ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1293/2019

Ședința publică din data de 13 iunie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 09.03.2015 sub nr. x/2015 reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D. (Romania) S.A., au solicitat instanței:

A. Să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze:

(i) Clauzele referitoare la dobânda, respectiv, clauzele care instituie dreptul băncii sa modifice unilateral nivelul dobânzii: art. 4.3 din Condițiile speciale si art. 4.2 si 4.3 din Condițiile generale;

(ii) Clauzele privind dobânda majorata in cuantum de 10% peste dobânda curenta: art. 4.4 din Condițiile speciale;

(iii) Clauzele privind comisionul de acordare a creditului de 2% din valoarea totala a creditului platibil la data semnării contractului: art. 5.1 lit. b) din Condițiile Speciale;

(iii) Clauzele privind comisionul de rambursare anticipata: art. 5.1 lit. c) din Condițiile speciale.

(iv) Clauzele privind declararea scadentei anticipate pentru neîndeplinirea unor obligații străine de contractul de credit sau pentru neîndeplinirea "oricăror" obligații din contractul de credit: art. 8.5, 8.15 si 8.16 din Condițiile Speciale.

B. Ca o consecința a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate mai sus, sa se constate nulitatea absoluta a acestora.

C. Sa se constate abuzive clauzele prin care se stipulează obligația de plata in moneda creditului, franc elvețian - CHF, cu suportarea exclusiva a riscului valutar de către împrumutat, cuprinse la art. 6.1 din Condițiile speciale, respectiv art. 5.1 din Condițiile generale, si, in consecința, sa dispuneți:

D. Obligarea paratei la rambursarea către subsemnații a sumei de 1.750 CHF plătită cu titlu de comision de acordare credit, a sumei de 43.526,54 Ron plătită in plus odată cu evoluția cursului valutar CHF - Ron, precum si a tuturor sumelor plătite nedatorat in temeiul clauzelor abuzive - restitutio in integrum.

Prin sentința civilă nr. 7134/09.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D. (Romania) S.A., s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit și de garanție nr. x/26.10.2007: art. 4.3 și 4.4 din condițiile speciale, art. 4.2 și 4.3 din condițiile generale, art. 5.1 lit. "b" din condițiile speciale, art. 5.1 lit. "c" din condițiile speciale, art. 8.5, 8.15 și 8.16 din condițiile speciale; au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților suma de 1.750 CHF echivalent în RON 7.259,17 RON reprezentând comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării sumei nedatorate și până la achitarea debitului de către pârâte, precum și a tuturor sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor abuzive susmenționate, a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel principal pârâtele și apel incident reclamanții.

Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 2032/A din 14 noiembrie 2017 a respins apelul incident formulat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 7134/09.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A admis apelul principal formulat de apelantele-pârâte C. S.A, împotriva sentinței civile nr. 7134/09.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că:

A respins ca neîntemeiate cererile de constatare a caracterului abuziv și nulității absolute a clauzelor prevăzute la: art. 4.3 și 4.4 din condițiile speciale, art. 4.2, 4.3 din condițiile generale, art. 5.1 lit. b) și c) din condițiile speciale și cererile de obligare a pârâtelor să restituie reclamanților suma de 1750 CHF echivalentul în RON 7259,17 RON, reprezentând comision de acordare la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării sumei nedatorate și până la achitarea debitului de către pârâte și a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor abuzive menționate.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A obligat apelanții-reclamanți să plătească apelantelor-pârâte 243,9 RON cheltuieli de judecată.

Verificând, în limitele cererilor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele:

Apelul formulat de apelanții reclamanți

Motivele invocate de apelanții reclamanți cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contestate nu pot fi reținute, având în vedere prevederile Legii nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Nemulțumirile apelanților reclamanți vizează în principal moneda creditului și obligația de restituire a sumei împrumutate, a dobânzii și comisioanelor aferente în aceeași monedă, clauzele prevăzute de art. 6.1 din Condițiile speciale, respectiv art. 5.1 din Condițiile generale fiind criticate din această perspectivă.

Curtea a reținut că aceste clauze reprezintă o preluare a principiului nominalismului monetar consacrat de art. 1578 C. civ.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, clauzele contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi. Astfel, în raport de dispoziția legală menționată, clauzele contestate din convenția părților sunt excluse din domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000, invocată de apelanții reclamanți.

Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea prevederilor comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene relevante în cauză.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a făcut distincție între normele ce se aplică între părțile contractante independent de alegerea lor și cele care sunt de natură supletivă, ci a indicat că sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 atât normele imperative, cât și cele supletive care se aplică ope legis, în lipsa unui acord diferit între părți în această privință.

