ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 769/2019

Ședința publică din data de 4 aprilie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 823, pronunțată la data de 21 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins apelul declarat de reclamanta S.C. "Exploatare Sistem Zonal Prahova" S.A. Ploiești, împotriva sentinței nr. 730 din 21.04.2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondat, și a obligat apelanta la 1.200 RON cheltuieli de judecată către intimatul- pârât A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta Societatea, "EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA" S.A. PLOIEȘTI, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate, iar, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În recursul său, întemeiat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat decizia recurată pentru netemeinicie și nelegalitate, în esență, susținând că era împlinit termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, astfel cum în mod eronat s-a reținut.

Astfel, recurenta- reclamantă învederează dispozițiile art. 6 din Noul C. civ. și arată că, fiind ținută de cauza juridică a cererii de chemare în judecată, urmează ca instanța de control judiciar să constate că termenul de prescripție de 3 ani, consacrat de art. 2517 C. civ., a început să curgă de la data de 03.04.2013, nefiind împlinit la data de 21.12.2015, data introducerii cererii de chemare în judecată- data poștei.

Concluzionând, recurenta- reclamantă apreciază că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune, instanța de fond fiind în eroare atunci când a reținut că termenul de prescripție ar fi fost împlinit la data de 22.12.2015, data introducerii cererii de chemare în judecată- data poștei, pentru toate aceste motive, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate, iar, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin Rezoluția din 16 martie 2018, s-a dispus comunicarea recursului către intimatul- pârât A., care a depus întâmpinare, înregistrată la data de 03 aprilie 2018, întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a arătat că înțelege să invoce excepția tardivității formulării cererii de recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fiind anexată dovada în acest sens (chitanța nr. x din 29.03.2018, dosar recurs).

În conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea, de îndată, a întâmpinării formulate de intimatul- pârât A. către recurenta- reclamantă Societatea "Exploatare Sistem Zonal Prahova" S.A. Ploiești, punându-i-se în vedere obligația de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, recurenta nedepunând răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în raport de dispozițiile 493 Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 20 septembrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentei- reclamante și intimatului- pârât, părțile nedepunând puncte de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 15 noiembrie 2018, constatând că nu toți membrii completului sunt în unanimitate de acord cu privire la inadmisibilitatea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ., a admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 4 aprilie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În situația în care creditorul obligației de a primi o sumă de bani primește, în mod intenționat, mai mult decât i se datora, trebuie să restituie suma ca urmare a plății nedatorate. Așadar, ca urmare a efectuării plății nedatorate se naște obligația pentru accipiens (cel care a primit plata) de a restitui solvensului (celui care a efectuat o asemenea plată) ceea ce el a primit cu titlu de plată.

Astfel, în speță, este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., aceasta însemnând că partea care a făcut o plată nedatorată, avea dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat.

O astfel de acțiune în repetițiune, în restituirea plății nedatorate, este o acțiune patrimonială, astfel încât, ea va putea fi intentată în termenul de prescripție de drept comun, de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la momentul de la care curge termenul de prescripție, față de dispozițiile art. 7 și 8 din actul normativ menționat, se reține că acest termen curge din momentul când solvensul a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea că plata a fost nedatorată.

Raportat la considerentele enunțate, având în vedere și obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că în mod corect s-a constatat de către instanța de apel că, la data introducerii acțiunii, respectiv, la 24.12.2015 era prescris dreptul la acțiune pentru suma solicitată de reclamantă, ce a fost plătită pârâtului în perioada 2009- 2011.

Recurenta- reclamantă Societatea, "Exploatare Sistem Zonal Prahova" S.A. Ploiești susține, în esență, că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la momentul la care D.G.R.F.P. Prahova a emis decizia nr. 1872 din 03 aprilie 2013, prin care s-a constatat că intimatul-pârât A. a încasat o plată nedatorată, motiv pentru care acest termen nu era împlinit la data introducerii acțiunii. În acest sens, autoarea căii de atac a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 6 Noul C. civ. și art. 2517 Noul C. civ.

Pe de altă parte, intimatul-pârât susține, în esență, că recurenta-reclamantă a cunoscut caracterul nedatorat al plății la data efectuării acesteia (pentru perioada octombrie- decembrie 2011), moment de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, fiind astfel împlinit acest termen la data introducerii acțiunii.

Așadar, chestiunea aflată în divergență și de care depinde soluționarea prezentului recurs vizează stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea", iar conform art. 8 alin. (2) din același act normativ, "dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei".

Deși art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 face referire doar la îmbogățirea fără just temei, dispozițiile art. 8 alin. (1) sunt aplicabile și acțiunii întemeiate pe plata nedatorată, întrucât ambele tipuri de acțiuni vizează răspunderea civilă extracontractuală.

Această interpretare decurge din aplicarea principiului conform căruia, ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet (unde se aplică același raționament, se aplică aceeași soluție).

Textele de lege anterior evocate relevă că stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă de ea.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă apreciază că termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă de la momentul obiectiv al acordării indemizațiilor de ședință, întrucât la acest moment recurenta-reclamantă putea și trebuia să cunoască atât paguba (caracterul nedatorat al plății), cât și pe cel care răspunde de ea (accipiens), conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

În aceste condiții, susținerea recurentei-reclamante în sensul că momentul la care D.G.R.F.P. Prahova i-a comunicat decizia nr. 1872 din 03 aprilie 2013, prin care s-a constatat că intimatul-pârât a încasat o plată nedatorată, coincide cu cel la care a cunoscut caracterul nedatorat al plății nu poate fi primită, întrucât art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 instituie în mod alternativ atât un moment subiectiv (a cunoscut), cât și un moment obiectiv (trebuia să cunoască), în funcție de care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă.

Or, în prezenta cauză, momentul obiectiv de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă coincide cu data plății indemnizației necuvenite, când recurenta-reclamantă putea și trebuia să cunoască caracterul nedatorat al plății pe baza înscrisurilor și informațiilor pe care le deținea.

Mai mult decât atât, în chiar cuprinsul cererii de recurs s-a susținut că acțiunea în restituirea plății nedatorate este supusă prescripției prevăzute de dispozițiile art. 2517 C. civ.. În aceste condiții, autoarea căii de atac acreditează implicit concluzia că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă după intrarea în vigoare a C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2011, respectiv, după data de 1 octombrie 2011.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, art. 6 alin. (4) C. civ. prevede că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Având în vedere că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani era deja împlinit, fără să fi intervenit vreun caz de suspendare sau întrerupere în sensul art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958, rezultă că, formularea cererii de chemare în judecată la 24 decembrie 2015 s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiunea în restituirea plății nedatorate stingându-se prin prescripție, conform art. 1 alin. (1) din același act normativ.

Nu în ultimul rând, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție, fie cel obiectiv, fie cel subiectiv, reprezintă un aspect ce ține de situația de fapt, determinată pe baza aprecierii probelor administrate în cauză. Așadar, nu poate fi subscrisă unei critici de nelegalitate cererea recurentei ca, urmare reaprecierii probelor, instanța de recurs să stabilească că nu avea posibilitatea de a cunoaște caracterul nedatorat al plății la data statuată de instanțele de fond, suverane în procesul stabilirii existenței sau inexistenței faptelor deduse judecății.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanței de apel.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) Noul C. proc. civ., va obliga recurenta- reclamantă să plătească intimatului- pârât A. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea, "EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA" S.A. PLOIEȘTI împotriva deciziei nr. 823 din 21 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta- reclamantă Societatea, "Exploatare Sistem Zonal Prahova" S.A. Ploiești să plătească intimatului- pârât A. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2019.