ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1498/2019

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova a fost sesizată de către reclamanta A., în contradictoriu cu SC B. SRL pentru constatarea nulității absolute a dispozițiilor art. 7 (7.1.) din Capitolul 2, Secțiunea a 2-a cuprinse în Contractul de prestări servicii imobiliare nr. 70 din 19 iunie 2015 încheiat între aceasta și SC B. SRL.

Prin Hotărârea nr. 54 din 27 iunie 2017 Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a dispozițiilor art. 7 Capitolul 2 Secțiunea 2 din Contractul nr. x din 19 iunie 2015.

A respins ca neîntemeiată cererea de restituire a prestațiilor executate în sumă de 476,72 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a formulat acțiune în anularea parțiala a Hotărârii arbitrale nr. 54 din 27 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova în Dosarul x/2017.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 608 și următoarele C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2017 reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta A. a formulat acțiune în anulare împotriva Hotărârii arbitrale nr. 54 din data de 27 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, solicitând anularea în parte a acesteia, respectiv primul capăt de cerere privind constatarea nulității absolute a art. 7 pct. 7.1 din din Cap. 2 Secțiunea 2 din Contractul nr. x din 19 iunie 2015 și pe fond respingerea în întregime a acțiunii.

Examinând cererile conexe cu care a fost investită, instanța a hotărât următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr. 72 din 11 aprilie 2018 a admis cererea formulată de SC B. SRL.

A anulat în parte Hotărârea arbitrală nr. 54 din 27 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă CCI Prahova în privința capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a art. 7 pct. 7.1 din Cap. 2 Secțiunea 2 din Contractul nr. x din 19 iunie 2015 și pe fond, a respins în tot acțiunea formulată de reclamanta A..

A respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare parțială a Hotărârii arbitrale nr. 54 din 27 iunie 2017, formulată de A.

A obligat pe reclamanta A. să plătească către SC B. SRL cheltuieli de judecată de 3.000 RON.

Împotriva Sentinței nr. 72 din 11 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 4 iulie 2018 la Curtea de Apel Ploiești.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În temeiul acestor dispoziții legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În preambulul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că recursul de față vizează atât soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești asupra acțiunii în anulare formulată de SC B. SRL, cât și soluția pronunțată de aceeași instanță asupra acțiunii în anulare promovată de reclamantă.

În ceea ce privește soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești asupra acțiunii în anulare formulată de S.C. B. S.R.L., recurenta redă considerentele Curții de Apel față de admiterea acțiunii în anulare, având în vedere autoritatea de lucru judecat a Hotărârii arbitrale nr. 51/2016, care a fost pronunțată în temeiul clauzei a cărei nulitate absolută s-a cerut prin acțiunea arbitrală promovată în cauză în care s-a pronunțat Hotărârea arbitrală nr. 54/2017.

Recurenta susține că instanța a preluat criticile formulate de către B. SRL, fără a arăta care sunt considerentele din Hotărârea arbitrală nr. 51/2016 pe care hotărârea ulterioară 54/2017 le încalcă.

Arată că hotărârea evocată nu conține nicio analiză jurisdicțională cu privire la clauza a cărei nulitate absolută s-a cerut prin acțiunea arbitrală ulterioară și nici cu privire la dispozitivele celor două hotărâri arbitrale nu se poate considera că acestea se contrazic, motiv pentru care apreciază că instanța era ținută să arate prin motivare care sunt dezlegările care vizează chestiunea valabilității clauzei prevăzute la art. 7 pct. 7.1 din Contractul nr. x/2015.

Din acest punct de vedere, arată recurenta, nu se poate verifica raționamentul instanței.

De asemenea, se mai susține că nu au fost prezentate considerentele pentru care au fost respinse apărările reclamantei.

Pentru aceste motive, recurenta apreciază că hotărârea atacată nu respectă exigențele cerute de art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția pronunțată de aceeași instanță asupra acțiunii în anulare promovată de reclamantă se arată că instanța nu a prezentat niciun motiv pentru care acțiunea în anulare a fost respinsă, astfel încât nu pot fi formulate critici asupra soluției.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părților la 29 noiembrie 2018.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 9 mai 2019, în unanimitate, a fost admise în principiu recursul potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În cadrul Dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie, acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta A. a fost găsită întemeiată și în temeiul art. 7 pct. 7.1 din Cap. 2 Secțiunea 2 din Contractul nr. x din 19 iunie 2015 a fost obligată A. la plata sumei de 4.000 RON la curs BNR din ziua plății. Hotărârea 51 din 11 martie 2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova este definitivă și executorie.

Prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului 2/2017 înregistrat pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova reclamanta A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a articolului din contractul de intermediere imobiliară, respectiv art. 7 pct. 7.1 din Cap. 2 Secțiunea 2 din Contractul nr. x/2015.

Urmare admiterii acțiunii în anulare, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de arbitrare ce a format obiectul dosarului sus menționat, reținând că prin reanalizarea considerentelor hotărârii judecătorești aflate în puterea lucrului judecat, se încalcă dispozițiile art. 435 C. proc. civ.

Critica recurentei subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este în sensul că instanța de apel omite să arate care sunt considerentele din Hotărârea arbitrală nr. 51/2016 pe care Hotărârea arbitrală ulterioară nr. 54/2017 le încalcă.

Se observă că instanța de apel a analizat întreaga situație de fapt existentă în dosar prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză și că s-a preocupat să verifice dacă hotărârea apelată este fundamentată pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Această analiză a avut în vedere rațiunea care a dus la respingerea acțiunii în anulare formulată de A. și anume norma imperativă și ordinea publică prevăzute de art. 430 alin. (2), art. 435, art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța a reținut în considerente, că prin Hotărârea arbitrală nr. 51/2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, reclamanta a fost obligată la plata sumei de bani în temeiul art. 7 pct. 7.1 din Cap. 2 Secțiunea 2 din Contractul nr. x/2015.

S-a mai reținut că în situația în care s-ar admite capătul de cerere în care să fie verificată legalitatea clauzei sus menționată, ar însemna să se reanalizeze considerentele hotărârii judecătorești aflată în puterea lucrului judecat, încălcându-se astfel dispozițiile art. 435 C. proc. civ. Curtea a constatat că Hotărârea nr. 51/2016 se bucură de putere de lucru judecat definitivă.

În consecință, rediscutarea legalității clauzei în litigiu, care a constituit temeiul unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească care se bucură de puterea lucrului judecat, încalcă o normă imperativă.

Instanța de apel, a analizat condițiile de aplicare a puterii lucrului judecat, care se distinge de autoritatea de lucru judecat, care presupune identitatea acțiunii.

Prezumția de lucru judecat impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazis printr-o altă hotărâre.

În consecință, se constată că motivarea deciziei instanței de apel corespunde exigențelor prevăzute de art. 422 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 nefiind incident.

Raportat la cele amintite, susținerea recurentei vizând nelegalitatea deciziei atacate și invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apar ca nefondate.

În ceea ce privește criticile aduse de recurentă față de soluția pronunțată asupra acțiunii în anulare formulată de A., se constată că aceasta este rezultatul aceluiași raționament logico-juridic care a stat la baza admiterii acțiunii în anulare formulată de SC B. SRL.

Astfel, prin Hotărârea nr. 51 din 11 martie 2016 a Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova s-a stabilit că există un debit care trebuie achitat de A. către SC B. SRL, iar reluarea discutării acestei împrejurări într-o nouă procedură arbitrală nu mai este posibilă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat și, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte SC B. SRL suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru plata avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinței nr. 72 din 11 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte SC B. SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM