ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91/F din data de 10 mai 2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (nr. 3388/2018), s-au dispus următoarele:

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. cu domiciliul procesual ales la Biroul Executorului Judecătoresc A., cu sediul în București, str. x, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, pe o perioadă de un an.

Conform dispozițiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a ocupa o funcție publică, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (fapta din data de 17 iunie 2016).

În temeiul art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (fapta din data de 1 iulie 2016).

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (fapta din data de 25 iulie 2016).

Conform dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 8 luni închisoare, în final, aplicându-se inculpatului A. pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, pe o perioadă de un an.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a ocupa o funcție publică, ca pedeapsă accesorie.

Conform dispozițiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare aplicate inculpatului să înceapă la data rămânerii definitive a sentinței.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform dispozițiilor art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială organizat de Serviciul de Probațiune București.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 3 București sau Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 București.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 alin. (1) C. civ., s-au admis în parte acțiunile civile formulate de partea civilă B. și de părțile civile C., D., E., F. și G., prin reprezentant legal B..

A fost obligat inculpatul la plata către părțile civile B., C., D., E., F. și G. a sumei de câte 2000 euro pentru fiecare, în echivalent în RON, la cursul BNR, la data plății, reprezentând daune morale.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate și anume, procesele-verbale din datele de 17 iunie 2016, 1 iulie 2016 și 25 iulie 2016, încheiate în Dosarul de executare nr. x/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc A..

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel București a reținut că prin Sentința civilă nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta H. în contradictoriu cu pârâtul B. și s-a încuviințat provizoriu reclamantei să aibă legături personale cu minorii C., D., E., F., G., în sensul că îi poate lua la domiciliul său în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri, ora 17, până duminică, ora 20 (…) și 30 zile în vacanța de vară în luna iulie, începând cu ora 11 din data de 1 iulie 2016 și până la ora 20 în data de 31 iulie 2016, până la soluționarea în mod definitiv a Dosarului de divorț nr. x/2014

La data de 29 martie 2016, martora H., în calitate de creditoare, a formulat cerere de executare silită a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, formându-se astfel Dosarul de executare nr. x/2016, înregistrat la B.E.J. A.

Prin Încheierea nr. 2912 din 18 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. x/2016, a fost încuviințată executarea silită în toate formele de executare prevăzute de lege a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. x/2015, împotriva debitorului B., persoana vătămată în cauză.

La data de 20 mai 2016, inculpatul A. a emis o somație către debitorul B., întemeiată pe dispozițiile art. 910 alin. (2) C. proc. civ., prin care îi solicita acestuia să permită creditoarei H. să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorii, conform programului stabilit de instanța de judecată prin Sentința civilă nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, somația fiind comunicată părții civile B.

Conform art. 910 alin. (2) C. proc. civ., "executorul judecătoresc va trimite părintelui la care se află minorul încheierea de încuviințare a executării împreună cu o somație în care îi va comunica acestuia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executorul judecătoresc în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul potrivit programului stabilit în titlul executoriu", ceea ce arată că inculpatul A. a optat pentru a doua variantă prevăzută de textul de lege menționat.

La data de 3 iunie 2016, creditoarea H. a adus la cunoștința inculpatului A. că s-a prezentat, la aceeași dată, la adresa din orașul Voluntari, județul Ilfov, unde locuiesc debitorul B. și copii săi, cu scopul de a îi lua pe aceștia la domiciliul său, însă debitorul a refuzat să îi încredințeze copiii, motiv pentru care a solicitat executorului judecătoresc luarea măsurilor legale pentru respectarea programului stabilit de către instanța de judecată.

Potrivit art. 910 alin. (3) C. proc. civ., "dacă debitorul nu se va conforma somației executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru a face aplicarea prevederilor art. 906."

Art. 906 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare", însă inculpatul nu s-a conformat acestor dispoziții legale imperative, care dădeau posibilitatea instanței de executare să aplice penalități pe zi de întârziere debitorului care nu a executat obligația de a face, acesta îndeplinindu-și, în mod defectuos, actele de executare silită în Dosarul nr. x/2016.

La data de 6 iunie 2016, inculpatul A. a emis adrese către Primăria Orașului Voluntari - Direcția de Poliție Locală, respectiv Direcția de Asistență Socială, pentru a delega doi lucrători, respectiv un reprezentant care să-l însoțească la data de 17 iunie 2016, ora 17:00, la domiciliul debitorului pentru a pune în executare hotărârea referitoare la minori, la aceeași dată fiind emisă o înștiințare prin care i se punea în vedere debitorului B. să fie prezent la data de 17 iunie 2016, ora 17:00, la imobilul din orașul Voluntari, județul Ilfov, pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.

Conform art. 911 alin. (2) C. proc. civ., "executarea se va efectua în prezența unui reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția copilului și, când acesta apreciază că este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezența psihologului nu este necesară dacă reprezentantul direcției are această calificare."

