LOZINSCHI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.

La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

Cererile nr. 33052/05 și 31504/05

depuse de Victor LOZINSCHI și Maria RUJAVNIȚA

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), întrunită la 4 noiembrie 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și

Fatoș Aracı,

Grefier adjunct al Secției

,

Având în vedere cererile sus-menționate depuse la 10 august 2005,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate ca răspuns de către reclamanți,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanții, dl Victor Lozinschi și dna Maria Rujavnița, sunt cetățeni ai Republicii Moldova care s-au născut în anul 1957 și, respectiv, 1954. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl Ivan Moscal, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

La 8 februarie 2000, reclamanții au transmis marfa lor unei persoane terțe pentru transportarea acesteia din Turcia în Republica Moldova. La aceeași dată, persoana terță a fost reținută la vama Republicii Moldova, fiind acuzată de contrabandă iar marfa reclamanților a fost ridicată de către poliție în calitate de probă.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 26 septembrie 2000, Curtea Supremă de Justiție a achitat persoana terță și a dispus restituirea mărfii reclamanților. Deoarece o parte din marfa confiscată a fost furată din sediul poliției, reclamanții au intentat o acțiune împotriva Ministerului Afacerilor Interne („Ministerul”), solicitând compensații pentru marfa furată.

Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 9 octombrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a hotărât în favoarea reclamanților și a obligat Ministerul să plătească dlui Lozinschi 1,715

dolari SUA (USD) (23,287.52 lei moldovenești (MDL) la acea dată) în calitate de compensație pentru marfa furată și MDL 6,500 (488

euro (EUR) la acea dată) cu titlu de cheltuieli pentru asistența judiciară. De asemenea, Judecătoria sectorului Centru a obligat Ministerul să plătească dnei Rujavnița echivalentul în valuta națională a sumei de USD

1,445 (MDL 19,617.03) în calitate de compensație pentru marfa furată și MDL 5,000 (EUR 376) cu titlu de cheltuieli pentru asistența judiciară.

La 12 noiembrie 2002, executorul judecătoresc a primit titlul executoriu.

La 10 aprilie 2003, executorul judecătoresc a inițiat proceduri contravenționale împotriva persoanei responsabile de la Minister care nu a executat hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în favoarea reclamanților.

După comunicarea cererilor, la 5 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că, la 5 decembrie 2005 și la 2 martie 2006, dlui Lozinschi i-au fost plătite sumele de MDL 2,000 (EUR 133) și, respectiv, MDL 26,079.70 (EUR 1,684), ambele reprezentând sumele acordate prin hotărârea judecătorească din 9 octombrie 2002. De asemenea, Guvernul a informat că, la 11 noiembrie 2005 și la 2 martie 2006, dnei Rujavnița i-au fost plătite sumele de MDL

2,000 (EUR 134) și, respectiv, MDL 21,187.20 (EUR 1,368), ambele reprezentând sumele acordate prin hotărârea judecătorească din 9 octombrie 2002. Guvernul a mai anexat copiile documentelor de plată semnate de către reclamanți.

Guvernul a mai informat Curtea că, după ce au primit aceste sume, reclamanții au inițiat proceduri judiciare separate împotriva Ministerului, solicitând compensații pentru prejudiciul material suferit ca urmare a imposibilității de a se folosi de banii lor în perioada între octombrie 2002 și martie 2006. Printr-o hotărâre definitivă din 6 aprilie 2007, Judecătoria Centru a hotărât în favoarea dlui Lozinschi și a obligat Ministerul să-i plătească MDL

10,889.88 (EUR 652) în calitate de compensație pentru prejudiciul material suferit ca urmare a imposibilității de a se folosi de banii săi. La 12 decembrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a hotărât în favoarea dnei Rujavnița și i-a acordat compensații în mărime de MDL 8,976 (EUR 519). În mai și martie 2007, executorul judecătoresc a primit titlurile executorii în privința hotărârilor judecătorești din 6 aprilie 2007 și, respectiv, 12 decembrie 2006, iar la 21 august 2007 reclamanții au primit sumele acordate prin hotărârile judecătorești. Guvernul a prezentat și copiile documentelor relevante.

PRETENȚII

Reclamanții s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției, că dreptul lor de acces la justiție a fost încălcat prin neexecutarea hotărârii judecătorești din 9 octombrie 2002.

De asemenea, reclamanții s-au plâns că neexecutarea hotărârii judecătorești din 9 octombrie 2002 a dus la încălcarea dreptului lor la protecția proprietății garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

ÎN DREPT

Curtea notează că, la 13 decembrie 2007, reprezentantul reclamanților a informat Curtea doar despre executarea în martie 2006 a hotărârii judecătorești din 9 octombrie 2002.

La 27 mai 2008, ca răspuns la informația din 13 decembrie 2007, Guvernul a afirmat că reclamanții au acționat

mala fides

atunci când au informat Curtea doar despre executarea hotărârii din 9 octombrie 2002, deși, la data prezentării informației, reclamanților li se plătise deja compensația pentru executarea întârziată a hotărârii judecătorești.

La 5 august 2008, reclamanții au afirmat că au informat Curtea despre achitarea sumelor datorate și au solicitat acordarea în favoarea fiecărui dintre ei a câte EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al executării întârziate a hotărârii din 9 octombrie 2002.

Curtea reamintește că, potrivit articolului 47 § 6 al Regulamentului Curții, reclamanții trebuie să informeze Curtea despre toate faptele relevante privitor la examinarea cererii. În continuare, Curtea reamintește că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă, în temeiul articolului 35 § 3 al Convenției, printre altele, dacă aceasta a fost bazată cu bună știință pe fapte false (a se vedea

Varbanov v. Bulgaria

nr. 31365/96, §

36, ECHR 2000-X;

Popov v. Moldova (nr. 1)

nr. 74153/01, § 48, 18

ianuarie 2005;

Řehák v. the Czech Republic

(dec.), nr. 67208/01, 18

mai 2004;

Kérétchachvili v. Georgia

(dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006).

Informația incompletă și, prin urmare, care induce în eroare, poate, de asemenea, să reprezinte un abuz de dreptul de a sesiza Curtea, în special, dacă informația respectivă se referă la esența cauzei și nu este oferită o explicație suficientă pentru omisiunea de a dezvălui această informație (a se vedea

Hadrabova v. the Czech Republic

(dec.), nr.

42165/02 și 466/03, 25 septembrie 2007). În circumstanțele acestei cauze, reclamanții, care au fost reprezentați de un jurist în procedurile în fața Curții, nu au prezentat vreo explicație plauzibilă pentru omisiunea de a informa Curtea despre faptul că au inițiat proceduri pentru compensarea sumelor acordate prin hotărârea din 9 octombrie 2002 și au omis să informeze Curtea că, în august 2007, le-au fost deja plătite compensații pentru executarea întârziată a acestei hotărâri. Luând în considerație importanța acestei informații pentru examinarea adecvată a cauzelor, Curtea constată că comportamentul reclamanților a fost contrar scopului dreptului de a sesiza Curtea cu o cerere individuală, garantat de articolul 34 al Convenției.

În lumina celor de mai sus, este cazul de a respinge cererile pe motiv de abuz de dreptul de a sesiza Curtea, în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererile inadmisibile.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Grefier adjunct

Președinte