Decizia nr. 2258/2019 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 8 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, să dispună: - rezoluțiunea contractului de mandat nr. x încheiat la 30 mai 2008, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de către Agenția Națională pentru Locuințe; - obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani în cuantum de 554.170 Ron, respectiv 121.762 Euro, reprezentând: credit ipotecar în valoare de 74.409 Euro, potrivit Contractului de credit ipotecar specific Convenției ANL nr. 276 din 10 iulie 2008, modificat prin Actul adițional nr. x din 6 mai 2011; suma de 47.352 Euro - avansată din resurse proprii în două tranșe: 31.000 Euro la momentul semnării contractului și 16.352 Euro la momentul prelungirii perioadei de utilizare a creditului, sume ce au fost plătite în vederea construirii în amplasamentul din Henri Coandă aflat pe terenul situat în cartierul Henri Coandă, zona C, lotul nr. x a unei locuințe de 5 camere în blocul Al, tip 14, etaj 2 + M, apartamentul nr. x; - obligarea pârâtei la plata de daune-interese, reprezentând obligații aferente Contractului de credit nr. x din 10 iulie 2008 în cuantum de 9.109 Euro, reprezentând inclusiv dobânda și comisioane achitate până în prezent; - obligarea pârâtei la plata de daune-interese, reprezentând dobânda și comisioanele ce urmează a fi plătite conform Graficului de plăți, în vederea contractării și respectării clauzelor contractuale din Contractul de credit nr. x din 10 iulie 2008; - obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate până la data introducerii acțiunii; - radierea contractului de construire încheiat între S.C. B. S.A. și reclamantă din Cartea funciară; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 1020, 1021, 1078, 1079 și 1082 C. civ. coroborate cu art. 1-3 și art. 13-14 din contractul de mandat nr. MCA 51 din 30 mai 2018.

Prin sentința civilă nr. 1748/2015 din 7 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că din contractul de mandat nr. x/30 încheiat între reclamantă și pârâtă rezultă că obligația la care pârâta s-a obligat a fost aceea de reprezentare a reclamantei în vederea verificării modului în care Proiectantul și Antreprenorul General execută și finalizează lucrările, acestea trebuind să îndeplinească standardele din proiectul tehnic și autorizația de construcție, pârâta neobligându-se la însăși livrarea construcției. Tribunalul a mai constatat că în contractul de mandat nu se precizează un anumit termen până la care pârâta trebuia să-și execute obligația în sensul fixării unei date calendaristice-limită, astfel încât pentru analizarea modului de îndeplinire al obligațiilor asumate prin contractul de mandat nu ne putem raporta la elementul timp ca și criteriu cert de analiză, trebuind a se verifica dacă pârâta și-a îndeplinit obligațiile de reprezentare a reclamantei în sensul depunerii diligențelor necesare în vederea urmăririi realizării și finalizării imobilului. În acest sens, tribunalul a considerat că pârâta a depus la dosar dovezi în sensul depunerii acestor diligențe, respectiv notificări adresate antreprenorului general inițial, urmate de încheierea unor contracte prin care acest antreprenor a fost schimbat. Tribunalul a mai apreciat că nu se poate reține în sarcina pârâtei o culpă în îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de mandat, aceasta depunând, așa cum am mai arătat, diligențele la care s-a obligat. În evaluarea modului în care pârâta și-a îndeplinit obligațiile de reprezentare a reclamantei, s-a considerat că nu pot fi neglijate aspectele practice care au împiedicat-o pe pârâtă să acționeze cu celeritatea dorită de reclamantă. Înlocuirea antreprenorului general ar fi presupus necesitatea rezoluțiunii contractelor încheiate cu acesta din urmă, în caz de dezacord acțiunile judiciare demarate putând să treneze pe parcursul mai multor ani în defavoarea părților implicate, aceste considerente trebuind a fi cântărite înainte de a se afirma că pârâta nu a acționat cu suficientă rapiditate. De aceea, instanța fondului a concluzionat că nu poate fi admisă cererea de rezoluțiune a contractului de mandat nr. x încheiat în data de 30 mai 2008, neputându-se reține neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale asumate, nefiind prin urmare îndeplinite cerințele art. 1020-1021 C. civ. 1864, această solicitare fiind respinsă ca neîntemeiată. În ceea ce privește celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, acestea fiind subsidiare capătului de cerere referitor la rezoluțiunea contractului, acestea au fost respinse față de soluția de respingere a capătului de cerere principal. De asemenea, tribunalul a mai reținut că reclamanta a solicitat și restituirea unor sume care nu au fost încasate de pârâtă și care au făcut obiectul unor contracte încheiate de reclamantă cu alte persoane juridice decât pârâta, precum și faptul că se solicită radierea din cartea funciară a contractului de construire, deși nu s-a cerut rezoluțiunea acestuia, pe de o parte, iar pe de altă parte deși respectivul contract a fost încheiat de reclamantă cu altă persoană juridică decât cu pârâta, respectiv cu S.C. B., această din urmă societate nu este parte în cauză.

Apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1748 din 7 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 348/A din 20 februarie 2018. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut în esență că în cauză nu s-a făcut dovada condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune rezoluțiunea contractului încheiat de părți. Astfel, se reține că potrivit art. 1020 C. civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său, iar conform art. 1021 C. civ. într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate. Pentru a opera rezoluțiunea contractului sinalagmatic, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să existe o neexecutare a obligațiilor asumate prin contract, neexecutarea obligațiilor să fie imputabilă debitorilor acestora, iar debitorii obligațiilor sunt în întârziere la împlinirea termenului prevăzut pentru executarea obligațiilor, iar apelanta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor anterior menționate, respectiv a neexecutării obligațiilor asumate prin contract de către pârâtă. Apelanta reclamantă a susținut că fapta ilicită a intimatei pârâte de natură să atragă răspunderea contractuală a acesteia constă în încălcarea obligației de livrare a construcției către apelantă, însă după cum rezultă din denumirea contractului și cuprinsul acestuia, contractul încheiat de părți este un contract de mandat, și nu un contract de executare lucrări sau de prestări servicii. Conform art. 1532 C. civ., mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea. Art. 1539 alin. (1) C. civ. prevede că mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. În legătură cu acest aspect, reține Curtea, în mod corect prima instanță a pornit în analiza motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată de la cuprinsul contractului de mandat contestat în prezenta cauză, respectiv dispozițiile contractuale agreate de părți și pretins a fi fost încălcate de intimata pârâtă. Instanța de apel a apreciat că, independent de calificarea din punct de vedere teoretic a obligației asumate de intimata pârâtă, cererea reclamantei trebuie analizată în raport de existența și întinderea drepturilor și obligațiilor asumate de părți prin contract, precum și de executarea obligațiilor, având în vedere motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată și de probele administrate în cauză. Apelanta reclamantă a susținut că pârâta nu și-a executat obligația de livrare a bunului imobil asumată prin contractul de mandat. Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată, care nu a fost modificată printr-o cerere adițională ulterioară, apelanta reclamantă a susținut că intimata pârâtă și-a încălcat obligația asumată prin art. 1 din contractul de mandat, prejudiciul constă în sumele de bani plătite în vederea finalizării imobilului, iar vinovăția este dovedită în raport de art. 13 din contractul de mandat. Apelanta reclamantă nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată rezoluțiunea contractului de mandat și despăgubiri pentru nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor din contractul de antrepriză generală (la care reclamanta nici nu este parte), ci doar în ceea ce privește obligațiile asumate prin contractul de mandat. Prin acest contract intimata nu s-a obligat să execute lucrări de construire, respectiv să livreze bunul imobil, ci să-l reprezinte pe mandant în relațiile cu Proiectantul și Antreprenorul General în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor. Debitorul obligației de predare a imobilului în termenul și condițiile stabilite prin contractul de construire este constructorul, cu care apelanta reclamantă a încheiat contractul de construire nr. x/18.06.2018. Verificând îndeplinirea obligațiilor de reprezentare, asumate conform contractului de mandat încheiat de părți, Curtea a reținut, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu constatările și concluziile expertizei efectuate în cauză, că intimata pârâtă și-a îndeplinit obligația reprezentării apelantei în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor. Având în vedere întârzierile constatate cu privire la finalizarea la termen a construcției, intimata pârâtă a convenit cesionarea contractului de antrepriză generală nr. 8068/05.07.2007 încheiat cu B. S.A.. Acest contract a fost cesionat prin contractul de cesiune înregistrat la ANL cu nr. x/21.10.2010, încheiat între B. și