ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.07.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
22.07.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 871 din 2 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și art. 189 alin. (1) lit. "e" C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 76 alin. (1) C. pen., precum și cu aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 79 alin. (3) C. pen. (faptă comisă la 11.11.2018), la pedeapsa principală de 10 (zece) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a),h), n), pentru o perioadă de 4 ani, care se va calcula conform dispozițiilor art. 68 din C. pen. la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h), m) și n) C. pen. (cu același conținut ca în cazul pedepsei complementare), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 399 alin. (1) și art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului A..

În baza dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa principală aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive de la 12.11.2018 la zi.

În baza dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. b) și alin. (5) C. pen., s-a dispus confiscarea specială prin echivalent, de la inculpatul A., în folosul statului, a sumei de 80 RON, reprezentând echivalentul bănesc al cuțitului, neidentificat, ce a fost utilizat la comiterea infracțiunii.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) raportat la art. 255 C. proc. pen. s-a restituit către partea civilă B. a următoarelor bunuri ridicate de la aceasta: a) o pereche de pantaloni de culoare albastru închis, tip blugi, având o etichetă cu inscripția "Originals", prevăzuți cu o curea din piele de culoare neagră (inclusiv aceasta urmând a fi restituită); b) o pereche de pantofi din piele, de culoare maro, având șireturile albe, cu mărimea 43, cu obligația pentru partea civilă de a le păstra până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în cauză.

În baza dispozițiilor art. 7 alin. (1) cu referire la art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) (raportat și la pct. 1 din anexa la lege) din Legea nr. 76/2008, s-au prelevat probe biologice de la inculpatul A., în condițiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din același act normativ, în vederea obținerii, introducerii și stocării profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.).

În baza dispozițiilor art. 19 și art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A. să-i plătească acesteia, cu titlu de despăgubiri civile, suma totală de 5.600 euro, în echivalentul în RON, la cursul B.N.R., din ziua plății (din care suma 600 euro reprezintă daune materiale, iar diferența de 5.000 euro reprezintă daune morale).

Au fost respinse, ca nefondate, restul pretențiilor civile formulate de partea civilă B..

Au fost admise acțiunile civile formulate în cauză de unitățile medicale și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. să plătească, următoarele sume, cu titlu de despăgubiri civile:

a) 9127,38 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgențe "Sf. Spiridon" Iași, cu sediul în mun. Iași, b-dul x, nr. 1, jud. Iași, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale spitalicești acordate persoanei vătămate, sumă la care se va adăuga dobânda de referință stabilită de BNR până la data achitării integrale a prejudiciului;

b) 346,1 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași, cu sediul în mun. Iași, b-dul x, nr. 74, jud. Iași, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul persoanei vătămate cu ambulanța.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A. a constat că în seară zilei de 11 noiembrie 2018, în intervalul orar 23:40 - 23:50, după ce în prealabil, pe fondul unui conflict spontan și al stării de tulburare provocată de atitudinea persoanei vătămate B., care l-a provocat verbal și l-a lovit cu palma la nivelul feței în fața unui magazin alimentar, tip chioșc stradal, amplasat la nr. 43 pe trotuarul Bulevardului x din municipiul Iași, deși răspunsese imediat agresiunii persoanei vătămate, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, s-a deplasat 100 de metri până la apartamentul la care locuia, de unde înarmat cu un cuțit de bucătărie s-a întors, după 3 minute, în zona în care rămăsese victima și în apropierea unei treceri de pietoni i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnul și mai ales cu acel cuțit, cauzându-i două plăgi înjunghiate, una abdominală (la nivelul hemitoracelui, penetrantă intercostal parasternal stânga cu interesarea segmentului II hepatic, perete anterior gastric) iar cealaltă supraclavicular stânga, leziuni ce au necesitat o intervenție chirurgicală de urgență și 23 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Împotriva acestei sentinței au declarat apel avocatul C., inculpatul A. și partea civilă B., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 726 din 4 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de avocat C. cu consecința desființării în parte a hotărârii atacate, în latură penală, și în rejudecare s-a dispus ca onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în faza de judecată, în cuantum de 868 RON, în loc de 260 RON, să fie achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A. și de partea civilă B. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, inculpatul A. a declarat la data de 29 noiembrie 2019, recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 04 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 726 din 4 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători, fixându-se termen la data de 15 aprilie 2020.

