ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 933/2019

Ședința publică din data de 19 aprilie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introductivă ce face obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, un număr de 438 de reclamanți persoane fizice pretind drepturi bănești individuale similare de la pârâta Curtea de Conturi a României, în calitate de angajator sau fost angajator al acestora, drepturi derivate din raporturi de muncă/serviciu individuale diferite.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2018, instanța a dispus, între altele, disjungerea acțiunii principale în mai multe cauze, printre care și cea de față, apreciind că acestea își păstrează caracterul incident în măsura în care relevă o astfel de legătură încât să atragă prorogarea de competență a Tribunalului București.

Astfel, Tribunalul a dispus și disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T. și formarea unui nou dosar, cu nr. x/2018

În cadrul acestui din urmă dosar, se constată că prin cererea de chemare în judecată disjunsă din dosarul x/2017 all Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T. au chemat în judecată pârâții Curtea De Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice - chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instantei ca prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză să se dispună: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de baza brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capătul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la efectuarea cuvenitelor mențiuni, conform cerințelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu și obligarea Ministerului Finantelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

Prin sentința civilă nr. 6420/12.09.2018 pronunțată în dosarul disjuns nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Arad.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut, în esență, că reclamanții din cauza de față au domiciliul pe raza județului Arad și sunt salariați ai Camerei de Conturi Arad, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

A apreciat că în cauză nu prezintă relevanță împrejurarea că pârâta din prezenta cauză este ordonator principal de credite iar Camerele de Conturi teritoriale nu au personalitate juridică, deoarece textul art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu prevede nici o excepție de la normele de competență, în raport cu calitatea pârâtului de ordonator de credite, singurul lucru care interesează sub acest aspect fiind locul unde reclamantul își desfășoară efectiv activitatea.

A stabilit că nu pot fi reținute susținerile referitoare la coparticiparea procesuală, deoarece în cauză nu este vorba despre aceleași drepturi solicitate de reclamanți, fiecare dintre aceștia solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

Totodată, a considerat că susținerile reclamanților referitoare la competența determinată de sediul sindicatului nu au incidență în prezenta cauză, acțiunea nefiind formulată de sindicat, ci de salariați, în nume personal.

Prin sentința civilă nr. 113 din 21 februarie 2019, Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a admis exceptia necompetentei teritoriale, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și a declinat, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanți.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, Tribunalul Arad a reținut că acțiunea civilă inițială a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și reclamanții din acest dosar, fiind depusă la Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță de la locul domiciliului majorității reclamanților.

A mai reținut că în speță sunt incidente prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce arată, în mod neechivoc că cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă.

Astfel, a considerat că Tribunalul București a fost în mod corect și legal sesizat, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial investite, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la Tribunalul Arad.

Pe cale de consecință, constatând că la data investirii sale Tribunalul București a fost legal sesizat, în condițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii și a art. 210 din Legea nr. 62/2011 și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., în temeiul dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza aparține instanței mai întâi investite.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Arad competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se reține că, prin cererea de chemare în judecată disjunsă din dosarul x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale și înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul aceleiași instanțe, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T. au chemat în judecată pârâții Curtea De Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice - chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instantei ca prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză să se dispună: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de baza brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capătul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la efectuarea cuvenitelor mențiuni, conform cerințelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu și obligarea Ministerului Finantelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

După disjungerea cererilor, în cauză sunt reunite cererile formulate de reclamanții cu domiciliul și locul de muncă în același județ, Arad.

Ulterior admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București și declinării competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul Arad, dosarul conținând cererile astfel disjunse a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, cu nr. x/2018.

Prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conform cărora conflictul individual de muncă este conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Se constată, totodată că prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință, în lumina dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant.

Înalta Curte reține, de asemenea, că în temeiul dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

În speță, fiecare dintre reclamanții din cererea introductivă urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă cu pârâta Curtea de Conturi a României, chiar dacă solicitarea dedusă judecății, precum și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiași angajator la plata drepturilor bănești.

Această împrejurare nu este, însă, de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii.

Aceasta deoarece, pentru o parte dintre reclamanți, instanța de judecată a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate, împrejurare ce face să dispară legătura dintre acestea, constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura disjungerii împiedică prorogarea de competență ce operează ca urmare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii.

În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului București și care nu poate fi cenzurată de instanța învestită cu prezentul regulator de competență.

În consecință, nu se poate considera că, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul București este competent să judece și prezenta cerere de chemare în judecată formulată de reclamanții care au domiciliul și locul de muncă pe raza teritorială a județului Arad, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, în cauză nu operează prorogarea legală de competență.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2019.