Aceasta este și situația dispozițiilor art. 1578 din C. civ., dispoziții cu caracter supletiv, care se aplică în raporturile dintre părți în lipsă de stipulație contrară. Aceste norme stabilesc o anumită conduită pentru părți, care este obligatorie în cazul în care acestea nu au prevăzut, prin voința lor, o altă conduită.

Conform textului legal menționat, forma în vigoare la data perfectării convenției, obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.

Astfel, clauzele ce redau dispozițiile art. 1578 din C. civ. sunt excluse, în baza art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13, din domeniul de aplicare al acesteia.

În concluzie, nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor contestate de apelanții reclamanți, astfel cum au solicitat aceștia.

De altfel, aplicarea Legii nr. 193/2000 ar determina nulitatea și înlăturarea din contract a clauzelor considerate abuzive, cu consecința aplicării dispozițiilor supletive din dreptul național, respectiv chiar a prevederilor art. 1578 din C. civ. din 1865, ajungându-se în aceeași situație ca și cea reclamată prin acțiune.

În prezenta cauză, așa cum s-a arătat în considerentele precedente, clauzele contestate transpun o normă supletivă din dreptul național, așa încât există un impediment legal de analiză a condițiilor instituite de art. 4 din Legea nr. 193/2000. În condițiile în care această verificare este prima care trebuie să fie efectuată potrivit ordinii instituite de CJUE prin Hotărârea pronunțată în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc și alții împotriva E. S.A., găsindu-se justificat cazul de excludere, este de prisos parcurgerea celorlalte etape de verificare.

În consecință, din perspectiva Legii nr. 193/2000, sunt lipsite de relevanță argumentele reclamanților referitoare la dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților ori a cerinței bunei-credințe.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că cererile apelanților reclamanți de constatare a caracterului abuziv, respectiv a nulității clauzelor contestate din contractul de credit încheiat de părți sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește cererile de convertire în RON a contractului de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, de stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul fiecărei rate la cursul CHF/RON de la data încheierii contractului, începând cu data încheierii contractului și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți, Curtea reține că acestea au în vedere modificarea unor clauze contractuale, și nu nulitatea acestora, fiind vădit neîntemeiate, în lipsa unui temei legal sau contractual.

Apelanții au formulat aceste cereri, susținând că ar reprezenta o consecință a admiterii cererii de constatare a nulității clauzelor prevăzute de art. 6.1 din Condițiile speciale, respectiv art. 5.1 din Condițiile generale.

Această susținere este eronată. Chiar și în situația în care instanța ar fi constatat nulitatea clauzelor prevăzute de art. 6.1 din Condițiile speciale, respectiv art. 5.1 din Condițiile generale, efectele nulității nu ar fi determinat convertirea în RON a contractului de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului sau stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul fiecărei rate la cursul CHF/RON de la data încheierii contractului, astfel cum au solicitat apelanții reclamanți.

După cum s-a reținut anterior, aplicarea Legii nr. 193/2000 ar determina nulitatea și înlăturarea din contract a clauzelor considerate abuzive, cu consecința aplicării dispozițiilor supletive din dreptul național, respectiv a prevederilor art. 1578 din C. civ. din 1865.

Instanța nu poate modifica acele clauze din contract ce prevăd moneda creditului și valoarea CHF în raport de care se calculează ratele, în condițiile în care nicio dispoziție legală sau contractuală nu îi permite aceasta.

Reclamanții au sesizat instanța în condițiile prevăzute de art. 14 Legea 193/2000, invocând definițiile, condițiile și obligațiile agenților economici ce intră în raporturi contractuale cu consumatorii, prevăzute de Legea 193/2000.

Pe temeiul Legii nr. 193/2000 instanța sesizată direct de consumator (iar nu în temeiul dispozițiilor art. 8-13 din Lege) nu poate interveni în acordul de voință al părților în sensul adaptării contractului potrivit solicitărilor făcute de acestea, instanța poate doar să constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale. Astfel, fie se derulează contractul în continuare, cu acordul consumatorului, dacă după eliminarea clauzei mai poate continua, fie, dacă acesta nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezoluțiunea contractului (cu daune interese, dacă este cazul).

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței, în lipsa oricărui temei legal sau contractual, modificarea contractului încheiat de părți, în lipsa unui acord al părților în acest sens, respectiv înlocuirea obligației esențiale asumate de împrumutat de a restitui capitalul împrumutat cu o obligație de a restitui o sumă în RON, la valoarea CHF de la data încheierii contractului și cu o valoare a dobânzilor și comisioanelor aferente creditului în CHF (valoare mult mai redusă decât a creditelor în RON).

Dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu sunt menite a crea o nouă ordine de drept în care contractul să devină lipsit de forță obligatorie, ci au menirea de a particulariza dispozițiile legale generale aplicabile in rem și in personam.

Potrivit regulamentului BNR nr. 22/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, o bancă, dacă se împrumută în CHF, este obligată să acorde credite în CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate în CHF, astfel încât poziția netă dintre ele să nu depășească 10% din fondurile proprii. În consecință, pârâta, acordând finanțări în CHF, trebuie să dețină sume suficiente în aceeași monedă, pe care și le procură inclusiv din rambursările creditelor acordate în CHF.

Acordarea de credite în valută și încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplică disp. art. 2 și 3 coroborat cu art. 1 din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Totodată, prin Normele BNR nr. 10/2005 și nr. 20/2006 și Regulamentul BNR nr. 3/2007 s-a stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.

De asemenea, potrivit Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, persoanele fizice pot efectua operațiuni în valută dacă acestea au caracter ocazional, deci este permisă creditarea în altă monedă decât leu.

Având în vedere caracterul neîntemeiat al acestor cereri, reține Curtea că și cererea accesorie având ca obiect obligarea apelantelor pârâte la restituirea sumelor plătite nedatorat, la plata dobânzii aferente acestor sume și emiterea unui nou grafic de rambursare sunt neîntemeiate.

Apelanții au invocat și aspecte privind impreviziunea, Curtea apreciind că motivele de apel invocate cu privire la aceste aspecte sunt neîntemeiate.

Apelanții reclamanți nu au învestit instanța cu o acțiune vizând executarea contractului și adaptarea acestuia, ci cu o acțiune întemeiată pe prevederile legislației privind protecția consumatorilor. Ori normele privind protecția consumatorilor au la bază principiul nulității absolute a clauzelor abuzive, fiind supuse analizei împrejurări anterioare și concomitente datei încheierii contractului de credit, și nu ulterioare acestei date.

Impreviziunea presupune un contract valabil încheiat, în timp ce clauzele abuzive sunt sancționate cu nulitatea.

Mai mult, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta, iar în cauza de față nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.

Mai reține Curtea că în Decizia nr. 623/25.10.2016 a Curții Constituționale se reține că impreviziunea produce efecte doar pentru viitor, nu are drept scop revenirea la prestațiile ad quo, astfel încât nu se pot dispune soluții de denominare sau de stabilizare a cursului de schimb CHF-Leu de la momentul acordării creditului, astfel cum au solicitat apelanții reclamanți.

Pentru considerentele de fapt și de drept reținute, în baza art. 480 C. proc. civ., Curtea a respins apelul incident formulat de apelanții reclamanți ca nefondat.

Apelul formulat de apelantele pârâte

Motivul de apel privind incidența în cauză a prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu poate fi reținut, având în vedere că legea menționată, forma în vigoare la data încheierii contractului, respectiv 26.10.2007 nu cuprindea art. 4 alin. (6), acest alineat fiind introdus prin Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a analizat clauzele contestate de reclamanți în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000.

Nu au fost reținute nici apărările apelantelor pârâte, în sensul caracterului negociat al contractului de credit încheiat de părți.

Opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul său abuziv, întrucât art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare.

Ceea ce sancționează legea este că în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în bloc condițiile practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.

De aceea, acceptarea de către debitori a clauzelor în discuție nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei.

Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul contractului de credit dedus judecății, se constată că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorii, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Potrivit art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens .

Apelantele pârâte nu au făcut dovada negocierii clauzelor contractuale contestate, deși sarcina probei le revenea.

Cu privire la clauzele prevăzute de art. 4.3 din condițiile speciale, art. 4.2. si 4.3. din condițiile generale, prima instanță a reținut, în aprecierea caracterului abuziv, faptul că banca avea obligația de a propune consumatorului încheierea unor acte adiționale care să prevadă că dobânda este variabilă exclusiv în raport de indicele Libor atât în sensul creșterii, cât și în sensul descreșterii acestuia.

Acest motiv reținut de prima instanță nu are nicio acoperire legală sau contractuală. Mai mult, instanța nu a indicat nici un argument prin care să combată apărările formulate de apelantele pârâte cu privire la aceste clauze.

