ÎCCJ, Decizia nr. 30/2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele.

Prin Hotărârea nr. 4P din 3 aprilie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat acestuia sancțiunea disciplinară constând în "avertisment", pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 și a respins acțiunea disciplinară pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), g), h), m) teza I și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În motivare, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că mențiunile olografe consemnate pe actele ce i-au fost repartizate pârâtului procuror fie spre soluționare, fie spre luare la cunoștință și conformare, mențiuni adresate prim-procurorului, atestă că pârâtul a folosit, în mod constant, un limbaj contrar exigențelor de respect ce trebuie să guverneze relațiile dintre magistrați și colegii lor, indiferent de vechimea în profesie sau gradul în funcție și o atitudine de contestare a autorității ierarhice a prim-procurorului sau de subevaluare a competenței profesionale a acestuia.

De asemenea, s-a apreciat că atitudinea pârâtului de a refuza primirea programării serviciului de permanență pe unitate, trimisă de către prim-procuror spre luare la cunoștință prin doamna grefier B., cu mențiunea verbală că nu o va primi decât modificată, este una nedemnă de funcția de magistrat prin exprimarea autoritară și nepotrivită modului de comunicare ce ar trebui abordat în relația cu un procuror ierarhic superior, iar limbajul licențios folosit de domnul procuror în prezența grefierului șef al unității este de natură a afecta prestigiul justiției prin afectarea autorității ierarhice a prim-procurorului.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția procurorului, sub forma intenției indirecte, rezultă din modul în care a înțeles să se manifeste față de prim-procurorul unității de parchet, adoptând un comportament și o modalitate de exprimare incompatibile cu funcția de magistrat, în împrejurări care au făcut ca aceste manifestări să ajungă la cunoștința personalului auxiliar din cadrul unității de parchet și la cunoștința persoanelor din conducerea unităților de parchet ierarhic superioare, volumul considerabil de muncă nefiind de natură a exonera pe domnul procuror de răspundere.

Referitor la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) și g) din Legea nr. 303/2004, s-a dispus respingerea acestora, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective, competența luării măsurii solicitate prin adresă revenind prim-procurorului [în cazul lit. f)], iar lipsa timpului necesar pentru întocmirea referatelor și preocuparea magistratului de îndeplinire a activităților de urmărire penală se circumscriu unei culpe scuzabile [în cazul lit. g)].

Lipsa de celeritate în soluționarea cauzelor de către procuror nu este consecința dezinteresului, pasivității sau lipsei de diligentă a acestuia, nefiind dovedită în cauză îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că domnul procuror nu a acționat cu intenția de a nesocoti dispozițiile prim-procurorului și ale Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 12/C/2014 și M.A.I. nr. 56 din 10 aprilie 2014, cu conștiința că împiedică buna desfășurare a activității unității în acest sector de activitate sau creează premisele unor asemenea consecințe, având în vedere volumul de activitate, dar și practica anterioară în care verificarea legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești era efectuată de către procurorul care participa la judecarea cauzelor în care acestea erau pronunțate, fără a exista o analiză a acestora împreună cu procurorul ierarhic superior.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, cu privire la încălcarea art. 145 alin. (4) și (5) și 324 alin. (2) din C. proc. pen., s-a reținut că forma de vinovăție a pârâtului se circumscrie unei culpe scuzabile, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că prin însăși emiterea ordonanțelor de amânare a informării persoanelor supravegheate tehnic cu nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile legale sau prin neîntocmirea ordonanței de preluare a cauzei s-au produs consecințe însemnate asupra actului de justiție, a valabilității actelor încheiate și a drepturilor procesuale ale părților.

