ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1269/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1269/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții S.E., F.C.D. și
S.G.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea
Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare
a despăgubirilor pentru imobilul situat în Craiova, strada Crișan, nr. 9,
imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1283/N/2001 cu plata
daunelor cominatorii.
În motivarea
acțiunii, reclamanții au arătat că, deși prin Dispoziția nr. 10268 din 16 iunie
2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova le-au fost acordate măsuri
reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul menționat
mai sus în cuantum de 106.543,81 lei, nici la acest moment cererea lor nu a
fost soluționată.
Prin întâmpinare,
pârâta CCSD a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate, arătând că dosarul
reclamanților nu este complet, precizând, totodată, că legiuitorul nu a
prevăzut un termen de soluționare, ordinea de soluționare a acestora fiind
stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008,
transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor.
Prin Sentința nr. 254
din 6 mai 2011, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanți
S.E., F.C.D. și S.G.C. și a obligat pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea
Despăgubirilor să emită reclamanților decizia privind titlul de despăgubire
aferent imobilului situat în Craiova, str. Crișan, nr. 9, Dolj conform
Dispoziției nr. 10268 din 16 iunie 2005 a Primarului Mun. Craiova.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au început
procedura de recuperare a bunului lor prin formularea unei notificări în anul
2001, și deși autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății
despăgubirilor s-a pronunțat la 16 iunie 2005, nici până la acest moment
pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a emite decizia reprezentând titlu de
despăgubire în favoarea reclamanților pentru imobilul preluat abuziv.
În acest context,
prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este
de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, iar
noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea
unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
De asemenea,
judecătorul fondului a constatat că în afara argumentului decurgând din art. 6
al Convenției europene a drepturilor omului, prin neîndeplinirea obligației de
a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă
atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile,
valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin
Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
În fine, prima
instanță a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare
trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9
ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii
constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția
europeană a drepturilor omului.
În ceea ce privește
solicitarea Comisiei privind completarea documentației ce a stat la baza
soluționării notificării formulate de reclamanți, instanța de fond a constatat
că aceasta a survenit după 6 ani de la data emiterii deciziei ceea ce practic
echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de
despăgubire în condițiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deși
Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.
Referitor la capătul
de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii, prima instanță a
reținut că această măsura de constrângere nu se justifica, mai ales în
condițiile în care reclamanții au completat cu anumite acte dosarul de
restituire.
Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentința menționată,
solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii
reclamantei, invocând ca temei legal art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea
recursului declarat se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit
încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei fără să țină seama de
particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse
prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de normele administrative
emise pentru stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor prin Decizia nr.
2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de
tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire.
În concret, criticile
recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a
ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului
trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând și Decizia
nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că
„Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal
pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite De aceea el
nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații
diferite".
Examinând cauza prin
prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Intimații-reclamanți
au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul
emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în
Craiova, strada Crișan, nr. 9 imposibil de restituit în natură, notificat sub
nr. 1283/N/2001.
Calitatea de persoană
îndreptățită la despăgubiri i-a recunoscută prin Dispoziția nr. 10268 din 16
iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care le-au fost acordate
măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul
menționat în litigiu, în cuantum de 106.543,81 lei.
Omisiunea
legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze
fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că
autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de
timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de
despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art.
6 din Convenția europeană a drepturilor omului, după cum s-a pronunțat în mod
constant și instanța supremă.
Înalta Curte constată
că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii
acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de
acordare a despăgubirilor emisă în 16 iunie 2005, împreună cu documentația
aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12603/CC la Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de
timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor
pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns
prima instanță, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un
termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Totodată, reține că
sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei
ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,
prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Dispozițiile
articolului 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația
primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a
despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu
concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului
ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în
procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,
în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor
în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un
element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului
Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7
decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Așadar, complexitatea
etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește
respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea
unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în
condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la
pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
Prin urmare, critica
recurentei privind nesocotirea de către prima instanța a criteriilor pe baza
cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului, nu este justificată.
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a
sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct.
9 și art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva
Sentinței nr. 254 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 martie 2012.
Procesat de GGC - DG