ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3278/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1893 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L.” ca reprezentant al membrului de sindicat V.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 februarie 2009 reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L.” ca reprezentant al membrului de sindicat V.L.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române anularea calificativului „bun” din fișa de evaluare și obligarea pârâtului la reevaluare. În motivarea cererii reclamantul arată că nu există o motivare concretă a calificativului acordat și acest calificativ este nelegal. În mod detaliat reclamantul a arătat că: Pentru indicativul având ca obiect „verificarea stării tehnice și de întreținere a autovehiculului”, învederează instanței ca își desfășoară activitatea în punctul de dispecerat al garajului, și deși această obligație inserată în fișa de evaluare, aparține în principal conducătorilor auto, reclamantul a verificat starea tehnica și de întreținere a autovehiculelor din dotarea garajului.

În acest sens, asupra modului efectiv în care și-a îndeplinit obligațiile pot depune mărturie mai mulți martori, printre care și sbcm. B.N.; În ceea ce privește verificarea documentelor autovehiculelor și conducătorilor auto la ieșirea/revenirea din cursă, menționează că circuitul presupune să evidențieze în registre datele respective, fapt care în realitate l-a îndeplinit întocmai, neexistând vreo dovadă a faptului contrar. Pentru indicativul „menționarea ordinii și curățeniei în garaj”, învederează ca reclamantul din propria inițiativa a amenajat în curtea interioară a garajului un van cu nisip pentru stingerea țigărilor și de asemenea a montat un indicator cu mențiunea „loc pentru fumat”.

Pentru cei care manifestau interes pentru a fuma în locuri nepermise a luat atitudine vehementă, îndrumându-i în locul amenajat. Pentru „asigurarea securității și conspirativității sediului”, învederează ca în timpul serviciului, reclamantul nu a pus în pericol sub nicio formă, aceste atribute, neexistând vreo dovadă în acest sens, evaluarea negativă nefiind motivată. Ca măsuri luate de reclamant în ceea ce privește securitatea și conspirativitatea sediului menționează că a atras în permanență atenția conducătorilor auto referitor la locul și parcarea mașinilor personale; a raportat ierarhic despre autoturismele care nu fac parte din parcul auto și se afla în curtea interioară a garajului cerând lămuriri despre aprobările necesare chiar și mașinilor proprietate unor persoane care nu fac parte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Pentru indicativul „raportarea deficientelor constatate”, reclamantul a prezentat șefilor ierarhici agenda în care conducătorii auto consemnează deficientele mașinilor din dotate. La indicatorul „punerea în practică a ordinelor și misiunilor încredințate”, reclamantul din propria inițiativă a manifestat dorința de a cunoaște și a pune în practică acestea, dovadă fiind faptul că s-a sfătuit mereu cu superiorul și cu alți colegi juridiști pentru a înțelege și aplica litera și spiritul ordinelor și misiunilor. Nu a întârziat niciodată de la serviciu și este de notorietate că nu consuma băuturi alcoolice. În ceea ce privește interviul, acesta nu a avut loc în prezența sefului nemijlocit, care trebuia să întocmească fișa de evaluare, motiv pentru care aceasta nu s-a făcut în concordanță cu ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, reclamantul neavând posibilitatea concretă de a-și afirma poziția față de criteriile de evaluare.

Instanța a respins acțiunea reclamantului ca nefondată pentru considerentele ce urmează: Evaluarea reclamantului s-a făcut în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 și ale Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004, de către șeful ierarhic, fiind aprobată de directorul Direcției Supravegheri Operative și Investigații. Evaluarea reprezintă rezultatul unei analize a activității funcționarului public pe o perioadă mai lungă de timp (în principiu un an de zile), analiză care presupune cunoașterea nemijlocită a activității respectivului funcționar public și acest lucru nu îl poate realiza decât șeful direct.

Instanța de judecată este competentă să analizeze dacă din punct de vedere procedural s-au respectat dispozițiile legale în procedura de evaluare dar nu se poate substitui persoanelor competente să realizeze evaluarea și nu poate înlocui punctajul acordat de șeful direct al funcționarului public cu un alt punctaj superior, nefiind în măsură să cunoască în mod nemijlocit activitatea persoanei evaluate pe întreaga perioadă avută în vedere la evaluare. În ceea ce privește interviul, Curtea constată că reclamantul și-a prezentat punctul de vedere în interviul din data de 23 decembrie 2008 și oricum și-a putut valorifica toate apărările în fața instanței de judecată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L.”, arătând, în esență, următoarele: Prima instanță, nu și-a îndeplinit rolul activ, conform C. proc.

civ., deoarece nu a luat acele măsuri procesuale necesare pentru ca solicitările de probatorii suplimentar să ajungă la cunoștința reclamantului și, de asemenea, a încălcat principiul aflării adevărului, în condițiile în care nu a stăruit în conturarea situației de fapt reale, prin administrarea unui probatoriu complet. Deși s-a luat la cunoștință de susținerile reclamantului cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, precum și îndeplinirea parametrilor calitativi și cantitativi în exercitarea activității, prima instanță le-a ignorat în formarea opiniei juridice și cristalizarea motivelor hotărârii, fără să justifice motivele pentru care susținerile și probele ce le susțineau nu pot fi luate în considerare.