C. S.R.L., iar ulterior prin contractul de cesiune înregistrat la ANL cu nr. x/05.03.2014 încheiat între C. S.R.L. și D. S.R.L.. Anterior introducerii cererii de chemare în judecată, prin adresele-notificări către B. S.A. și către C. S.R.L., intimata pârâtă a notificat antreprenorul general cu privire la îndeplinirea de către acesta a obligațiilor asumate prin contractul de antrepriză generală pentru realizarea lucrărilor de construcții în amplasamentul Henri Coandă, zona P, L1, B1, C, D, solicitând acestuia să ia măsuri de urgență pentru finalizarea lucrărilor de execuție. Din înscrisurile depuse de intimata pârâtă rezultă că aceasta a efectuat numeroase verificări în șantier, pentru analizarea stadiului fizic al lucrărilor și a ritmului de lucru, notificările către antreprenorul general fiind emise după astfel de verificări. La data de 09.04.2014 intimata pârâtă a încheiat cu D. S.R.L. contractul de execuție lucrări remedieri nr. x în vederea executării remedierilor, inclusiv la apartamentul apelantei. Conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de remediere, s-a constatat efectuarea în totalitate a lucrărilor de remediere pentru lotul x, 2, 3 din amplasamentul Henri Coandă, Zona C, București, lucrările vizând infrastructură, suprastructură, lucrări de instalații sanitare interioare, instalații electrice, instalații sanitare, instalații gaze, instalații sanitare exterioare, împrejmuire. În cursul soluționării cauzei, prin adresa nr. x/19.01.2015, intimata pârâtă a adus la cunoștința apelantei executarea lucrărilor și contravaloarea acestora, apelanta refuzând să își dea acordul pentru plata lucrărilor pe motiv că se află în proces cu intimata pârâtă. De asemenea, în vederea racordării imobilului la rețeaua de utilități intimata pârâtă a efectuate numeroase demersuri, concretizate în încheierea de contracte, emiterea a zeci de adrese, cereri de audiență, cereri de informare privind demersurile necesare pentru alimentarea cu gaze naturale, apă și electricitate, ședințe de informare cu furnizorii de utilități . Având în vedere aceste demersuri, Curtea a apreciat că intimata pârâtă și-a executat obligațiile asumate prin contractul de mandat, de reprezentare a apelantei vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, astfel încât nu se poate reține în sarcina intimatei o încălcare a obligațiilor contractuale de natură să atragă rezoluțiunea contractului de mandat. În ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute în alte contracte încheiate de intimată în vederea realizării proiectului imobiliar (ex. contractul de antrepriză generală), Curtea reține pe de o parte că acestea nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, iar pe de altă parte că dispozițiile din contractul de antrepriză generală invocate de apelantă prin cererea de apel nu justifică, contrar susținerilor apelantei, concluzia neexecutării de către intimată a obligațiilor asumate de aceasta prin contractul de mandat. În acest sens, instanța de apel a considerat că apelanta nu putea critica lipsa analizei de către instanța de fond a unor motive și dispoziții contractuale, în condițiile în care acestea nu au fost supuse verificării instanței prin cererea de chemare în judecată. Or, reclamanta este cea care, în virtutea principiului disponibilității, stabilește limitele învestirii instanței, aceasta din urmă având obligația de a se pronunța exclusiv în limitele în care a fost învestită. Curtea a constatat că prin motivele de apel apelanta a contrazis chiar cele susținute prin cererea de chemare în judecată. În timp ce în această din urmă cerere reclamanta a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația unică asumată prin art. 1 din contractul de mandat, fapta ilicită invocată fiind încălcarea obligației asumate prin această dispoziție contractuală, prin cererea de apel invocă mai multe drepturi și obligații, din mai multe contracte, dintre care unele (ex. contractul de antrepriză generală) nu numai că nu sunt invocate, dar nici nu sunt menționate în cererea de chemare în judecată. Mai mult, dispozițiile din celelalte contracte invocate prin cererea de apel nu justifică, în opinia Curții, concluzia încălcării de către intimata pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de mandat. Celelalte contracte încheiate nu modifică cuprinsul și întinderea obligațiilor asumate prin contractul de mandat. Existența unei legături între