ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 30 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A. și ENEL ENERGIE S.A. au chemat-o în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței emiterea unei ordonanțe președințiale, prin care să dispună, de îndată și fără somație, suspendarea activităților de intermediere/agenție desfășurate de către pârâtă prin acceptarea unor sarcini similare celor care au făcut obiectul convențiilor nr. 411326 din 26 iulie 2018, nr. 411470 din 8 iunie 2016, nr. 517052 din 24 octombrie 2017 și nr. 511996 din 8 iunie 2016, prezentarea de oferte ale unei societăți aflate în concurență cu reclamantele în vederea încheierii de contracte de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale, în zonele de activitate pentru care reclamantele sunt licențiată de către A.N.R.E., pentru asigurarea furnizării energiei electrice și a gazelor naturale clienților finali și care au fost stabilite în convențiile dintre părți, până la soluționarea pe fond a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2019

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 997 C. proc. civ.

La termenul din 6 august 2019, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale, a cărei discutare a fost prorogată pentru termenul din 20 august 2019.

Prin sentința civilă nr. 8282 din 20 august 2019, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 3 București a evocat activitățile a căror suspendare a fost solicitată de reclamante până la soluționarea dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul aceleiași instanțe.

În continuare, a reținut că pentru determinarea instanței competente să se pronunțe asupra fondului dreptului trebuie avute în vedere măsura provizorie și dreptul care s-ar păgubi prin întârziere sau, după caz, paguba iminentă și care nu s-ar putea repara, invocate pentru luarea măsurii vremelnice și nicidecum formularea unei alte acțiuni având aceleași părți.

Aceeași judecătorie a apreciat că reclamantele au formulat o cerere evaluabilă în bani, deoarece chiar dacă cererea respectivă nu tinde la obținerea unei valori economice pentru reclamanți, aceasta decurge dintr-un raport juridic patrimonial și o împiedică pe pârâtă să obțină o valoare economică.

Totodată, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că valoarea obiectului cererii ce vizează fondul dreptului se stabilește potrivit art. 98 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, în caz de contestație, valoarea obiectului se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți.

Pe de altă parte, determinarea bănească a îndatoririi pârâtei de a nu face ceva în condițiile și termenele arătate în cerere presupune tocmai evaluarea pecuniară a ceea ce pârâta ar fi putut să facă dacă nu s-ar fi obligat la abținere.

În continuare, aceeași judecătorie a reținut că dacă pârâta ar fi putut să încaseze remunerații din convenția nr. 411326 din 26 iulie 2018, pentru o perioadă de 12 luni și din convenția nr. 411479 din 1 iulie 2016, pentru o perioadă de 24 luni, prin raportare la media anuală a remunerațiilor încasate de acesta de 7.571.692,37 RON din primul contract și de 277.576,16 RON din al doilea contract, pârâta ar fi încasat remunerația medie de 8.026.845,69 RON.

Așadar, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că această remunerație medie reprezintă valoarea cererii evaluabile în bani privitoare la fondul dreptului.

Constatând că această valoare este mai mare de 200.000 RON, aceeași judecătorie a apreciat că Tribunalul București este competent să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, conform art. 94 pct. 1 lit. l), raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ., precum și asupra cererii de ordonanță președințială, conform art. 998 din același act normativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2420/2019 din 6 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a evocat dispozițiile art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 11/1991 și art. 95 pct. 4 C. proc. civ., după care a constatat că părțile au încheiat convenții având ca obiect promovarea încheierii de contracte de furnizare a energiei și a gazelor naturale, inserând în cuprinsul acestora o clauză de neconcurență.

În continuare, același tribunal a reținut că reclamantele au solicitat încetarea/suspendarea activităților pârâtei care încalcă obligația de neconcurență asumată contractual, astfel încât acțiunea formulată de acestea intră sub incidența Legii nr. 11/1991.

Totodată, Tribunalul București a constatat că pârâta A. S.R.L. are sediul social în Iași, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a întâmpinării.

Același tribunal a mai reținut că pârâta a fost chemată în judecată în vederea încetării unor activități care afectează concurența loială, situație în care competența teritorială revine în mod exclusiv instanței de la sediul său, respectiv Tribunalului Iași.

Tribunalul București a constatat că nu pot fi primite apărările reclamantelor, conform cărora acțiunea este întemeiată pe dispozițiile C. civ., situație în care nu ar fi incidentă Legea nr. 11/1991.

Același tribunal a reținut că, deși art. 2075 C. civ. reglementează clauza de neconcurență, în temeiul căruia a fost stipulată această clauză, trebuie făcută o distincție între normele de drept substanțial și cele de drept procesual.

Astfel, C. civ. reglementează clauza de neconcurență a cărei nerespectare poate atrage răspunderea contractuală, conform art. 1350 din același act normativ.

Pe de altă parte, același tribunal a reținut că actul normativ anterior menționat nu cuprinde dispoziții relevante în privința instanței competente cu soluționarea unui litigiu născut dintr-o eventuală încălcare a clauzei de neconcurență, stabilirea acesteia urmând a se efectua în temeiul normelor de drept procesual.

Așadar, Tribunalul București a constatat că, în materia concurenței neloiale, normele de competență materială și teritorială se regăsesc în Legea nr. 11/1991, care derogă de la C. proc. civ., conform principiului specialia generalibus derogant.