Împotriva Hotărârii nr. 4P din 3 aprilie 2019 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, au declarat recurs părțile, după cum urmează:

Inspecția Judiciară a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond admiterea acțiunii disciplinare pentru comiterea tuturor abaterilor disciplinare reținute și aplicarea sancțiunii excluderii din profesie prevăzute de art. 100 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, invocând în susținerea căii de atac exercitate critici care s-ar circumscrie motivului de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că sancțiunea disciplinară a avertismentului aplicată în cauză de către secția pentru procurori pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 este vădit netemeinică, deoarece modalitatea de comunicare a prim-procurorului cu procurorul A. a fost una impusă de comportamentul acestuia din urmă, care a negat vehement autoritatea oricărui șef ierarhic ce-i coordona în mod direct activitatea, în acest sens fiind relevante referatele întocmite în cursul verificărilor prealabile și al cercetării disciplinare de către domnul procuror în care explica incapacitatea doamnei prim-procuror C. (ce a ocupat anterior funcția de prim-procuror în cadrul unității de parchet) de a gestiona din punct de vedere managerial activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, de a soluționa dosare evaluate de domnul procuror ca fiind complexe și de a-și repartiza un număr egal de dosare spre soluționare cu cel repartizat domnului procuror.

S-a arătat că aceeași atitudine a manifestat-o și față de doamna prim-procuror D., împotriva căreia a formulat sesizări la procurorii ierarhici superiori atunci când aceasta a dispus măsuri pentru inventarierea stocului de dosare repartizate și nesoluționate de ani de zile de domnul procuror.

Totodată, secția pentru procurori în materie disciplinară a înlăturat nejustificat din analiza conținutului constitutiv al abaterii prevăzut de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, atitudinea pârâtului procuror față de comandantul Poliției orașului Sânnicolau Mare, domnul comisar șef E., față de care a folosit un limbaj licențios.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că argumentele instanței de disciplină nu au corespondent în realitatea obiectivă, întrucât domnului procuror nu i-a fost repartizată o lucrare de competența exclusivă a prim-procurorului, ci i s-a cerut efectuarea unor verificări privind situația unor corpuri delicte în legătură cu care se omisese dispunerea unei soluții de confiscare sau de restituire a acestora și formularea de propuneri adecvate.

Totodată, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că pârâtul procuror a întocmit în mod formal referatele privind situația dosarelor monitorizate în baza Ordinului nr. 2140/II/6/2017 din 8 august 2017 al prim-procurorului și, în realitate dacă ar fi respectat ordinul prim-procurorului trebuia să aloce în vederea întocmirii un anume interval de timp, după cum singur recunoaște; or, această situație nu îi poate profita sub forma unei culpe scuzabile, în condițiile în care fusese degrevat de supravegherea unor unități de poliție, de participare în anumite completuri de judecată, de unele dosare ce au fost redistribuite prim-procurorului și în condițiile în care consecințele comportamentului său au constat în imposibilitatea raportării de către prim-procuror unităților de parchet ierarhic superioare a situației unor cauze vizând anumite tipuri de infracțiuni.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care domnul procuror a fost degrevat de cea mai mare parte a activităților pe care le desfășura anterior, nu există nicio justificare plauzibilă a pasivității sale în soluționarea cauzelor evidențiate în cadrul cercetării disciplinare, ceea a avut chiar consecințe din perspectiva prelungirii în timp a activităților infracționale de către persoanele vizate, încurajate de lipsa efectuării oricăror acte de urmărire penală, astfel că, în mod evident, pârâtul-procuror nu poate fi exonerat de o astfel de răspundere sub pretextul unei culpe scuzabile.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că participarea la ședința de analiză era obligatorie și oportună, orice atitudine contrară echivalând cu încălcarea normelor regulamentare identificate în rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare sub aspectul săvârșirii acestei abateri și nu există identitate de situații cu cea reținută în cazul abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, întrucât situația de fapt relevată confirmă încălcarea Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 12/C/2014 și M.A.I. nr. 56 din 10 aprilie 2014, pasivitatea domnului procuror neavând nicio cauză obiectivă, astfel încât se impune sancționarea magistratului.