contractele încheiate nu poate duce la contopirea obligațiilor asumate de părțile din celelalte contract și nici la transferul obligațiilor din sarcina unei părți în sarcina alteia. Pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de mandat trebuie dovedită încălcarea unei obligații contractuale asumate prin respectivul contract, și nu prin alte contracte încheiate cu alte părți. Prin urmare, mandatarul răspunde exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, conform art. 1539 alin. (1) din C. civ. de la 1864. După cum s-a reținut anterior, intimata a efectuat toate demersurile care se impuneau pentru executarea acestui contract, în vederea realizării și finalizarea ansamblului de locuințe în care este situat apartamentul contractat de apelanta reclamantă, în limitele și având în vedere scopul încheierii contractului de mandat. Împrejurarea că antreprenorul general a fost înlocuit cu întârziere este justificată, după cum în mod corect a reținut prima instanță, de aspectele practice implicate de acest demers, ce ar fi tergiversat această procedură, în detrimentul beneficiarilor. Nu trebuie neglijat nici faptul că perioada în discuție, din cauza crizei economico-financiare globale, a fost caracterizată de dificultăți financiare grave în rândul societăților ce aveau ca obiect de activitate construcții civile și industriale, multe dintre acestea intrând în insolvență, după cum rezultă și din hotărârile judecătorești depuse de părți la dosarul cauzei. Împrejurările invocate de apelantă prin cererea de apel, în sensul că antreprenorul general a fost ales de intimată, respectiv că în cuprinsul contractului de antrepriză generală nu se regăsește un pact comisoriu care să permită rezoluțiunea contractului fără intervenția instanței, nu constituie o încălcare a unei obligații din contractul de mandat și nu echivalează cu invocarea propriei culpe, apelanta extinzând în mod nejustificat obligațiile intimatei și răspunderea contractuală a acesteia. La încheierea contractului de mandat apelanta reclamantă avea cunoștință de aceste împrejurări, acceptându-le implicit, contractul de antrepriză generală fiind încheiat anterior contractului de mandat. Mai reține Curtea că și apelanta avea pârghii adecvate în cazul întârzierilor apărute în executarea lucrărilor, dar nu a uzat de niciuna dintre acestea. Astfel, conform art. 22 din contractul de construire nr. x/18.06.2018, pentru orice probleme ivite pe parcursul executării lucrărilor, în baza contractului de mandat, beneficiarul se va adresa ANL, care va sesiza antreprenorul general, iar potrivit art. 10 din același contract, pentru nepredarea locuinței la termenul stabilit din cauze imputabile antreprenorului general, acesta va plăti beneficiarului penalități de 0,15% pe zi de întârziere, din valoarea contractului, până la predarea efectivă a acesteia. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute, Curtea a apreciat că cererea de rezoluțiune a contractului de mandat este neîntemeiată. Pe cale de consecință, și cererile accesorii privind despăgubirile solicitate de apelanta reclamantă și radierea din cartea funciară a imobilului a contractului de construire încheiat cu B. S.A. sunt neîntemeiate. Contrar susținerilor apelantei, prima instanță a motivat soluția de respingere a acestor cereri, soluția fiind justificată de caracterul accesoriu al cererilor. În condițiile în care cererea principală, de care depindea soluționarea celorlalte cereri, a fost respinsă ca neîntemeiată, și cererile accesorii trebuiau respinse ca neîntemeiate. Suplimentar, Curtea a reținut în legătură cu despăgubirile pretinse de apelanta reclamantă cu titlu de sume avansate din resurse proprii, împrumut restituit, dobânzi și comisioane, că aceste sume au fost achitate de apelanta reclamantă în baza contractului de credit ipotecar încheiat cu E. S.A.. Dispozițiile contractului de credit invocate de apelanta pârâtă prin cererea de apel (ce nu au fost invocate în fața primei instanțe, fiind invocate pentru prima dată în apel) nu justifică formularea cererii de despăgubire. Potrivit art. 1085 și art. 1086 C. civ. 1864 debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său și, chiar în cazul când neexecutarea obligației rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației. De asemenea, art. 1539 alin. (1) C. civ. prevede că mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. În prezenta cauză