Faptul că reclamantele își întemeiază acțiunea pe răspunderea civilă contractuală a pârâtei, fără să indice ca temei de drept Legea nr. 11/1991, nu înlătură de la aplicare art. 7 alin. (1)-(3) din același act normativ, întrucât acest text de lege nu face distincție între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

În plus, același tribunal a reținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 și art. 14 alin. (1) C. civ., rezultă că în materia concurenței neloiale intră și acele practici comerciale ale întreprinderii care conduc la încălcarea unor drepturi recunoscute părților, indiferent de izvorul lor legal sau contractual.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 132 C. proc. civ., Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 25 septembrie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, de Contencios și Administrativ a aceluiași tribunal, pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr. x/2019*.

Prin sentința civilă nr. 386/2019 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de Contencios și Administrativ a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamante și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iași a reținut că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 11/1991, întrucât reclamantele invocă încălcarea unei clauze de neconcurență stipulate în convențiile încheiate între părți, acțiunea fiind întemeiată pe răspunderea contractuală.

Același tribunal a apreciat că și dacă ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 11/1991, art. 7 alin. (2) din acest act normativ nu reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, întrucât prevede alternativ competența tribunalului de la locul săvârșirii faptei sau de la sediul pârâtului, iar în lipsa unui sediu, tribunalul de la domiciliul pârâtului.

Fiind un caz de competență teritorială alternativă, deci de ordine privată, Tribunalul București nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, astfel cum rezultă din conținutul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Tribunalul Iași a mai reținut că reclamantele au învestit instanțele cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la încetarea activităților de intermediere sau agenție, ce încalcă clauza de neconcurență din contractele deduse judecății.

Același tribunal a constatat că reclamantele nu au pretins acordarea vreunei despăgubiri, astfel încât litigiul are ca obiect o obligație de a nu face neevaluabilă în bani.

Fiind în prezența unei obligații de a nu face neevaluabile în bani, competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) și art. 998 C. proc. civ.

Cu privire la instanța competentă teritorial, Tribunalul Iași a apreciat că aceasta se determină prin raportare la clauza de la art. 26.2 din contractele deduse judecății și la dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că reclamantele aveau sediul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București la data introducerii acțiunii, Tribunalul Iași apreciat această judecătorie este instanța competentă să soluționeze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 17 octombrie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., există conflict negativ de competență în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict - Judecătoria Sectorului 3 București, Tribunalul București și Tribunalul Iași - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Reclamantele au învestit instanțele judecătorești cu o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale.

Potrivit art. 998 C. proc. civ., "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Așadar, identificarea instanței competente să soluționeze cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale presupune stabilirea instanței competente să soluționeze litigiul pe fond.

Instanța supremă constată că reclamantele au solicitat pe calea ordonanței președințiale suspendarea activităților pârâtei până la soluționarea dosarului nr. x/2019

Acțiunea din dosarul respectiv are ca finalitate obligarea pârâtei la respectarea clauzei de neconcurență stipulate în convențiile nr. 411326 din 26 iulie 2018, nr. 411470 din 8 iunie 2016, nr. 517052 din 24 octombrie 2017 și nr. 511996 din 8 iunie 2016, pentru o perioadă de 12 luni și una de 24 luni.

Cum izvorul pretențiilor deduse judecății îl constituie convențiile încheiate între părți rezultă că reclamantele au învestit instanțele cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, sub forma interdicției impuse pârâtei de a desfășura activități similare celor care au format obiectul convențiilor respective.

Legea nr. 11/1991 nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât reclamantele nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile acestui act normativ.

Pentru stabilirea caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani al obiectului acțiunii prezintă relevanță decizia nr. 32/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că: dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță; în consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.

Pornind de la aceste considerente, instanța supremă reține că dreptul ce se cere a fi protejat prin respectarea clauzei de neconcurență are caracter patrimonial, întrucât convențiile care o conțin au generat drepturi patrimoniale.

Așadar, acțiunea privește obligații de a nu face evaluabile în bani.

Conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății".

În aplicarea acestui text de lege, instanța supremă reține că valoarea obiectului litigiului se stabilește în funcție de efectele patrimoniale produse de clauza de neconcurență a cărei respectare se cere.

Or, clauza de neconcurență are ca efect împiedicarea pârâtei de a obține un câștig patrimonial, ca urmare a interdicției de a desfășura activități similare celor care au format obiectul convențiilor deduse judecății.

Evaluarea acestui câștig se face prin raportare la activitățile pe care pârâta le-ar fi putut desfășura în absența clauzei respective.

Or, valoarea acestui câștig se determină în funcție de media anuală a remunerațiilor încasate de către pârâtă în temeiul convențiilor deduse judecății.

Cum media remunerațiilor aferente contractelor respective depășește pragul valoric de 200.000 RON inclusiv, prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., rezultă că litigiul este de competența materială a tribunalului, conform art. 95 pct. 1 din același act normativ.

Cu privire la instanța competentă teritorial să soluționeze litigiul, instanța supremă reține că părțile au convenit în cuprinsul clauzei de la art. 26.2 din convențiile deduse judecății că litigiile născute din aceste convenții se vor soluționa de către instanța competentă de la sediul reclamantelor.

Prevederea contractuală anterior evocată are natura unei clauze atributive de competență, în sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ., care produce efecte în privința competenței teritoriale, întrucât întrunește cerința formei scrise și vizează un litigiu având ca obiect drepturi de care părțile pot dispune.

Cum sediul reclamantelor se află în București, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 95 pct. 1 și art. 126 alin. (1), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.