ÎCCJ, Decizia nr. 173/2019

Deliberând asupra apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 674 din 5 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 674 din 5 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în unanimitate a dispus achitarea inculpaților A., B. și C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit, a) și b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și a ridicat măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea acestora, precum și condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 257 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen., subsecvent schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea de complicitate la luare de mită.

Totodată, în majoritate, s-a dispus față de inculpatul D. schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită și condamnarea acestuia la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. (1969) cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În raport de această din urmă faptă, în majoritate, s-a dispus și condamnare inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 257 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și a contopit pedepsele aplicate, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. (1969), ca pedeapsă complementară, aceleași drepturi fiind interzise și cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 553/P/2014 din 11 martie 2015 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, în majoritate, în ce privește bunurile aparținând inculpatului D. și, în unanimitate, în privința inculpatului A.

În baza art. 118 lit. a) din C. pen. (1969) raportat la art. 257 alin. (2) din C. pen. (1969), s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 1.585.000 RON precum și autoturismul marca x și, în majoritate, echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, al sumei de 500.000 euro de la inculpatul D.

În ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus obligarea inculpaților A. și D. la plata acestora, cel din urmă, în opinie majoritară.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 26 martie 2007, prin Procura nr. 1493, E., titular al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în intravilanul municipiului Buzău, a mandatat pe denunțătorul F. "să îndeplinească toate formalitățile necesare în vederea revendicării suprafețelor" de 59.518 mp, 14.085 mp, 6.397 mp și 70.000 mp, trei dintre aceste imobile fiind amplasate în centrul orașului, iar cel de-al patrulea la intrarea în Buzău, chiar la drumul național.

Ulterior, prin contractul nr. x din 10 aprilie 2007, E. a cesionat martorului F. și SC G. SRL, reprezentată de H., în cote de 50%, drepturile sale asupra celor patru imobile în suprafață de 15 ha contra sumei de 200.000 euro, pentru ca după eliberarea titlului de proprietate - aceasta să condiționeze înstrăinarea terenurilor către denunțător de plata suplimentară a sumei de 400.000 euro, solicitare ce i-a fost satisfăcută.

Pentru a-și îndeplini mandatul, martorul F. s-a dus în audiență la inculpatul C., prefect al județului Buzău, în perioada 1 ianuarie 2006 - 4 mai 2007, funcție în virtutea căreia era președinte al comisiei județene constituită în scopul stabilirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere în condițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, calitate în care putea face demersuri pentru emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie, care, însă, l-a îndrumat spre compartimentul de fond funciar pentru a afla situația juridică a terenurilor revendicate de E.

În aceste condiții, martorul F. l-a contactat pe inculpatul A., șeful de cabinet al inculpatului D., ministrul internelor și reformei administrative și membru al I., numit în funcție, la data de 4 aprilie 2007, prin decretul nr. 379 emis de președintele României, căruia i-a solicitat să-l pună în legătură cu prefectul județului Buzău, care fusese membru al aceluiași partid, calitate la care renunțase însă, la momentul ocupării funcției publice, întrucât, conform dispozițiilor art. 17 din Lege nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, în forma în vigoare de la 1 ianuarie 2006, prefectul nu poate fi membru al unui partid politic sub sancțiunea destituirii, pentru ca acesta să-l ajute să obțină titlul de proprietate pentru terenurile în suprafață de 15 ha, situate în intravilanul municipiului Buzău.

Urmare a promisiunii de a discuta cu ministrul de interne pentru ca acesta să intervină pe lângă fostul său coleg de partid, prefectul județului Buzău, inculpatul A. a transmis martorului F., numărul de telefon al coinculpatului C., pe care, în prealabil, l-a sunat pentru a-i cere să-l primească în audiență pe denunțător. Ulterior, martorul, însoțit de inculpatul A., s-a deplasat la Buzău pentru a se întâlni cu prefectul, ocazie cu care șeful de cabinet al ministrului de interne i-a solicitat acestuia să-l ajute pe F. în problema reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în discuție, comunicându-i, totodată, că este și rugămintea inculpatului D.

În schimbul intervenției pe lângă ministrul de interne, dar și la prefectul județului Buzău, inculpatul A. a pretins martorului F. suma de 600.000 euro pentru sine și suma de 500.000 euro pentru inculpatul D. în schimbul demersurilor făcute de acesta din urmă pe lângă inculpatul C.

La rândul său, inculpatul C. a cerut denunțătorului suma de 1.000.000 euro pentru ajutorul oferit în vederea obținerii titlului de proprietate, motivând că, pentru cele 15 ha de teren "se bat mulți", în condițiile în care trei imobile erau amplasate în centru municipiului Buzău și unul la drumul național, la intrarea în oraș, fiind astfel foarte valoroase. În acest context, prefectul i l-a prezentat pe inculpatul B., prin intermediul căruia urmau să țină legătura pentru a evita expunerea sa.

De asemenea, și inculpatul B. a pretins denunțătorului, în schimbul serviciilor sale, unul dintre cele patru imobile, respectiv un teren în suprafață de 14.085 mp, situat în centrul municipiului Buzău.

Deși, la data de 4 mai 2007, inculpatul C. a fost eliberat, la cerere, din funcția publică de prefect al județului Buzău, fiind numit, prin decizia nr. 118 din aceeași dată, președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice de către prim ministrul României, a continuat să fie interesat de problema emiterii titlului de proprietate, întâlnindu-se, după mutarea sa la București, în mai multe rânduri, cu martorul F. și inculpatul A.

