ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2019

Ședința publică din data de 03 aprilie 2019

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 06.04.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., prin lichidator D. S.P.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.05.2010 de B.N.P. E. și, pe cale de consecință, să repună părțile în situația anterioară, cu efectul întoarcerii imobilului în suprafață de 70.130 mp înscris în C.F. nr. x a localității Brașov în patrimoniul lor și efectuării înscrierilor corespunzătoare în cartea funciară a imobilului.

La 19.10.2016, S.C. F. S.R.L. a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 915/09.12.2016, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.05.2010 de B.N.P. E., a repus părțile în situația anterioară și a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei.

Împotriva acestei sentințe, S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. și intervenienta S.C. F. S.R.L. au declarat apel, căile de atac fiind respinse prin decizia civilă nr. 1491/Ap/28.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. și S.C. F. S.R.L.

În motivarea recursului său, S.C. C. S.R.L. a arătat că în apel au fost interpretate și aplicate greșit art. 1020 și 1021, coroborate cu art. 1365 și 1368 C. civ., prin prisma eronatei înțelegeri a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 85/2014, încadrând aceste critici în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că la data deschiderii procedurii falimentului împotriva societății C. S.R.L., contractul de vânzare-cumpărare era în vigoare, iar reclamanții erau titularii unui drept de creanță reprezentând prețul vânzării, drept pe care și l-au înscris la masa credală, imobilul aflat în proprietatea debitoarei fiind singurul activ valorificabil. Întrucât se află în insolvență, a apreciat că doar în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 85/2014, derogatorie de la dreptul comun, se poate realiza creanța.

Mai arată și că instanța a interpretat eronat semnificația și efectele produse de caracterul real al acțiunii în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, excluzând în mod greșit această acțiune de sub incidența art. 75 din Legea nr. 85/2014.

În opinia sa, este inadmisibilă o acțiune în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece încalcă principiile instituite de art. 4 pct. 1, 3, 4, 5 și 6 din Legea nr. 85/2014, care presupun un tratament egal al creditorilor, o procedură în care aceștia să-și realizeze creanța cu respectarea ordinii de prioritate.

Recurenta invocă incidența art. 123 din Legea nr. 85/2014, arătând că vânzătorul unui bun, cum e cazul în speță, care nu și-a rezervat proprietatea, nu are altă soluție decât să se înscrie la masa credală.

În motivarea recursului său, S.C. F. S.R.L. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a interpretat greșit art. 75 din Legea nr. 85/2014 când a reținut că acesta vizează doar acțiunile personale pentru realizarea creanțelor.

A apreciat că o atare interpretare este greșită, întrucât textul de lege are în vedere suspendarea acțiunilor pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, fără să facă distincție între acțiunile reale și personale și a susținut că acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului este în esență tot o acțiune în realizarea creanței deținute împotriva societății, întrucât, în cazul admiterii sale și al repunerii în situația anterioară a părților, dreptul de creanță inițial al acestora ar înceta, căci nu ar mai avea suportul contractual.

Susține această recurentă că reclamanții-vânzători au înțeles să renunțe la notarea în cartea funciară a privilegiului legal pentru restul de preț, astfel încât au fost înscriși în tabelul de creanțe în calitate de creditori chirografari și nu de creditori garantați, renunțând și la pactul comisoriu de ultim grad inserat inițial în contract.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 26.02.2019 au fost admise în principiu recursurile și a fost stabilit termen pentru judecată la 03.04.2019.

Examinând recursurile, Înalta Curte, notând că recurenții au formulat critici comune, care vor fi analizate prin considerente comune, constată că, în stabilirea situației de fapt necontestate, instanțele devolutive au reținut că între intimații-reclamanți, în calitate de vânzători și recurenta-pârâtă, în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care vânzătorii au transmis dreptul de proprietate asupra unui teren, pentru prețul total de 1.000.000 de euro, din care s-a achitat suma de 1.000 de euro.

Prin actul adițional din 09.06.2010, părțile au hotărât anularea condiției rezolutorii inserate în contract.

Urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva C. S.R.L., reclamanții au formulat cerere de admitere a creanței la masa credală, pentru a-și conserva dreptul de creanță corespunzător prețului stabilit prin contractul încheiat cu pârâta și neachitat.

Prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanții solicită rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, și repunerea părților în situația anterioară.

Înalta Curte constată că ambele recurente critică faptul că instanțele au reținut caracterul real al acțiunii în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și pârâtă, apreciind că, atât timp cât cumpărătoarea se află în insolvență, creanța se poate realiza doar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Critica este nefondată.

Conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

Prin aceste dispoziții, legiuitorul a stabilit să fie suspendate de drept toate acțiunile prin care creditorii societății în insolvență urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia, urmând ca, ulterior, aceștia să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței.

Această soluție legislativă nu vizează însă toate acțiunile, indiferent de natura lor, ci doar pe cele personale vizând realizarea creanțelor împotriva falitului.

Acțiunea în rezoluțiune care face obiectul prezentei cauze nu este una în realizarea creanței împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art. 75 din Legea nr. 85/2014, ci o acțiune prin care se urmărește valorificarea unui drept real și nu a unui drept de creanță asupra pârâtei în privința căreia s-a declanșat procedura insolvenței.

Așadar, în mod corect au fost excluse de la aplicare dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2014.

Conform art. 1020 și art. 1021 din C. civ. de la 1864, în contractele sinalagmatice, condiția rezolutorie fiind întotdeauna subînțeleasă în cazul când una din părți nu-și îndeplinește angajamentul, partea în privința căreia angajamentul s-a executat are posibilitatea alternativă de a alege, fie obligarea celeilalte părți să-și execute obligația când este posibil, fie de a cere desființarea, prin hotărâre judecătorească, a convenției, cu daune interese, dreptul de opțiune al creditorului obligației neexecutate nefiind subordonat vreunei condiții.

Potrivit art. 1365 C. civ., dacă cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere rezoluțiunea vânzării, iar o asemenea acțiune este reală, astfel cum prevede art. 1368 C. civ.

Contrar susținerilor recurentelor, instanța de apel nu a încălcat principiile instituite de Legea nr. 85/2014; împrejurarea că art. 123 din același act normativ se referă, în câteva ipoteze, la situații în care se poate deduce că nu ar opera rezoluțiunea nu are semnificația pe care i-o acordă recurentele, pentru că textul evocat instituie doar situații de excepție, iar excepțiile sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie.

Considerentele expuse mai sus relevă că decizia atacată este una legală, criticile prezentate de către recurente neavând aptitudinea de a determina casarea sa, motiv pentru care în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-intervenientă S.C. F. S.R.L. și de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1491/Ap/28.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2019.