ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2019

HOTĂRÂRE
04.04.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 4 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2018 pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. de dosar x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. și WW. în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL SIBIU au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să plătească reclamanților salariile de încadrare și celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008; începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 2996/26.10.2018, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, în aplicarea art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 131 alin. (1) din același cod, următoarele:

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.", dispoziții ce se aplică și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, potrivit alin. (3).

Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Sibiu, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul; prevederi completate prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

In conformitate cu prevederile art. 127 alin 1 si 3 C. proc. civ., daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta la care isi desfasoara activitatea, aceste dispozitii aplicandu-se deopotriva si in cazul procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor.

Tribunalul a reținut că reclamanții nu au calitatea de personal auxiliar de specialitate in cadrul Tribunalului Sibiu, pentru a se justifica judecarea cererii formulate de către Tribunalul Cluj ca tribunal din raza unei curti de apel invecinata celei in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea reclamantii, astfel ca vazand si prevederile art. 129 C. proc. civ., s-a constatat ca Tribunalul Cluj nu este instanta competenta in raport de cererea formulata de reclamanți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 21 februarie 2019, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, reținând cauza în vederea soluționării acesteia.

Prin sentința civilă nr. 87/2019 din 21 februarie 2019, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată în cauză din oficiu; a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de către reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. în contradictoriu cu pârâții: Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu, în favoarea instanței competente, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, a constatat ivit conflictul de competență și în temeiul dispozițiilor art. 134 din C. proc. civ., a dispus suspendarea din oficiu a judecății cauzei și înaintarea dosarului către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE pentru soluționarea conflictului de competență.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., forma în vigoare la data sesizării instanței de judecată, respectiv 21.05.2018, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

S-a reținut că reclamanții au, într-adevăr, calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Sibiu, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Însă, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Oradea, secția civilă și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

De asemenea, instanța a reținut că s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014/a1 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, Curtea reținând că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezentând un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Aspectul care trebuie subliniat în cauză, a reținut instanța, constă în aceea că, la data analizării competenței de către Tribunalul Cluj și a pronunțării soluției de declinare a competenței, instanța dintâi sesizată de reclamanți s-a raportat și a aplicat dispoziții legale a căror neconstituționalitate fusese deja declarată de Curtea Constituțională prin decizia menționată anterior.

S-a mai reținut că, în cauza de față, pârât este și Tribunalul Sibiu, precum și că opțiunea reclamanților din data de 21.05.2018 a fost aceea de alegere a instanței competente ca fiind Tribunalul Cluj, aflat în circumscripția Curții de Apel Cluj Napoca, învecinată cu Curtea de Apel Alba Iulia.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanșat de către reclamanți ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Sibiu și că, în cauza de față, pârât este atât Tribunalul Sibiu, cât și Curtea de Apel Alba Iulia.

În acest context, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1), (2) și 3 C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea reclamanților, incidența acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate și conex ce-și desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Sibiu, precum și de calitatea de pârât a Tribunalului Sibiu.

Art. 127 din C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Conform celor statuate de Curtea Constituțională, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Astfel, în speță, calitatea reclamanților atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., indiferent de instanța pe lângă care își desfășoară activitatea, în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Sibiu.

Scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței. Prin acest text legal sunt nominalizați, fără nicio distincție, subiecții pe care legiuitorul a înțeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanțelor la care aceștia funcționează, instanțe judecătorești ori parchete, instanțe/parchete civile ori militare.

Trebuie reținut că prin decizia Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reținut că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permitând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu.

De asemenea, prin aceeași decizie Curtea Constituțională a mai reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).

Mai mult decât atât, pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia Curții Constituționale anterior evocată, Înalta Curte constată că una dintre instanțele de judecată aflate în conflict negativ de competență, respectiv Tribunalul Sibiu, are calitatea de pârât în cauză.

Având în vedere că noțiunea de judecator la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Tribunalului Sibiu determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Cluj, în circumscripția căreia se află Tribunalul Cluj, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Alba Iulia, în circumscripția căreia se află Tribunalul Sibiu, rezultă că Tribunalul Cluj este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod și cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6808/2020
Asupra cauzei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 22.06.2017, reclamante
ÎCCJ 2019-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2018, sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului București, secț
ÎCCJ 2019-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2119/2019
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2019 la 14 februarie 2019, reclamanții A., B., C., D., E.,
ÎCCJ 2021-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2274/2021
Ședința publică din data de 8 aprilie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul acestei ins
ÎCCJ 2021-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1140/2021
Ședința publică din data de 11 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 septembrie 2020, la Tribunalul Sălaj, secția civilă în dosarul nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâți
Sursă