pretinsele daune invocate de apelanta reclamantă nu derivă din neexecutarea mandatului. Nu se poate reține o legătură directă și necesară între obligația asumată de intimata pârâtă prin contractul de mandat și sumele achitate de apelanta reclamantă în baza contractului de credit încheiat cu E. S.A. decât în ceea ce privește comisionul în cuantum de 15902 RON plătit intimatei pârâte. Cu privire la sumele ce nu au fost achitate de apelanta reclamantă în baza contractului de mandat, Curtea reține că acest pretins prejudiciu nu are caracter cert, astfel încât nu este susceptibil de a fi reparat. Împrejurarea că banca ar fi îndreptățită să-i solicite apelantei rambursarea integrală a creditului și a accesoriilor calculate până la data scadenței inițiale în cazul rezilierii contractului nu justifică cererea formulată de apelantă. Acest prejudiciu are caracter eventual, doar la data plății sumelor solicitate de bancă acesta dobândind caracter cert. În ceea ce privește cererea de radiere din cartea funciară a contractului de construire încheiat de apelanta reclamantă cu B. S.A., reține Curtea că acest contract a fost încheiat de reclamantă cu altă persoană juridică decât cu pârâta, această din urmă societate nefiind parte în cauză, după cum în mod corect a reținut prima instanță. Dispozițiile art. 23 din contractul de construire (ce nu au fost invocate în fața primei instanțe, fiind invocate pentru prima dată în apel) nu justifică formularea cererii de rectificare a cărții funciare a imobilului în contradictoriu cu mandatarul proprietarului imobilului, intimata pârâtă fiind chemată în judecată în prezenta cauză în această calitate, și fără a figura ca parte în proces societatea ce are calitatea de parte în contractul a cărui radiere se solicită.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei atacate, în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-au invocat următoarele critici: Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 977 C. civ. de la 1864 în interpretarea ansamblului contractual din prezenta cauză. Astfel, se susține, instanța de apel a apreciat că existența unei legături între contractele încheiate nu poate duce la contopirea obligațiilor asumate de părțile din celelalte contracte. Contrar celor reținute de instanța de apel, prevederile contractului de construire se completează cu prevederile contractului de antrepriză generală încheiat de A.N.L. și constructor, potrivit art. 19 din contractul de construire "Prevederile prezentului contract se completează cu clauzele Contractului de antrepriza generala nr. 8068 din 05.07.2007." Prin urmare, contractul de mandat nu poate fi interpretat ca având o existență de sine-stătătoare și fără legătură cu celelalte contracte încheiate, respectiv contractul de antrepriză generală și contractul de construire. Acesta trebuie integrat în întregul mecanism contractual, iar drepturile și obligațiile trebuie interpretate în raport de celelalte contracte încheiate în cauză. Interpretarea corectă a dispozițiilor contractului de mandat nr. x trebuie să țină cont atât de clauzele menționate expres, dar și de motivul pentru care fiecare parte a înțeles să intre în raportul juridic de reprezentare, adică noțiunea de cauză a actului juridic. Motivul care a stat la baza încheierii prezentului contract de mandat, din punctul de vedere al recurentei-reclamante, este cel vizând urmărirea prin dobândirea unei locuințe prin intermediul programului coordonat de mandatarul A.N.L., iar intimata a urmărit să-și îndeplinească obligațiile ce îi reveneau din postura de coordonator al acestui program, respectiv de a procura recurentei o locuință, în baza mandatului acordat. Instanța de apel a încălcat art. 477 alin. (1) C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în sensul că a omis să analizeze aspectele reclamantei invocate prin cererea de apel referitoare la corecta calificare a obligației A.N.L. ca fiind de rezultat sau de diligență, la existența culpei A.N.L. în neexecutarea contractului de mandat, la termenul de 24 de luni de finalizare al amplasamentului Henri Coandă. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, fiind prezentat un raționament contradictoriu cu privire la obligația A.N.L. de a supraveghea și gestiona corespunzător problemele apărute pe parcursul construirii amplasamentului Henri Coandă, precum și cu privire la gradul de finalizare al amplasamentului Henri Coandă.