În schimb, prima instanță a preluat de plano susținerile pârâtei, fără vreo cenzură și fără a solicita întemeierea acestora pe un probatoriu consistent, această diferență de tratament juridic fiind în total contrast cu principiul egalității în fața legii și au caracterul impersonal al normelor procedurale. Instanța a apreciat că nu poate interfera în procesul de evaluare, mai exact nu poate înlocui punctajul acordat de șeful direct al funcționarului public, ci doar să analizeze dacă s-au respectat dispozițiile procedurale în cadrul evaluării. Raționamentul este făcut cu încălcarea legii, întrucât, pe de o parte, judecătorul este învestit cu soluționarea fondului unei cauze, și nu doar cu aspecte de ordin procedural, iar, pe de altă parte, scopul fundamental al procesului civil este aflarea adevărului.

Or, nu se poate afla adevărul dacă nu se analizează obiectivitatea celor care au făcut evaluarea și veridicitatea celor constatate. A accepta raționamentul și soluția primei instanțe, ar însemna să se certifice jurisprudențial arbitrariul și potențialitatea abuzului în materia evaluărilor și aprecierilor de serviciu, cu condiția ca acestea să fie făcute „procedural” cu respectarea unor exigențe formale. Faptul că instanța nu posedă abilitățile, cunoștințele și deprinderile necesare evaluării nu are nici o relevanță, întrucât există mijloace procedurale prin care se poate cere părerea unor specialiști. Recursul este nefondat. Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, cu respectarea principiului rolului activ reglementat în art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., precum și al aflării adevărului, în condițiile în care în cauză s-a procedat la o administrare completă a probatoriului, la dosarul cauzei fiind depusă întreaga documentație care a fost avută în vedere de evaluator la acordarea calificativului reclamantului. Contrar celor susținute în recurs, prima instanță și-a fundamentat opinia și a justificat motivul pentru care susținerile reclamantului nu au fost luate în considerare. În realitate, judecătorul fondului precizând că instanța de judecată are competența de a analiza doar sub aspect procedural respectarea dispozițiilor legale în privința evaluării reclamantului, a avut în vedere limitele controlului judecătoresc exercitat asupra actelor administrative.

Mai exact, prima instanță subliniind că judecătorul nu se poate substitui persoanelor care realizează evaluarea și nu poate înlocui punctajul acordat de șeful direct, a avut în vedere că notarea reclamantului în procesul evaluării este o problemă care ține de dreptul de apreciere al evaluatorului și se situează, prin urmare, în sfera oportunității, care este exclusă controlului judecătoresc, cu excepția situației în care evaluarea reclamantului V.L. s-ar fi efectuat cu exces de putere în sensul în care este definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în speță, reclamantul nu a susținut nici că evaluarea sa ar fi fost efectuată cu depășirea competențelor evaluatorului și nici că i-ar fi fost încălcate drepturile și libertățile pe parcursul acestei proceduri și, de asemenea, nu a produs probe în sensul acesta. În condițiile în care judecătorul de contencios administrativ nu poate exercita controlul actului infralegislativ în sfera în care evaluatorul are drept de apreciere exclusivă, este în afara oricărei discuții că s-ar fi impus a se cere părerea unor specialiști, astfel cum susține recurentul. Cu alte cuvinte, nu se pune problema că judecătorul de contencios administrativ nu ar avea expertiză în materia evaluării funcționarilor publici, ci că reclamantul a pretins exercitarea controlului judecătoresc a evaluării sale profesionale într-o zonă exceptată de la acest control, în condițiile în care nu s-a probat că evaluarea a fost efectuată în mod arbitrar.

Pe de altă parte, acordarea calificativelor la indicatorii de evaluare se face în condițiile prescrise în Ordinul nr. 300/2004 al Ministerului Administrației și Internelor și în dispoziția din 2004, iar modul în care aceste exigențe legale sunt respectate este supus cenzurii instanței de contencios administrativ, însă în speță, judecătorul fondului a constatat că evaluarea domnului V.L. a avut loc conform prevederilor legale amintite. Față de cele de preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L.” în calitate de reprezentant al membrului V.L., împotriva sentinței civile nr. 1893 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.