O.U.G. nr. 174/2008 invocat de apelanții reclamanți prin cererea de chemare în judecată nu era în vigoare la data încheierii contractului.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie astfel să verifice următoarele condiții:

1) clauza contractuală să nu fie fost negociată:

2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

În prezenta cauză, în legătură cu clauzele prevăzute de art. 4.3 din condițiile speciale, art. 4.2. si 4.3. din condițiile generale condițiile dezechilibrului semnificativ, respectiv a nerespectării cerinței bunei credințe nu sunt îndeplinite.

Prin clauzele menționate instituția de creditare nu și-a rezervat dreptul de a modifica unilateral clauzele contractuale, ci aceste clauze prevăd condițiile și criteriile de variație a dobânzii.

Apelanții reclamanți au avut posibilitatea reală să ia cunoștință de aceste condiții contractuale la data semnării contractului, iar clauzele contractuale analizate nu dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.

De asemenea, criteriul de variație a dobânzii este prevăzut în contract și este unul obiectiv, ce permite apelanților reclamanți să evalueze consecințele economice ale obligațiilor asumate de la încheierea contractului.

În speță clauzele contestate se integrează în ansamblul obligațional asigurat de pârâtă, fără să creeze vreun dezechilibru semnificativ, în raport de obiectul negociat al contractului.

Clauzele contestate sunt clare, fără echivoc, exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, pentru înțelegerea lor nefiind necesare cunoștințe de specialitate, în acord cu prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, reaua credință a pârâtei nu este dovedită.

Prin urmare, Curtea a reținut că nu se poate reține îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a se reține caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 4.3 din condițiile speciale, art. 4.2. si 4.3. din condițiile generale, soluția primei instanțe cu privire la acest aspect impunându-se a fi schimbată.

A apreciat Curtea că și soluția pronunțată cu privire la clauza prevăzută de art. 4.4 din condițiile speciale este greșită, impunându-se a fi schimbată.

Clauza menționată nu dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, ci acesta este executat în condițiile convenite de părți la încheierea contractului.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că această clauză ar obliga consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

Instituirea unor astfel de clauze constituie o măsură adecvată de protecție a băncii în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile contractuale asumate.

Condițiile dezechilibrului contractului și a lipsei bunei credințe prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000 nu sunt îndeplinite, astfel încât nu se poate reține caracterul abuziv al acestei clauze.

Având în vedere că nu se poate reține caracterul abuziv și nulitatea clauzelor prevăzute de art. 4.3, art. 4.4 din condițiile speciale, art. 4.2. si 4.3. din condițiile generale, cererea reclamanților de restituire a sumelor percepute în temeiul clauzelor pretins abuzive este neîntemeiată.

În legătură cu clauza prevăzută în art. 5.1 lit. b) din Condițiile speciale, conform căreia împrumutatului i se percepe un comision de acordare de 1.750 CHF, reprezentând 2% din valoarea totală a creditului plătibil integral la data semnării contractului sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul acordat, tribunalul a apreciat că această clauză creează un dezechilibru între cele două părți, pentru acest comision nu există o contraprestație a băncii.

Curtea a reținut că și această soluție a tribunalului este greșită.

Apelanții reclamanți nu au făcut dovada susținerilor din cererea de chemare în judecată, respectiv că au fost exercitate constrângeri asupra acestora pentru a plăti acest comision, respectiv că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține caracterul abuziv al acestei clauze.

În opinia Curții, însăși denumirea comisionului relevă, fără echivoc, rațiunea perceperii acestuia, respectiv acordarea creditului, activitate cu un caracter complex, vizând diferite costuri și resurse implicate de bancă, astfel încât perceperea unui atare comision este justificată.

Pe de altă parte, legislația din materia drepturilor consumatorului nu impune profesionistului să procedeze la o adevărată dare de seamă cu privire la toate activitățile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat, precum cel de acordare a creditului, ceea ce ar conduce la includerea în contractele de credit a unor aspecte nerelevante din perspectiva consumatorului. Acesta din urmă trebuie să ia cunoștință, la un nivel mai general, de motivul perceperii unor anumite comisioane, neputându-se impune profesioniștilor să redea, în concret, toate activitățile prestate în cadrul serviciului de acordare credit.

Prin urmare, în opinia Curții, pentru ca acest comision să aibă caracter clar și pentru ca un consumator să înțeleagă rațiunea perceperii acestuia nu este necesară detalierea activităților întreprinse de bancă, ci doar denumirea serviciului prestat, și anume acordarea creditului.

Consumatorul este în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care rezultă din această clauză chiar de la încheierea contractului.