Astfel, după o perioadă de aproximativ cinci luni de la intervențiile inculpatului A., făcute atât în nume propriu, cât și pentru ministrul internelor și reformei administrative, D., precum și de la întâlnirile inițiale avute de denunțător cu prefectul județului Buzău, C., la data de 18 septembrie 2007, a fost eliberat titlul de proprietate nr. x, pentru suprafața totală de 15 ha, compusă din terenurile de 59.518 mp, 14.085 mp și 6.397 mp situate în centrul municipiului Buzău, precum și cel de 70.000 mp amplasat la drumul național, la intrarea în oraș, din direcția București.

Subsecvent obținerii titlului de proprietate, E. a majorat pretențiile financiare stabilite la momentul perfectării cesiunii de creanță, întrucât a realizat că valoarea terenurilor era net superioară prețului de 200.000 de euro, achitat de cesionari, sens în care, a solicitat martorului F. plata unei sume suplimentare de 400.000 euro, pentru a finaliza transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate. Pentru a face rost de întreaga sumă pretinsă, acesta a cerut un împrumut de 100.000 de euro de la inculpatul A., care, întrucât nu dispunea de banii solicitați, l-a pus în legătură cu martorul J. Acordarea împrumutului a fost condiționată de încheierea unui contract având ca obiect o parte din terenurile din municipiul Buzău pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, martorul J. urmărind să obțină o garanție pentru restituirea de către F. a sumei de 100.000 euro, cu o dobândă de 10% - 20%, prin revânzarea suprafețelor de teren persoanei indicate de denunțător.

La data de 30 octombrie 2007, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 4280, prin care E. a înstrăinat terenurile în suprafață de 70.000 mp și de 6.379 mp, amplasate în intravilanul municipiul Buzău, inculpatului A. și martorei K., soția împrumutătorului, fără ca suma de 62.500 euro stipulată ca preț al tranzacției să fie achitată de cumpărători, date fiind împrejurările care au determinat semnarea acestui act, inclusiv cele care privesc satisfacerea pretențiilor financiare solicitate suplimentar de titulara dreptului de proprietate de la F. De asemenea, pentru a asigura primirea folosului necuvenit pretins în schimbul demersurilor făcute la cererea denunțătorului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuție, inculpatul A. a figurat, în calitate de cumpărător, alături de martora K. la perfectarea contractului translativ de proprietate.

Urmare a restituirii împrumutului, la 9 ianuarie 2008, prin ordinul de plată emis de F. în beneficiul martorei K., pentru suma ce reprezenta "achitare datorie", atât soții J. și K., cât și soții A. și L., respectând înțelegerea avută cu acesta, l-au mandatat, la datele de 14 ianuarie 2008, respectiv 18 ianuarie 2008, prin procurile speciale nr. 57 și nr. 127, să vândă cotele părți indivize din suprafețele de teren de 70.000 mp și 6.379 mp, pe care le dețineau în coproprietate.

În aceeași perioadă, SC G. SRL, prin reprezentant H., a formulat cerere de chemare în judecată a martorilor K., J. și L. și a inculpatului A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, sub nr. x/2007, prin care a solicitat, printre altele, constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007, precum și o acțiune în contradictoriu cu E., ce a format obiectul Dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Buzău, privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic translativ de proprietate asupra cotei de 50% din terenurile în suprafață totală de 15 ha, dobândită prin Contractul de cesiune de creanță nr. x din 10 aprilie 2007, pe care l-a semnat cu pârâta, fiind cesionar, în părți egale, împreună cu denunțătorul F.

Pentru a se evita blocarea exercitării mandatului dat lui F., la data de 28 martie 2008, s-a încheiat convenția nr. 88 între SC G. SRL, pe de o parte, și familiile M. și N., pe de altă parte, prin care societatea reprezentată de H. se obliga să renunțe la drepturile născute din Contractul de cesiune de creanță nr. x din 10 aprilie 2007, pentru care achitase 200.000 euro, precum și la litigiile introduse la instanțele civile în legătură cu terenurile arabile în suprafață totală de 15 ha situate în intravilanul municipiului Buzău, în schimbul sumei de 1.180.000 euro, ce urma a fi plătită de oricare din martorii K., J. și L. sau de inculpatul A.

În aceeași zi și la același notar public, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x, prin care soții M. și N. au transmis dreptul de proprietate asupra terenurilor de 70.000 mp și 6.379 mp către SC O. SRL, reprezentată de P., firmă ce le-a fost indicată de F. și care a virat în contul inculpatului A. suma de 2.296.835 RON, iar în cel al martorei K. suma de 2.193.384 RON. La rândul lor, fiecare dintre cei doi cumpărători i-a transferat lui H., în contul deschis la Q., echivalentul sumei de 590.000 euro (2.193.384 RON), cu mențiunea "stingere litigiu conform convenției".

De asemenea, la data de 30 octombrie 2007, E. a înstrăinat către denunțătorul F., prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x, celelalte două terenuri de 59.518 mp, respectiv 14.085 mp, din suprafața totală de 15 ha primită în urma eliberării Titlul de proprietate nr. x din 18 septembrie 2007, contra sumei de 62.500 euro, preț care însă nu a fost plătit de cumpărător, întrucât, anterior, acesta îi achitase 400.000 euro.

