ÎCCJ, Decizia nr. 47/2020

Ședința publică din data de 24 februarie 2020

Asupra căii de atac de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii menționate la pct. 1, a declarat recurs A., fără a motiva calea de atac.

În cuprinsul cererii a susținut doar că termenul de recurs de 48 de ore de la pronunțare în cazul căii de atac declarate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu respectă prevederile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin notele scrise înregistrate la dosar la 12 februarie 2020, recurentul a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a Completului de 5 judecători din perspectiva specializării judecătorilor și a deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018 și a formulat critici împotriva încheierii recurate, arătând, în esență, că textele legale a căror neconstituționalitate a invocat-o au legătură cu soluționarea cauzei, reluând motivele pentru care consideră neconstituționale prevederile art. 35 alin. (1) și 488 C. proc. civ. și prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

3.1. Considerente referitoare la excepția necompetenței materiale procesuale invocate de recurent prin notele scrise înregistrate la dosar la 12 februarie 2020

Analizând cu prioritate această excepție invocată de recurent, instanța constată că, în compunerea completului învestit cu soluționarea pricinii în urma procedurii de repartizare aleatorie a dosarului au fost respectate dispozițiile art. 32 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:

"Art. 32. - (1) La începutul fiecărui an, la propunerea președintelui sau a vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de conducere aprobă numărul și compunerea completurilor de 5 judecători.

(3) În alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializați, în funcție de natura cauzelor.

(4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, invocată de recurent în susținerea excepției, a fost admisă sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României și s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați, prin tragere la sorți, doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013.

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a dispus ca Înalta Curte de Casație și Justiție să procedeze de îndată la desemnarea, prin tragere la sorți, a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 207/2018.

În circumstanțele expuse, se constată că situația premisă din decizia Curții Constituționale nr. 685/2018 vizează modalitatea de efectuare a tragerii la sorți și compunerea Completurilor de 5 judecători anterior datei de 7 noiembrie 2018, când a fost pronunțată decizia menționată a Curții Constituționale, iar nu din perspectiva compunerii completurilor de 5 judecători în altă materie decât cea penală din judecători specializați.

Mai mult, conform prevederilor legale menționate mai sus, Completurile de 5 judecători sunt constituite anual și cu o componență rezultată din tragerea la sorți a tuturor membrilor acestora, astfel încât specializarea judecătorilor din cadrul secțiilor civile și de contencios administrativ și fiscal să nu excludă posibilitatea acestora de a judeca toate categoriile de cauze non-penale și să nu permită ca, în căile de atac, specializarea să devină un apanaj al unui număr restrâns de judecători. Astfel, în căile de atac se realizează controlul judiciar, care evaluează caracterul legal și temeinic al hotărârii primei instanțe, situație în care legiuitorul a stabilit ca la compunerea acestor completuri desemnarea să se facă, prin tragere la sorți, a judecătorilor dintre toți judecătorii secțiilor non-penale ale instanței supreme.

În plus, după cum a reținut Curtea Constituțională a României în decizia nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/20 iulie 2017, recursul exercitat în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care constituie și obiectul cauzei de față, nu este specific unei ramuri de drept, ci un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, aplicabil în toate materiile.

Prin urmare, nu se poate reține că modul de stabilire a componenței completului de 5 judecători, învestit cu soluționarea cauzei de față, ar atrage necompetența materială procesuală a acestei formațiuni de judecată, așa cum susține recurentul.

3.2. Considerente referitoare la excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată din oficiu de instanță

Potrivit dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. prevede că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul susține doar că termenul de recurs de 48 de ore de la pronunțare în cazul căii de atac declarate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu respectă prevederile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a face vreo referire la analiza condițiilor de admibisilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Or, având în vedere fizionomia juridică proprie a căii de atac exercitate în cauză, în sensul considerentelor de la pct. 21-22 din Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017 potrivit cărora obiectul recursului este acela al verificării legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992, este fără îndoială că susținerile formulate pe calea recursului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea recurată cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauza supusă analizei, susținerile din cererea de recurs nu se referă la argumentele reținute de instanță în pronunțarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv împrejurarea că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 35 și art. 488 C. proc. civ., ale Legii nr. 200/2004 și art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, ci se referă doar la nemulțumirea recurentului cu privire la termenul de recurs prevăzut de lege în acest caz, lipsind practic cu desăvârșire motivarea cererii.

În ce privește criticile pe care recurentul le-a formulat prin notele scrise depuse la dosar la data de 12 februarie 2020, acestea nu pot fi primite, fiind depuse cu mult peste termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în condițiile în care încheierea ce formează obiectul recursului, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, a fost pronunțată la data de 7 octombrie 2019 și a fost comunicată recurentului la data de 20 ianuarie 2020, prin depunere la cutia poștală .

În concluzie, cum aspectele invocate de recurent în termenul prevăzut de lege nu au în vedere argumentele care au constituit fundamentul soluției de nesesizare a Curții Constituționale și, prin urmare, nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 196 C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv aceea a nulității recursului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția necompetenței materiale procesuale a Completului de 5 judecători, invocată de recurent.

Constată nul recursul declarat de A. împotriva încheierii din 7 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2020.