ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1269/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții S.E., F.C.D. și S.G.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor pentru imobilul situat în Craiova, strada Crișan, nr. 9, imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1283/N/2001 cu plata daunelor cominatorii. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, deși prin Dispoziția nr. 10268 din 16 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova le-au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul menționat mai sus în cuantum de 106.543,81 lei, nici la acest moment cererea lor nu a fost soluționată.

Prin întâmpinare, pârâta CCSD a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate, arătând că dosarul reclamanților nu este complet, precizând, totodată, că legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare, ordinea de soluționare a acestora fiind stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor. Prin Sentința nr. 254 din 6 mai 2011, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanți S.E., F.C.D. și S.G.C. și a obligat pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanților decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, str. Crișan, nr. 9, Dolj conform Dispoziției nr. 10268 din 16 iunie 2005 a Primarului Mun.

Craiova. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor prin formularea unei notificări în anul 2001, și deși autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor s-a pronunțat la 16 iunie 2005, nici până la acest moment pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamanților pentru imobilul preluat abuziv. În acest context, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, iar noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.

De asemenea, judecătorul fondului a constatat că în afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. În fine, prima instanță a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În ceea ce privește solicitarea Comisiei privind completarea documentației ce a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamanți, instanța de fond a constatat că aceasta a survenit după 6 ani de la data emiterii deciziei ceea ce practic echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de despăgubire în condițiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deși Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate. Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii, prima instanță a reținut că această măsura de constrângere nu se justifica, mai ales în condițiile în care reclamanții au completat cu anumite acte dosarul de restituire.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei, invocând ca temei legal art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei fără să țină seama de particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire.

În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând și Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că „Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite". Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, strada Crișan, nr. 9 imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1283/N/2001. Calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri i-a recunoscută prin Dispoziția nr. 10268 din 16 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care le-au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul menționat în litigiu, în cuantum de 106.543,81 lei.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă. Înalta Curte constată că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor emisă în 16 iunie 2005, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12603/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns prima instanță, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile articolului 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată. Prin urmare, critica recurentei privind nesocotirea de către prima instanța a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu este justificată. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 254 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2012. Procesat de GGC - DG