La rândul său, martorul F. pentru a satisface pretențiile ridicate de inculpatul B. în schimbul ajutorului dat prin intermedierea legăturii cu prefectul județului Buzău (inculpatul C.), a transferat acestuia, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 12 noiembrie 2007, proprietatea asupra parcelei de 14.085 mp, motiv pentru care prețul de 117.000 RON nu a fost avansat niciodată de cumpărător.

La data de 8 noiembrie 2007, între denunțător și inculpatul B. a intervenit o "promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare" autentificată sub nr. x, pentru o suprafață de 10.000 mp din parcela de 59.518 mp, act prin care s-a stabilit că transferul dreptului de proprietate se va realizează la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deși se menționa că a fost achitat prețul integral al tranzacției, respectiv de 83.000 RON. S-a reținut că, în fapt, acest act a reprezentat o garanție pentru remiterea sumei de 1.000.000 euro pretinse de inculpatul C. în legătură cu demersurile sale pentru urgentarea emiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate de E., motiv pentru care prețul stipulat nu a fost achitat de promitentul cumpărător, ba mai mult acesta l-a înscris sub nr. x în Cartea Funciară a municipiului Buzău. Ulterior, la data de 13 decembrie 2007, a fost semnat actul adițional nr. x la promisiunea bilaterală, prin care soții B. și R. și-au dat acordul pentru radierea notificării acestui act din Cartea Funciară, precum și pentru vânzarea terenului de 10.000 mp către un terț, în timp ce F. s-a obligat sa le vireze, într-un termen de maxim șapte zile de la perfectarea contractului, suma de 1.850.000 euro, din prețul încasat.

Dreptul de proprietate asupra terenului de 59.518 mp a fost transmis prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 20 decembrie 2007, pentru suma de 75.000 euro, martorului S. care, anterior, în toamna aceluiași an, a împrumutat pe denunțător cu suma de 100.000 euro necesară achiziționării unor terenuri din municipiul Buzău, solicitându-i în schimb să-i vândă unul dintre acestea, respectiv cel în suprafață de 6 ha. De asemenea, la acel moment, F. a condiționat încheierea actului translativ de proprietate de plata sumei de 2.000.000 euro de către martorul S., bani pe care urma să-i remită unor persoane din cadrul instituției prefectului și cadastrului imobiliar. Într-un final, denunțătorul, fiind nemulțumit de suplimentarea pretențiilor financiare de inculpatul B., l-a interpus, în relația sa cu cumpărătorul, SC O. SRL, pe martorul S. care a câștigat un comision de 200.000 euro, din întreaga tranzacție derulată.

Astfel, la data de 21 decembrie 2007, prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 4158 cu SC O. SRL, martorul S. a înstrăinat terenul de 59.518 mp contra sumei de 6.844.570 euro, din care s-a stabilit să primească 9.196.142 RON, iar diferența de 4.094.570 euro (13.956.000 RON) să fie plătită până la 10 ianuarie 2008. La aceeași dată, s-a perfectat convenția nr. 4157, prin care F. și soții B. și R. s-au înțeles să diminueze suma prevăzută în Actul adițional nr. x din 13 decembrie 2007, de la 1.850.000 euro la suma de 1.000.000 euro, din care 990.000 euro reprezintă "liberalități" ce urmau a fi plătite de denunțător "din surse proprii", iar diferența de 10.000 euro, reprezentând penalități pentru "încetarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x din 8 noiembrie 2007" urmând a fi achitată din prețul încasat din înstrăinarea imobilului în suprafață de 59.518 mp.

Ca urmare, F. a virat inculpatului B., la data de 28 decembrie 2007, suma de 3.600.000 RON (1.000.000 euro), prin ordin de plată cu explicația "achitare contract vânzare-cumpărare teren", din suma de 8.000.000 RON transferată la data de 24 decembrie 2007, de martorul S. în contul său cu mențiunea "vânzări terenuri", subsecvent remiterii primei tranșe din prețul terenului de 59.518 mp, de către SC O. SRL

Ulterior, la datele de 9 ianuarie 2008 și 10 ianuarie 2008, soții T., respectiv F. au dat declarațiile autentificate sub nr. x și nr. 59, în cuprinsul cărora primii au arătat că nu mai au nicio pretenție cu privire la imobilul indicat în promisiunea de vânzare-cumpărare, întrucât au primit suma de 1.000.000 euro, iar, corelativ, denunțătorul a menționat că a plătit acești bani. Din această sumă, la începutul anului 2008, inculpatul B. a remis coinculpatului C., în numerar, 700.000 euro, bani care au fost folosiți de acesta la finanțarea campaniei electorale pentru candidații I. la alegerile locale și parlamentare.

De asemenea, martorul S. a transferat în contul denunțătorului, deschis la U., sumele de 6.756 RON (la 15 ianuarie 2008) și de 6.749.244 RON (la 16 ianuarie 2008), ca urmare a achitării ultimelor două tranșe din prețul terenului cumpărat, de către SC O. SRL În ziua de 18 ianuarie 2008, martorul F. a convertit suma de 1.852.500 RON în 500.000 euro, bani pe care, la data de 1 februarie 2008, i-a retras în numerar și i-a remis inculpatului A., pentru a fi înmânați ministrului internelor și reformei administrative în schimbul intervenției sale pe lângă prefectul județului Buzău, în scopul urgentării eliberării titlului de proprietate.

Nu în ultimul rând, F. a virat, la datele de 31 martie 2008 și de 9 mai 2008, în schimbul influenței traficate de inculpatul A., sumele de 370.000 RON, respectiv, 1.215.000 RON, în contul martorului V., socrul inculpatului, deschis la U., cu mențiunea "împrumut".

