ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, la data de 4 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomita: - obligarea pârâților la plata către reclamanți a diferențelor salariale (actualizate cu indicele de inflație) calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 02.05.2014-01.11.2015, respectiv 445,5 RON (405 RON majorat cu 10%) pentru perioada 01.12.2015-01.09.2016; - obligarea pârâților la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 04.12.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 10/2007, Legea nr. 53/2003, art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale, ratificat prin Decretul nr. 212 din 1974, art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul 12 la această Convenție (care interzice discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin legea nr. 74/1999), O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de corupție, Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, art. 1 alin. (5), art. 20 (1), art. 16, art. 41, art. 53, art. 147 din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 353/F din 12 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomița. A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției. S-au constatat prescrise pretențiile formulate de reclamanți pentru perioada 01.05.2014 - 03.12.2014. Au fost respinse, ca nefondate, excepția necompetentei materiale, a inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, excepții invocate de pârâtul Ministerul Justiției. Au fost obligați pârâții la calcularea și plata către reclamanți a drepturilor salariale cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție începând cu data de 09.04.2015 și indexată cu 10% începând cu data de 01.12.2015. Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a diferențelor de salariu astfel rezultate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, precum și a dobânzii legale și a actualizării sumelor respective cu indicele de inflație de la data când drepturile trebuiau achitate până la plata lor efectivă. A fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamanților cu privire la perioada 03.12.2014 - 09.04.2015.

Împotriva sentinței civile nr. 353/F din 12 martie 2018 pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția Civilă a declarat apel pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017, la data de 19 aprilie 2018.

Prin decizia civilă nr. 3262 din 10 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a apelului formulat de apelantul-pârât Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel Pitești. În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut incidența dispozițiilor din Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională, calitatea de parte în proces a instanței competente să judece cauza în apel, respectiv de pârât a Curții de Apel București, motiv pentru care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea unei curți de apel învecinate, respectiv la Curtea de Apel Pitești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 11 octombrie 2018, sub nr. x/2017.

Prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de instanță din oficiu, și, totodată, a declinat competența de soluționare a apelului formulat de apelantul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 353/F din 12 martie 2018 pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017, în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. În argumentarea acestei soluții, instanța a constatat că la pct. 23 din Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 s-a reținut în mod expres că dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. pot fi invocate doar în fața primei instanțe, nu și în căile de atac, adăugând, de asemenea, la pct. 28, faptul că, în situația în care cauza este de competența de soluționare a unei instanțe, iar partea are calitatea de judecător la instanța de control judiciar, partea interesată din litigiu va putea uza de instituția strămutării întemeiată pe aspecte ce vizează judecătorii instanței superioare, fie în prima fază procesuală, fie în calea de atac, după caz. Astfel, s-a apreciat că prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială de ordine privată, alternativă, ce se manifestă prin beneficiul acordat reclamantului de a sesiza o altă instanță decât cea care are calitatea de pârât în proces. În niciun caz, instanța nu poate uza ca temei de prevederile menționate pentru a invoca excepția necompetenței teritoriale din oficiu, direct în calea de atac a apelului. Alegerea instanței competente în condițiile art. 127 C. proc. civ. este un beneficiu acordat numai părților din proces, nu și instanței de judecată. Pentru înlăturarea îndoielilor privind imparțialitatea judecătorului în calea de atac, partea poate uza de instituția strămutării, iar judecătorul are la îndemână instituția abținerii, în condițiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ. Prin urmare, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare. 6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, la data de 1 februarie 2019. Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, pentru următoarele considerente: Acțiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecății un conflict de muncă, prin care reclamanții, în calitate de personal auxiliar și conex în cadrul Judecătoriei Fetești, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomița, la plata acestora. În primă instanță, cauza a fost soluționată de către Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr. 353/F din 12 martie 2018, hotărâre împotriva căreia pârâtul Ministerul Justiției a formulat apel, ce a fost înregistrat la instanța ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel București. Potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (2) C. proc. civ., Curțile de apel judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță. În aceste limite instanța de apel își verifică competența, curțile de apel judecând apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță. Din perspectiva acestor dispoziții legale, raportat la prevederile art. 95 pct. 1 și art. 209, 210 din Legea nr. 62/2011, Curtea de Apel București este instanța ierarhic superioară în ceea ce privește judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 353/F din 12 martie 2018 pronunțate de Tribunalul Ialomița. Curtea de Apel București, instanța învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 353/F din 12 martie 2018 a Tribunalului Ialomița, în considerarea asigurării imparțialității obiective față de calitatea de sa de parte în proces, respectiv de pârâtă, și, totodată, având în vedere Decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei alte instanțe, respectiv Curtea de Apel Pitești. Procedând astfel, Curtea de Apel București în mod eronat a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, întrucât competența facultativă reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. are ca situație premisă calitatea reclamantului de judecător la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță, și nu în toate ciclurile procesuale ale judecății, excepția putând fi invocată doar până la primul termen de judecată în fața primei instanțe, în considerarea prevederilor art. 130 C. proc. civ. Așadar, dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. pot fi invocate doar în fața primei instanțe, nu și în căile de atac, beneficiul fiind acordat doar părților din proces, nu și instanței de judecată. Într-o atare situație, invocarea argumentelor care țin de aparența imparțialității obiective a instanței mai poate fi reglementată doar prin instituția strămutării, aceasta fiind alternativa mijlocului procedural de la art. 127 C. proc. civ., iar judecătorul are la îndemână instituția abținerii, în condițiile prevăzute de art. 42 din același Cod. În acest sens sunt și considerentele din cadrul Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, motiv pentru care, Înalta Curte, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.