ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2012

Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2010 sub nr. 10328/2/2010 reclamanții V.T.T. și D.M.A.M. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la emiterea unei decizii referitoare la acordarea titlului de despăgubiri pentru imobilul, situat în București, str. E. nr. 7, sector 5 compus din teren în suprafață de 1095 mp și construcție demolată. Au mai solicitat și daune cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, reclamanții au arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001, mama lor, V.M.L.

a adresat în termen legal o notificare înregistrată sub nr. 677/2001 prin Executorul Judecătoresc solicitând restituirea în natură, sau în măsura în care nu este posibil, compensații bănești pentru imobilul proprietatea sa compus din teren loc de casa și casa de locuit ce a fost demolată situată în str. E. nr. 7 sector 5 București, imobil trecut în proprietatea statului în mod abuziv în baza Decretului nr. 92/1950. La data de 5 mai 2007 Primarul General a emis Dispoziția nr. 7929 și ca urmare a faptului că această construcție a fost demolată conform Adresei nr. 486/2002 emisă de SC C. S.A pentru front construcții "CENTRUL CIVIC" în baza C.D.S nr. 152/1980, a hotărât la art. 1 "Se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată, situată în București,str .E.,nr.

7, sec. 5, imposibil de restituit persoanelor îndreptățite V.T.T. și D.M.A.M.". La data de 14 aprilie 2009 cu Adresa nr. LV/21487/2008:937/SP2, instituția Prefectului Municipiului București le-a comunicat că după verificarea dosarului primit de la Primăria Municipiului București nu au fost reținute elemente de nelegalitate și ca atare Dispoziția nr. 7929 din 5 mai 2007 emisă de Primarul General, însoțită de întreaga documentație depusă în original a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor potrivit prevederilor art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. După primirea acestei adrese, au adresat Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul ANRP un număr de opt cereri prin care solicitau să li se comunice numărul sub care a fost înregistrat dosarul precum și stadiul de soluționare a dosarului.

După cea de a opta cerere au primit, în luna august 2009, o adresă de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care li se comunică, că dosarul este înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor cu nr. 43837/CC și că până în momentul redactării răspunsului nu a fost atribuit unui consilier din cadrul S.C.C.S.D, în vederea analizării și transmiterii unui evaluator autorizat. Au înaintat în septembrie 2010 o notificare pârâtei pentru emiterea deciziei. În dovedirea cererii lor reclamanții au depus dispoziția Primarului General privind acordarea măsurilor reparatorii, cereri, adrese, notificări și adresa. La 2 februarie 2011 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar cu privire la capătul de cerere privind daunele cominatorii a arătat ca acest capăt de cerere este inadmisibil față de dispozițiile art. 580 3 Cod procedură civilă.

La termenul din 2 februarie 2011 reclamanții au arătat că înțeleg să se judece atât cu ANRP, cât și cu CCSD. La 28 martie 2011, pârâta CCSD a depus concluzii scrise, identice cu întâmpinarea. Aceleași concluzii au fost depuse și la 31 martie 2011. La termenul din 30 martie 2011 reclamanții au depus înscrisuri în susținerea cererii lor învederând că dosarul reclamantei a fost trimis societății selectate în vederea întocmirii raportului de evaluare. Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind daunele cominatorii, analizată cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, s-a reținut că prin Decizia nr. XX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că “cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 3 din Codul de procedură civilă”.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedura civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. Prin urmare a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, invocată de pârâtă. Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată numai în parte. Prin acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor ANRP și CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în București, str.E. nr. 7 sector 5, construcție demolată. În anul 2007 a fost emisă Dispoziția nr. 7929 din 5 mai 2005 a Primarului General al Municipiului București prin care s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent reclamanților pentru imobilul sus indicat, construcție demolată.

Din anul 2007 până în 2011 pârâta nu a finalizat procedura legală prevăzută de Legea nr. 247/2005 privind emiterea titlului de despăgubiri. Astfel s-a constatat nejustificată nesoluționarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii la circa 10 ani de la notificare și la circa 3 ani de când dosarul se află la pârâtă. Aceste termene nu pot fi considerate rezonabile. Din actele depuse de reclamanți la termenul din 30 martie 2011 reiese că aceștia au depus toate înscrisurile necesare evaluării imobilului pentru care solicita emiterea titlului de despăgubire. Astfel că pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu art. 3 lit. a) și art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pârâta CCSD trebuia să desemneze un evaluator, conform art. 13 din același titlu al legii indicate.

Prin urmare solicitarea reclamanților în sensul obligării pârâtei CCSD la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul situat în București, str. E. nr. 7 sector 5, construcție demolată este întemeiată, însă obligația se va executa nu în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci numai după finalizarea evaluării imobilului, pârâta având obligația de a desemna evaluatorul față de faptul că instanța a considerat ca înscrisurile depuse de reclamanți sunt suficiente pentru evaluare. În acest context capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii nu este întemeiat deoarece la acest moment instanța nu poate stabili o dată de la care pot fi solicitate astfel de daune față de faptul că în prezent procedura evaluării nu a fost realizată.