Tot pentru ajutorul acordat în vederea obținerii titlului de proprietate, denunțătorul a achitat ratele de leasing pentru autoturismul marca x folosit de inculpatul A., contractul fiind încheiat de SC W. SRL, având ca asociați pe martorii S. și F. Ulterior, autoturismul a fost vândut inculpatului A. conform facturilor nr. x din 1 august 2008 și nr. x din 4 august 2008, în valoare totală de 9.401 RON.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, au fost constatate următoarele:

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde sau primește ori acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea efectuării unui act ce intra în sfera atribuțiilor sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru ca activitatea unui funcționar public să fie susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 289 alin. (1) din C. pen., este necesar ca autorul să aibă competența de a efectua acte de felul acelora care ocazionează săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Chiar dacă subiectul activ nemijlocit este calificat, fapta acestuia de a pretinde, de a primi sau de a accepta promisiunea de foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act care nu intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu, nu constituie infracțiunea de luare de mită, ci de trafic de influență în situația în care este îndeplinită și cerința esențială privind influența pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că o are asupra funcționarului public competent a efectua actul în cauză.

Realizarea oricăreia dintre modalitățile alternative ale elementului material conduce la consumarea infracțiunii de luare de mită, motiv pentru care pretinderea urmată de primire, ca acțiuni întreprinse în legătură cu același act ce intră în sfera îndatoririlor de serviciu ale funcționarului public, nu atrage incidența dispozițiilor privind infracțiunea continuată sau ale pluralității de infracțiuni sub forma concursului. Astfel, va exista întotdeauna o infracțiune unică de luare de mită consumată la momentul săvârșirii acțiunii de pretindere, chiar și în situația în care această activitate este urmată de primirea foloaselor necuvenite. Sub aspect subiectiv infracțiunea de luare de mită este condiționată de existența intenției calificate prin scop, întrucât atitudinea adoptată de făptuitor în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu este subsumată realizării unui folos necuvenit.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, aceasta este definită în art. 291 alin. (1) din C. pen., ca fiind fapta unei persoane de a pretinde sau de a primi ori de a accepta promisiuni de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul și care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public pentru a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie efectuarea unui act ce intră în sfera îndatoririlor sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor atribuții.

Autor al infracțiunii poate fi orice persoană, inclusiv un funcționar public, care se prevalează de influența reală sau imaginară pe care o are asupra unui funcționar public competent să efectueze actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se trafichează influența, fie direct, fie indirect, prin intermediar. Deși intermediarul realizează modalitățile alternative de pretindere, primire ori de acceptare de promisiuni ale elementului material, contribuția sa la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen., îmbracă forma participației penale a complicității, întrucât, spre deosebire de autor care invocă propria-i influență asupra funcționarului public, complicele acționează în numele acestuia, fără să aibă sau să se prevaleze de o eventuală influență.

La fel ca în cazul faptei incriminate în art. 289 alin. (1) din C. pen., simpla acțiune de a pretinde bani sau alte foloase este suficientă pentru existența infracțiunii de trafic de influență, dacă pretinderea se face în vederea intervenției pe lângă funcționarul public pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea actului solicitat.

În momentul pretinderii foloaselor se consumă infracțiunea de trafic de influență, astfel că realizarea distinctă, în împrejurări diferite, a modalității alternative a primirii bunurilor pretinse nu are relevanță pentru existența acestei infracțiuni. Ca atare, activitatea ulterioară de primire a foloaselor constituie, alături de actele inițiale de pretindere, o unitate naturală de infracțiune, cu toate consecințele ce decurg din această împrejurare.

Sub aspect subiectiv este necesar ca banii sau foloasele pretinse ori primite să se facă în scopul determinării funcționarului public competent să facă ori să nu facă un act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu.

Raportând aceste considerații teoretice și împrejurările faptice rezultate din coroborarea materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal, la acuzația adusă inculpatului D., prin actul de sesizare a instanței, constând în pretinderea sumei de 500.000 de euro, în cursul anului 2007, de la martorul F., în schimbul intervenției sale, "în calitate de ministru al internelor și reformei administrative, cu atribuții pe linia coordonării administrației publice locale, inclusiv în materia retrocedărilor", făcută atât direct, cât și prin intermediul inculpatului A., în vederea emiterii cu celeritate a unor titluri de proprietate, urmată de primirea folosului necuvenit în luna februarie 2008, instanța de fond a considerat că fapta pentru care a fost trimis în judecată acest inculpat se circumscrie elementelor de conținut ale infracțiunii de trafic de influență și nu ale infracțiunii de luare de mită, cum s-a reținut în sarcina acestuia prin rechizitoriu, sens în care, conform art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică.

Astfel, inculpatul D., membru al I., începând cu data de 4 aprilie 2007, când a fost numit, prin decret prezidențial, ministrul internelor și reformei administrative, a avut calitatea de funcționar public în înțelesul legii penale conform art. 175 alin. (1) lit. a) din C. pen., întrucât a ocupat o funcție de demnitate publică ce implică exercitarea de atribuții în vederea realizării prerogativelor puterii executive. În această calitate, a exercitat conducerea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, instituție publică care, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. a) pct. 2 din O.U.G. nr. 63/2003, în vigoare la data săvârșirii faptelor, avea, printre atribuțiile principale, în domeniul administrației publice, și pe aceea de a îndruma și controla activitatea prefectului pentru îndeplinirea Programului de guvernare. Abia, din data de 9 mai 2007, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 30 din 25 aprilie 2007, care a abrogat actul normativ anterior menționat, s-a reglementat în sarcina Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ca atribuție principală în domeniul administrației publice, aceea de îndrumare și control a activității prefecților și a instituțiilor prefecților cu privire la exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.

