ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 613/2019

Ședința publică din data de 22 martie 2019

Deliberând asupra recursului,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentința civilă nr. 213 din 30 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. x/2006, Curtea de Apel București, secția a V-a Comercială a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de intimata A. S.A. - Sucursala Iași și a respins cererea de anulare a contractelor de credit nr. x/21.03.1999 și de garanție imobiliară bancară nr. 6074/18.04.1995 formulată de reclamanții B. C. și S.C. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. - Sucursala Iași și cu intervenienta în nume propriu AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins cererea de intervenție formulată de AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S.

II. Împotriva acestei sentințe au formulat contestație în anulare B. C. și S.C. D. S.R.L., ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin încheierea din data de 12.06.2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 155

1

C. proc. civ. din 1865, a suspendat judecarea contestației în anulare formulate de contestatorii B. și C., reținând, în esență, că în cuprinsul contestației nu a fost indicat temeiul de drept material ori procesual al demersului lor judiciar, iar contestatorii nu au înțeles să ofere lămuririle suplimentare solicitate de instanță, care să permită o corectă încadrare juridică a cererii cu care instanța a fost învestită și, în aceeași măsură, să asigure respectarea dreptului la apărare al părților potrivnice.

La data de 26.07.2018 a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea de recurs/repunere pe rol formulată de contestatori, care a fost respinsă prin încheierea pronunțată de instanță la data de 09.10.2018.

Ulterior, la data de 15.10.2018, contestatorii au formulat o nouă cerere de recurs/repunere pe rol.

Prin încheierea pronunțată la data de 11.12.2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins cererea de repunere pe rol a contestației formulate împotriva sentinței civile nr. 213 din 30 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. x/2006, ca nefondată.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că argumentele aduse de către contestatori în susținerea acestei noi cereri de repunere pe rol nu au legătură cu ceea ce se impune a fi lămurit pentru soluționarea litigiului, iar părțile nu au înțeles să complinească, nici la acest moment procesual lipsurile constatate prin încheierea de ședință din data de 12.06.2018.

III. Împotriva acestei încheieri, pronunțate la data de 11.12.2018 de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au declarat recurs B. C. și S.C. D. S.R.L., susținând, în motivare, că hotărârea a fost pronunțată "cu încălcarea competenței altei instanțe, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dând o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii".

În sprijinul motivelor invocate, recurenții au făcut referire la o serie de hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel București în alte cauze, având ca obiect contestații în anulare promovate de aceiași recurenți, despre care au susținut că ar fi similare cu prezenta speță și în care Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul București.

În acest sens, recurenții au invocat excepția autorității de lucru judecat.

Totodată, au susținut că în cauză, instanța a încălcat principiul disponibilității părților și nu s-a pronunțat asupra cererii formulate, de constatare a nulității absolute a sentinței civile nr. 213 din 30 noiembrie 2006 pronunțate în dosarul nr. x/2006.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

IV. Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865 și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că recursul declarat este nul.

În ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară, ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, enumerate de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 302 indice 1 lit. c) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1- 9.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9.

Dacă, în schimb, dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Aceasta, deoarece, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

În cuprinsul cererii de recurs formulate de recurenți nu se menționează care dintre dispozițiile art. 304 din C. proc. civ. din 1865 constituie temei juridic al căii de atac promovate, recurenții precizând doar că încheierea atacată a fost pronunțată "cu încălcarea competenței altei instanțe, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dând o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii", că instanța a încălcat principiul disponibilității părților și că înțeleg să invoce excepția autorității de lucru judecat, în acest mod făcându-se, implicit, trimitere la motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 3,4 și 9 C. proc. civ.

Având în vedere că în calea extraordinară de atac a recursului se exercită un control judiciar doar în legătură cu legalitatea hotărârii atacate, nu este suficientă simpla indicare a motivelor de recurs, fiind necesar ca dezvoltarea acestora să indice greșelile de legalitate imputate instanței de apel și să conțină o minimă argumentare a criticii, în fapt și în drept,

Or, din conținutul cererii de recurs nu rezultă care sunt criticile concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Altfel spus, nu se menționează care sunt elementele concrete care justifică susținerea că instanța ar fi pronunțat încheierea atacată încălcând competența altei instanțe sau cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, dând o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În acest sens, Înalta Curte constată că precizările din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa încheierii recurate, deoarece acestea nu au în vedere argumentele de legalitate prezentate de instanță în motivarea soluției pronunțate prin încheierea atacată, ci se referă la elemente extrinseci speței, făcându-se trimitere la hotărâri judecătorești pronunțate în alte cauze.

Văzând că, în speță, nu este posibilă o încadrare a susținerilor formulate de recurenți în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 304 din C. proc. civ. din 1865, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în condițiile art. 306 alin. (1) din actul normativ menționat.

În consecință, Înalta Curte, în baza considerentelor anterior expuse, constatând că cererea de recurs nu corespunde exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) și 304 C. proc. civ. din 1865, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 11 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2019.