ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1002/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Analizând recursul, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la 22 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 5 septembrie 2012 de B.N.P. Asociați E. și F. din Ovidiu și a actului adițional nr. x autentificat sub nr. x/30.07.2013 de B.N.P. Asociați E. și F. din Ovidiu, precum și obligarea pârâților la restituirea sumei de 63.500 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1105 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a fost respinsă acțiunea reclamantului B., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. A fost respinsă, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții C. și D.. A fost obligată reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1/C din 9 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția civilă a respins apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar G. împotriva încheierii din 2 aprilie 2018 și a sentinței civile nr. 1105 din 26 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul Constanța. A anulat apelul reclamantului B. declarat împotriva încheierii din 1 martie 2018 și a sentinței civile nr. 1105 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, ca netimbrat.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar G..

În cuprinsul cererii de recurs, după expunerea considerentelor sentinței pronunțate în cauză și a deciziei atacate, recurenta - reclamantă arată că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală privind încheierea din 2 aprilie 2018, prin care a fost respinsă cererea de probe formulate în scris în fața instanței de fond și reiterată în apel.

Se consideră că s-a reținut, în mod greșit, că nu au fost dovedite atât dolul, cât și cauza ilicită și imorală, prin raportare la înscrisurile administrate în cauză.

Se susține că instanța de apel a omis să prezinte situația reală, dovedită cu înscrisuri, care proba săvârșirea dolului de către intimații-pârâți.

În continuarea argumentelor invocate, recurenta prezintă situația de fapt din dosar, istoricul relației contractuale dintre părți, apreciind că instanța de apel a ignorat elementele care au determinat neîncheierea în formă autentică a actului de vânzare cumpărare pentru primul apartament din culpa exclusivă a intimaților-pârâți, soții H., și a trecut sub tăcere cauzele care au determinat încheierea actului adițional nr. x la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin concluziile scrise formulate, intimații pârâți C. și D. au solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât recurenta reclamantă contestă prin cererea de recurs situația de fapt reținută, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 23 august 2019 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cu reiese din Fișa ECRIS .

Prin rezoluția din 1 octombrie 2019 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 29 octombrie 2019, comunicarea raportului către părți pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin rezoluția din 20 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la 28 mai 2020, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția nulității, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte reține că, deși se susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raționamentului curții de apel care a determinat soluția de respingere, ca nefondat, a apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta aspecte ce țin de situația de fapt a speței, critici vizând reținerea greșită a situației de fapt de către instanța de apel, prin raportare la înscrisurile administrate în cauză, fără a arăta care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Recurenta - reclamantă se limitează la simpla susținere a faptul că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală privind încheierea din 2 aprilie 2018, prin care a fost respinsă cererea de probe formulate în scris în fața instanței de fond și reiterată în apel, fără a indica dispozițiile legale încălcate și fără a aduce argumente în sprijinul celor susținute.

Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă privind situația de fapt, prezentarea istoricului relației contractuale dintre părți și aprecierile potrivit cărora instanța de apel a ignorat elementele care au determinat neîncheierea în formă autentică a actului de vânzare cumpărare pentru primul apartament din culpa exclusivă a intimaților-pârâți, soții H., și a trecut sub tăcere cauzele care au determinat încheierea actului adițional nr. x la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

Excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului și susținerile recurentei-reclamante care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Astfel, criticile prin care recurenta-reclamantă a susținut că dolul și cauza imorală și ilicită sunt dovedite, contrar celor reținute de instanța de apel, precum și cea potrivit căreia instanța de apel omite să prezinte situația reală, dovedită cu înscrisuri, care proba săvârșirea dolului de către intimații-pârâți, nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Reținând că recurenta-reclamantă nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 489 alin. (5) din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1/C din 9 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2020.