Inculpatul C. a ocupat funcția de prefect al județului Buzău, în perioada 1 ianuarie 2006 - 4 mai 2007, fiind numit prin H.G. nr. 1.782 din 22 decembrie 2005 și eliberat din această funcție publică, la cerere, prin H.G. nr. 392 din 4 mai 2007, pentru ca, la aceeași dată, prin decizia nr. 118 emisă de prim ministrul României, să fie desemnat președinte al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Devenind prefect al județului Buzău, inculpatul C. a dobândit calitatea de înalt funcționar public, potrivit art. 10 din Legea nr. 340/2004, republicată, calitate care a atras interdicția de a face parte dintr-un partid politic, sub sancțiunea destituirii din funcția publică de prefect, așa cum stabilesc dispozițiile art. 17 din același act normativ, aplicabile din data de 1 ianuarie 2006, motiv pentru care, pe durata mandatului său (1 ianuarie 2006 - 4 mai 2007), inculpatul a renunțat temporar la calitatea de membru al I., pentru ca, ulterior eliberării din funcția de prefect, acesta să devină președinte filialei din Buzău al acestui partid.

În această funcție publică, inculpatul C. a îndeplinit, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, republicată, și atribuții stabilite de alte legi și acte normative în sarcina prefectului, adică și cele prevăzute în materia reconstituirii dreptului de proprietate.

Astfel, prin ordin al prefectului, se constituia, la nivelul fiecărei comune, oraș sau municipiu, câte o comisie în vederea stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate, comisie ce funcționa sub îndrumarea unei comisii județene, desemnată și condusă tot de prefect, așa cum stabilesc dispozițiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată. Procedura de constituire și modul de funcționare a acestor comisii au fost prevăzute în Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat, prin H.G. nr. 890 din 4 august 2005. Din coroborarea dispozițiilor art. 1 - art. 6 din Regulament, rezultă că pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere în condițiile Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, se constituie, prin ordin al prefectului, comisiile comunale, orășenești sau municipale, precum și comisia județeană, aceasta din urmă fiind condusă de prefect și având printre atribuțiile sale și pe cele de verificare a legalității propunerilor făcute de comisiile locale; de validare sau invalidare a acestora și, nu în ultimul rând, de emitere a titlurilor de proprietate pentru propunerile validate.

Ca atare, s-a constatat că, numai în perioada 4 aprilie - 4 mai 2007, inculpatul D. putea să intervină, prin intermediul inculpatului A., la prefectul județului Buzău în scopul reconstituirii dreptului de proprietate al numitei E., având în vedere data la care a fost numit ministru al internelor și reformei administrative (4 aprilie 2007), precum și cea la care a fost eliberat din funcție inculpatul C. (4 mai 2007). În acest context, rezultă că la momentul săvârșirii faptei imputate prin rechizitoriu, inculpatul D. nu avea printre atribuțiile specifice funcției de ministru și competențe în materia reconstituirii dreptului de proprietate, întrucât, conform art. 14 alin. (1) lit. a) pct. 2 din O.U.G. nr. 63/2003, îndruma și controla activitatea prefectului doar sub aspectul îndeplinirii Programului de guvernare. Atribuții în stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirea terenurilor și eliberarea titlurilor de proprietate reveneau în condițiile legii comisiilor locale, după caz, comisiei județene numite sau/și conduse de către prefect.

Deci, condiția ca fapta funcționarului public să fie săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ce este stabilită în norma de incriminare a infracțiunii de luare de mită, nu este realizată în speță, având în vedere că, în calitate de ministru, inculpatul D. exercita prerogativa de a îndruma și controla activitatea prefectului pentru realizarea Programului de guvernare, fără să aibă vreo competență concretă în materia reconstituirii dreptului de proprietate, în timp ce asemenea atribuții (verificarea legalității propunerilor făcute de comisiile locale, validarea acestora și emiterea titlurilor de proprietate) aparțineau prefectului, ca președinte al comisiei județene, constituită potrivit dispozițiilor art. 12 din Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prin modul în care inculpatul D. și-a înfăptuit sarcinile de serviciu ce intrau în sfera de îndrumare și control a activității prefectului pentru realizarea Programului de guvernare, nu putea influența îndeplinirea atribuțiilor specifice, din materia reconstituirii/constituirii dreptului de proprietate de către comisia județeană condusă de inculpatul C. Drept urmare, acuzația formulată împotriva inculpatului D., constând în pretinderea, în cursul lunii aprilie 2007, a sumei de 500.00 euro pentru a interveni pe lângă prefectul județului Buzău în scopul emiterii cu celeritate a titlului de proprietate, urmată de primirea foloaselor necuvenite în luna februarie 2008, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență întrucât este îndeplinită și cerința esențială privind influența pe care acesta, în calitate de subiect activ circumstanțiat, o avea asupra funcționarului public competent a efectua actul în discuție, adică asupra prefectului C., în condițiile în care cei doi se cunoșteau, întrucât au fost colegi de partid, acesta din urmă renunțând temporar la calitatea de membru al I. Date fiind aceste considerente, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. din infracțiunea de luare de mită în infracțiunea de trafic de influență, solicitare pe care, de altfel, a formulat-o și procurorul de ședință. Corelativ, s-a schimbat încadrarea juridică și față de inculpatul A. din complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 289 din C. pen. în complicitate la infracțiunea de trafic de influență având în vedere acuzația adusă acestuia prin rechizitoriu, respectiv că "în luna februarie 2008, a intermediat remiterea sumei de 500.000 euro de la denunțătorul F. către inculpatul D." în schimbul intervenției ministrului pentru emiterea titlului de proprietate. Ca atare, acuzația de pretindere a banilor urmată de remiterea lor ulterior intervenției făcute la prefectul județului Buzău, se circumscrie conținutul constitutiv al unei infracțiuni unice de trafic de influență, faptă la realizarea căreia inculpatul D. a fost sprijinit de coinculpatul A., care a intermediat pretinderea și primirea sumei de 500.000 euro de la denunțător.