Intimata-pârâtă A.N.L., prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantei A., a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, susținând că aceste critici sunt, în realitate, apărări de fond. Astfel, s-a arătat că nu poate fi primită critica vizând aplicarea eronată a prevederilor art. 977 C. proc. civ. deoarece debitorul obligației de a face, în speță, obligația de construire și predare a locuinței la termenul convenit nu este A.N.L., ci constructorul, singurul care s-a obligat în mod expres la realizarea locuinței și la respectarea termenelor contractuale. Mai mult, arată intimata, nu se poate face abstracție de art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, și de art. 973 C. civ., conform căruia drepturile și obligațiile care rezultă dintr-un contract nu pot profita și nici nu pot dăuna altor persoane. Faptul că există o legătură între contractele încheiate nu poate duce însă la contopirea obligațiilor asumate de constructor cu cele asumate de mandatar, la transferul obligațiilor din sarcina unuia în sarcina celuilalt după cum pare mai favorabil, la fel cum extinderea sau restrângerea limitelor mandatului acordat expres, în scris, de recurentă și acceptat în același mod de mandatar, nu se poate prezuma. Fiecare obligație a intimatei-pârâte trebuie apreciată în funcție de partenerul contractual și de calitatea pe care o are fiecare din subiecte în acel raport juridic. Jurisprudența națională invocată de către recurenta-reclamantă nu poate servi ca reper obligatoriu pentru instanță, aceasta neavând calitatea unui izvor de drept în sistemul nostru juridic. Instanța de recurs în virtutea rolului activ este obligată să se raporteze la particularitățile concrete ale speței. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica referitoare la neanalizarea sau nemotivarea unor aspecte învederate prin cererea de apel, subsumată încălcării prevederilor art. 477 C. proc. civ. întrucât, în realitate, argumentele recurentei se referă la faptul că instanța de apel nu a reținut caracterul de rezultat al obligațiilor asumate de A.N.L. Definirea obligației prin termenul "a urmări" nu conduce, prin niciun raționament, la obținerea în sine a rezultatului, pentru ca obligația să poată fi calificată "de rezultat". Pârâta a fost mandatată de reclamantă prin încheierea contractului de mandat să o reprezinte în relațiile cu antreprenorul general, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, obligații pe care ANL și le-a îndeplinit fără a depăși cadrul legal conferit prin mandat. Astfel, mandatul încheiat între părți este un mandat limitat. De altfel, trebuie subliniat că nu există statuat cu putere de lucru judecat faptul că A.N.L. are obligații de rezultat. Noțiunea de "urmărire" definește acțiuni de diligență și nu de rezultat. Pârâta are astfel obligația de a depune toate diligențele necesare obținerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuși rezultatul identificat și stabilit prin contractul de construire. Prin urmare, faptul că instanța de apel nu a pronunțat o soluție mulțumitoare pentru recurenta-reclamantă nu înseamnă ca nu a analizat aspectele cu care a fost investită. De asemenea, instanța de apel în mod corect verificând îndeplinirea obligațiilor de reprezentare asumate conform contractului de mandat și analizând înscrisurile depuse la dosar coroborate cu concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, a reținut că A.N.L. și-a îndeplinit obligația reprezentării reclamantei în vederea urmăririi executării si finalizării lucrărilor. Pentru a putea opera efectul lucrului judecat, invocat de reclamantă, este necesară existența identității de părți și chestiuni litigioase între cele două procese. Or, în cauză aceasta nu poate fi reținută. În final, s-a mai arătat că nu poate fi reținută nici critica referitoare la contradictorialitatea hotărârii recurate, împrejurare față de care se impune respingerea recursului reclamantei.

Recurenta-reclamantă A., prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, a combătut argumentele acesteia solicitând respingerea lor pentru netemeinicie și nelegalitate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., instanța supremă, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punând în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia au susținut că recursul este admisibil, concluzie în considerarea căreia au solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu și acordarea unui termen de judecată pentru soluționarea cauzei în ședință publică. Prin încheierea din 1 octombrie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat, fiind stabilit termen de judecată, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., la 3 decembrie 2019.