În legătură cu abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că art. 145 din C. proc. civ. nu condiționează existența unor vătămări, ci prin prevederea termenului de 10 zile în care procurorul de la finalizarea activităților de supraveghere tehnică trebuia să informeze sau să amâne informarea persoanelor vizate de măsuri se instituie ope lege limitarea intruziunii vătămătoare în viața privată a subiecților urmăriți, iar încălcarea dispozițiilor art. 324 din C. proc. pen. se constată a fi una vădită, pretinsa analiză a sesizării timp de 1 an și 10 luni, corelată cu dispunerea de către procuror a începerii urmăririi penale in rem (act de urmărire penală) constituind dovezi în acest sens.

Pârâtul A. a solicitat admiterea recursului, anularea Hotărârii nr. 4P din 3 aprilie 2019 și exonerarea acestuia de sancțiunea aplicată, anume "avertisment".

În susținerea recursului declarat, a arătat că volumul copleșitor de muncă și acțiunile manageriale defectuoase ale doamnei prim-procuror au constituit cauzele comportamentului neadecvat, constituind cauze de excludere a răspunderii disciplinare în condițiile efectuării unui număr de peste 400 de ore suplimentare și a instalării sindromului "burnout", acesta din urmă fiind ignorat de instanța de disciplină.

De asemenea, gradul ridicat de dificultate al dosarelor și schema de personal subdimensionată a determinat imposibilitatea efectuării vreunei zi de concediu de odihnă, starea de sănătate agravându-se pe măsura trecerii timpului și a menținerii nivelului ridicat de stres.

Mai mult, ordinul nr. 3 din 8 august 2017 prin care doamna prim-procuror a dispus ca întreaga activitate din sectorul judiciar să fie efectuată de domnul procuror A. a coincis cu îmbolnăvirea mamei sale, motiv pentru care s-a găsit în imposibilitate obiectivă de a-și desfășura activitatea, cu atât mai mult în cadrul instanței în materie penală judecau trei completuri.

Privite comparativ, numărul cauzelor soluționate de domnul procuror este net superior în raport cu dosarele doamnei prim-procuror, în contextul în care aceasta din urmă nu a efectuat activitate în sectorul judiciar, iar infracțiunile ce au făcut obiectul activității desfășurate de aceasta au avut o complexitate foarte redusă; este de menționat că preluarea dosarelor dispusă prin Ordinele nr. 4 din 9 august 2018 și 5 din 9 noiembrie 2017 a avut ca situație premisă realizarea de către doamna prim-procuror cu ușurință a unor indicatori profesionali și nu îmbunătățirea activității de urmărire penală.

Contextul în care s-a petrecut primul incident între domnul procuror și doamna prim-procuror, anume lista programărilor serviciului pe unitate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare și refuzul procurorului A. de a prelua atribuțiile de prim-procuror în perioada în care conducătorul ierarhic superior se afla în concediu de odihnă, justifică comportamentul, iar intensitatea limbajului folosit trebuie analizată prin raportare la factorii de stres la care domnul procuror era expus.

Totodată, desfășurarea în mod singular a activității în sectorul judiciar, discrepanța uriașă între volumul de muncă său de muncă și cel al doamnei prim-procuror, repartizarea absolut inechitabilă a sarcinilor de serviciu, repartizarea discreționară a dosarelor, numărul de ore suplimentare desfășurate, planificările inechitabile ale serviciului pe unitatea de parchet, avizele negative ale cererilor de transfer formulate și starea de sănătate precară a sa și a mamei sale au adâncit tensiunile existente între cei doi, culpa aparținându-i doamnei prim-procuror în exclusivitate ca urmare a unui management defectuos.