Din declarațiile martorilor I., J. și K. a rezultat că persoanele care au fost prezente cu ocazia deplasării inculpatului A. la domiciliul debitorului erau angajate ale Direcției de Asistență Socială Voluntari și nu ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, neavând calitatea și specializarea cerute imperativ prin dispozițiile art. 911 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, martora I. ocupa postul de inspector superior în cadrul compartimentului de autoritate tutelară, martora K. pe cel de asistent social, iar martora J. era consilier juridic, toate în cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari, posturi care nu îndeplineau cerința specializării în domeniul protecției copilului, instituită prin art. 911 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, s-a reținut că inculpatul A. a îndeplinit acte de executare cu nerespectarea dispozițiilor art. 911 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

De altfel, prin Adresa nr. x din 29 august 2016, Direcția de Asistență Socială Voluntari a comunicat B.E.J. A. că, pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești referitoare la minori, trebuie să se adreseze Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.

La data de 17 iunie 2016, ora 17:00, inculpatul A. s-a deplasat la domiciliul debitorului pentru a pune în executare hotărârea judecătorească referitoare la minori, în prezența creditoarei H. și a două reprezentante din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (martorele I. și J.).

În procesul-verbal întocmit la data de 17 iunie 2016 de către inculpat s-a menționat că partea civilă B. este de acord să permită mamei minorilor să aibă legături personale cu aceștia, în sensul prevăzut în titlul executoriu, inculpatul arătând că, în prezența reprezentanților Direcției de Asistență Socială Voluntari, a vorbit, pe rând, cu cei cinci minori, care au spus că vor să meargă cu mama lor, la domiciliul acesteia, iar părinții minorilor au convenit ca a doua zi, la data de 18 iunie 2017, să meargă împreună la serbarea copiilor și apoi în parc.

Martora I. a arătat că, atunci când a fost prima oară la domiciliul debitorului B., i-a spus inculpatului că, dacă minorii nu vor să meargă în vizită la mama lor, trebuie să sesizeze judecătoria, pentru a stabili un program de consiliere a copiilor, însă acesta nu i-a răspuns. A precizat martora că, la această primă deplasare, inculpatul i-a întrebat pe minori dacă vor să meargă în vizită la mama lor, C. și D. spunând că nu vor, iar gemenele, inițial, au fost de acord, după care, văzând refuzul fraților lor, nu au mai vrut nici ele, părinții convenind să meargă la serbare cu copii pentru a se acomoda cu mama lor.

Declarația martorei I. se coroborează cu declarația martorei J., aceasta din urmă prezentând aceleași aspecte legate de refuzul minorilor, precizând că minorii erau agitați și plângeau.

Și partea civilă B. a învederat refuzul minorilor de a merge cu mama lor în data de 17 iunie 2016, subliniind neconsemnarea acestuia de către executorul judecătoresc în procesul-verbal încheiat.

Instanța de fond a reținut că neconsemnarea refuzului minorilor în procesul-verbal întocmit de inculpatul A. la data de 17 iunie 2016, reprezintă o omisiune făcută cu știință, martora I. atenționându-l că refuzul minorilor atrage parcurgerea altei proceduri, consemnările din procesul-verbal fiind parțial corespunzătoare adevărului.

Potrivit art. 913 C. proc. civ., o dată constatat refuzul minorilor, executorul judecătoresc era obligat să îl consemneze în procesul-verbal (ceea ce, în speță, inculpatul A. nu a făcut), care trebuia comunicat părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului, acesta din urmă fiind obligat să sesizeze instanța competentă de la locul unde se află minorul pentru a dispune un program de consiliere psihologică.

S-a reținut că omisiunea menționării în procesul-verbal a refuzului minorilor de a merge în vizită la mama lor a condus la vătămarea intereselor copiilor, prin privarea acestora de procedura instituită de art. 913 C. proc. civ., care, prin programul de consiliere psihologică, ar fi atenuat efectele negative ale procedurii de punere în executare a hotărârii judecătorești.

Instanța de fond a analizat declarațiile martorilor L., M. și N., surorile și fratele părții civile B., precum și ale martorei H., mama minorilor și fosta soție a părții civile B., ținând seama de subiectivismul acestora.

La data de 24 iunie 2016, creditoarea H. a formulat o cerere către B.E.J. A., arătând că debitorul B. nu și-a respectat angajamentul din data de 18 iunie 2016, neinformând-o cu privire la ora și locul serbării și nici nu le-a permis minorilor să meargă cu ea la domiciliul său, solicitând inculpatului efectuarea de demersuri legale pentru a lua copii la domiciliul său în data de 1 iulie 2016.