Ca urmare s-a respins în rest cererea reclamanților, având în vedere și faptul că aceștia au formulat cererea și în contradictoriu cu pârâta ANRP, care nu are atribuții privind desemnarea evaluatorului și nici emiterea titlului de despăgubire conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Așa fiind în baza art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 a fost admisă în parte cererea reclamanților și a fost obligată pârâta CCSD la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubiri. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată s-a reținut că onorariul apărătorului reclamanților este nepotrivit de mare în raport de obiectul acțiunii, obligare emitere act administrativ, precum și munca depusă de acesta, precum și faptul că acțiunea a fost admisă doar în parte.

Astfel în baza art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă a obligat pârâta CCSD să plătească reclamanților suma de 500 RON cheltuieli de judecată reduse, precum și la plata sumei de 4,3 RON cât este taxa de timbru și timbru judiciar aferente capătului de cerere admis de instanță. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor arătând, în esență, următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții V.T.T.

și D.M.A.M.au chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. Obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - construcție demolată, situat în municipiul București, strada E., nr. 7, sector 5; 2. Obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere; 3. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2521/2011 a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind daunele cominatorii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, în sensul că a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul construcție demolată din București, str. E. nr. 7, sect.

5. Totodată, prin aceeași sentință, instanța de fond a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată și 4,3 RON taxă de timbru și timbru judiciar. Sentința civilă nr. 2521/2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este netemeinică, având în vedere următoarele aspecte: Prin apărările depuse pe fondul cauzei s-a arătat instanței de fond faptul că, în cauza dedusă judecății, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, notificatorii au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul, situat în municipiul București, strada E., nr. 7, sector 5. Prin Dispoziția nr. 7929 din 5 mai 2007 a fost propusă acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție demolată.

Dosarul aferent dispoziției mai sus amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, și - etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V - Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire". În cauza supusă judecății,

s-a subliniat faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul aferent Dispoziției nr. 7929/05 mai 2007 a fost transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43837/CC. Astfel, în urma analizării înscrisurilor atașate la dosar, s-a constatat că acesta trebuie completat cu autorizația de construcție, procesul verbal și planul cadastral emise de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare, întocmindu-se în acest sens Adresa ANRP nr. 43837/CC din 7 ianuarie 2011, atașată în copie.

S-a precizat că potrivit dispozițiilor pct. 26.2 din Hotărârea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, entitatea învestită cu soluționarea notificării trebuie să identifice cât mai exact în decizie/dispoziție imobilul ce face obiectul restituirii (în natură sau în echivalent), atât în privința locației (adresă, număr poștal, vecinătăți, etc.), a componenței acestuia (teren/construcție teren și construcție), cât și a suprafeței. S-a precizat faptul că, dosarul reclamanților a fost completat cu înscrisurile mai sus menționate.

Referitor la etapa evaluării, s-a subliniat faptul că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Potrivit acestei decizii dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărți în două categorii: - dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 81/2007, - dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G.nr. 81/2007. În plus, conform art. 2 din aceeași decizie, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi trimise la evaluare.

Fată de aceste aspecte, s-a arătat că solicitarea reclamanților privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire este neîntemeiată. Adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență. În același sens, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 Plenul Curții Constituționale a statuat că, "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite”.

De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite". S-a menționat și faptul că, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile noastre conform cărora considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.

S-a mai subliniat faptul că, ulterior efectuării raportului de evaluare, Comisia Centrală va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, această entitate având obligația de a respecta anumite principii stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, între care și cel al acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională (a se vedea în acest sens dispozițiile art. 4 Titlul VII din Legea nr. 247/2005), motiv pentru care s-a apreciat solicitarea reclamanților îndreptată împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei centrale înainte de apariția O.U.G nr. 81/2007, și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit.

În speță, dosarului privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a arătat mai sus. În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

S-a menționat, în același sens, și faptul că jurisprudența aceleiași instanțe în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile noastre conform cărora considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților sunt neîntemeiate. În același context, s-a precizat că instituirea procedurii administrative, la care s-a făcut referire în cuprinsul prezentului recurs, are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Astfel, această procedură este pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudine pentru subiectele de drept vizate, fără ingerința unor factori externi, care să determine soluții diferite în situații similare.

Este incontestabil faptul că persoanele beneficiare ale unei decizii/dispoziții emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudența Curții Europene în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile noastre conform cărora considerentele reținute de către instanța de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor referitor la transmiterea dosarului de despăgubire al reclamanților evaluatorului sau societății de evaluare sunt neîntemeiate.

