ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4488/2011

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei Hotărârea instanței de primă jurisdicție. Prin sentința nr. 3858 din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel București a respins excepția invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale referitoare la lipsa procedurii prealabile și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U.Z.P.R., obligând pârâtul să-i acorde acesteia drepturile prevăzute de Legea nr. 8/2006. Instanța de fond a respins cererea privind daunele morale ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.043 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că excepția invocată de pârât, referitoare la lipsa procedurii prealabile, nu este întemeiată, întrucât reclamanta a făcut dovada că, în luna iunie 2008, s-a adresat pârâtului solicitând recunoașterea dreptului de a se aplica și membrilor săi prevederile Legii nr. 8/2006, iar prin adresa din 26 iunie 2008 pârâtul a comunicat răspunsul său, prin care a refuzat recunoașterea dreptului de aplicare a prevederilor actului normativ arătat. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că potrivit art. 1 din Legea nr. 8/2006, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat în condițiile legii, iar conform dispozițiilor art. 2 recunoașterea drepturilor prevăzute în această lege nu prejudiciază și nu exclude protecția acordată prin alte legi speciale.

În speță, reclamanta a făcut dovada că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 8/2006, iar prin refuzul pârâtului de a-i recunoaște dreptul solicitat, sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În ceea ce privește cererea referitoare la acordarea daunelor morale, Curtea a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu. 2. Decizia instanței de recurs. Prin decizia nr. 4020 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 3858 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a fost modificată sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de control judiciar a reținut că reclamanta U.Z.P.R. este o asociație profesională de creație publicistică și jurnalistică a instituțiilor de presă și a ziariștilor din România, având statut de utilitate publică. Solicitarea reclamantei este de a se recunoaște membrilor săi dreptul de a beneficia de indemnizația lunară prevăzută de Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii din sistemul public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și cu statut de utilitate publică. Înalta Curte, din analiza legislației aplicabile, a reținut că prin Legea nr. 8/2006 s-a instituit o indemnizație lunară pentru pensionarii din sistemul public de pensii, care sunt membrii ai uniunilor de creatori legal constituite și care au statut de utilitate publică.

Această indemnizație are caracterul unei prestații sociale necontributive, pe care Statul a înțeles să o acorde unor categorii de creatori, care au avut contribuție la dezvoltarea și îmbogățirea patrimoniului cultural național, situație care rezultă din economia Legii nr. 8/2006. În executarea Legii nr. 8/2006, a fost adoptată de Guvernul României, H.G. nr. 1650/2006, care în art. 3 a enumerat categoriile de persoane juridice, domeniile care constituie obiect al uniunilor de creatori. În acest sens, s-a prevăzut că se înscriu în categoria creatorilor, persoanele juridice declarate de utilitate publică din domeniul creației muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale și al artelor plastice.

Pentru a efectua enumerarea legiuitorul a folosit conjuncția precum, care ar putea fi de natură să inducă concluzia că textul are caracter enunțiativ. Însă, interpretarea integrală a art. 3 din H.G. nr. 1650/2006, respectiv faptul că la sfârșitul enumerării se folosește conjuncția „și al artelor plastice”, demonstrează că enumerarea are caracter limitativ. Dacă legiuitorul ar fi înțeles ca enumerarea să fie exemplificativă, ar fi trecut în loc de și al artelor plastice, și alte domenii. În cazul de față s-a avut în vedere o noțiune restrânsă a domeniului creației, respectiv categoriile de creatori care au contribuit la dezvoltarea și îmbogățirea patrimoniului cultural național. O abordare exhaustivă a noțiunii de uniune de creatori ar contraveni scopului reglementării, pentru că orice domeniu al activității umane presupune o activitate de creație, în sens larg.