În consecință, la data de 24 iunie 2016, inculpatul A. a emis adrese către Primăria Orașului Voluntari - Direcția de Poliție Locală, respectiv Direcția de Asistență Socială, pentru a delega doi lucrători, respectiv un reprezentant care să-l însoțească la data de 1 iulie 2016 ora 11:00, la domiciliul debitorului pentru a pune în executare hotărârea referitoare la minori, la aceeași dată inculpatul emițând o înștiințare către debitor cu același conținut.

La data de 1 iulie 2016, ora 11:00, inculpatul A. s-a deplasat la domiciliul debitorului pentru a pune în executare hotărârea judecătorească referitoare la minori.

A fost întocmit un proces-verbal, în care inculpatul a consemnat prezența creditoarei H., a doi lucrători din cadrul Poliției Locale Voluntari (șef serviciu O., agent P.) și a două reprezentante din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (J. și K.), precum și faptul că debitorul este de acord ca minorii să meargă la domiciliul mamei naturale în perioada 1 iulie 2016, ora 11:00 - 31 iulie 2016 ora 20:00.

Martora K. a arătat că inculpatul a solicitat să fie făcute bagajele copiilor, în timp ce părinții stăteau pe canapea și vorbeau în limba arabă, iar unul dintre copii a aruncat punga în care avea lucrurile, vorbind în limba arabă, manifestându-și opoziția față de ceea se întâmpla.

Din declarațiile martorei I. a rezultat că, și de această dată, copiii s-au opus să meargă cu mama lor, fiind agitați și plângând, părinții discutând și hotărând că, dacă copiii nu vor să plece, mama să vină și să rămână cu ei pentru a se acomoda cu ea.

De asemenea, și partea civilă B. a menționat opoziția minorilor.

Nici de această dată inculpatul A. nu a respectat cerința impusă de art. 911 alin. (2) C. proc. civ., întrucât au participat reprezentanți din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari și nu din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.

Aspectele consemnate de către inculpat în procesul-verbal din data de 01 iulie 2017 corespund realității doar în ceea ce privește poziția debitorului, lipsind orice fel de mențiune privitoare la refuzul minorilor.

La data de 18 iulie 2016, creditoarea H. a depus o cerere la B.E.J. A., arătând că debitorul refuză sistematic să lase copii la domiciliul său, solicitând inculpatului să facă demersurile legale pentru a-i respecta dreptul la legături personale cu minorii.

În consecință, la data de 19 iulie 2016, inculpatul A. a emis adrese către Primăria Orașului Voluntari - Direcția de Poliție Locală, respectiv Direcția de Asistență Socială, pentru a delega doi lucrători, respectiv un reprezentant care să-l însoțească la data de 25 iulie 2016, ora 15:00, la domiciliul debitorului pentru a pune în executare hotărârea referitoare la minori, la aceeași dată inculpatul emițând o înștiințare către debitor cu același conținut.

La data de 25 iulie 2016, ora 15:00, inculpatul A. s-a deplasat la domiciliul debitorului pentru a pune în executare hotărârea judecătorească referitoare la minori, ocazie cu care a întocmit un proces-verbal, în care a consemnat prezența creditoarei H., a doi lucrători din cadrul Poliției Locale Voluntari (șef serviciu O., polițist local Q.) și a două reprezentante din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (J. și I.), precum și faptul că debitorul este de acord ca minorii să meargă la domiciliul mamei naturale pe o perioada de o lună în vacanța de vară.

Însă, din probele administrate a reieșit faptul că, la data de 25 iulie 2016, în plus față de persoanele enumerate în procesul-verbal întocmit de inculpatul A., la domiciliul persoanei vătămate au fost de față și martorii L. (sora persoanei vătămate), M. (sora persoanei vătămate), N. (fratele persoanei vătămate), R. (menajera) și S. (prietena martorei H.).

Martorii audiați în cauză au confirmat faptul că, la momentul sosirii executorului judecătoresc, copiii se aflau în casă, având bagajele pregătite pentru plecare de către martora R.

Minorii C. și D. au refuzat să plece la domiciliul mamei lor, fiind chiar vehemenți în exprimare, timp în care martora H. a luat-o în brațe pe minora G. și a încercat să iasă din curte pentru a o duce la mașina cu care venise (în care se aflau mama sa și martora S.), însă poarta era încuiată; din momentul în care martora H. a luat-o în brațe pe G., încercând să plece cu ea, ceilalți copii au început să plângă și să țipe pentru ca aceasta să nu plece.

Martorul Q. a menționat că cei doi minori care au plecat cu mama lor nu au opus rezistență, însă fata cea mare, C., repeta tot timpul cuvântul "nu".

Martora R. a arătat că C. și D. erau vehemenți, exprimându-și refuzul de a pleca cu mama lor, singura care dorea să plece era E., C. plângea foarte tare, rugând-o pe menajeră să facă ceva pentru că ea nu vrea să plece și nici nu dorește ca mama să le ia pe surorile sale, iar D. plângea și el. A precizat martora că mama copiilor a căzut pe jos în curte cu G. în brațe, iar F. era agățată de piciorul tatălui său și plângea.

