ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1393/2019

HOTĂRÂRE
19.09.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1393/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia 308/2019 din 20 februarie 2019, pronunțată în dosarul x/2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin administrator special, împotriva deciziei 1670 din 19 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

În pronunțarea acestei soluții instanța a reținut că cererea a fost formulată cu depășirea termenului procedural reglementat de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.R.L., prin administrator special S.C. B. S.R.L., care a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 308/2019 din 20 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, aceasta încălcând autoritatea/puterea de lucru judecat a deciziei nr. 133/A din 22 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În motivarea cererii revizuenta învederează că actualul administrator special a fost numit la data de 6 noiembrie 2018 și a luat la cunoștință de copia deciziei supuse anulării odată cu comunicarea acesteia la sediul debitoarei A. pe data de 19 noiembrie 2018 moment în care a și constatat că aceasta nu este însoțită de încheierea ședinței din 12 septembrie 2019 acesta fiind si momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea unei căi extraordinare de atac.

Consideră revizuenta că este vorba de un moment obiectiv deoarece înainte de această dată administratorul special(B.) nu avea cum să ia la cunoștință pe o alta cale de aceasta hotărâre, prezenta acțiune fiind formulată în termenul de 15 zile de când noul administrator special a luat la cunoștință de aceasta decizie.

Revizuenta precizează că respectiva contestație în anulare este supusă în totalitate prevederilor C. proc. civ., neinterferând cu Legea nr. 85/2014, care are prevederi derogatorii doar în privința judecății în fața judecătorului sindic și a instanței de apel, privind termenul de exercitare al acestuia, respectiv stabilirea primului termen de judecată sau a depunerii întâmpinării.

În privința încălcării autorității/puterii de lucru judecat, revizuenta învederează că a formulat și o cerere de revizuire a aceleiași decizii nr. 1670/2019 din dosarul nr. x/2016, care a format obiectul dosarului nr. x/2018, cererea de revizuire fiind formulată în același termen și depusă în aceeași zi cu contestația în anulare, respectiv, 4 decembrie 2018.

Se arată că și în privința cererii de revizuire termenul a început să curgă tot de la data 19 noiembrie 2019, când i-a fost comunicată respectiva decizie la sediul social al S.C. A. S.R.L., fiind formulată în termen sub acest aspect.

Mai învederează și faptul că autoritatea/puterea de lucru judecat nu se raportează doar la dispozitivul unei hotărâri ci și la considerentele acesteia, ea beneficiind de această putere atât sub aspect negativ cât și sub aspect pozitiv.

Față de faptul că cele două cereri din dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 se aflau pe rolul aceleași instanțe, Curtea de Apel București, și au fost formulate în același termen, care a început să curgă de la data de 19 noiembrie 2018, iar în primul dosar judecat instanța nu a apreciat că demersul este tardiv prin raportare la data comunicării la sediul debitoarei, revizuenta consideră că același raționament se impunea a fi avut în vedere și în dosarul ulterior, nr. x/2018, conform principiului eadem ratio eadem soluția, iar prin respingerea acțiunii sale din dosarul ulterior (nr. x/2018) s-a încălcat practic puterea de lucru judecat a raționamentului asupra tardivității, de care instanța trebuia să țină cont și, pe cale de consecință, să treacă la judecarea contestației in anulare pe fond.

În final revizuenta solicită instanței de control să anuleze decizia nr. 308/2019 a Curții de Apel București și să trimită cauza aceleași instanțe, în vederea continuării pe fond a judecării contestației în anulare ce face obiectul cauzei nr. x/2018 al Curții de Apel București.

Intimata C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar S.C. B. S.R.L., excepția lisei calității procesuale active și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

În susținerea excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului special S.C. B. S.R.L. și a excepției lipsei calității procesuale active intimata invocă și redă dispozițiile art. 84 C. proc. civ., cele ale art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, cele ale art. 36 și art. 82 C. proc. civ.

În susținerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire intimata arată că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând inexistența triplei identități derută de textul de lege.

Revizuenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate.

Înalta Curte, la termenul de astăzi, a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului special S.C. B. S.R.L..

Excepția este întemeiată și urmează a fi admisă pentru motivele ce succed, temeiurile de drept ce vor fi invocate fiind cele în forma în vigoare la data declanșării demersului judiciar de față, respectiv 23 martie 2016.

Potrivit art. 80 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală sau convențională.

Potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 (1) administratorul special are următoarele atribuții:

a) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 117-122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84;

b) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;

c) propune un plan de reorganizare;

d) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului, doar în situația în care nu i s-a ridicat debitorului dreptul de administrare;

e) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și situația financiară de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului;

f) primește notificarea închiderii procedurii.

Exercitarea oricărui aspect al acțiunii civile poate fi făcută, în condițiile legii, de parte prin reprezentant legal sau de un reprezentant convențional al acesteia.

Conform atribuțiilor indicate de art. 56 din Legea nr. 85/2014, nu rezultă că administratorul special ar putea reprezenta persoana juridică în insolvență, în ceea ce privește acțiunile în justiție, singurele acțiuni în care este reprezentantul debitorului în insolvență fiind cele în anularea actelor frauduloase conform lit. a) a aceluiași articol, aspect logic, din moment ce în acele acțiuni administratorul judiciar, are, de obicei, poziția juridică contrară, de reclamant și contestațiile din cadrul procedurii insolvenței, pe care le-ar formula chiar acesta.

Așadar, cu excepția acestor situații speciale, circumscrise Legii nr. 85/2014, nu reiese că legiuitorul să fi vrut să dea putere de reprezentare legală judiciară administratorului special, pentru ca el să poată mandata un reprezentant "convențional".

În schimb, conform art. 58 din aceeași lege, administratorul judiciar apare ca fiind reprezentantul legal judiciar al debitorului în insolvență în cereri introduse în afara procedurii ce se desfășoară în fața judecătorului sindic. Chiar dacă legea specială indică în respectivul text anumite tipuri de acțiuni, acesta este un prim indiciu în sensul că, cât privește reprezentarea în fața instanțelor, în afara procedurii insolvenței, cel îndrituit este administratorul judiciar. Acest text de lege specială se poate completa și cu rațiunea instituției administratorului judiciar, dar mai ales cu art. 155 pct. 5 C. proc. civ., care arată că cei supuși procedurii reorganizării judiciare vor fi citați prin administratorul judiciar. Deci, acesta este considerat de legiuitor reprezentantul lor legal, din moment ce toată enumerarea din articolul respectiv vizează citarea persoanelor, prin reprezentanții lor legali.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte va admite excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de intimata C. S.A. și va anula cererea de revizuire, context în care nu se mai impune examinarea celorlalte excepții invocate de aceeași intimată.

Admite excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de intimata C. S.A..

Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. prin administrator special S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 308/2019 din 20 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2389/2020
area B.., cu debitoarea S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar G.. și cu debitoarea S.C. D. S.R.L. prin administrator special F.; s-au menținut restul dispozițiilor din sentința apelată. La data de 14 februarie 2019 contestatorul A. a f
ÎCCJ 2020-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1921/2020
B. S-a luat act de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția V civilă s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. p
ÎCCJ 2022-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1698/2022
(1) pct. 5 C. proc. civ. La 15 aprilie 2019, revizuenta a depus note scrise prin care și-a precizat motivele de revizuire, arătând că sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1996/201
ÎCCJ 2020-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1182/2020
garanție pentru un al doilea spațiu nepredat niciodată reclamantei. În drept, a invocat dispozițiile art. 1530 și următoarele din C. civ. Prin sentința civilă nr. 964 din data de 22 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București a fost resp
ÎCCJ 2019-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1910/2019
Ședința publică din data de 24 octombrie 2019 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 671/2019 din 25 iunie 2019 a admis recursul declarat de recu
Sursă