ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului declarat de contestatorul A.;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 166 din data de 17 februarie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 994 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

A fost obligat contestatorul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a dispune în acest sens, s-a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii.

Astfel, existența sau inexistența cazului fortuit, invocat de către contestator în susținerea cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost verificată cu prilejul judecății inclusiv în calea ordinară de atac, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că inculpatul este exclusiv răspunzător pentru fapta de ucidere din culpă comisă cu vinovăție în forma prevăzută de lege și de aceea a fost condamnat, astfel cum s-a arătat.

În aceste circumstanțe, o nouă verificare a acestei cauze de neimputabilitate nu mai poate avea loc într-o cale extraordinară de atac precum contestația în anulare, ea nefiind prevăzută ca și cauză de încetare a procesului penal și de aceea nu este reglementată între cazurile expres și limitativ prevăzute de legiuitor care permit exercitarea contestației în anulare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul A., prin care a solicitat desființarea hotărârii apelate, precum și a Deciziei penale nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești și, în rejudecare, achitarea apelantului-contestator, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 31 din C. pen., apreciind că, în cauză, este incidentă o cauza de nepedepsire, respectiv cazul fortuit.

Motivele motivele exercitării căii de atac au fost arătate, pe larg, în scris.

În ședința publică din data de 2 iunie 2020, Ministerul Public a ridicat excepția inadmisibilității căii de atac declarate de contestatorul A., dezbaterile fiind redate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând admisibilitatea apelului declarat de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:

Atât la nivel constituțional (art. 129 din Constituția României), cât și în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a statuat că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Prin urmare, exercitarea unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege sau de către o persoană ce nu are calitate procesuală este inadmisibilă.

Norme de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituție. În exercitarea acestei atribuții, legiuitorul a stabilit, în cuprinsul art. 408 - 425 din C. proc. pen., dispozițiile aplicabile căii ordinare de atac a apelului.

Astfel, conform dispozițiilor art. 408 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., se poate declara apel împotriva sentințelor, respectiv a acelor hotărâri care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește.

Or, obiectul prezentului apel nu îl formează o sentință, ci Decizia penală 166 din data de 17 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost soluționată calea extraordinară de atac a contestației în anulare, exercitată de către apelantul din prezenta cauză împotriva unei hotărâri definitive, respectiv a Deciziei penale nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești.

Temeiul de drept invocat de către contestator prin apărătorul ales în susținerea admisibilității apelului, respectiv art. 432 din C. proc. pen., nu este aplicabil în cauză. În concepția C. proc. pen., așa cum se reține în considerentele Deciziei nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

În cuprinsul deciziei mai sus menționate, s-a reținut că această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Astfel, și în practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. care stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă (...), reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, și anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431 din C. proc. pen. (ex.: Decizia penală nr. 41/A din 14 februarie 2017; Decizia penală nr. 10/A din 16 ianuarie 2018; Decizia penală nr. 25/A din 28 ianuarie 2020).

Prin urmare, Decizia penală nr. 166 din data de 17 februarie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este definitivă, dat fiind că în legislația națională nu este reglementată o cale de atac împotriva acesteia. Pe cale de consecință, această hotărâre nu poate fi supusă controlului instanței superioare, fapt ce determină inadmisibilitatea căii de atac declarate de contestatorul A.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 166 din data de 17 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul-contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iunie 2020.

GGC - LM