Prin întâmpinarea formulată la recursul domnului procuror A., Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului declarat de acesta și menținerea hotărârii instanței disciplinare sub aspectul constatării existenței abaterii prevăzute de art. 99 lit. c) din legea nr. 303/2004, arătând că încărcătura dosarelor per procuror și pe schemă a fost sub media națională, transferul domnului procuror s-a făcut la o unitate de parchet cu o încărcătură mai mare, iar în prezent la nivelul parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau activitatea este desfășurată numai de prim-procurorul unității de parchet.

Recurentul A., prin întâmpinarea depusă la recursul Inspecției Judiciare, a solicitat respingerea recursului declarat, învederând, în esență, că indicii statistici sunt interpretați în mod eronat, caracterul complex al dosarelor a fost constatat și de către instanța de disciplină, a existat o vădită încălcare a principiului privind "asigurarea unui volum de muncă echilibrat între procurori", nu a negat nicicând autoritatea vreunui șef ierarhic și nu a existat nicicând o inițiativă a doamnei prim-procuror de a discuta în vreun fel în legătură cu probleme de serviciu.

Analizând recursurile formulate, întâmpinările depuse și dispozițiile legale incidente, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei Inspecția Judiciară și ale domnului procuror A. nu pot fi primite.

Astfel, în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, ambele părți criticând, sub acest aspect, soluția instanței de disciplină, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții".

Potrivit art. 90 din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate.

(2) Relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și bună-credință.

Art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției statuează: "Magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natura să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia".

Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Conform art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, magistrații sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate, iar art. 18 din același act stabilește că relațiile magistraților în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect și bună-credință, indiferent de vechimea în profesie și de funcția acestora.

În speță, se impută procurorului A. atitudinea contrară standardelor de conduită impuse magistraților în relațiile profesionale cu prim-procurorul unității de parchet în cadrul căreia a activat, cu referire la mențiunile olografe consemnate pe actele ce au fost repartizate acestuia fie spre soluționare, fie spre luare la cunoștință, precum și la expresiile ofensatoare la adresa superiorului și a personalului auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

Prin considerentele hotărârii recurate, secția pentru procurori a prezentat în mod detaliat și explicit faptele, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, reținând încălcarea obligațiilor profesionale și urmările acestei încălcări, constatând în mod corect incidența art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește existența elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că susținerile părților prin motivele de recurs invocate sunt contrazise de actele și lucrările dosarului.

Astfel, relativ la existența faptelor reținute în sarcina procurorului recurent, se reține că instanța de disciplină a făcut o apreciere corectă și completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca și a celui rezultat în faza cercetării prealabile.

Situația de fapt, în mod just stabilită, a rămas neschimbată în recurs și a reliefat clar conduita ilicită, vinovăția, rezultatul prejudiciabil și legătura de cauzalitate.

Semnificativ este faptul că recurentul însuși nu neagă în totalitate producerea faptelor, acordând însă propria semnificația acestora.

Comportamentul domnului procuror față de conducerea unității de parchet, manifestat uneori și în prezența personalului auxiliar al acesteia, concretizat prin afirmații și expresii persiflante și neprincipiale, folosirea unui ton neadecvat, iritant și nervos a fost, în mod corect, apreciat ca fiind incompatibil cu onoarea și demnitatea profesiei de magistrat, fiind depășite limitele unui comportament admis în interiorul unei unități de parchet, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Ca atare, se impune a se considera că atitudinea și comportamentul în discuție, sub aspectul laturii obiective, întrunesc cerințele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menționat.

Și în ceea ce privește latura subiectivă, se constată că secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut corect vinovăția recurentului magistrat, sub forma intenției indirecte, aceasta rezultând din modul în care magistratul a înțeles să-și încalce obligațiile legale și deontologice derivate din statutul de procuror, probele administrate dovedind existența elementului intențional, volitiv, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară.

Consecința imediată și directă a acestor încălcări și pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii și a respectului față de funcția de judecător, cu consecința afectării imaginii justiției.