Pentru calificarea juridică a faptelor inculpaților D. și A., instanța de fond a apreciat că pentru ambii inculpați legea anterioară constituie legea penală mai favorabilă. Pentru a statua astfel, s-a menționat că a fost avută în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, conform căreia dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fapt ce implică compararea prevederilor din ambele Coduri cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speță și, în final, o evaluare a acestora, în vederea alegerii dintre cele două legi penale succesive a celei care este mai blândă, în ansamblul reglementărilor sale.

Astfel, s-a reținut că ambele incriminări ale infracțiunii de trafic de influență, atât din legea anterioară, cât și din codificarea în vigoare, presupun, în esență, acțiuni alternative de pretindere, primire ori acceptare de promisiuni de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul comise de o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce face parte din îndatoririle sale de serviciu.

Deși în noua reglementare legiuitorul a inserat o nouă condiție de realizare a laturii obiective, și anume, promisiunea traficantului de influență de a-l determina pe funcționarul public să adopte conduita dorită de cumpărătorul influenței, se constată ca aceasta rezultă implicit și din incriminarea anterioară, având în vedere că modalitățile alternative de realizare a elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 257 din C. pen. (1969) erau săvârșite de făptuitor în scopul de a-l determina pe funcționar să facă sau să nu facă un act ce intra în sfera sa de competență, împrejurare care reprezintă în realitate o promisiune de exercitare a influenței pentru obținerea celor solicitate de către persoana care-i oferă autorului bani sau alte foloase în schimbul intervenției pe lângă funcționarul public.

Nici detalierea ipotezelor pentru care se promite exercitarea influenței asupra funcționarului public, constând în îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea efectuării unui act ce intră în sfera îndatoririlor de serviciu ale subiectului pasiv special secundar ori îndeplinirea unui act contrar acestor atribuții nu aduce o modificare de esență conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 291 din C. pen., în condițiile în care, în vechea lege astfel de activități se regăseau în reglementarea generică "să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu" .

Ca atare, noul C. pen. a preluat incriminarea din vechiul C. pen. căreia i-a adus minime modificări pentru a face mai explicit conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență.

În ceea ce privește tratamentul sancționator al infracțiunii de trafic de influență se constată că pedeapsa prevăzută de art. 257 din C. pen. (1969) este închisoarea de la 2 la 10 ani, în timp ce, prin noua reglementare, respectiv art. 291 din C. pen., limita maximă a pedepsei a fost redusă la 7 ani închisoare, iar minimul a rămas neschimbat, situație în care, aparent, actuala codificare ar constitui legea mai blândă.

Cu toate acestea legea anterioară se învederează a fi mai avantajoasă față de inculpatul A. din perspectiva tratamentului penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului, ce constă în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34), spre deosebire de noul C. pen., care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39), motiv pentru care atât infracțiunea de trafic de influență cât și cea săvârșită de acest inculpat în forma de participație penală a complicității, au fost încadrate juridic prin raportare la dispozițiile art. 257 din C. pen. (1969).

Și în sarcina inculpatului D. s-a reținut infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 din C. pen. (1969), având în vedere că legea veche este mai favorabilă, întrucât prin dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2.009 - privind C. pen., a fost reglementată variantă agravantă de comitere a infracțiunii, constând în fapta de traficare a influenței comisă de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică, în speță de ministrul internelor și reformei administrative, ale cărei limite de pedeapsă se majorează cu o treime față de forma tip a infracțiunii prevăzută de art. 291 din C. pen. Ca atare, infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 7 din lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 291 din C. pen., este sancționată cu închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni.

Deși în vechiul C. pen., maximul pedepsei infracțiunii de trafic, de influență este de 10 ani, deci mai mare față de cel din legea specială în forma în vigoare, legea veche este mai favorabilă în situația în care instanța s-a orientat către o pedeapsă cuprinsă între limita minimă și mediul acesteia, în condițiile în care minimul este de 2 ani închisoare, adică mai mic ca în legea nouă (2 ani și 8 luni).

Referitor la solicitarea inculpatului D., în sensul de a se constata inadmisibilitatea cererii procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de luare de mită în cea de trafic de influență, întrucât, pe de o parte, s-au nesocotit dispozițiile art. 386 din C. proc. pen., iar, pe de altă parte, se urmărește schimbarea acuzațiilor formulate prin actul de sesizare, instanța de fond a constatat că sunt nefondate.

