ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1411/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., reprezentați legal prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, au solicitat obligarea pârâtului să stabilească salariile de bază și sporurile datorate, în conformitate cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, respectiv la nivelul maxim din cadrul unității pentru aceeași funcție/grad/treaptă/gradație și clasă de salarizare ca a funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, aferente perioadei ultimilor 3 ani față de data depunerii prezentei acțiuni.

2.1. Prin Sentința nr. 3280 din 7 mai 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pe rolul Tribunalului Galați, secția CAF, cauza a fost înregistrată la data de 28 iunie 2019.

La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2019, instanța a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul J., fiind format dosarul nr. x/2019, în care a fost invocată din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați.

În urma verificării competenței, instanța a reținut că, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

S-a reținut că reclamantul are domiciliul în Bârlad, astfel cum rezultă din referatul întocmit la data de 22 octombrie 2019, iar competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vaslui.

Prin Sentința nr. 638 din 23 octombrie 2019, Tribunalul Galați a admis excepția de necompetență materială și a declinat cererea formulată J. în favoarea Tribunalului Vaslui.

2.2. Prin Sentința nr. 4 din 13 ianuarie 2020, Tribunalul Vaslui a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Galați, secția civilă.

Totodată, a constatat intervenit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Vaslui a reținut că în cauză, la data introducerii acțiunii din 4 februarie 2019, reclamantul J. avea domiciliul și reședința pe raza jud. Galați, iar ulterior introducerii acțiunii, reclamantul și-a schimbat domiciliul în mun. Bârlad, jud. Vaslui, începând cu data de 26 iunie 2019. Întrucât stabilirea competenței teritoriale prezintă interes domiciliul pârâtului la momentul introducerii acțiunii, Tribunalul Vaslui a apreciat ca Tribunalul Galați este competent sa judece cauza.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății, Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în numele membrului său de sindicat, J., a solicitat obligarea pârâtului să stabilească salariile de bază și sporurile datorate, în conformitate cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, respectiv la nivelul maxim din cadrul unității pentru aceeași funcție/grad/treaptă/gradație și clasă de salarizare ca a funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, aferente perioadei ultimilor 3 ani față de data depunerii prezentei acțiuni.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat deopotrivă necompetente să soluționeze litigiul, din punct de vedere teritorial, în raport de sediul/domiciliul reclamantei, apreciind diferit asupra domiciliului reclamantei.

Înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Competența stabilită de textul de lege precizat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Înalta Curte reține că, în speță, Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România acționează, conform atributelor legale ce-i revin ca persoană juridică de drept privat, în numele și în interesul membrului de sindicat, acesta fiind titularul dreptului pretins.

Înalta Curte constată că prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranșat problema competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, chiar și în cazul în care acțiunea este exercitată, în numele său, de o persoană de drept public sau privat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, criteriul avut în vedere este domiciliul reclamantului J..

În acord cu cele reținute de Tribunalul Vaslui, Înalta Curte constată că la data introducerii acțiunii, respectiv 4 februarie 2019, reclamantul J. avea domiciliul și reședința pe raza jud. Galați, iar potrivit art. 107 alin. (2) C. proc. civ., instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

Este adevărat că la data de 26 iunie 2019, reclamantul și-a schimbat domiciliul în mun. Bârlad, jud. Vaslui, însă dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 modificate prin Legea nr. 212/2018 se vor aplica prin analogie cu cele ale art. 107 alin. (2) din C. proc. civ. și în cazul în care reclamantul își schimbă domiciliul ulterior sesizării instanței.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul J. și pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL