ÎCCJ, Decizia nr. 224/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului se se rețin următoarele:

I. Prin încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013 au fost respinse cererile formulate de apelanții inculpați A. și B. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) și art. 321 alin. (1) C. pen.

I.1. În analiza condițiilor referitoare la admisibilitatea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. pen. (art. 267 C. pen. anterior), în măsura în care sintagama "puternice suferințe fizice" se referă la urmările prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. (art. 180 alin. (2) C. pen. anterior instanța a reținut că excepția a fost invocată de apelanții intimați inculpați A. și B., într-un dosar aflat pe rolul instanței supreme, în calea de atac a apelului și textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În raport de motivele scrise dar și de cele dezvoltate oral de apărare în susținerea legăturii excepției cu soluționarea cauzei, instanța de fond a constatat că prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate.

Astfel, din analiza criticilor de neconstituționalitate formulate instanța a reținut că împrejurările invocate de apărare vizează interpretarea și aplicarea legii, respectiv determinarea concretă a conținutului constitutiv al infracțiunii din perspectiva suferințelor fizice cauzate persoanei vătămate de acțiunile subiectului activ, în raport de acuzația adusă inculpaților.

Or, toate aceste argumente reprezintă, în realitate, apărări de fond care ar trebui valorificate pe parcursul cercetării judecătorești și dezbaterilor în cauză și nu critici de neconstituționalitate din perspectiva încălcări principiului legalității incriminării (art. 1 alin. (5) din Constituție) apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României în condițiile art. 126 alin. (1) din Constituția României.

Curtea Constituțională a statuat în mod constant că ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

I.2. În analiza admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 321 alin. (1) C. pen. (art. 289 alin. (1) C. pen. anterior) întrucât norma este lipsită de predicitibilitate raportat la împrejurarea că în conținutul elementului material al infracțiunii nu se prevede și cerința esențială ca înscrisul falsificat să fie de natură să producă consecințe juridice, Înalta Curte evaluând cerințele prevăzute de art. 29 din legea nr. 47/1992 privind organizarea și fucnționarea Curții Constituționale a reținut că excepția a fost invocată de apelanții intimați inculpați A. și B., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți, în calea de atac a apelului și textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Argumentele invocate în susținerea legăturii excepției cu soluționarea cauzei, nu vizează, o chestiune de constituționalitate ci stabilirea unor criterii în interpretarea și aplicarea legii, respectiv determinarea concretă a conținutului constitutiv al infracțiunii din perspectiva introducerii unei cerințe esențiale în conținutul normei de incriminare, respectiv ca înscrisul falsificat să fie de natură să producă efecte juridice, în raport de acuzația adusă inculpaților.

Reținând aceleași argumente privind natura excepției de neconstituționalitate instanța de fond a constatat că prin acest remediu prejudicial nu poate pune în discuție fondul cauzei deduse judecății, practica instanței de contencios constituțional fiind constantă sub acesta aspect (în acest sens fiind Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007).

Întrucât aspectele invocate de apărare tind la interpretarea și aplicarea legii, respectiv determinarea concretă a cerințele ce se impun a fi îndeplinite pentru acțiunile ce compun latura obiectivă a infracțiunii de fals intelectual de care sunt acuzați și inculpații A. și B. s-a apreciat de către instanța de control judiciar că nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ci, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituția României, sunt de competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei.

Ca atare, Înalta Curte, secția penală a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 lit. b) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepțiile nevizând, în fapt, neconstituționalitatea normelor penale, ci modalitatea de aplicarea acestora, astfel că a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 282 alin. (1) și art. 321 alin. (1) C. pen., formulate de apelanții inculpați A. și B..

II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) și art. 321 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013, în termenul legal, inculpații A. și B. au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Penal 3 - 2019 la data de 4 octombrie 2019, sub nr. x/2019, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 15 octombrie 2019.

Concluziile apărătorului recurenților inculpați și ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 15 octomnrie 2019 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III.Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursurile declarate de inculpații A. și B. sunt nefondate.

Astfel, din analiza dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea Curții Constituționale în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din actul normativ menționat, respectiv:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) și art. 321 alin. (1) din C. pen., se constată că, dintre condițiile de admisibilitate anterior menționate, sunt îndeplinite doar primele trei, respectiv excepția a fost invocată de apelanții intimați inculpați A. și B., într-un dosar aflat pe rolul secției penale a Înaltei Curți, în calea de atac a apelului, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 282 alin. (1) și art. 321 alin. (1) din C. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, că obiecțiunile formulate de inculpat cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen. chiar dacă la o examinare formală par că au legătură cu cauza întrucât vizează dispoziții normative în baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată a recurenților inculpați, în concret, nu reprezintă adevărate critici de neconstituționalitate a acestora.

Astfel, s-a susținut că dispozițiile art. 282 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale întrucât dispozițiile enunțate sunt neclare și permit organelor judiciare stabilirea în mod discreționar a încadrării juridice a faptelor și, pe cale de consecință aplicarea unei pedepse mai mari. În concret s-a arătat că, spre deosebire de varianta normativă cuprinsă în conținutul alin. (2) art. 282 C. pen. (art. 267

1

alin. (2) C. pen. anterior), care este o normă de trimitere și face posibilă determinarea suferințelor fizice resimțite de persoana vătămată, sintagma "puternice suferințe fizice" din conținutul variantei incriminate la alin. (1) al aceleiași norme penale (infracțiunea de tortură) nu are o definiție legală fapt ce permite o interpretare extensivă de către organele judiciare a elementelor ce compun latura obiectivă a infracțiunii de tortură în formă simplă, astfel textul este lipsit de previzibilitate și predictibilitate, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, privind separația puterilor și supremația legii, art. 11 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din legea fundamentală și art. 7 alin. (1) din CEDO ce vizează interzicerea aplicării extensive a legii penale.

Totodată, cu referire la art. 321 alin. (1) C. pen. s-a susținut că norma este lipsită de predicitibilitate raportat la împrejurarea că în conținutul elementului material al infracțiunii nu se prevede și cerința esențială ca înscrisul falsificat să fie de natură să producă consecințe juridice.

În cauză, din examinarea argumentelor invocate, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 282 alin. (1) din C. pen. și art. 321 alin. (1) din același act normativ reprezintă, în realitate, chestiuni de aplicare a legii, fiind apărări ce pot fi invocate pe parcursul cercetării judecătorești în cauză și nu veritabile critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Or, interpretarea și aplicarea unei dispoziții legale sunt în competența exclusivă a instanței pe rolul căreia cauza se află, iar nu a Curții Constituționale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În jurisprudența sa "Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspecte de aplicare a legii, acestea urmând a fi soluționate de către instanța de judecată. ...interpretarea conținutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății, (...) sunt de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Curtea reține că a răspunde criticilor autorilor excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege."

În raport de argumentația ce precede, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge ca nefondate, recursurile formulate de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) și art. 321 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013. Totodată,în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) și art. 321 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 16 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2019.