La data de 15 aprilie 2020 având în vederea instituirea stării de urgență o durată de 30 de zile, pe întreg teritoriul României, prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212/16.03.2020 cauza a fost suspendată de drept.

Prin rezoluția judecătorului din data de 25 mai 2020 a fost stabilit termen la data de 08 iulie 2020, dispunându-se citarea părților.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08 iulie 2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, concluziile părților nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 726 din 4 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

În motivarea scrisă a cerii sale inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În esență inculpatul este nemulțumit cu privire la neaplicarea procedurii simplificate ce ar fi avut ca efect, potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Din dosarul cauzei reiese că, după învestirea instanței de judecată cu soluționarea în fond a cauzei și înainte de începerea cercetării judecătorești, la primul termen de judecată din 22.01.2019, inculpatul A., asistat de avocatul din oficiu, a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor imputate și a solicitat ca judecata să se facă potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, reglementate în art. 377 C. proc. pen.

Instanța de fond, în speță Tribunalul Iași, după audierea inculpatului, în baza art. 349 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 374 alin. (4) și art. 187 C. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea acestuia de judecată potrivit procedurii simplificate, pentru argumentele detaliate în încheierea din 22.01.2019, dar, în esență, pentru că acesta a fost trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede - în formă consumată - și pedeapsa detențiunii pe viață.

Înalta Curte reamintește că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., este incident în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepsei prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

De asemenea, constituie motiv de casare stabilirea pedepsei sub sau peste limitele prevăzute de lege în cazul reținerii circumstanțelor atenuante și, respectiv a circumstanțelor agravante sau nerespectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea pedepsei în caz de pluralitate de infracțiuni ori infracțiune continuată.

Cazul de casare analizat poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Analizând dosarul cauzei Înalta Curte constă că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de la omor calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., cu reținerea circumstanței atenuate a provocării, prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen. și în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 41 C. pen.

Limitele de pedeapsa pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat se situează între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni închisoare și interzicerea unor drepturi.

Totodată au fost avute în vedere cauzele de atenuare, circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., cauza de agravare a răspunderii penale, respectiv recidiva postexecutorie, dându-li-se efect în ordinea prevăzută de art. 79 alin. (3) C. pen.

Așa fiind, pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului A. se situează în limitele prevăzute de lege motiv pentru care se constată că, în speța de față, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatul dorește o reindividualizare a pedepsei ceea ce nu este posibil pe cale recursului în casație.

Totodată celelalte aspectele invocate de inculpat (greșita încadrare juridică data faptei, împrejurarea că nu ar fi avut parte de un proces echitabil și aspecte ce țin de executarea pedepsei) nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate ci de netemeinicie. Prin urmare, nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs în casație incidența, în cauză, a dispozițiilor referitoare la schimbarea încadrării juridice, sau la îndeplinirea condițiilor pentru judecarea inculpatului în procedura recunoașterii învinuirii.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, iar criticile recurentului nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 726 din data de 04 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru, recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 726 din data de 04 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7/2018
aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 79 alin. (3) C. pen. (faptă comisă la 11.11.2018), la pedeapsa principală de 10 (zece) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzi
ÎCCJ 2020-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 270/28.06.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secția penală, a hotărât, în temeiul art. 396 alin. (2) și
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 63 pronunțată la data de 26 aprilie 2018 de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. x/2017, a fost resp
ÎCCJ 2019-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 54/2019
Deliberând asupra cauzei de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 48/12.04.2018 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Penală s-au dispus următoarele: În baza art. 386 C. proc. pen., a
ÎCCJ 2024-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală
a dedus durata reținerii de 24 de ore începând din data de 18.08.2018, ora 02:20 până în data de 19.08.2019 ora 02:20. În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura controlului judiciar dispus față de inculpat până la o nouă v
Sursă