ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 291/2020
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 291/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 26 mai 2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
La data de 30 martie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație a fost înregistrată contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 2754 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012.
În motivele scrise contestatorul a arătat, în esență, că decizia penală nr. 2745/2013 nu este motivată, deși instanța de judecată avea această obligație, fapt ce a determinat o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020 și a fost fixat termen aleatoriu la data de 13 mai 2020.
Prin încheierea de ședință din data de 13 mai 2020, completul inițial învestit cu soluționarea prezentei contestații la executare a trimis cauza la Președintele secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru stabilirea completului competent să o soluționeze, respectiv a completului de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 2745 din 18 septembrie 2013.
Prin rezoluția Președintelui secției penale, s-a stabilit completul competent, precum și componența acestuia, conform dispozițiilor art. 111 alin. (6) din ROI, iar prin rezoluția președintelui completului competent s-a stabilit ca termen de judecată data de 26 mai 2020.
Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că prin sentința penală nr. 79/31.01.2013 Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 174, art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa detențiunii pe viață.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa degradării militare.
A făcut aplicarea art. 71 -art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A computat din durata pedepsei pronunțate perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 20.03.2012 la zi.
A menținut starea de arest a inculpatului.
A admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgență București și a obligat inculpatul la despăgubiri civile către această unitate spitalicească, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru victima B.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A. criticând-o pentru netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 91 din 09 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A., a dedus prevenția inculpatului de la 20.03.2012 la 09.04.2013 și a menținut starea de arest a acestuia.
Împotriva acestei decizii, inculpatul A. a declarat recurs, solicitând reindividualizarea pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în condițiile în care ar fi dispusă o pedeapsă cu închisoarea.
Prin decizia penală nr. 2754 din 18 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul A., a dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat prevenția de la 20 martie 2012 la 18 septembrie 2013.
Recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
După intrarea în vigoare a noului C. pen. și a noului C. proc. pen., A. a solicitat înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii.
Prin sentința penală nr. 691 din 14 decembrie 2015, Tribunalul Giurgiu a admis cererea condamnatului A. și a înlocuit pedeapsa detențiunii pe viață dispusă prin sentința penală nr. 79/F/31.01.2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă, cu pedeapsa de 25 ani închisoare. A menținut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani.
A menținut pedeapsa degradării militare.
A interzis condamnatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 20.03.2012 la zi.
Împotriva deciziei penale nr. 2754 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, condamnatul A. a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) teza I C. proc. pen., întrucât decizia pronunțată de instanța de recurs nu a fost motivată, iar instanțele au copiat aspecte din rechizitoriu care nu sunt lămurite și, prin urmare, a fost condamnat pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, în condițiile în care nu a săvârșit fapta cu intenție.
Examinând contestația la executare formulată, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea, însă, modifica soluția pronunțată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Cazurile în care un condamnat poate formula contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 598 lit. a)-d) C. proc. pen., respectiv:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Potrivit precizărilor făcute la termenul de judecată din data de 26 mai 2020, contestatorul și-a fundamentat în drept demersul judiciar pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., apreciind că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, întrucât decizia penală nr. 2754 din 18 septembrie 2013 pronunțată de instanța de recurs, nu este motivată. În argumentarea cazului indicat ca temei de drept al contestației la executare, condamnatul contestator a arătat că instanțele au copiat aspecte din rechizitoriu care nu sunt lămurite și, prin urmare, a fost condamnat pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, în condițiile în care nu a săvârșit fapta cu intenție, aspect care a fost neglijat de instanțe și nu este cuprins în decizia penală pe care o contestă.
Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.
Nelămurirea ivită trebuie să vizeze limitele în care hotărârea se execută (decizia penală nr. 176/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).
Prin demersul judiciar de față, contestatorul A. nu invocă vreun incident ivit în executarea deciziei contestate, ci critică nemotivarea deciziei pronunțate de instanța de recurs.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.
Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat.
Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.
Nemotivarea deciziei pronunțate de instanța de judecată nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, în înțelesul dat acestei sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.. De altfel, nici susținerile contestatorului privitoare la faptul că instanțele au copiat aspecte din rechizitoriu care nu sunt lămurite și, prin urmare, a fost condamnat pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, în condițiile în care nu a săvârșit fapta cu intenție, nu se circumscriu cazului de contestație la executare invocat anterior.
În consecință, instanța constată că prin prezenta contestație la executare nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, astfel că solicitarea condamnatului A. nu poate fi tranșată pe calea unei contestații la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.
Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 2754 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012.
Va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 2754 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2020.