Martorele J. și I. au ajuns la domiciliul părții civile B. când procedura de executare silită era în derulare, în curtea locuinței, acestea declarând că mama copiilor se întorsese să ia al doilea copil, toți copiii din curte țipau, plângeau, se tăvăleau pe jos, arătând că au încercat să calmeze copiii, precizând că au fost foarte marcate de cele întâmplate.

Martora O. a confirmat și ea atitudinea ostilă a minorei C., aceasta având asupra sa cheile de la poartă și spunându-i tatălui său că nu deschide poarta; după deschiderea porții, mama a urcat doi copii în mașină, C. i-a cerut să nu îi ia niciun frate, moment în care executorul judecătoresc a solicitat să se oprească totul.

Martora H. a încercat să o ia în brațe pe fetița F., însă acesta se agățase de piciorul tatălui plângând, zbătându-se să nu fie luată. Martora H. a renunțat la demersul de a o lua pe F., a luat-o pe E. în brațe și a fugit către poartă.

Conform procesului-verbal de transcriere a înregistrării audio-video efectuate, a rezultat că martora O., vorbind în limba engleză, a indicat martorei H. pe care dintre copii să îi ia, după care, văzând că poarta era încuiată, a cerut fetiței C. cheile de la poartă, pe care aceasta le strângea la piept și refuza să i le dea. Martora a luat cheile din mâinile fetiței și a descuiat poarta de la curte, moment în care martora H. a ieșit cu G. în brațe, care a fost introdusă într-un autoturism. Înregistrarea audio-video a relevat și atitudinea pasivă a inculpatului, atitudine evidențiată și de martorii menționați, acesta neintervenind în derularea evenimentelor, precum și comportamentul copiilor, care plângeau și țipau, fiind afectați emoțional.

Acest incident, din care reieșea refuzul categoric al minorilor C., D. și F., nu a fost consemnat în procesul-verbal întocmit de inculpatul A. la data de 25 iulie 2016.

Nici la data de 25 iulie 2016, inculpatul A. nu a respectat cerința impusă de art. 911 alin. (2) C. proc. civ., la această dată participând reprezentanți din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari și nu din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.

Instanța de fond a reținut că modul în care s-a desfășurat punerea în executare a Sentinței civile nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, la cele trei date când inculpatul A. s-a deplasat la domiciliul debitorului, prin nerespectarea dispozițiilor art. 910 - 914 C. proc. civ., a adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale persoanei vătămate B., în nume propriu, dar și ale minorilor C., D., E., F. și G., copiii fiind persoanele cele mai vulnerabile și afectate din punct de vedere psihologic.

Apărările inculpatului A., în sensul că nu a sesizat instanța de judecată, întrucât acesta era atributul creditoarei H., că executarea silită s-a desfășurat conform dispozițiilor legale, că minorii care au refuzat să o însoțească pe mama lor au rămas la domiciliul tatălui, că tatăl și-a dat acordul ca minorii să meargă cu mama lor, nu au putut fi reținute, probele administrate demonstrând încălcarea dispozițiilor art. 910 - 914 C. proc. civ.

Solicitarea inculpatului, privind pronunțarea unei soluții de achitare sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât fapta nu există, nu a putut fi primită, pentru motivele expuse mai sus, iar în privința incidenței art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., instanța de fond a constatat că nu este aplicabilă Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, în speță, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către inculpat făcându-se prin încălcarea legii și anume a dispozițiilor art. 910 - 914 C. proc. civ.

De asemenea, s-a reținut că solicitarea privind pronunțarea unei soluții de achitare sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual, în baza art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, nu este întemeiată, inculpatul acționând cu intenție, prevăzând rezultatul faptelor sale.

Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul punerii în executare a Sentinței civile nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, nu a respectat procedura prevăzută de art. 910 - 914 C. proc. civ., respectiv nu a sesizat instanța de executare pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 906 C. proc. civ. (aplicarea de penalități în cazul nerespectării obligației de a face), nu a respectat termenul de o lună prevăzut de art. 911 alin. (1) C. proc. civ. înainte de a proceda la executarea silită, nu a efectuat executarea silită în prezența unui reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, conform art. 911 alin. (2) C. proc. civ., nu a urmat procedura prevăzută de art. 913 C. proc. civ. privind refuzul categoric al minorilor de a-l părăsi pe debitor (ceea ce implica comunicarea procesului-verbal întocmit reprezentantului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov pentru sesizarea instanței în vederea stabilirii unui program de consiliere psihologică), prin această modalitate de executare silită defectuoasă și contrară legii cauzând o vătămare a drepturilor și intereselor legale ale persoanei vătămate B., în nume propriu, dar și ale copiilor săi minori C., D., E., F. și G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reținut că fapta inculpatului A., care, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia întocmirii procesului-verbal din data de 17 iunie 2016, a omis cu știință a insera refuzul categoric al celor cinci copii minori de a părăsi persoana vătămată B. și de a se deplasa la domiciliul mamei lor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A., care, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia întocmirii procesului-verbal din data de 1 iulie 2016, a omis cu știință a insera refuzul categoric al celor cinci copii minori de a părăsi persoana vătămată B. și de a se deplasa la domiciliul mamei lor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A., care, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia întocmirii procesului-verbal din data de 25 iulie 2016, a omis cu știință a insera refuzul categoric al celor cinci copii minori de a părăsi persoana vătămată B. și de a se deplasa la domiciliul mamei lor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., împrejurările și modul de săvârșire a faptelor, dar și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este în vârstă, reținându-se circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cu consecința aplicării art. 76 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că pedepsele aplicate sunt apte să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Totodată, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, măsurile de supraveghere și obligațiile impuse pe durata termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituind garanții în acest sens, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 91 C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a considerat că este de necontestat că modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către inculpat a provocat părților civile suferințe psihice, cauzându-li-se un prejudiciu de natură morală. Însă, chiar dacă evaluarea prejudiciului moral este mai greu de realizat, față de circumstanțele în care s-au produs faptele cauzatoare de prejudicii și urmările grave pe care le-au avut, la stabilirea cuantumului daunelor se au în vedere principiul proporționalității, echității și reparării integrale a pagubei, dar și împrejurarea că sumele de bani stabilite cu acest titlu nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză. Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat ca acordarea sumei de câte 2.000 euro pentru fiecare parte civilă, în echivalent în RON, la cursul B.N.R., la data plății, reprezentând daune morale, constituie o justă reparație a prejudiciului moral cauzat, fiind de natură a compensa suferințele psihice.

Împotriva sentinței penale nr. 91/F din data de 10 mai 2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (nr. xx/2018) au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, intimatul inculpat A. și părțile civile E., D., C., G., F. - prin reprezentant legal B. și B..

Criticile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au vizat greșita reținere a circumstanței atenuante prevăzută de dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., arătând că aceasta este incidentă în privința împrejurărilor legate de faptă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, însă din considerentelor hotărârii rezultă că a fost avută în vedere vârsta inculpatului și lipsa antecedentelor penale.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, s-a susținut că, față de natura infracțiunii, ar fi trebuit interzis dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc, în raport de dispozițiile art. 66 lit. g) din C. pen. Prin hotărârea contestată s-a interzis, ca pedeapsă accesorie și ca pedeapsă complementară, dreptul de a exercita o funcție publică, însă interzicerea dreptului de a exercita o funcție publică este neclară, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 66 lit. b) din C. pen., pedeapsa complementară constă în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și nu rezultă cu claritate că se interzice exercitarea profesiei de executor judecătoresc, întrucât executorul judecătoresc este funcționar public potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen., nu potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen.

Părțile civile B. și E., D., C., G., F., prin reprezentant legal B., prin motivele scrise de apel au formulat critici cu privire la latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță, susținând că acestea sunt insuficiente pentru a asigura repararea prejudiciului moral cauzat, impunându-se acordarea daunelor morale în cuantumul în care au fost solicitate prin cererea de constituire de parte civilă.

S-a arătat că fapta inculpatului de a încălca dispozițiile legale privind executarea hotărârilor judecătorești și care a constat în "luarea cu forța a celor doi copii", în pofida refuzului acestora, și, totodată, omisiunea de a consemna în procesele-verbale elementele esențiale privind refuzul minorilor a cauzat în mod cert suferințe psihice deosebit de grave minorilor, traumatizându-i, în condițiile în care au fost supuși unor acte abuzive de luare forțată, comparabile cu o răpire.

Totodată, s-a invocat contextul în care copiii au fost luați, respectiv în prezența polițiștilor, împrejurarea ce a creat o stare de panică, în prezent având o temere permanentă față de persoanele în uniformă.

S-a susținut că prejudiciul este unul grav, întrucât evenimentul s-a petrecut la o vârstă fragedă, iar această experiență negativă le poate afecta întreaga dezvoltare psiho socială.

În apelul inculpatului A., în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, s-a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare, în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., fiind invocată decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, iar referitor la infracțiunile de fals intelectual, s-a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.

În esență, prin motivele de apel s-a invocat faptul că pe parcursul executării nu au fost încălcate dispozițiile art. 910 - 914 din C. proc. civ.. În acest sens, s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 909 alin. (3) C. proc. civ., dacă debitorul nu se conformează somației executorului judecătoresc, acesta, doar la cererea creditorului poate solicita penalități pentru neexecutarea hotărârii. În cauză inculpatul ar fi avut această obligație în situația în care creditorul ar fi formulat o cerere în acest sens, însă o atare cerere nu a existat.

