ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul T.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii din 19 martie 2010 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada octombrie 1942-martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că împreună cu părinții săi T.I. și T.A. au fost nevoiți să se refugieze din localitatea Mănășturu Românesc în localitatea Rășca, jud.Cluj în perioada octombrie 1942-martie 1945. În susținerea acțiunii reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 246/CA/2010 din 22 septembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a putut face dovada plecării în refugiu prin înscrisuri oficiale. Din actele de stare civilă ale reclamantului și extrasele fișelor trimise de Arhivele Naționale a rezultat că în acele fișe sunt înregistrate alte persoane decât reclamantul și părinții săi.

Instanța de fond a mai reținut că din adeverința emisă de Parohia Mănășturu Românesc și din certificatul de naștere al reclamantului rezultă faptul că reclamantul s-a născut la data de 3 octombrie 1942 în localitatea Mănășturu Românesc și a fost botezat în aceeași localitate la data de 07 ianuarie 1943, ceea ce contrazice susținerile reclamantului că în perioada octombrie 1942-martie 1945 a fost în refugiu împreună cu părinții în localitatea Râșca. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul T.I. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată în mod cu totul nelegal intimata a respins cererea considerând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din adeverința emisă de Parohia Mănășturu Românesc ar reieși că acesta a fost botezat la data de 07 ianuarie 1943, ulterior datei plecării în refugiu.

Recurentul mai susține că într-adevăr a fost botezat în localitatea de unde familia s-a refugiat, după data pretinsă a refugiului,însă acest lucru nu este de natură a schimba situația juridică a acestuia, care împreună cu familia a fost nevoit să-și mute locuința într-o altă localitate, din motive etnice. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul, a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale. Din înscrisurile depuse la dosar, apar neconcordanțe între cele menționate de reclamant și declarațiile martorilor. În scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Or, simplele declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația recurentului, nu pot fi luate în considerare. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care reclamantul le invocă în acțiune, nu respectă cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Așa fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de fond, a respins acțiunea. Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din certificatul de naștere al reclamantului eliberat de Sfatul Popular al Comunei Mănăstireni, reiese cu certitudine că acesta s-a născut la data de 03 octombrie 1942 în loc. Mănășturu Românesc, iar din adeverința eliberată de Parohia Ortodoxă Română Mănășturu Românesc rezultă că a fost botezat la data de 07 ianuarie 1943, deci ulterior datei de la care martorii susțin plecarea acestuia în refugiu.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.I., împotriva sentinței civile nr. 246/CA/2010 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.