ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7/2018

HOTĂRÂRE

19.10.2022

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Deliberând asupra excepției de necompetență materială a instanței supreme, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 29.06.2022, contestatorul A. a formulat, în baza art. 585 și art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestație la executare, arătând, în esență, că, ulterior condamnării sale definitive, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 242 din 08.04.2021 prin care a declarat neconstituționale dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Contestatorul a menționat că, Decizia nr. 7/2018 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stat la baza modalității de calcul a pedepsei ce i-a fost aplicată, respectiv la reținerea formei de recidivă. În concret, a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare, cuantum de pedeapsă situat între limitele de 7 ani și 6 luni - 12 ani și 6 luni închisoare, având în vedere recidiva postexecutorie, considerând că, în cauză, trebuia să-i fie reținută starea de recidivă postcondamnatorie, având în vedere că zilele considerate executate, în baza art. art. 551 din Legea nr. 254/2013, trebuiau scăzute din restul de pedeapsă rămas după liberarea condiționată (potrivit deciziei CCR menționate anterior). A susținut că, în acest mod, limitele de pedeapsă se situau între 5 ani și 8 ani și 6 luni închisoare, iar pedepsei aplicate trebuia să i se adauge restul neexecutat de pedeapsă, respectiv 5 luni de zile.

Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat modificarea pedepsei de 10 ani și 6 luni închisoare, considerând că, în prezent, execută o pedeapsă mai mare decât cea prevăzută de lege.

În cauză a fost fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, cu citarea contestatorului la locul de deținere și cu asigurarea apărării obligatorii.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând excepția de necompetență materială a instanței supreme, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, se constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 871 din 2 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., zis "B.", pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și art. 189 alin. (1) lit. "e" C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. "a" cu referire la art. 76 alin. (1) C. pen., precum și cu aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 79 alin. (3) C. pen. (faptă comisă la 11.11.2018), la pedeapsa principală de 10 (zece) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), h), n), pentru o perioadă de 4 ani, calculată conform dispozițiilor art. 68 din C. pen. la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h), m) și n) C. pen. (cu același conținut ca în cazul pedepsei complementare), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 399 alin. (1) și art. 404 alin. (4) lit. b), C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului A.

În baza dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa principală aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive de la 12.11.2018 la zi.

Prin Decizia penală nr. 726 din 4 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței nr. 871 din 2 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Iași.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ("s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege").

Prin Decizia nr. 238/RC din 22 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 726 din data de 04 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu aceasta.

Totodată, instanța competentă să judece contestația la executare se stabilește în raport cu cazul de contestație incident în cauză, dar și cu situația petentului contestator, după cum acesta se află în stare de deținere sau în stare de libertate.

Contestația la executare poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute în cuprinsul textului de lege, respectiv art. 598 alin. (1) C. proc. pen., și anume:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Prin cererea formulată în prezenta cauză, condamnatul A. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., contestația în cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), se face după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanța de executare) sau alin. (6) (instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere).

Așadar, pentru cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., indicat expres de către contestator, instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Tribunalul Iași, care este atât instanța de executare, cât și instanța de la locul de deținere, la data formulării contestației la executare, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 15/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 598 alin. (2) coroborat cu art. 597 alin. (1) și art. 553 alin. (1) C. proc. pen., va trimite cauza având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul A., la Tribunalul Iași, spre competentă soluționare.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.