Pe cale de consecință, Curtea a reținut că sumele percepute de către pârâtă cu titlu de comision de acordare sunt aferente unor servicii prestate de bancă, iar rațiunea perceperii acestuia rezultă din chiar denumirea comisionului, ce include operațiuni și costuri diverse.

Clauza este clară și din perspectiva modalității de calcul. Au fost indicate în contract procentul de comision, precum și baza de calcul.

Prin urmare, în raport de criticile formulate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, Curtea a apreciat că nu are caracter abuziv clauza prevăzută de art. 5.1 lit. b) din condițiile speciale. Prin urmare, apar ca neîntemeiate și cererea accesorie de obligare a pârâtelor să restituie reclamanților suma de 1750 CHF echivalentul în RON 7259,17 RON, reprezentând comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării sumei nedatorate și până la achitarea debitului de către pârâte

Cu privire la clauza prevăzută de art. 5.1 lit. c) din condițiile speciale privind comisionul de rambursare anticipată, Curtea a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 66-68 din O.U.G. nr. 50/2010, conform art. 95 din același act normativ. Potrivit dispozițiilor legale menționate, consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit. Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate. În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri:

a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;

b) contractul de credit este acordat sub forma "descoperitului de cont";

c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.

Aceste prevederi legale se aplică și contractelor în curs de derulare, potrivit art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010.

Având în vedere că până la data intrării în vigoare a prevederilor art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 prevederile art. 5.1 lit. c) din contract nu au produs efecte, iar ulterior acestui moment, în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată își produc efectele în mod direct prevederile art. 66-68 din O.U.G. nr. 50/2010, Curtea a apreciat că nu se impune constatarea caracterului abuziv al art. 5.1 lit. c) din condițiile speciale ale contractului.

Cu privire la clauzele prevăzute de art. 8.5, art. 8.15, art. 8.16 din condițiile speciale ale contractului de credit, privind declararea scadenței anticipate, Curtea a apreciat că motivele de apel invocate de apelantele pârâte sunt neîntemeiate.

Declararea scadenței anticipate a obligației de plată anterior termenului contractual are valoarea unei rezoluțiuni, însă rezoluțiunea contractului sinalagmatic este incidentă în cazul neexecutării obligațiilor esențiale născute din respectivul contract .

Clauza prevăzută de art. 8.5 prevede declararea scadenței anticipate a creditului independent de orice culpă a împrumutatului în legătură cu obligațiile asumate prin contractul supus analizei, iar expresiile din cuprinsul art. 8.15 și art. 8.16 precum " neîndeplinirea oricărei alte obligații ", "apariția oricărui caz de culpă" se pot referi atât la obligații esențiale, cât și neesențiale, având caracter ambiguu.

Prin formulările evazive si nedefinite care, potrivit contractului, sunt lăsate spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii, aceasta poate interveni în derularea contractului, riscul contractului fiind exclusiv în sarcina consumatorului.

Nu sunt prevăzute în contract criterii obiective pe baza cărora banca să declare scadența anticipată a creditului, fiind prevăzut un drept exclusiv și discreționar în favoarea pârâtei, ce contravine echilibrului contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.

Aceste clauze nu au făcut obiectul negocierii, iar dezechilibrul între drepturile și obligațiile părților este semnificativ și creat în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

În consecință, Curtea a apreciat că soluția pronunțată de prima instanță cu privire la aceste clauze este legală și temeinică.

Împotriva deciziei civile nr. 2032/A din 14 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a Civilă au declarat recurs pârâtele C. S.A. și D. S.A..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În temeiul motivului de recurs prevăzut in art. 488 pct. 6 C. proc. civ. care vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficienta (superficiala), motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurentele arată că în concret, instanța de apel nu a analizat cele trei conditii cerute de Legea 193/2000 ce trebuie indeplinite pentru a putea dispune anularea unei clauze contractuale.

In prezenta cauza, nici in fond si nici in faza apelului, nu au fost administrate probe care sa conducă la răsturnarea prezumției ce operează in favoarea profesionistului si anume ca acesta a acționat cu convigerea intima ca urmează sa intrepreprinda acțiuni drepte si oneste.

Totodată, nici in ceea ce privește condiția nenegocierii clauzelor presupus a fi abuzive, arată că ca instanța de apel nu a furnizat vreo motivare, aceasta condiție nefiind practic analizata sub nicio forma de către Curtea de apel

Or, in lipsa unei motivări corespunzătoare, instanța de control judiciar nu poate verifica raționamentul avut in vedere de instanța a cărei hotărâre este atacata pentru a putea confirma sau infirma argumentele reținute de aceasta.