Analizând criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta este fondat, deoarece instanța de apel a motivat soluția pronunțată prin utilizarea unor motive contradictorii, astfel încât o atare motivare creează o confuzie în ceea ce privește natura drepturilor și obligațiilor decurgând din actele juridice deduse judecății. Ori, o atare confuzie nu poate fi menținută, deoarece împiedică înțelegerea părților asupra raționamentului juridic avut în vedere de instanță pentru pronunțarea hotărârii. Astfel, deși apelanta a susținut și a subliniat că obligația esențială rezultată din contractul de mandat, ce revenea pârâtei, chiar dacă una cu un conținut mai complex, este o obligație de rezultat, iar nu una de diligență, astfel încât acest contract de mandat are un conținut atipic, în raport și cu celelalte acte juridice interdependente (contractul de antrepriză generală, contractul de construire), instanța de apel a apreciat că soluția dată în cauză este independentă de calificarea dată din punct de vedere teoretic acestei obligații, omițând astfel să facă o atare calificare, apreciată esențială de către apelanta-reclamantă. În acest sens, instanța de apel a apreciat, în mod restrictiv și contradictoriu că obligațiile pârâtei decurgând din contractul de mandat se circumscriu exclusiv unor puteri conferite pentru reprezentare și, în acest context, fără a mai analiza celelalte susțineri ale apelantei privind implicarea intimatei în încheierea celorlalte acte juridice conexe contractului de mandat, a apreciat instanța de apel, că au fost îndeplinite. Or, acest lucru este contrazis de complexitatea programului guvernamental de construcții tip locuințe din ansamblul Henri Coandă, ce urma a fi realizat prin intermediul ANL, cu contribuția majoră a acestei instituții, expres înființată în acest scop, în baza unor reglementări cu caracer excepțional. Așadar, judecând în acest fel apelul reclamantei și reducând efectele produse de convențiile interdependente încheiate pe de o parte, între reclamantă și pârâtă, iar pe de altă parte, între mai multe entități implicate în realizarea programului de interes național, instanța de apel a justificat soluția printr-o motivare contradictorie, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În condițiile în care o atare calificare a obligațiilor ce reveneau Agenției Naționale de Locuințe este esențială pentru soluționarea cauzei de față, de vreme ce reclamanta a solicitat instanței ca în temeiul art. 1020, art. 1021 din vechiul C. civ., să pronunțe rezoluțiunea contractului de mandat cu consecința resttuirii tuturor sumelor de bani ce au fost achitate și care vor mai fi achitate, în vederea construirii și finalizării locuinței contractate în beneficiul reclamantei, Înalta Curtea apreciază că se impune casarea hotărârii și trimiterea spre o nouă judecată. Așa cum se deduce și din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, motivarea hotărârii trebuie să cuprindă considerente pertinente, complete, întemeiate, omogene, convigătoare și accesibile. Contrar acestei reguli, instanța de apel a refuzat implicit să analizeze critica apelantei invocată prin motivele de apel, referitoare la neîdeplinirea obligației de rezultat de către ANL, menționând că nu este necesară o atare calificare, în ciuda faptului că aceasta era esențială, rezultatul pretins de reclamanta, beneficiar al construcției nefinalizate, nefiind atins, iar culpa pârâtei se apreciază diferit după cum este sunt calificate obligațiile contractuale. Mai mult, hotărârea recurată curpinde considerente contradictorii și cu privire la aspectul privind finalizarea sau nefinalizarea construcției, în conținutul acesteia fiind menționat uneori că s-a finalizat această construcție în proporție de 90% (fila x verso, alin. (8) din dosarul curții de apel-vol. VI), iar în alt alineat se reține că s-ar fi efectuat în totalitate lucrările de "remediere pentru lotul x […]" (fila x verso, alin. (6) teza a II a din dosarul curții de apel-vol. VI), ceea ce creează din nou o îndoială cu privire la aspectele de fapt reținute pentru pronunțarea soluției. În ceea ce privește motivul de recurs privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C:pr. civ., instanța de recurs apreciază că analiza acestuia este de prisos, în condițiile în care se impune casarea hotărârii pentru motive contradictorii, criticile urmând a fi analizate de instanța de apel, în cadrul noii judecăți.