Referitor la încălcarea prevederilor privind prezența unui reprezentant al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, s-a arătat că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă intenția inculpatului ca aceștia să fie prezenți la locul desfășurării executării silite. De fiecare dată, secretara biroului executorului judecătoresc a trimis adrese către Direcția generală de protecție a copilului Ilfov, prin care s-a solicitat desemnarea unui reprezentant la locul desfășurării executării. Persoanele ce s-au prezentat au asistat la întreaga procedură, au semnat procesul-verbal și nu au invocat faptul că nu ar fi competente să participe la actele de executare silită. S-a invocat și faptul că una dintre reprezentantele Direcției de Asistență socială Voluntari avea cunoștință despre caz întrucât, în cursul procesului de divorț, fusese desemnată să efectueze ancheta socială.

În ceea ce privește neconsemnarea refuzului minorilor de a o însoți pe creditoare, s-a arătat că inculpatul nu a omis cu intenție să consemneze refuzul minorilor, ci, dimpotrivă, de fiecare dată când aceștia au refuzat să își însoțească mama, copiii au rămas în continuare la debitor. S-a susținut că debitorul este cel care a premeditat această situație, întrucât și-a dat acordul ca minorii să plece cu mama lor, după care, împreună cu creditoarea a stabilit un alt termen. De asemenea, s-a arătat că B. nu s-a opus la executarea hotărârii, exprimându-și acordul în scris, iar minorii nu au fost traumatizați, întrucât hotărârea a fost executată doar în privința a doi dintre aceștia, copiii care au refuzat să o însoțească pe mama lor rămânând la domiciliul creditorului.

S-a susținut că nu există nicio vătămare a minorilor urmare a punerii în executare a titlului executoriu, că aceasta s-a desfășurat cu respectarea legii și că, din probatoriul administrat, a rezultat că debitorul este cel care a influențat minorii să nu o însoțească pe creditoare.

Referitor la infracțiunile de fals intelectual, s-a invocat faptul că aceasta nu a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

În cursul cercetării judecătorești în fața instanței de apel a fost audiat apelantul intimat inculpat A. (declarația din data de 21 ianuarie 2020, filele x).

În cadrul probei cu înscrisuri au fost încuviințate și, ulterior, administrate următoarele acte: Sentința civilă nr. 3257 din 15 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, plângerea penală formulată de martora H. cu privire la incidentul din data de 25 iulie 2016, cu privire la pretinsa săvârșire de către B. a infracțiunilor de amenințare, loviri sau alte violențe și nerespectarea hotărârilor judecătorești, și de către M. a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, o caracterizare a inculpatului provenind de la Camera Executorilor Judecătorești înscrisuri în susținerea împrejurării că minorii vorbeau limba română - adeverințe Grădinița T..

Verificând sentința apelată, din perspectiva criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., se rețin următoarele:

I. Asupra apelului formulat de inculpatul A.

Având în vedere că în apelul inculpatului A. se critică soluția de condamnare, Înalta Curte îl va analiza cu prioritate, întrucât rezolvarea asupra acestuia influențează și soluția cu privire la celelalte apeluri, care pornesc de la premisa existenței ilicitului penal sub forma infracțiunilor reținute în rechizitoriu.

Sub aspectul situației de fapt, cu referire la modalitatea concretă de desfășurare a executării silite a Sentinței civile nr. 16278 din 18 noiembrie 2015, se constată că, exceptând anumite aspecte invocate de inculpat, aceasta nu este contestată de niciunul dintre apelanți, Înalta Curte apreciind că a fost în mod corect reținută și în concordanță cu materialul probator administrat, neimpunându-se reluarea ei, urmând a fi examinate chestiunile punctuale susținute în cadrul fiecărei învinuiri aduse inculpatului.

Înalta Curte reține că, similar rechizitoriului, instanța de fond a stabilit în sarcina inculpatului A. săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul punerii în executare a Sentinței civile nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, nu a respectat procedura prevăzută de art. 910 - 914 C. proc. civ., respectiv nu a sesizat instanța de executare pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 906 C. proc. civ. (aplicarea de penalități în cazul nerespectării obligației de a face), nu a respectat termenul de o lună prevăzut de art. 911 alin. (1) C. proc. civ. înainte de a proceda la executarea silită, nu a efectuat executarea silită în prezența unui reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, conform art. 911 alin. (2) C. proc. civ., nu a urmat procedura prevăzută de art. 913 C. proc. civ. privind refuzul categoric al minorilor de a-l părăsi pe debitor (ceea ce implica comunicarea procesului-verbal întocmit reprezentantului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov pentru sesizarea instanței în vederea stabilirii unui program de consiliere psihologică), prin această modalitate de executare silită defectuoasă și contrară legii, cauzând o vătămare a drepturilor și intereselor legale ale persoanei vătămate B., în nume propriu, dar și ale copiilor săi minori C., D., E., F. și G.

