ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1646/2019

Ședința publică din data de 4 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub numărul x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.496,9 RON, reprezentând daune materiale, la plata sumei de 900.000 RON, reprezentând daune morale, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea efectivă. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1944/04.072017, Tribunalul Ilfov a admis, în parte, cererea, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 3.496,9 RON, reprezentând daune materiale, suma de 700.000 RON, reprezentând daune morale, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată, 6 iunie 2016, până la achitarea efectivă a debitului. A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 9.707,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 1658 din 14 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a admis apelul apelantei-pârâte B. S.A. și a schimbat, în parte, hotărârea apelată în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 300.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

A menținut, în rest, sentința apelată.

A obligat intimatul la plata sumei de 3782,5 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, precum și întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare.

Prin memoriul conținând motivele invocate în susținerea recursului recurenta-pârâtă a invocat faptul că instanța de apel că nu a analizat, în suficientă măsură, jurisprudența națională, precum si cea indicată prin hotărârile depuse în fața instanței de apel, astfel cum impun dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ceea ce, consideră recurenta, echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

A considerat că nivelul daunelor acordate intimatului - situat aproape de limita maximă a despăgubirilor acordate în România pentru cazuri similare - excede limitei prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, nefiind menținut raportul de rezonabilitate și proporționalitate cu dauna suferită.

A făcut referire la practica Curții Europene a Drepturilor Omului și la importanța principiului echității in acordarea daunelor morale, susținând că instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat, în suficientă măsură, respingerea apelului, astfel că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecății, la apărările părților din proces și la probele administrate în cauză.

A arătat că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impun ca motivarea hotărârii judecătorești să fie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară.

Intimatul-reclamant C. a formulat întâmpinare, prin care a precizat că lasă la latitudinea instanței soluția ce se va pronunța, iar intimatul-reclamant A. a invocat, în întâmpinarea formulată, excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind întoarcerea executării silite. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac formulată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că recursul este nul, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 alin. (2) din același cod.

Conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Din această perspectivă, în ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs depus la dosar nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la judecata realizată de instanța de apel, care să se subsumeze dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în conținutul cererii de recurs, recurenta-pârâtă face trimiteri la modul eronat în care Curtea de Apel București a apreciat cuantumul daunelor morale ce se cuveneau reclamantului, fără a se ține cont de limitele despăgubirilor fixate de Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de protecție a victimelor străzii, de jurisprudența națională și de hotărârile depuse la dosarul de apel.

În același timp, consideră recurenta că, raportat la elementele de fapt deduse judecății, la apărările părților din proces și la probele administrate în cauză, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat, în suficientă măsură, respingerea apelului declarat.

În raport cu susținerile recurentei-pârâte, anterior sintetizate, Înalta Curte consideră că recurenta-pârâtă a invocat doar formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În realitate, argumentele invocate de către recurenta-pârâtă în cererea de recurs constituie nemulțumiri ale acesteia referitoare la modul în care Curtea de Apel București a soluționat pe fond cauza și vizează, exclusiv, aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs.

Este relevant, în acest sens, faptul că, în cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă critică maniera în care instanța de apel a statuat asupra elementelor de fapt deduse judecății, în raport cu apărările părților din proces și cu probele administrate în cauză.

Referitor la limitele despăgubirilor fixate de Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de protecție a victimelor străzii, la care face referire recurenta-pârâtă, Înalta Curte subliniază că acesta a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări și nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, astfel, nici caracter obligatoriu pentru instanțe.

Cât privește motivarea hotărârii instanței de apel, se reține că recurenta - pârâtă a arătat în mod explicit că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecății, la apărările părților din proces și la probele administrate în cauză, arătând că din certificatul medico-legal atașat cererii de chemare în judecată nu rezultă decât un număr de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, iar nu și celelalte consecințe medicale despre care reclamantul face vorbire (diminuarea vederii la ochiul stâng, lipsa acuității vizuale la ochiul drept), reclamantul atașând întâmpinării la apel o serie de acte medicale care nu pot fi avute în vedere la acordarea despăgubirilor, întrucât atestă afecțiuni care nu au legătură cu urmările accidentului.

Prin urmare, recurenta - pârâtă subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critici privitoare la modalitatea în care instanța a apreciat și valorificat probele administrate în cauză, invocând, în esență, faptul că soluția pronunțată în apel este contrară probelor administrate. Or, aceste susțineri nu pot face obiect de analiza în recurs, pentru că aceasta ar presupune reaprecierea probatoriului și o nouă judecata pe fond a cauzei.

În lipsa unei argumentații care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei-pârâtă neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, având în vedere și inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat, în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1658 din 14 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2019.