În raport cu cele expuse, nu se poate stabili că, în speța dedusă judecății, instanța de disciplină ar fi dat o greșită încadrare faptelor în discuție.

Relațiile încordate existente între cei doi magistrați ca urmare a unor tensiuni generate de modalitatea deficitară de comunicare și ceilalți factori obiectivi invocați de domnul procuror și în susținerea recursului său au fost avute în vedere de instanța de disciplină la individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicate, neimpunându-se agravarea acesteia raportat la situația de fapt existentă.

Totodată, în lipsa schimbării poziției domnului comisar șef E. (a se vedea în acest sens dosar x/2018 volum I, care conțin declarația acestuia), în mod corect s-a apreciat că atitudinea magistratului față de acesta nu prezintă elementul de gravitate care să conducă la reținerea acestei fapt ca element material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, având în vedere și circumstanțele în care s-a produs, anume pe fondul unor contradicții privind prioritatea măsurilor la fața locului în cazul unui accident rutier.

Se constată, așadar, că faptele reproșate recurentului procuror intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat, iar sancțiunea aplicată a fost corect individualizată raportat la circumstanțele concrete ale cauzei și natura relațiilor interumane.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, criticile Inspecției Judiciare trebuie raportate la definirea noțiunii de "refuz nejustificat", anume manifestarea explicită a unui magistrat de a nu îndeplini o îndatorire de serviciu prevăzută în mod expres în legile și regulamentele care reglementează organizarea și funcționarea sistemului judiciar.

Este de reținut că activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfășoară pe două paliere, anume: jurisdicțional (rezoluția și ordonanța) și administrativ (materializată în ordine, ordine de serviciu, dispoziții și decizii), iar potrivit art. 62 din Legea nr. 304/2004:

"procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic" și "sunt obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu", conform art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În acest context, în mod just, instanța de disciplină a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale angajării răspunderii disciplinare cu privire la această abatere sub aspectul laturii subiective, deoarece refuzul magistratului a fost justificat, având în vedere că prim-procurorului îi revenea competența soluționării măsurii solicitate prin adresa din 12 martie 2018 a Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, fiind un dosar soluționat, astfel încât recurentul magistrat a avut în vedere un argument legal la refuzul exprimat, raportat la finalitatea întocmirii memoriului de răspuns.

În cuprinsul abaterii prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior se referă la acele dispoziții date în scris și în conformitate cu legea; în speța dedusă judecății, ca elementul material al laturii obiective s-a reținut nerespectarea de către domnul procuror A. a Ordinul nr. 2140/II/6/2017 din 8 august 2017 privind monitorizarea cauzelor la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare prin care prim-procurorul a dispus întocmirea de către procurorii din cadrul acestei unități de parchet, lunar, până la 30 a fiecărei luni, a unor referate motivate privind stadiul cercetărilor.

Raportat la probatoriul administrat, Înalta Curte, examinând în ansamblu cauza în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, constată că instanța disciplinară a dat o apreciere completă și corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului; împrejurările evocate de recurent privind cauzele care l-ar fi împiedicat în mod obiectiv să-și îndeplinească obligația de serviciu în discuție, coroborate cu relațiile tensionate existente între cei doi procurori, au relevanța ce li se atribuie, acestea fiind apte să-l exonereze pe magistrat de răspundere disciplinară sub aspectul laturii subiective.

Totodată, în condițiile inexistenței niciunei consecințe produse ca urmare a faptei reținute în sarcina magistratului nu se poate reține vreo formă de vinovăție în săvârșirea acestei abateri.

Înregistrarea unui volum foarte mare de activitate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare în perioada de referință analizată, schema de personal subdimensionată, ca și împrejurările de fapt anterior expuse, corect reținute de secția pentru procurori și necontestate de Inspecția Judiciară, pe care s-a grefat activitatea profesională a domnului procuror, care, pentru a-și îndeplini obligațiile profesionale nu a putut să-și efectueze nici concediul de odihnă, denotă inexistența cumulativă a factorului intelectiv și a celui volitiv, deci inexistența vinovăției în nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 2140/II/6/2017 din 8 august 2017.

În cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, obiectul juridic al acesteia îl constituie relațiile sociale protejate prin normele juridice referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor și la efectuarea lucrărilor în termen legal, în cazul dedus judecății încălcarea de către magistrat a normelor legale care instituie un termen rezonabil pentru soluționarea dosarelor, anume 17 cauze ce i-au fost repartizate.

Pentru a se stabili întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute în cazul abaterii reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, urmează a se examina și dacă încălcarea sau nesocotirea acestor dispoziții au caracter imputabil, anume dacă au fost săvârșite cu vinovăție.

Pe bună dreptate, instanța de disciplină a reținut că, sub aspectul laturii subiective, faptele recurentului procuror nu sunt de natură a-i atrage acestuia răspunderea disciplinară.

Una din condițiile pentru existența acestei abateri disciplinare este imputabilitatea, care trebuie să fie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiții: repetabilitatea și nerespectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor sau a termenelor de efectuare a lucrărilor.

Este exclusă existența abaterii disciplinare în ipoteza în care soluționarea cu întârziere a dosarelor sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv.

Abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 este, sub aspect juridic, consecința nerespectării obligației stipulate la art. 91 alin. (1) din aceeași lege, conform căreia "Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora (…)".

Aceste dispoziții legale trebuie aplicate, însă, în corelație cu dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. o) și art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora una dintre atribuțiile acestui organism, prin cele două secții a sale - pentru procurori și, respectiv, pentru judecători - este aceea de a aproba măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru parchete și instanțe.

În speță, principala cauză care a determinat crearea situației de fapt, corect stabilită de secția pentru procurori, constă în volumul mare de activitate cu care s-a confruntat magistratul, orele suplimentare efectuate, precum și problemele personale ale acestuia.

În acest sens, se observă că în perioada 2015 - 2017 domnul procuror A. a fost singurul procuror cu funcție de execuție la nivelul unității de parchet în cadrul căreia activa, a desfășurat atât activitate de urmărire penală, cât și în sectorul judiciar, acesta soluționând un număr de 649 de dosare penale, din care 76 de rechizitorii, 41 de acorduri de recunoaștere a vinovăției și 515 soluții de netrimitere în judecată și participând la judecarea unui număr de peste 1000 de cauze penale.

Așa cum rezultă din actele dosarului, recurentul procuror a dat dovadă de interes și a manifestat diligență în soluționarea dosarelor, stând peste orele de program și venind la serviciu inclusiv la sfârșit de săptămână, fiind preocupat de calitatea muncii prestate, ceea ce poate conduce la întârzieri în efectuarea altor lucrări, în absența unei normări a muncii și în condițiile unor resurse umane deficitare de desfășurare a activității în cadrul unității parchetului respectiv, confirmate de materialul probator administrat în cauză.

Aceste aspecte coroborate creează cadrul propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului și producerii de erori/întârzieri în activitate; de asemenea, apariția problemelor de ordin personal, pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice, afectează calitatea actului de justiție, inclusiv sub aspectul celerității soluționării lucrărilor, relevant fiind, totodată, și gradul de complexitate al dosarelor.

Rezultă, așadar, că nesoluționarea în termen a dosarelor repartizate este consecința, în principal, a unor factori de ordin obiectiv, iar nu a unor "motive imputabile" acestuia, așa cum o cer dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în mod corect instanța de disciplină a reținut că, sub aspectul laturii subiective, fapta magistratului se circumscrie unei culpe scuzabile, iar nu gravei neglijențe susținute de recurenta Inspecția Judiciară, astfel că lipsește caracterul imputabil al faptei recurentului, unul dintre elementele constitutive prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, reținându-se, astfel, netemeinicia criticilor formulate de recurenta Inspecția Judiciară.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, procurorului din prezenta cauză i se impută nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului.