Astfel, la termenul din 12 septembrie 2017, înainte de terminarea cercetării judecătorești, procurorul de ședință a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice care a avut ca obiect inclusiv faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D., iar instanța, conformându-se dispozițiilor art. 386 din C. proc. pen., a amânat cauza pentru a da posibilitatea inculpaților A., C. și D. să-și pregătească apărarea sub acest aspect, făcând în acest sens mențiune în cuprinsul încheierii de la acea dată. La termenul din 10 octombrie 2017, cu ocazia susținerii concluziilor pe fondul cauzei, atât reprezentantul parchetului, cât și părțile, au avut cuvântul asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulate anterior, fiind respectată practica constantă a instanțelor judecătorești de a lua punctul de vedere pe acest aspect, la momentul dezbaterilor, astfel încât au fost respectate exigențele dispozițiilor art. 386 din C. proc. pen., în condițiile în care noua calificare juridică a faptelor a fost pusă în discuție, după ce în prealabil s-a acordat un termen pentru respectarea dreptului la apărare al inculpaților. Prin cererea formulată nu s-a modificat acuzația față de inculpatul D., întrucât acesta a fost trimis în judecată pentru că a pretins suma de 500.000 de euro, în cursul anului 2007, de la martorul F., în schimbul intervenției sale făcută atât direct, cât și prin intermediul inculpatului A., în vederea emiterii cu celeritate a unor titluri de proprietate, urmată de primirea folosului necuvenit în luna februarie 2008. Chiar dacă, la momentul încadrării juridice a faptei reținute în sarcina fostului ministru de interne nu a fost individualizat funcționarul competent în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra căruia și-a exercitat influența, în partea expozitivă a actului de sesizare s-a menționat că inculpatul A. a luat legătura cu prefectul județului Buzău, întrucât a avut acceptul lui D. de a stabili o audiență pentru denunțător, iar la momentul întâlnirii cu C. i-a adus la cunoștință că rugămintea ministrului este de a fi rezolvată problema lui F.

În ceea ce privește fapta inculpatului A. de a solicita martorului F. suma de 600,000 euro în schimbul promisiunii de a-și exercita influența în scopul îndeplinirii de către funcționarul public a atribuțiilor specifice funcției, instanța de fond a constatat că aceasta s-a consumat la momentul pretinderii foloaselor necuvenite, motiv pentru care a apreciat că este lipsit de orice semnificație penală sub aspectul existenței infracțiunii de trafic de influență faptul că, ulterior solicitării banilor, a intervenit pe lângă prefectul județului Buzău să rezolve, în regim de urgență, problema eliberării titlului de proprietate pentru terenurile în legătură cu care denunțătorul primise mandat din partea numitei E., precum și că, la datele de 31 martie 2008 și 9 mai 2008, i-au fost remise de cumpărătorul de influență, prin contul socrului său, sumele de 370.00 RON, respectiv de 1.215.000 RON, iar, ulterior, în luna august 2008, a cumpărat de la SC W. SRL, unde era asociat și martorul F., autoturismul marca x, pe care l-a folosit și pentru care ratele de leasing au fost plătite de martor. Aceste împrejurări au relevanță în ceea ce privește probarea acuzațiilor ce-i sunt imputate.

Instanța de fond a apreciat că probatoriul administrat în cauză, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A. cu denunțătorul, denunțul formulat de F., inclusiv depozițiile date în calitate de martor, declarațiile inculpatului C. și ale martorilor S. și V., extrasele de cont, ordinele de plată, facturile fiscale, actele autentice privind terenurile revendicate ce au fost semnate și de inculpat și, nu în ultimul rând, chiar declarațiile acestuia, dovedește, dincolo de orice dubiu, că inculpatul A. a pretins în luna aprilie 2008, și a primit sume de bani, precum și un autoturism, la 31 martie 2008, 9 mai 2008 și în luna august 2008, de la denunțătorul F., în modalitatea reținută anterior, pentru a interveni în favoarea sa, în vederea eliberării titlului de proprietate asupra unor terenuri în suprafață totală de 15 ha, pe lângă prefectul județului Buzău, funcționar public conform dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen., competent în materia reconstituirii dreptului de proprietate.

Pretinderea și primirea foloaselor necuvenite de către inculpat, împrejurări negate de către acesta, rezultă din susținerile constante ale martorului F., care, atât cu ocazia denunțului formulat în cauză, cât și la momentul audierii de către organele de urmărire penală și instanță, a afirmat că în primăvara anului 2007, l-a abordat pe A., șeful de cabinet al ministrului internelor și reformei administrative, pentru a-i facilita contactul cu prefectul județului Buzău, în scopul de a fi urgentată soluționarea dosarului de revendicare a terenurilor proprietatea numitei E., al cărei mandatar era, întrucât, în opinia sa, era tergiversată, în mod nejustificat, intervenție în schimbul căreia i-a fost solicitată suma de 600.000 euro.

În aceste condiții, inculpatul A. i-a comunicat denunțătorului că "singurul lucru pe care îl poate face este să ia legătura" cu prefectul județului Buzău, pentru a-l primi în audiență, motiv pentru care "la câteva zile, l-a sunat personal" pe inculpatul C. pentru a-l ruga să-l primească pe F. în audiență, discuție despre care a afirmat că i-a adus-o la cunoștință și inculpatului D., aspecte ce rezultă din declarația dată în calitate de suspect, la data de 23 iulie 2014.

Ulterior, cu ocazia denunțului penal formulat, dar și la data de 29 iulie 2014, când a fost audiat în calitate de inculpat, a menționat că în urma discuției purtate cu denunțătorul "a luat legătura cu ministrul D.", întrucât, pe de o parte, erau în relații de prietenie, iar, pe de altă parte, acesta era coleg de partid cu inculpatul C., și, după ce a avut confirmarea șefului său, l-a contactat telefonic personal pe prefect, stabilind o audiență pentru F.