Un alt aspect de menționat este că dacă s-ar admite că poate fi primită acțiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, această situație este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, se poate stabili o obligație într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire din Legea contenciosului administrativ.

Altfel spus, s-ar ajunge în situația acceptată ca Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci și de evaluator și, așa cum rezultă din prev. art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, 16.12 - 16.14 din Norme metodologice și astfel cum s-a conturat în practica însăși a Înaltei Curți de Casație și Justiție „Procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ” (Decizia nr. 518 din 3 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 30455/3/2007) așadar, nefiind posibilă executarea obligației într-un termen de 30 de zile.

Referitor la obligarea la plata de cheltuieli de judecată, în cuantum de 500 RON și 4,3 RON taxe de timbru, s-au făcut următoarele precizări: În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Astfel, pentru soluționarea prezentului litigiu, a fost necesar un termen de judecată administrându-se doar probe cu înscrisuri. Acordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată și față de obiectul cauzei, având în vedere că este vorba de o obligație de a face și nu o „obligație bănească”.

De asemenea, s-a precizat că, potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, acțiunile ce au ca obiect imobile ce au fost preluate în mod abuziv sunt scutite de plata taxei de timbru. Mai mult decât atât, această Comisie reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pe cale de consecință, aceasta nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea subscrisei Comisii la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expus în continuare: Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor - din Legea nr. 247/2005 nu conține prevederi care să-i confere Comisiei Centrale atribuții în privința verificării dispozițiilor emise de autoritățile locale sub aspectul conținutului acestora, respectiv dacă aceste acte administrative oferă suficiente informații în vederea identificării imobilelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri, după cum este cazul în speța de față. Chestiunea pusă în discuție este fără îndoială, de competența evaluatorului/societății de evaluatori, așa cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (6) și alin. (6 1 ) - alin. (6 5 ) din actul normativ precitat.

Apoi, competența acestei autorități publice centrale de a efectua un control de legalitate se rezumă doar la a verifica legalitatea respingerii cererilor de restituire în natură, după cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005. Or, în speță, pe terenul în discuție există edificate construcții, astfel că imobilul nu poate fi restituit în natură, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanții sunt de acord cu acordarea de despăgubiri prin echivalent și nu au contestat dispoziția autorității locale.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 7929 din 5 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului București, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisia Centrală, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 para. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a uniunii europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Aplicarea prevederilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu înlătură constatarea că pârâta nu a rezolvat cererea reclamanților într-un termen rezonabil. Fapt este că între 2007 și 2011 dosarul reclamanților a stat în nelucrare, ceea ce în mod evident îi este imputabil autorității pârâte, cu atât mai mult cu cât la un moment dat au fost depuse și înscrisurile pe care Comisia le solicitase în vederea completării dosarului de despăgubiri al reclamanților. Contrar celor susținute de pârâtă instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, cum au fost stabilite în Legea nr. 247/2005, ci a sancționat pasivitatea manifestată de Comisie în perioada scursă de la data înregistrării dosarului, prin neexecutarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de despăgubire, urmând astfel ca și în dosarul de față procedurile reglementate de Legea nr. 247/2005 să fie respectate.

Desigur, conform unei jurisprudențe consolidate a instanței supreme, nu este în discuție termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect prima instanță a obligat-o pe pârâtă, cu acest titlu, la plata sumei de 500 RON. Cum a fost admisă acțiunea reclamanților, pârâta a căzut în pretenții în sensul art. 247 C. proc. civ., astfel că în deplină consonanță cu textul legal precitat a fost admis și acest capăt de cerere, motivațiile recurentei, din perspectiva textului de lege amintit, fiind complet lipsite de relevanță. De asemenea nu se justifică reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată din primă instanță.

Înalta Curte constată, sub acest aspect, că onorariul avocațial nu este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii, de complexitatea dosarului și de munca depusă de avocat, astfel că nu se justifică aplicarea art. 247 alin. (3) C. proc. civ. De remarcat că prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., astfel că din acest punct de vedere critica recurentei este lipsită de temei. În ceea ce privește referirea la dispozițiile Legii nr. 10/2001, în legătură cu taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, Înalta Curte constată că acest act normativ nu este incident în cauză, acțiunea reclamanților fiind întemeiată pe prevederile Legii nr. 247/2005.

În fine, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor stă în judecată în calitate de autoritate publică învestită cu puterea juridică de a emite acte administrative de autoritate, în sensul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar în ipoteza obligării acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, în mod corect, „căzând în pretenții”, prima instanță a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C.proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs, Înalta Curte, conform art. 247 C. proc. civ., va obliga pârâta la plata către reclamanți cu acest titlu, a sumei de 1000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 2521 din 30 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanții V.T.T. și D.M.A.M. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - DG