ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2150/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, la data de 27 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L. - prin lichidator judiciar, D. S.P.R.L., S.C. E. S.R.L.- prin lichidator judiciar, F. S.P.R.L. și G. S.A., solicitând instanței constatarea nulității absolute a următoarelor acte: contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G. S.A., în calitate de vânzător, și S.C. C. S.R.L., în calitate de cumpărător, contract autentificat de B.N.P. H. sub nr. x/23.07.2004, și, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. C. S.R.L., în calitate de vânzător și S.C. E. S.R.L., în calitate de cumpărător, contract autentificat de B.N.P. I. sub nr. x/07.07.2006, și, pe cale de consecință, repunerea părților în situația anterioară.

Prin sentința civilă nr. 627/2017, pronunțată la data de 22 iunie 2017, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesual active și excepția lipsei de interes; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L., S.C. E. SRL- prin lichidator judiciar F. SPRL București și G. S.A. Bacău, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A..

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 24/2018, pronunțată la data de 17 ianuarie 2018, în dosarul nr. x/2016, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimații- pârâți S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar, D. S.P.R.L., S.C. E. S.R.L., prin lichidator judiciar, F. S.P.R.L. și G. S.A. BACĂU, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A..

Recurenta-reclamantă A. se raportează la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate iar, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., solicită casarea cu trimitere spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a relevat pe larg circumstanțele cauzei iar, în dezvoltarea motivelor de casare a hotărârii recurate, a susținut, în esență, că hotărârea este nemotivată și confuză, cuprinzând motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, chestiunea de drept care-i este opusă cu titlu de argument unic pentru soluțiile de respingere a cererii sale în fața primei instanțe și, ulterior, pentru respingerea apelului, este străină de obiectul cauzei și profund contradictorie, în condițiile în care calitatea sa procesuală activă și interesul în promovarea cererii au fost confirmate de instanță prin respingerea excepțiilor invocate de pârâte, pe de o parte, iar chestiunea de drept a aplicării efectelor principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans privește o parte, G. S.A., care în acțiunea de față are calitatea de pârâtă.

A susținut recurenta-reclamantă că, procedându-se în acest fel, posibilitatea sa de a pune în discuție situația și temeiul juridic al cererii a fost eliminată, și subliniază că, prin cererea de chemare în judecată a invocat, ca și cauză de nulitate, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, text care prevede că monumentele istorice pot fi vândute doar cu respectarea de către vânzător a dreptului de preempțiune al unităților administrativ- teritoriale, sub sancțiunea nulității absolute.

Prin raportare la dispozițiile art. 497, raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că în cauză se impune casarea, atât a hotărârii recurate, precum și a sentinței civile pronunțate de instanța de fond, întrucât, în cauză, nu s-a procedat la o analiză pe fond a pretențiilor, nici în fața primei instanțe, nici în apel, cauza fiind judecată la primul termen, prin raportare la o unică împrejurare, reținută cu titlu de excepție de fond, absolută și peremptorie, respectiv, dosarul nr. x/2013.

În susținerea motivului pentru care a solicitat, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare oricărei alte instanțe de același grad, pentru protejarea intereselor unei bune administrări a justiției, a arătat că, atât hotărârile luate până în acest moment de instanțe precum și comunicatele/luările de poziții venite din partea diverselor instituții chemate să își exprime poziția în aceste dosare, o îndreptățesc să considere că, la nivelul instanțelor de pe raza Curții de Apel Bacău, competentă teritorial, nu poate fi înlăturată prezumția de lipsă de obiectivitate și prezumția existenței unor interese de natură a afecta orice demers procesual în sine, cât și pentru justițiabil încrederea în procesul de justiție.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacată a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 627/2017, pronunțate la data de 22 iunie 2017, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, instanța de apel reținând că, având în vedere cererea de chemare în judecată, de investire a primei instanțe și cadrul procesual astfel determinat, obiectul litigiului dedus judecății în cauza pendinte este același cu cel ce a constituit dosarul nr. x/2013, soluționat prin sentința civilă nr. 168/26.05.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău, definitivă prin decizia civilă 1037/19.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și vizează cererea apelantei-reclamante de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/23.07.2004 și y/07.07.2006 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 referitoare la dreptul de preemțiune al unității administrativ-teritoriale.

În acest context, Curtea a reținut că, în mod corect, prima instanță a avut în vedere puterea de lucru judecat a celor stabilite prin judecata efectuată în dosarul nr. x/2013, cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a celor două contracte menționate, neputând fi reținută autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta din dosarul precizat anterior a fost S.C. G. S.A., societate la care reclamanta din cauza de față are calitate de acționar.

Față de soluția pronunțată de instanța de apel, recurenta susține că argumentul unic pentru respingerea apelului este străin de obiectul cauzei și profund contradictoriu, în condițiile în care calitatea sa procesuală activă și interesul în promovarea cererii au fost confirmate de instanță prin respingerea excepțiilor invocate de pârâte.

Critica nu este fondată.

Astfel cum s-a menționat anterior, instanța de apel a respins apelul și a confirmat soluția instanței de fond prin care s-a reținut puterea de lucru judecat a celor stabilite prin judecata efectuată în dosarul nr. x/2013 iar nu autoritatea de lucru judecat având în vedere că reclamanta din dosarul precizat anterior a fost S.C. G. S.A., societate la care reclamanta din cauza de față are calitate de acționar.

Înalta Curte reține că, între autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză) ce oprește repetarea judecății, iar puterea de lucru judecat impune consecvență în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Nereținându-se autoritatea de lucru judecat, în mod corect instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei interesului în promovarea cererii de față, aspecte procedurale care nu vin în contradicție cu reținerea puterii de lucru judecat și nu au efecte asupra fondului cauzei, ci o diferențiază de autoritatea de lucru judecat.

Din analiza hotărârii judecătorești indicate anterior se observă faptul că s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra respectării cerinței legale, respectiv a valabilității actului juridic civil, instanța de judecată fiind sesizată anterior cu verificarea legalității contractului de vânzare cumpărare prin prisma conferirii posibilității de exercitare a dreptului de preemțiune.

Recurenta a susținut că prin soluțiile pronunțate, a fost eliminată posibilitatea de a pune în discuție situația și temeiul juridic al cererii în cauza de față.

Contrar susținerilor recurentei, din analiza considerentelor hotărârilor menționate rezultă că instanța a reținut că singura cauză de nulitate invocată în prezentul litigiu este reprezentată de încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001, motiv pentru care s-a apreciat că cererea reclamantei nu are fundament juridic, deoarece nu se poate readuce în discuție problema încălcării condiției de valabilitate definită de textul de lege.

Într-adevăr, conform celor arătate, în virtutea efectului puterii de lucru judecat, instanța de judecată nu mai poate analiza fondul pretențiilor, acesta fiind în cauză încălcarea dreptului de preemțiune al Unității Administrativ Teritoriale/Statului Român - problemă ce a a fost dezlegată irevocabil în cadrul dosarului nr. x/2013 Soluționarea prezentului litigiu nu poate contrazice constatările anterioare ale instanței de judecată, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice.

În ceea ce privește solicitarea recurentei de trimiterea cauzei spre rejudecare oricărei alte instanțe de același grad, pentru protejarea intereselor unei mei bune administrări a justiției, instanța nu o va mai analiza față de soluția reținută pe fondul recursului.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 24/2018 din 17 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 24/2018 din 17 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.