Indiferent dacă apelarea telefonică a prefectului de Buzău s-a făcut înainte sau după discuția purtată cu D., instanța de fond a apreciat, prin raportare la toate demersurile efectuate de inculpatul A., că acesta avea o influență reală, în calitatea sa de șef de cabinet al ministrului internelor și reformei administrative, asupra inculpatului C., pe care a înțeles să o traficheze în schimbul obținerii unor foloase necuvenite de la denunțător.

Ulterior stabilirii audienței pentru martorul F., acesta, deși a pus la dispoziția denunțătorului numărul de telefon al prefectului, l-a însoțit și la întâlnire, aspect confirmat în fața instanței de fond atât de martor, cât și de inculpatul C., care a mai precizat că denunțătorul, "la începutul anului 2007, a fost la mine (...) împreună cu A., care deținea funcția de șef de cabinet al ministrului D. A. mai trecuse și în alte ocazii pe la mine, pentru că era un obicei ca șeful de cabinet când ajungea în zonă să treacă pe la prefect. Probabil la această întâlnire, A. m-a rugat să îl ajut pe F., spunându-mi că vine și din partea ministrului D., cu punerea în posesia unor terenuri de pe raza municipiului Buzău".

În aceste circumstanțe, instanța de fond a apreciat că intervenția pe lângă prefectul de Buzău a fost făcută de inculpatul A. și în nume personal, întrucât se bucura de influență asupra inculpatului C., datorită funcției pe care o deținea, poziție în virtutea căreia îl mai vizitase și anterior datei la care l-a însoțit pe denunțător pentru audiență, iar cu ocazia acestei din urmă întâlniri a participat și la discuțiile privind retrocedarea terenurilor, împrejurări dovedite de declarațiile fostului prefect și ale martorului F., care contrazic poziția sa de nerecunoaștere a faptei imputate.

Faptul că activitatea sa nu s-a limitat doar la a lua legătura telefonic cu prefectul pentru a-i stabili lui F. o audiență, precum și la a-i furniza acestuia numărul de telefon al inculpatului C., ci, din contră, s-a concretizat și în exercitarea propriei influențe asupra funcționarului public cu atribuții în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum și în acte de pretindere și primire a diferitelor foloase necuvenite, rezultă atât din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice pe care le-a purtat cu denunțătorul din luna decembrie 2007, până la sfârșitul lunii martie 2008, când i-a fost virată, în contul socrului său, prima tranșă din banii solicitați în schimbul traficării influenței, ca urmare a vânzării celor două terenuri în suprafață de 70.000 mp și 6.379 mp, din cele patru pentru care se eliberase Titlul de proprietate nr. x din 24 septembrie 2007, cât și din succesiunea încheierii actelor autentice ce au avut ca obiect aceste imobile și care l-au avut ca semnatar, fie în calitate de cumpărător, fie în calitate de vânzător, și, nu în ultimul rând, din declarațiile martorilor S. și V.

În acest context, s-a constatat că, deși inculpatul A., în fața instanței de fond, a negat că ar fi cunoscut amănunte cu privire la terenurile pentru care F. i-a solicitat să-i asigure intrarea la prefectul județului Buzău, acesta a figurat în calitate de cumpărător la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007, încheiat cu E., alături de martora K., nefiind plauzibilă susținerea sa potrivit căreia acest fapt a fost doar rezultatul condiției impusă denunțătorului de către martorul J. la momentul acordării împrumutului, având în vedere că în cazul nerestituirii sumei împrumutate, ar fi rămas proprietar pentru o cotă parte de 1/4 din terenurile de 70.000 mp, respectiv 6.379 mp De fapt, devenind parte în contract, inculpatul a obținut o garanție că F. îi va remite foloasele necuvenite pretinse pentru traficarea influenței. De asemenea, nu trebuie ignorat nici faptul că denunțătorul având nevoie de bani pentru a satisface pretențiile financiare solicitate suplimentar de E. a apelat tocmai la A. care i l-a prezentat pe martorul J. pentru a-i acorda un împrumut, împrejurare care dovedește că acesta a avut un rol important în toată construcția infracțională, cunoscând toate detaliile demersurilor efectuate de denunțător, încă de la momentul traficării propriei sale influențe asupra prefectului.

Inculpatul A., în scopul obținerii foloaselor necuvenite promise de cumpărătorul de influență, a fost implicat activ, inclusiv în găsirea unui client pentru înstrăinarea celor două terenuri la un preț cât mai bun, având în vedere că trebuiau acoperite și pretențiile formulate de SC G. SRL pentru stingerea pe cale amiabilă a acțiunilor introduse în justiție având ca obiect drepturile izvorâte din Contractul de cesiune de creanță nr. x din 10 aprilie 2007. Relevantă sub acest aspect este, cu precădere, convorbirea telefonică avută de A. cu F. la data de 7 decembrie 2007:

"M. A.: Da, 85 - 90 a zis că nu oferă mai mult.

N.V.: Bă, măcar o suta în morții ei de viață!

M. A.: Dacă mă întâlnesc și spune că vrea așa.

N.V.: Eu știu ce să zic măi F., că tu știi socotelile cel mai bine.

M. A.: Pai eu le știu.

N. V.; Adică eu, cum să-ți spun? Eu iau o decizie, dar în măsură să iei o decizie mai degrabă ești tu