ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 135/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 mai 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, așa cum a fost precizată la data de 29 iunie 2017, un consorțiu de 438 de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice - chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- Obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de 75%, calculate la salariului de bază brut lunar, începând cu data de 23 mai 2014 și până la zi,

- Obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate mai sus, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație,

- Obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu,

- Obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

La termenul din data de 11 octombrie 2017, pentru considerente ce țin de domiciliul sau locul de muncă al reclamanților și calitatea acestora de personal contractual sau funcționar public, instanța a dispus disjungerea cererii formulată în cauză în mai multe dosare.

Astfel pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost înregistrată și cauza de față având ca reclamantă pe A., funcționar public.

Prin Sentința civilă nr. 8753 din 4 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta Curtea de Conturi a României prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

În argumentarea acestei soluții, Tribunalul București a reținut, în esență, că în raport cu dispozițiile art. 269 C. muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, competența teritorială a instanței de judecată este alternativă, funcție de domiciliul, reședința sau locul de muncă al fiecărui reclamant iar în speță, reclamanta are locul de muncă în jud. Harghita, Tribunalului Harghita revenindu-i competența teritorială de soluționare a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 1567 din 15 noiembrie 2018, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat cauza și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili în favoarea Tribunalului Harghita, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul principal al acțiunii îl reprezintă cererea reclamantului - angajat de obligare a pârâtei - angajator la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, litigiul intrând astfel în aria de reglementare a C. muncii.

În reglementarea actuală, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială se stabilește conform normelor cuprinse în art. 269 alin. (1) și (2) din C. muncii, conform cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ., cererile adresându-se instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau sediul, indiferent dacă reclamantul este angajatorul sau angajatul.

În mod similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, atât domiciliul cât și locul de muncă al reclamantei sunt în jud. Harghita, astfel încât, în temeiul dispozițiilor legale menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Harghita, nefiind evidențiate elemente de natură a atrage competența teritorială a Tribunalului București.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2019.

GGC - CL