ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1681/2019

Ședința publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 24 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A. - MEMBRĂ A GRUPULUI C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și art. 966 C. civ. din 1864.

Prin sentința civilă nr. 2176 din 22 februarie 2016, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la 7 septembrie 2016, sub nr. x/2016.

La termenul din 21 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere nr. x, 5 și 8 din acțiunea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 2579 din 21 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - MEMBRĂ A GRUPULUI C.; a constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 5 alin. (1) lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 25 aprilie 2008, referitoare la comisionul de administrare; a obligat-o pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 1.430,33 CHF, reprezentând comision de administrare (în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății) și la plata dobânzii legale aferente acestui debit, de la data încasării comisionului și până la data plății; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 446 din 6 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. și de apelanta-pârâtă B. S.A. -MEMBRĂ A GRUPULUI C. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 7 mai 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 3 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În aceste condiții, admisibilitatea căii de atac a recursului se determină prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României la 20 iulie 2017.

În considerentele acestei din urmă decizii (paragraful 32) s-a reținut că efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (...) este acela că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Având în vedere că decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, iar decizia instanței de apel a fost pronunțată la 6 martie 2018, rezultă că în prezenta cauză nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

În aceste condiții, devine incidentă regula cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia, "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului.

Cu privire la excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Textul de lege anterior evocat stabilește că durata termenului de recurs este de 30 zile și că momentul de la care începe să curgă coincide cu data comunicării hotărârii.

Potrivit art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părții din exercițiul acestui drept.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că decizia pronunțată de instanța de apel a fost comunicată recurentei-reclamante la 13 august 2018 .

Cum termenul de recurs de 30 zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., curge de la data comunicării hotărârii, rezultă că acest termen a început să curgă la 13 august 2018.

Fiind un termen stabilit pe zile, devin incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevăd că atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În condițiile în care termenul de recurs de 30 zile a început să curgă la 13 august 2018, rezultă că acest termen s-a împlinit la 13 septembrie 2018.

Cu privire la data declarării recursului, instanța supremă constată că recurenta-reclamantă a depus cererea de recurs la dosar, fiind înregistrată la 25 septembrie 2018 .

Având în vedere că recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 30 zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I din același act normativ, care sancționează cu decăderea actul procedural îndeplinit peste termenul legal.

Ca urmare a declarării recursului cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, instanța supremă constată că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecința pierderii de către recurenta-reclamantă a dreptului de a-i fi examinate motivele de casare invocate prin cererea de recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 185 alin. (1) teza I și 485 alin. (1) teza I, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 446 din 6 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 446 din 6 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.