Decizia nr. 557/2019 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 4799/2015 a Tribunalului București

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 2 octombrie 2014, sub dosarul nr. x/2014, reclamanta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 130 a solicitat obligarea pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A. la plata sumei de 283.923 RON (TVA inclus) reprezentând daune în urma avarierii instalațiilor, echipamentelor tehnologice și aparatură aparținând ANRSPS-UT130. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată cu modificările și completările ulterioare, cele ale H.G. nr. 1380/2009 privind înființarea și funcționarea ANRSPS, C. civ., C. proc. civ. și celelalte reglementări legale în materie.

Prin sentința civilă nr. 4799 din 15 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 130 în contradictoriu cu pârâta S.C. Cez Vânzare S.A., ca neîntemeiată, reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 4799 din 15 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a declarat apel reclamanta ANRSPS - Unitatea Teritorială 130, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin decizia nr. 1697 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 130 declarat împotriva sentinței civile nr. 4799 din 15 septembrie 2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 1697 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs reclamanta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 130, fără a indica temeiul de drept, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate. În motivarea recursului s-a susținut că, în cauză, concluziile scrise depuse în fața instanței de apel nu au fost luate în seamă sau nu au fost apreciate corect, iar concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expertul tehnic A. și inginerul B., au fost ignorate. S-a mai susținut că cei doi stâlpi căzuți pe rețeaua de medie tensiune cât și creanga căzută pe cablurile liniei, prin atingere, creează mai întâi șocuri electrice, iar apoi tensiunea scade spre valoarea zero atunci când stâlpii sunt căzuți la pământ. În opinia recurentei-reclamante Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 130 este de luat în seamă trimiterea făcută la art. 97 și 98 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007 din 25 iunie 2004. Recurenta-reclamantă a mai arătat că și-a respectat toate obligațiile contractuale în relația cu CEZ Vânzare S.A., că este o instituție de stat care primește resurse financiare bugetare, fiind imposibilă respectarea recomandării furnizorului de energie electrică, care este făcută pentru protejarea furnizorului și nicidecum a consumatorului. Față de argumentele expuse, recurenta-reclamantă a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii furnizorului de energie electrică.

Intimata-pârâtă S.C. Cez Vânzare S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția nulității recursului reclamantei Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 130, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa criticilor ce ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală, în cauză nefiind îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale.

Recurenta-reclamantă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 130 a combătut argumentele intimatei-pârâte S.C. Cez Vânzare S.A. dezvoltate prin întâmpinare, fiind prezentate pe larg împrejurări de fapt care, în opinia sa, conduc la îndeplinirea condițiilor privind atragerea răspunderii contractuale.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 2 octombrie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul său este admisibil. Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 19 martie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reglementează sancțiunea nemotivării recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de către instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că partea trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege. În speță, se constată că recurenta-reclamantă nu a fost dezvoltat critici ce ar putea face posibilă încadrarea în motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., având în vedere că argumentele prezentate sunt, în realitate, chestiuni de netemeinicie prin care se arată cauzele care au condus la avarierea instalațiilor ca urmare a căderii a celor doi stâlpi căzuți pe rețeaua de medie tensiune și a crengilor căzute pe cabluri, pentru ca în final să se susțină că au fost ignorate concluziile scrise și raportul de expertiză tehnică judiciară și că reclamanta și-a respectat toate obligațiile contractuale. Așadar, în lipsa unor motive de nelegalitate prin care să se arate greșelile imputate instanței de apel cu privire la soluția de respingere a apelului reclamantei, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii civile contractuale, pentru a se putea exercita controlul judiciar, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.