Ori, legiuitorul a înțeles să acorde un beneficiu, ca prestație socială numai unor categorii restrânse de persoane, care prin activitatea lor au contribuit la dezvoltarea patrimoniului cultural național. U.Z.P.R. este o asociație profesională, în al cărui statut s-a prevăzut ca obiect creația jurnalistică și publicistică a instituțiilor de presă și a ziariștilor. Însă folosirea sintagmei creație jurnalistică nu atrage incidența Legii nr. 8/21006 și acordarea unor prestații sociale membrilor acestei asociații profesionale. De altfel, și în H.G. nr. 472/2008 privind recunoașterea U.Z.P.R. ca persoană juridică de drept privat, ca fiind de utilitate publică nu s-a avut în vedere caracterul de uniune de creație, motivele fiind explicate în adresa Ministerului Culturii și Cultelor (Dosar nr. 2114/2/2009).

Caracterul de uniune de creație se stabilește de instituțiile abilitate, respectiv Ministerul Culturii, ori această instituție a comunicat că asociația se încadrează în categoria uniunilor de creatori avute în vedere de Legea nr. 8/2006. Cererea de revizuire exercitată în cauză. Împotriva acestei decizii, intimata-reclamantă U.Z.P.R. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în care a invocat, drept înscris nou în sensul textului de lege menționat, adresa din 7 mai 2011, emisă de Academia Română Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „S.P.”. În motivarea cererii, revizuenta a arătat că din înscrisul doveditor pe care se fundamentează calea de atac pe care a exercitat-o rezultă că enumerarea conținută în art. 3 din H.G.

nr. 1650/2006 care vine să pună în aplicare prevederile Legii nr. 8/2006 este exemplificativă și nu limitativă așa cum s-a reținut în decizia nr. 4020 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a cărei revizuire a fost solicitată. Precizează că Ministerul Muncii și Înalta Curte de Casație și Justiție nu au avut în vedere nici în formularea și susținerea nici în admiterea recursului o probă științifică în raport de care să se fi născut necesitatea unei apărări din partea revizuentei. 4. Apărarea intimatei. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată iar prin concluziile orale formulate în ședința publică din 30 septembrie 2011 a susținut că cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece înscrisul pe care se întemeiază revizuirea nu întrunește condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Considerentele Înaltei Curții asupra revizuirii. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând cauza prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele: Admisibilitatea revizuirii În temeiul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prima condiție impusă de textul legal menționat privește, așadar, hotărârea supusă revizuirii care, în situația în care este pronunțată de o instanță de recurs, trebuie să evoce fondul. Decizia nr. 4020 din 1 octombrie 2010 îndeplinește această cerință pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a modificat sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată efectuând o proprie apreciere asupra situației de fapt și a prevederilor legale incidente pricinii. Cât privește înscrisul nou invocat în revizuire, acesta trebuie să aibă forță probantă prin el însuși, să fie descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data hotărârii revizuirii, să fie determinant și să nu fi putut fi înfățișat în proces pentru că a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Adresa din 7 mai 2011 nu întrunește toate aceste cerințe întrucât deși a fost obținută după darea hotărârii nu poate fi reținută, ca act nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv nu a putut fi înfățișată în proces pentru că a fost reținută de partea potrivnică sau „dintr-o împrejurare mai presus de voința părții”. Aceasta cu atât mai mult cu cât revizuenta a avut calitatea de reclamantă și putea face demersurile necesare inclusiv solicitarea probelor științifice în dovedirea cererii deduse judecății. Cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, de retractare, care spre deosebire de recurs, are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevărului obiectiv și nu starea de drept astfel cum se încerca a se antama de către revizuentă, prin prezenta cerere de revizuire. Interpretarea legii nu este o chestiune de fapt care poate fi pusă în discuție pe calea revizuirii, motiv pentru care având în vedere că revizuirea este o cale de atac admisibilă numai în condițiile limitativ prevăzute de lege, de strictă interpretare, Înalta Curte reține că se impune respingerea cererii ca inadmisibilă. 2.Soluția pronunțată în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de U.Z.P.R. împotriva deciziei nr. 4020 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.