare nr. 70347-C1-U5 a municipiului Bârlad, cu privire la imobilului situat în Bârlad, str. x, sc, 2, Jud. Vaslui și a cărții funciare nr. x a municipiului Bârlad, cu privire la imobilului situat în Bârlad, str. x, Jud. Vaslui, în sensul radierii măsurii sechestrului instituit asupra acestor imobile.

Trimite, spre competentă soluționare, Judecătoriei Bârlad capetele de cerere având ca obiect rectificarea cărții funciare nr. 70347-C1-U5 a municipiului Bârlad, cu privire la imobilului situat în Bârlad, str. x, sc, 2, Jud. Vaslui și cărții funciare nr. x a municipiului Bârlad, cu privire la imobilului situat în Bârlad, str. x, Jud. Vaslui, în sensul radierii măsurii sechestrului instituit asupra acestor imobile.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei nr. 457/2018 din 13 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui prin reprezentanți legali, în numele propriu cât și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților A. și B. cu privire la capătul de cerere al intervenției prescripției dreptului de a cere executarea silită pentru suma de 2.113.168,76 RON.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât Curtea de Apel lași a admis în parte apelul său promovat împotriva sentinței civile nr. 1440 din 16 noiembrie 2017 a Tribunalului Vaslui în ceea ce privește excepția necompetentei materiale a instanței referitor la capătul de cerere având ca obiect rectificarea cărților funciare nr. 70347-C1-U5 și nr. 76358, trimițând cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Bârlad și menținând dispoziția instanței de fond prin care s-a constatat intervenția prescripției dreptului de a cere executarea silita pentru suma de 2.113.168,76 RON, reprezentând debit aferent titlului executoriu/decizia penală nr. 410/2004.

Cât privește prescripția dreptului de a cere executarea silită a sumei de 2.113.168,76 RON, recurenta susține că instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, înlăturând excepția inadmisibilității formulării unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., excepție susținută de existența unui dosar de executare silită, fapt ce generează, aplicabilitatea dispozițiilor Codului de procedură fiscală în materia contestației la executare, cu motivarea că "debitorul nu poate cere constatarea prescripției executării silite formulând o contestație la executare, întrucât în cauza nu este îndeplinită o condiție pentru exercitarea acestei căi procesuale în vederea valorificării dreptului pretins și anume condiția existenței unei executări aflate în curs de desfășurare".

Astfel, contrar concluziilor hotărârii atacate, în dosarul de executare silită, pornind de la titlul executoriu și somația emise în 21 septembrie 2010, au fost întocmite mai multe acte de executare silită, respectiv raportul de evaluare nr. x din 26 iulie 2016 (comunicat prin poștă la data de 23 iunie 2017), Anunțul privind vânzarea bunurilor imobile nr. 18387 din 11 iulie 2017 și Anunțul privind vânzarea bunurilor imobile nr. 19638 din 1 august 2017, acte ce puteau fi contestate de către intimați pe calea contestației la executare.

Actele de executare emise la 1 august 2017, despre care se face vorbire în hotărârea atacată nu reprezintă un nou dosar de executare, ci sunt acte de executare emise de către organul de executare în considerarea titlului executoriu și a somației din 21 septembrie 2010.

Din această perspectivă, rezultă că la data de 21 septembrie 2010, organul de executare a inițiat procedura de executare silită, ulterior efectuând acte de executare silită ce au condus la anunțul de valorificare al bunului sechestrat.

Prin întâmpinarea depusă la 15 octombrie 2018, intimații-reclamanți A. și B. au invocat nulitatea recursului, având în vedere că motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, în cazul în care motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, sancțiunea care intervine este cea a nulității recursului. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 25 ianuarie 2019, părțile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 13 iunie 2019, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui prin reprezentanți legali, în numele propriu cât și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în considerarea următoarelor:

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta, deși a indicat motivele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. pe care se întemeiază recursul, susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond ce vizează situația de fapt, aspecte care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, prin motivele de recurs, recurenta a reluat soluția instanței de apel, motivele pentru care instanța de apel a pronunțat soluția, precum și reluarea actelor de executare întocmite în dosarul de executare, iar în final a făcut referire la art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., fără însă a motiva în vreun fel faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cum au fost aplicate în mod greșit normele de drept material.

În acest context, nu se poate reține faptul că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac, care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins a fi încălcate sau greșit aplicate.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În speță, recurenta-reclamantă, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului reclamantei.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și va anula recursul declarat de recurenta-pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui prin reprezentanți legali, în numele propriu cât și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 457/2018 din 13 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE VASLUI ÎN NUMELE ȘI PENTRU STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ȘI ANAF împotriva deciziei nr. 457/2018 din 13 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2019.