Analizând în ce măsură au fost încălcate dispozițiile legale invocate în sentința apelată, precum și întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. și de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., se rețin următoarele:

A. În ceea ce privește nerespectarea procedurii referitoare la sesizarea instanței de executare pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 906 C. proc. civ.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut, în esență, că, după ce prin Încheierea nr. 2912 din 18 aprilie 2016 a Judecătoriei Buftea, a fost încuviințată executarea silită în toate formele de executare prevăzute de lege a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București (ordonanță președințială), la data de 20 mai 2016, inculpatul A. a emis o somație către debitorul B. întemeiată pe dispozițiile art. 910 alin. (2) C. proc. civ.., prin care îi solicita acestuia să permită creditoarei H. să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorii, conform programului stabilit de instanța de judecată.

La data de 3 iunie 2016, creditoarea H. a adus la cunoștința inculpatului A. că s-a prezentat, la aceeași dată, la adresa din orașul Voluntari, județul Ilfov, unde locuiesc debitorul B. și copii săi, cu scopul de a îi lua pe aceștia la domiciliul său, însă debitorul a refuzat să îi încredințeze copiii, motiv pentru care a solicitat executorului judecătoresc luarea măsurilor legale pentru respectarea programului stabilit de către instanța de judecată.

Instanța a reținut că, în aceste condiții, potrivit art. 910 alin. (3) și art. 906 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc trebuia să sesizeze instanța de executare, pentru obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere, însă inculpatul nu s-a conformat acestor dispoziții legale imperative, îndeplinind în mod defectuos actele de executare silită în Dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte constată că în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea instanței de executare pentru a obliga debitorul la plata de penalități.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 906 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare."

De asemenea, conform art. 910 alin. (2) și (3) C. proc. civ.:

"(2) ... executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviințare a executării împreună cu o somație în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.

(3) Dacă debitorul nu se va conforma somației executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906".

Astfel cum rezultă cu claritate din dispozițiile legale anterior redate, în această materie operează principiul disponibilității, astfel că executorul judecătoresc nu poate sesiza din oficiu instanța de executare pentru aplicarea de penalități de întârziere debitorului, ci numai în condițiile în care este sesizat în mod expres de către creditor.

În același sens s-a pronunțat și doctrina (ex. Noul C. proc. civ. comentat și adnotat, vol. II, coordonatori Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae, ed. Universul Juridic, București 2016) dar și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 847 din 13 decembrie 2018 publicată Monitorul Oficial, Partea I nr. 177 din 5 martie 2019, "executorul nu va putea sesiza instanța de executare în lipsa unei cereri a creditorului în acest sens, care, ad probationem, trebuie să îmbrace forma scrisă, această cerință constituind o limitare a rolului activ al executorului judecătoresc și protejând creditorul căruia, în mod corect, legiuitorul îi lasă posibilitatea să facă aprecieri de ordin subiectiv în privința executării dispozițiilor privitoare la minori, (par. 18) considerente reluate și în Decizia nr. 364/2019, publicată Monitorul Oficial, Partea I nr. 802 din 3 octombrie 2019 (par. 38).

Examinând actele dosarului de executare silită (aflate în fotocopie la dosarul de urmărire penală), Înalta Curte constată că, în cauză, creditoarea H. nu a formulat o asemenea cerere, neputând fi astfel calificată sesizarea executorului din 3 iunie 2016, prin care aceasta i aducea la cunoștință faptul că, la data respectivă, s-a deplasat la domiciliul debitorului, iar tatăl copiilor a refuzat să îi încredințeze minorii și prin care îi solicita "să ia măsurile legale necesare pentru obligarea lui la respectarea hotărârii judecătorești și încredințarea minorilor în programul stabilit de instanța de judecată la următorul termen din 17 iunie 2016".

Rezultă cu evidență din conținutul cererii adresate executorului judecătoresc, faptul că H. nu solicita recurgerea la procedura obligării debitorului la plata penalităților de întârziere, ci concursul acestuia pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești la următorul termen încuviințat prin Sentința civilă nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București, data de 17 iunie 2016 reprezentând al treilea sfârșit de săptămână din luna iunie 2016 (instanța stabilind ca reclamanta să aibă legături personale cu minorii în primul și al treilea sfârșit de săptămână, din fiecare vineri începând cu ora 17 și până duminică ora 20).

De altfel, fiind întrebată în mod expres cu ocazia audierii sale în calitate de martor în fața primei instanțe, H. a arătat că "nu m-a interesat să formulez acțiune în instanță pentru a-l obliga pe fostul soț să plătească daune pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, ci mă interesa să îmi văd copiii".

