ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1459/2019

HOTĂRÂRE

24.09.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1459/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, la data de 31.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Federația Sanitas din România, solicitând obligarea acesteia la plata indemnizației de membru al Consiliului Național al Federației Sanitas din România, pentru perioada aprilie 2014 - iulie 2018, precum și actualizarea sumei cu dobânda legală până la data plății efective.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278 alin. (2) Codul muncii și Legea nr. 62/2011.

Prin sentința civilă nr. 139/2019 din 19 februarie 2019, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, funcționale și teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar și susținerilor necontestate de părți, reclamantul este președintele Sindicatului Sanitas Galați, sindicatul fiind membru al Federației Sanitas din România.

Conform art. 53 din Statutul Federației, membrii Consiliului Național sunt președinții organizațiilor sindicale județene și a Municipiului București și reprezentanții mandatați ai acestora și membrii Biroului Executiv al Federației Sanitas.

Prin Hotărârea nr. 2/01.02.2006 a Consiliului Național s-a aprobat acordarea indemnizației lunare membrilor Consiliului Național al Federației Sanitas din România, alții decât membrii Biroului Executiv, aceasta fiind stabilită prin Hotărârea nr. 1/01.02.2006 la valoarea de 250 RON, suma fiind modificată prin hotărâri ulterioare.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru perioada aprilie 2014 - iulie 2018, iar instanța a reținut că acest litigiu face parte din categoria cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

De asemenea, instanța a apreciat că litigiul nu face parte din categoria conflictelor de muncă, definite la art. 231 din Codul muncii drept conflictele dintre salariati si angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfasurarea raporturilor de munca.

Tribunalul a arătat că, între reclamant și pârâtă nu există un raport de muncă, între aceștia nefiind încheiat un contract individual de muncă și nu s-a dovedit că reclamantul ar fi încheiat contract individual de muncă cu Sindicatul Sanitas Galați.

O definiție mai detaliată a conflictului individual de muncă este prevăzută la art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, instanța constatând că litigiul dedus judecății nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute de textul legal.

Reclamantul a mai apreciat că litigiului îi este aplicabilă jurisdicția muncii în raport de art. 266 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 62/2011.

Or, art. 266 din Codul muncii prevede că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Prin urmare, teza întâi nu este aplicabilă în raport de inexistența raportului de muncă dintre părți, iar teza a doua nu este aplicabilă deoarece raportul juridic dedus judecății nu este unul între parteneri sociali, astfel cum sunt definiți la art. 1 lit. a) din Legea nr. 62/2011.

Instanța a mai reținut că raporturile juridice dintre părți nu se pot califica în funcție de natura sumei reprezentând indemnizația de participare din punct de vedere fiscal, implicit nici stabilirea competenței instanței de judecată nu poate fi determinată de norme de drept fiscal. Mai mult, indemnizația cuvenită membrilor Consiliului Național ai Federației Sanitas din România nu este acordată pentru activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul Federației, membrii Consiliului nefiind aleși în această funcție, iar sumele respective nu sunt obținute de o persoană care desfășoară activitate în baza unui statut special prevăzut de lege, cum ar fi de exemplu cele obținute de aleșii locali, ci sunt obținute în baza statutului Federației Sanitas din România, adoptat de membrii Federației.

Cum raportul dedus judecății nu este un raport de muncă, un raport între parterneri sociali sau un raport juridic asimilat acestora, ci un raport juridic civil, instanța a reținut că revine instanței de drept comun competența funcțională a soluționării cauzei, nu unui complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

Astfel, în privința competenței materiale, instanța reține că potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă, în primă instanță, orice cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar din înscrisurile de la dosar rezultă o valoare sub pragul de 200.000 RON, astfel încât judecătoria este instanța competentă material pentru a soluționa cauza.

Referitor la competența teritorială, regula de drept comun în materie, prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., este că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Cum sediul pârâtei este în Sectorul 1 al Municipiului București, raportat la considerentele anterior reținute, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., cu referire la art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) și (3) C. proc. civ., instanța a admis excepțiile necompetenței funcționale, materiale și teritoriale, invocate de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă la data de 22.03.2019.