Singura fraza in legătura cu negocierea clauzelor declarate nule, este in finele paragrafelor care analizează practic nelegalitatea acestor clauze, instanța de apel rezumandu-se a constata ca « aceste clazuze nu au făcut obiectul negocierii, iar dezechilibrul intre drepturle si obligațiile pârtilor este semnificativ si creat in detrimentul consumatorului » .

Insa, tocmai pentru a oferi părtii o garantie impotriva arbitrariul judecătoresc, hotărârea trebuia sa cuprindă o expunere, chiar si succinta, dar suficient de clara, convingătoare si pertinent argumentata.

In ceea ce privește posibilitatea reala de negociere a unui contract cu clauze standard-preformulate, învederează instanței de recurs faptul ca părțile au inteles sa incheie un contract de credit - specie a contractului de împrumut. Pentru majoritatea clauzelor inserate intr-un contract de credit, posibilitatea efectiva de negociere este redusa, in condițiile in care aceste prevederi contractuale, de cele mai multe ori, reprezintă o transpunere in plan contractual a unor dispoziții legale, sub stricta supraveghere a BNR.

Astfel, banca declanșează procedura de negociere prin inmanarea unei oferte de credit, care cuprinde elementele esențiale ale unui contract de credit, respectiv: a) Destinația creditului; b) moneda creditului; c) Durata creditului; d) Suma imprumutata; e) Dobânda contractuala pentru primul an; f) Dobânda contractuala, incepand cu al doilea an; g) Comisioanele; h) Garanții; i) Valabilitatea ofertei emise.

Cu privire la clauzele criticate, intimații nu au formulat obiectiuni sau o contraoferta, motiv pentru care apreciază ca a fost de acord si si-au insusit prevederile contractuale, la semnarea contractului.

In condițiile in care aceasta prevedere contractuala, nu a fost criticata din perspectiva clauzelor abuzive, nefiind declarata nula, ea continua sa producă efecte.

Clauza 8.17 reprezintă, in esența, o declarație unilaterala a imprumutatei si a codebitorului ca au citit, inteles si cel mai important, au negociat dispozițiile contractuale.

Instanța de control judiciar nu poate trece peste aceste efecte si nu le poate ignora, clauza fiind valabila, asumata de intimatii-reclamanti la încheierea contractului, prin semnare actului juridic.

De asemenea, instanța de apel nu aloca nicio fraza concreta condiției dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, analizând aceasta condiție printr-o singura fraza, comuna si pentru celelelalte conditi, respectiv a nenegocierii si a relei -credințe.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel in mod greșit a aplicat dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea 193/2000, precum si art. 1025 C. civ., reținând ca prevederile contractuale criticate creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârâtilor, contrar bunei credite, ca o consecința a lipsei de negociere;

Cu privire la existenta unui dezechilibru contractual, trebuie observat ca, in temeiul dispozițiilor art. 981 C. civ., contractul obliga la toate prestațiile implicite si interdependente, indiferent daca acestea sunt sau nu descrise.

Rugam instanța de control sa observe ca in ceea ce privește prevederea contractuala de la art. 8.5, nu poate avea un caracter abuziv, nefiind de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, intrucat declararea scadentei anticipate este consecința declarării scadentei anticipate a altor credite acordate cu aceeași banca sau cu instituții financiare care fac parte din același grup, banca fiind indreptatita sa se asigure impotriva riscului ca datoria imprumutatului sa se majoreze.

De altfel, din interpretarea per a contrario, a dispozițiilor art. 40, alin. (4), lit. c) din O.U.G. nr. 50/2010, rezulta ca si in prezent este permisa declararea scadentei anticipate a creditului in cazul in care consumatorul nu si-a indeplinit obligațiile conform altor contracte de credit incheiate cu același creditor. Pe de alta parte, argumentul întemeiat pe lipsa compensațiilor si pentru imprumutati nu poate fi primit, intrucat clauza contestata nu are un asemenea obiect.

Totodată, vechiul C. civ. (aplicabil spetei conform art. 3 din Legea 71/2011) si C. proc. civ., prevăd sancțiuni energice in cazul in care debitorul nestatornic nu isi indeplineste in mod corespunzător obligațiile contractuale, fiind decăzut din beneficiul termenului suspensiv acordat in materie contractuala (art. 1025 C. civ.) sau al termenului de gratie in vederea punerii in executare a unei hotărâri judecătorești .