Prin nerespectarea în mod nejustificat se înțelege refuzul explicit sau implicit al magistratului de a îndeplini o îndatorire de serviciu prevăzută într-o dispoziție sau decizie a conducătorului instanței sau parchetului.

Refuzul magistratului de a îndeplini o obligație poate avea caracter justificat doar în situația în care se invocă argumente pertinente sau circumstanțe personale care justifică atitudinea adoptată.

Datorită modului particular în care s-au desfășurat evenimentele și a circumstanțelor speciale preexistente la nivelul unității de parchet anterior învederate, se constată că nerespectarea dispoziției prim-procurorului prin care s-a stabilit organizarea de ședințe de analiză a soluțiilor dispuse de Judecătoria Sânnicolau Mare și a Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 12/C/2014 și M.A.I. nr. 56 din 10 aprilie 2014 nu a îmbrăcat forma unei opoziții evidente a magistratului, deoarece, în același interval de timp, acesta a asigurat participarea la anumite ședințe de judecată și alte activități conexe acesteia, astfel încât, sub aspectul laturii subiective, nu poate fi reținută nicio formă de vinovăție în sarcina procurorului.

Din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, procurorului i se impută încălcarea prevederilor art. 145 alin. (1), (4) și (5) din C. proc. pen. (emiterea unor ordonanțe de amânare a informării persoanelor supravegheate tehnic cu nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile legale) și ale art. 324 din același act normativ (nepreluarea în urmărire a unei cauze penale).

Pentru angajarea răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual, încălcarea normelor să se producă din culpă, iar această încălcare a normelor de drept să genereze consecințe grave și să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală.

În acord cu opinia instanței disciplinare, Înalta Curte reține că aspectele imputate magistratului nu reflectă existența unor elemente de gravă neglijență, ci reprezintă modul în care magistratul a făcut aplicarea dispozițiilor procedurale incidente, ca parte a raționamentului logico-juridic.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudență, excedează contenciosului disciplinar realizarea unei verificări a raționamentului logico-juridic al magistratului în privința modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor incidente cauzei, legalitatea și temeinicia acestora putând forma obiectul verificării numai în cadrul căilor de atac reglementate de lege.

Or, în speță, nu s-a produs nicio încălcare a drepturilor procesuale ale persoanelor implicate în dosarele penale analizate, neputând constitui abatere disciplinară orice încălcare a normelor de drept procesual, ci doar acelea care produc o gravitate deosebită, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

Așadar, sub aspectul laturii subiective, nu se poate reține faptul că procurorul ar fi acționat cu intenție, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că ar fi avut o conduită de încălcare flagrantă a îndatoririlor profesionale ce îi revin, cu consecințe asupra înfăptuirii actului de justiție și prin care să se fi cauzat o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părților interesate. De asemenea, se reține că niciunul dintre mijloacele de probă nu relevă existența, sub aspectul elementului psihologic, a unei conduite conștiente a procurorului de încălcare a normelor de drept procesual prin urmărirea sau acceptarea producerii unei vătămări a drepturilor și intereselor subiectelor de drept.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în raport cu împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptei săvârșite și conform caracterului gradual al aplicării sancțiunii disciplinare, se reține că instanța de disciplină cu temei a apreciat că este justificată aplicarea unei sancțiuni care să îi atragă atenția magistratului asupra gravității faptei și să îl determine ca, pe viitor, să evite un comportament similar, aplicând corect criteriile de individualizare în funcție de împrejurările concrete în care a fost săvârșită abaterea, de gravitatea și urmările acesteia, precum și în considerarea circumstanțelor personale și profesionale ale magistratului.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., cu majoritate, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Inspecția Judiciară și A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta Inspecția Judiciară și de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 4P din 03 aprilie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 februarie 2020.

GGC - GV