Prin sentința civilă nr. 2669/2019 din 2 mai 2019, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați; constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației de membru al Consiliului Național al Federației Sanitas din România, pentru perioada aprilie 2014 - iulie 2018, raportat la calitatea de angajat al Sindicatului Sanitas Galați, apreciind că exercitarea activității în cadrul Consiliului Național echivalează cu o detașare în cadrul pârâtei pe perioada desfășurării lucrărilor Consiliului Național.

Instanța a evocat dispozițiile art. 266 și art. 267 lit. d) din Codul muncii, precum și definiția dată de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 conflictului individual de muncă, apreciind că prezenta cauză are natura unui litigiu de muncă, raportat la temeiurile precizate de reclamant în susținerea cererii, raporturile de muncă constituind cauza juridică invocată a pretențiilor reclamantului.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Competența materială este reglementată de norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga.

Normele de competență materială sunt stabilite în funcție de obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanțe judecătorești.

În speță, reclamantul a învestit Tribunalul Galați cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei Federația Sanitas din România la plata indemnizației de membru al Consiliului Național al Federației Sanitas din România, pentru perioada aprilie 2014 - iulie 2018, precum și actualizarea sumei cu dobânda legală până la data plății efective.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278 alin. (2) Codul muncii și ale Legii nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Este de necontestat faptul că reclamantul este președintele Sindicatului Sanitas Galati, sindicat care este membru al Federatiei Sanitas din Romania.

Conform prevederilor statutare, ca președinte al Sindicatului Sanitas Galati este angajat al acestui sindicat în baza unui contract individual de muncă.

Astfel, deși Tribunalul Galați a arătat că nu s-a dovedit că reclamantul ar fi încheiat un contract individual de muncă cu Sindicatul Sanitas Galați, la dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Galați, a fost depus Raportul Comisiei de cenzori prezentat Biroului Executiv și Consiliului Național - sesiunea 14.09.2017, în care se precizează că potrivit notelor de control întocmite s-a constatat că:

"2. Birourile operative sunt în mandat și s-au întocmit contracte individuale de muncă, după cum urmează: (...) la Galați are CIM cu normă întreagă președintele."

Totodată, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "perioada în care persoana aleasă în organul de conducere este salarizată de organizația sindicală constituie vechime în muncă."

Conform art. 53 din Statutul Federației Sanitas din România, președintele Sindicatului Sanitas Galați, respectiv reclamantul din speță, este și membru de drept în Consiliul National al Federației, calitate în care beneficiază de o indemnizație lunară pentru activitatea depusă în cadrul acestui organ, dacă întrunește cumulativ condițiile stabilite prin Hotărârea nr. 2/01.02.2006. Această indemnizație este asimilată drepturilor de natură salarială, întrucât se fundamentează pe contractul individual de muncă pe care reclamantul l-a încheiat cu Sindicatul, activitatea desfășurată în calitatea de membru al Consiliul National al Federației Sanitas fiind accesorie funcției de președinte al Sindicatului Sanitas Galați.

Din coroborarea dispozițiilor legale evocate, rezultă că raportul juridic dintre un membru al consiliului național al unei federații sindicale și organizația sindicală în cauză este un raport juridic de muncă, chiar dacă între Federația Sanitas și președintele Sindicatului Sanitas Galati (respectiv, reclamantul A.) nu există un contract de muncă încheiat în mod nemijlocit.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, prin natura activității desfășurate, raportul dedus judecății este asimilat noțiunii de jurisdicție a muncii definită de art. 266 din Codul muncii.

Prin urmare, litigiul dedus judecății are natura unui conflict individual de muncă, motiv pentru care competența materială trebuie stabilită prin raportare la dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

În speță, domiciliul reclamantului se află în județul Galați, astfel că, raportat la textele de lege mai sus citate, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Galați.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Galați.