ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1269/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții S.E., F.C.D. și

S.G.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare

a despăgubirilor pentru imobilul situat în Craiova, strada Crișan, nr. 9,

imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1283/N/2001 cu plata

daunelor cominatorii.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, deși prin Dispoziția nr. 10268 din 16 iunie

2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova le-au fost acordate măsuri

reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul menționat

mai sus în cuantum de 106.543,81 lei, nici la acest moment cererea lor nu a

fost soluționată.

Prin întâmpinare,

pârâta CCSD a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate, arătând că dosarul

reclamanților nu este complet, precizând, totodată, că legiuitorul nu a

prevăzut un termen de soluționare, ordinea de soluționare a acestora fiind

stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008,

transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor.

Prin Sentința nr. 254

din 6 mai 2011, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanți

S.E., F.C.D. și S.G.C. și a obligat pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită reclamanților decizia privind titlul de despăgubire

aferent imobilului situat în Craiova, str. Crișan, nr. 9, Dolj conform

Dispoziției nr. 10268 din 16 iunie 2005 a Primarului Mun. Craiova.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au început

procedura de recuperare a bunului lor prin formularea unei notificări în anul

2001, și deși autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății

despăgubirilor s-a pronunțat la 16 iunie   2005, nici până la acest moment

pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a emite decizia reprezentând titlu de

despăgubire în favoarea reclamanților pentru imobilul preluat abuziv.

În acest context,

prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este

de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, iar

noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea

unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.

De asemenea,

judecătorul fondului a constatat că în afara argumentului decurgând din art. 6

al Convenției europene a drepturilor omului, prin neîndeplinirea obligației de

a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă

atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile,

valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin

Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

În fine, prima

instanță a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare

trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9

ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii

constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului.

În ceea ce privește

solicitarea Comisiei privind completarea documentației ce a stat la baza

soluționării notificării formulate de reclamanți, instanța de fond a constatat

că aceasta a survenit după 6 ani de la data emiterii deciziei ceea ce practic

echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de

despăgubire în condițiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deși

Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.

Referitor la capătul

de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii, prima instanță a

reținut că această măsura de constrângere nu se justifica, mai ales în

condițiile în care reclamanții au completat cu anumite acte dosarul de

restituire.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentința menționată,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii

reclamantei, invocând ca temei legal art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului declarat se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit

încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei fără să țină seama de

particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse

prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de normele administrative

emise pentru stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor prin Decizia nr.

2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de

tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire.

În concret, criticile

recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a

ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului

trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând și Decizia

nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că

„Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal

pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite De aceea el

nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații

diferite".

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Intimații-reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Craiova, strada Crișan, nr. 9 imposibil de restituit în natură, notificat sub

nr. 1283/N/2001.

Calitatea de persoană

îndreptățită la despăgubiri i-a recunoscută prin Dispoziția nr. 10268 din 16

iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care le-au fost acordate

măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul

menționat în litigiu, în cuantum de 106.543,81 lei.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că

autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de

timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de

despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art.

6 din Convenția europeană a drepturilor omului, după cum s-a pronunțat în mod

constant și instanța supremă.

Înalta Curte constată

că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii

acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de

acordare a despăgubirilor emisă în 16 iunie 2005, împreună cu documentația

aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12603/CC la Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns

prima instanță, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, reține că

sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei

ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,

prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile

articolului 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația

primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu

concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului

ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în

procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un

element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului

Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7

decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește

respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la

pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Prin urmare, critica

recurentei privind nesocotirea de către prima instanța a criteriilor pe baza

cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, nu este justificată.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 254 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2012.

Procesat de GGC - DG