Astfel potrivit art. 1025 C. civ. din 1864, "debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului când este căzut in deconfitura, sau când, cu fapta sa, a miscorat siguranțele ce prin contract dăduse creditului sau, ceea ce echivalează cu declararea soldului creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, astfel cum prevede art. 8.14 din contractul de credit."

Clauzele invocate ca fiind abuzive (art. 8.5, 8.14, 8.15) nu sunt altceva decât o aplicație speciala a articolelor menționate si nu pot fi privite ca abuzive.

De asemenea, arătă că toate obligațiile asumate de intimatii-reclamanti sunt obligații esențiale, in legătura cu utilizarea si rambursarea creditului, astfel incat este justificata sancțiunea prevăzuta de parti in contract, respectiv declararea scadentei anticipate a creditului, pentru neexecutarea oricărei obligații asumate.

Este evident faptul ca, pentru activarea clauzelor de la 8.14 si 8.15, este necesar ca imprumutatul sa nu-si fi executat una dintre obligațiile prevăzute de Capitolele VI si VII din contract. Astfel, dreptul băncii de a declara scadent anticipat creditul nu este arbitrar, ci se naște numai daca imprumutatul, in mod culpabil, nu isi indeplineste obligațiile contractuale, arătate in mod expres si enumerate limitativ la Capitolele VI si VII din contract.

Pe cale de consecința, in considerarea celor mai sus menționate, recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului, casarea in totalitate a deciziei civile nr. 2032/A/2017, trimiterea cauzei spre o noua judecata instanței de apel, precum si obligarea intimaților la plata tuturor cheltuielilor avansate de subscrisele in vederea soluționării recursului.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 28 martie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte D. (ROMANIA) S.A. și C. S.A. împotriva deciziei nr. 2032/A din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin sentința de fond au fost respinse cererile reclamanților cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prin care se stipulează obligația de plată în moneda creditului, franc elvețian - CHF, cuprinse la art. 6.1 din Condițiile speciale, respectiv art. 5.1 din Condițiile generale, să se dispună în principal convertirea în RON a contractului de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, respectiv 26 octombrie 2007, urmând ca plata creditului să se facă în continuare în RON; în subsidiar, stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul fiecărei rate la cursul CHF/RON de la data încheierii contractului, începând cu data încheierii contractului și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți, obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 43.526,54 Ron plătită in plus odată cu evoluția cursului valutar CHF - Ron, apelul formulat de apelanții reclamanți vizând soluția pronunțată de prima instanță cu privire la aceste cereri.

Prin sentința de fond au fost admise cererile reclamanților cu privire la constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit și de garanție nr. x/26.10.2007: art. 4.3 și 4.4 din condițiile speciale, art. 4.2 și 4.3 din condițiile generale, art. 5.1 lit. "b" din condițiile speciale, art. 5.1 lit. "c" din condițiile speciale, art. 8.5, 8.15 și 8.16 din condițiile speciale, au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților suma de 1.750 CHF echivalent în RON 7.259,17 RON reprezentând comision de acordare la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării sumei nedatorate și până la achitarea debitului de către pârâte, precum și a tuturor sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor abuzive, iar apelul formulat apelantele pârâte a vizat soluția pronunțată de prima instanță cu privire la cererile admise.

Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 2032/A din 14 noiembrie 2017 a respins apelul incident formulat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 7134/09.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A admis apelul principal formulat de apelantele-pârâte C. S.A, împotriva sentinței civile nr. 7134/09.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că:

A respins ca neîntemeiate cererile de constatare a caracterului abuziv și nulității absolute a clauzelor prevăzute la: art. 4.3 și 4.4 din condițiile speciale, art. 4.2, 4.3 din condițiile generale, art. 5.1 lit. b) și c) din condițiile speciale și cererile de obligare a pârâtelor să restituie reclamanților suma de 1750 CHF echivalentul în RON 7259,17 RON, reprezentând comision de acordare la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării sumei nedatorate și până la achitarea debitului de către pârâte și a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor abuzive menționate.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A obligat apelanții-reclamanți să plătească apelantelor-pârâte 243,9 RON cheltuieli de judecată.

Sub aspectul criticilor referitoare la neanalizarea celor trei condiții cerute de Legea nr. 193/2000 ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune anularea unei clauze contractuale, întemeiată pe motivarea insuficientă, se observă că instanța de apel a analizat întreaga situație de fapt existentă în dosar prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză și că s-a preocupat să verifice dacă hotărârea apelată este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Această analiză a cuprins în concret datele particulare prezentate în raport de circumstanțele cauzei, statuările instanței de apel cu privire la inaplicabilitatea în speță a art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 fiind corecte.