Înalta Curte reține, așadar, că inculpatul A. nu a încălcat dispozițiile legale analizate anterior, neputând sesiza din oficiu instanța de executare pentru obligarea debitorului la penalități de întârziere în lipsa unei cereri formulate de creditoare, martora H..

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., neanalizată de prima instanță cu ocazia prezentării situației de fapt, dar reținută la încadrarea juridică, Înalta Curte constată că acestea se referă tot la procedura incidentă în cazul sesizării instanței pentru plata penalităților de întârziere, fiind total inaplicabile în situația dosarului de executare silită privindu-l pe debitorul B. (potrivit textului executorul va proceda la executarea silită, dacă în termen de o lună de la comunicarea încheierii prin care s-au stabilit penalitățile de întârziere, debitorul nu execută obligația sa).

B. În ceea ce privește încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art. 911 alin. (2) C. proc. civ.., prima instanță a statuat că actele de executare au fost îndeplinite, contrar legii, în prezența unor reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Voluntari (persoane lipsite de competențe în materia protecției copilului) și nu ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.

De asemenea, se reține în acuzare că inculpatul a procedat astfel, deși prin Adresa nr. x din 29 august 2016 prin care Direcția de Asistență Socială Voluntari a comunicat BEJ A. că pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești referitoare la minori trebuie să se adreseze Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit art. 911 alin. (2) C. proc. civ. "executarea se va efectua în prezența unui reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția copilului și, când acesta apreciază că este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta".

Totodată, din actele dosarului rezultă neîndoielnic faptul că, la datele 17 iunie 2016, 1 iulie 2016 și 25 iulie 2016 la domiciliul debitorului s-au prezentat reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Voluntari, care, prin adresele emise de cabinetul executorului judecătoresc A., au fost solicitați "în conformitate cu dispozițiile art. 911 alin. (2) C. proc. civ.." să îl însoțească pe executor la adresa din Voluntari, str. x jud. Ilfov, unde, "urmează a fi pusă în executare hotărârea judecătorească referitoare la minori, constând în Sentința civilă nr. 16278 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. x/2015".

În primul rând, se observă că adresa invocată de către parchet, ca dovadă a relei credințe a inculpatului, este ulterioară datelor anterior menționate, fiind emisă la finalul lunii august, respectiv la 29 august 2016.

Pentru termenele din 17 iunie 2016, 1 iulie 2016 și 25 iulie 2016, astfel cum s-a arătat, au fost comunicate adrese Primăriei Voluntari, Direcția de Asistență Socială, iar din declarațiile martorelor I., J. și U. rezultă că au fost desemnate de către directorul direcției pentru a participa la actele de executare silită privind legături personale ale mamei cu copii minori.

Înalta Curte reține, așadar, că a existat o încălcare a dispozițiilor art. 911 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că la 17 iunie 2016, 1 iulie 2016 și 25 iulie 2016 actele de executare au fost îndeplinite, în prezența unor reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Voluntari și nu ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.

În continuare, se impune a se verifica dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv dacă inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege (intenție în ambele sale forme) și dacă s-a produs urmarea imediată, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor minorilor.

Apărarea inculpatului a invocat faptul că adresele respective nu au fost întocmite de către executor, ci de secretara cabinetului, și că persoanele care s-au prezentat la domiciliul debitorului nu au invocat nici un moment faptul că nu ar fi competente, potrivit legii, să participe la actele de executare.

Înalta Curte reține că, deși susținerea referitoare la persoana care a realizat efectiv adresele către Direcția de Asistență Socială Voluntari este plauzibilă, totuși, se constată că inculpatul A. este cel care le-a semnat, însușindu-și astfel conținutul lor.

Înalta Curte constată, însă, că în cauză nu există elemente care să susțină la concluzia că acesta a acționat cu intenția de a încălca legea și de a exclude de la participarea la executarea silită pe reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.

Instanța de apel reține că martorele I. și J., care au reprezentat Direcția de Asistență Socială Voluntari la actele de executare, au avut o poziție procesuală oscilantă în ceea ce privește comunicarea către biroul executorului judecătoresc sau către inculpat a faptului că nu pot participa la executare.

Astfel, în cursul urmăririi penale martora I. fiind întrebată în mod expres "care a fost răspunsul executorului judecătoresc când i-ați pus în vedere că a fi trebuit să se adreseze Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov", a arătat că "nu i-am spus personal d-lui executor acest lucru, am vorbit doar cu o secretară, care de fiecare dată a transmis adresele într-un termen foarte scurt (trimise prin mail), una dintre ele sosind chiar în aceeași zi în care avea loc deplasarea la domiciliul debitorului, respectiv cea din 25 iulie 2016", pentru ca în fața instanței aceasta să revină și să susțină că i-a comunicat executorului acest lucru chiar de la primul act de executare.

Martora J. în prima declarație a arătat că a mers în calitatea de jurist "pentru a proteja copiii", și că "nici un moment nu am știut că