ÎCCJ, Decizia nr. 109/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1478 din 5 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 1918 din 24 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a reținut, în esență, considerentele arătate în continuare.

Revizuentul pretinde că Decizia civilă nr. 1918 din 24 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, este contradictorie cu următoarele hotărâri pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale: nr. 900 din 8 iunie 2015 din Dosarul nr. x/2015, nr. 693 din 8 aprilie 2014 din Dosarul nr. x/2013, nr. 2928 din 26 noiembrie 2013 din Dosarul nr. x/2013, nr. 1915 din 6 iunie 2013, nr. 1320 din 19 martie 2013 din Dosarul nr. x/2012 și cu Hotărârea nr. 4104 din 19 decembrie 2012 din Dosarul nr. x/2012.

Înalta Curte constată că hotărârile judecătorești indicate de revizuent au fost pronunțate în cauze diferite, care au același obiect, dar părți diferite, nefiind îndeplinită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză).

În realitate, revizuentul invocă practica neunitară a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în timp ce, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, adică trebuie reținută tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat.

Condiția ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină nu este îndeplinită, când hotărârile contradictorii au fost pronunțate în "cauze similare", după cum se arată prin însăși cererea de revizuire.

Chestiunea relevată prin cererea de revizuire reprezintă o problemă de practică neunitară a instanței, care nu poate fi rezolvată pe această cale procedurală, aleasă de revizuent, nefiind îndeplinite astfel condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., expunând criticile arătate în continuare.

În esență, recurentul susține că hotărârea instanței de revizuire este nelegală, întrucât se reține că nu există identitate de părți, folosind noțiunea în sensul strict al normei civile, fără a se raporta la norma de dreptul muncii aplicabilă în speță, conform căreia toți reclamanții din cauzele invocate au calitatea de salariați ai pârâtei B. SA, aflați în situații identice.

Se mai arată că, prin hotărârea pronunțată în revizuire, salariații aflați în situații identice, care au desfășurat aceeași activitate în aceleași condiții de muncă, risc profesional și responsabilitate, având același regim de salarizare, pot avea regimuri diferite sub aspectul grupei de muncă.

Totodată, se afirmă că intimata a recunoscut discriminarea invocată, astfel că, în cauză, era necesar a se face aplicarea principiului nediscriminării, iar practica neunitară a instanțelor, nefiind sancționată, creează situații confuze, ce țin de arbitrariu și nu de rigoare și profesionalism.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 23 aprilie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 21 mai 2018.

În esență, criticile formulate de recurent sunt analizate din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de revizuire prin care a fost analizată admisibilitatea cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se urmărește respectarea principiului autorității de lucru judecat.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

În deplin acord cu instanța de revizuire, se constată că hotărârile potrivnice în opinia revizuentului au fost pronunțate în cauze în care nu există identitate de părți, iar, prin criticile formulate în recurs, nu sunt combătute aspectele reținute sub acest aspect în hotărârea atacată.

De altfel, chiar recurentul admite prin susținerile din recurs că nu există identitate de părți în litigiile în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice în opinia sa, însă tinde să obțină o rejudecare a cauzei în sensul recunoașterii dreptului său subiectiv privind recunoașterea muncii prestate în grupa I de muncă.

În condițiile în care, potrivit dispozițiilor procedurale ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", ține de esența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. faptul ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite, în privința cărora să existe tripla identitate - părți, cauză, obiect - pentru a putea fi examinată respectarea autorității de lucru judecat.

În cauza de față, însă, nu se verifică existența triplei identități din perspectiva părților din litigiile în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice.

Astfel fiind, instanța de revizuire a procedat în litera și în spiritul dispozițiilor procedurale, întrucât, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu avea competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, deoarece scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

Faptul că problema de drept invocată de recurentul-revizuent referitoare la încadrarea în grupa I de muncă a unor persoane care și-au desfășurat activitatea în condiții identice a primit o dezlegare diferită prin diverse hotărâri judecătorești în privința cărora nu există tripla identitate pentru a se verifica respectarea principiului autorității de lucru judecat reprezintă o situație de jurisprudență neunitară al cărei remediu nu îl constituie însă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1478 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2018.

Procesat de GGC - GV