Astfel, la momentul încheierii contractului de credit - 26 octombrie 2007 - art. 4 din Legea nr. 193/2000 avea următoarea formă:

Arz. 4 - (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu conmumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale caluzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor acestei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele contractuale considerate ca fiind abuzive.

Prin urmare, clauzele contestate de către reclamanți au fost analizate din perspectiva art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000.

Caracterul nenegociat al acestor clauze a fost corect reținut de către instanța de apel.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv"

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000 "dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că în materia protecției consumatorilor, clauzele standard preformulate sunt prezumate a fi nenegociate, până la dovedirea contrariului de către profesionist.

Ori, în cauză, instanța de apel a reținut că recurentele nu au dovedit caracterul negociat al acestor clauze, neputând fi asimilată unei operațiuni de negociere simpla existență a unor proceduri interne de negociere ori a unor diferențe de formulare a acestora în cadrul contractului de credit.

Așadar, instanța de control judiciar, constatând că recurentele nu au făcut dovada caracterului negociat al clauzelor pretins abuzive, a apreciat în mod corect că este îndeplinită condiția nenegociat la clauzelor contractuale.

Raportat la cele amintite, susținerea recurentelor vizând nelegalitatea deciziei atacate și invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apar ca nefondate.

În ceea ce privește criticile apreciate de Înalta Curte ca subsumându-se motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel și care supun dezbaterii aspectele referitoare la clauzele prevăzute la art. 8.5, art. 8.15, art. 8.16 din condițiile speciale ale contractului de credit, în aceeași manieră prezentată și în fața instanței de apel, se reține că, aceste clauze nu au făcut obiectul negocierii, iar dezechilibrul între drepturile și obligațiile părților este semnificativ și creat în detrimentul consumatorului, nefiind respectată buna-credință.

Clauza asumată de părți la punctul 8.5 al Contractului, potrivit căreia "Creditorul va avea dreptul să declare exigibil anticipat creditul ca fiind scadent și rambursabil imediat, împreună cu dobânda aferentă și toate celelalte cheltuieli datorate Creditorului, fără a fi necesară îndeplinirea unei alte formalități, și în cazul în care orice alte credite acordate de Creditor sau de alte instituții financiare care fac parte din Grupul Creditorului sunt declarate exigibile anticipat, în condițiile stabilite în respectivele contracte de credit".

Prevederile enumerate mai sus trebuie analizate în coroborare cu celelalte clauze contractuale, care sancționează atitudinea culpabilă a consumatorului, respectiv clauzele prevăzute de art. 8.15 și 8.16 din contractul de credit. Interpretând în bloc prevederile menționate, Înalta Curte constată că acestea produc efecte independent de orice culpă a consumatorului.

În mod corect se reține că Banca își rezervă un drept discreționar de a declara exigibile anticipat obligațiile ce decurg din contract, de vreme ce această posibilitate este lăsată la aprecierea exclusivă a Băncii, nefiind prevăzute în contract criterii obiective pe baza cărora să fie declarată scadența aticipată a creditului.

Interpretarea corectă a clauzelor contestate este cea sistematică, astfel cum este stabilit prin art. 1.267 C. civ., una prin cealaltă, oferind posibilitatea producerii efectelor juridice oricăreia dintre acestea. În acest sens, trebuie să avem în vedere elementele de legătură dintre aceste prevederi sau elementele comune care definesc "ansamblul" acestora, astfel că o corectă interpretare se poate face doar prin analizarea tuturor clauzelor prevăzute de Capitolul VIII din contractul de credit. Interpretând în bloc prevederile menționate se reține că acestea au caracter ambiguu și vor produce efecte independent de condiția culpei consumatorilor, ceea ce transferă riscul contractului exclusiv în sarcina comsumatorului.

Înalta Curte constat că formulările cuprinse în convenția de credit precum: conform altei convenții încheiate de împrumutat cu banca sau alte instituții financiare/de credit, situații neprevăzute, în opinia băncii să devină improbabil, garantat necorespunzător, nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze.

În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.

Pentru a nu fi abuzive aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv întemeiat așa cum s-a argumentat mai sus, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificare legalității unei astfel de măsuri.

Nu sunt fondate criticile recurentelor referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 1025 C. civ. și art. 40 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 50/2010, transpuse în clauzele criticate.

Aceste dispoziții nu înlătură dezechilibrul semnificativ, care se naște din obligația de a rambursa anticipat întreaga sumă, deși în contractul pentru care s-a declarat scadența anticipată obligațiile sunt respectate întocmai de către consumator.

Pentru toate considerent