ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1090/2019

HOTĂRÂRE

17.05.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1090/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 17 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Călărași, secția I civilă reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să se dispună obligarea pârâților la plata de diferențe salariale calculate pe baza VRS de 405 RON pentru perioada 12 aprilie 2014 - 01 decembrie 2015 și pe baza VRS de 445,5 pentru perioada 01 decembrie 2015 - 01 octombrie 2016, sume actualizate cu inflația și acordarea dobânzii legale.

În motivarea cererii reclamanții au învederat, în esență, că exercită funcția de procurori în cadrul DIICOT, iar pe perioada 12 aprilie 2014 - 01 octombrie 2016 li s-au plătit drepturi salariale mai mici decât cele cuvenite, acestea din urmă trebuind a fi determinate prin utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv, 445,5 RON cu începere din 01 decembrie 2015.

Tribunalul Călărași, prin încheierea din data de 5 februarie 2019 secția Civilă, a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanta B. de cererea formulată de ceilalți reclamanți, cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. de dosar x/2019

Prin sentința civilă nr. 101 din 05 februarie 2019 Tribunalul Călărași a admis excepția de necompetență teritorială invocată, din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a constatat că domiciliul reclamantei B. se află în orașul Focșani, județul Vrancea și, aplicând prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, a considerat că revine Tribunalului Vrancea competența teritorială de soluționare a cererii.

Ca urmare a acestei măsuri cauza a fost înregistrată la data de 07 martie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, care, la termenul din 8 aprilie 2019, a invocat excepția necompetenței sale teritoriale.

Prin sentința nr. 133 din 8 aprilie 2019, Tribunalul Vrancea, secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM-STRUCTURA CENTRALĂ, pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, în favoarea Tribunalului Călărași.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vrancea și Tribunalul Călărași.

A înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță a reținut, în esență, că reclamanta din cauza de față este îndreptățită să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalți 7 reclamanți la Tribunalul Călărași, dat fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, o parte dintre reclamanți având domiciliul și locul de muncă în circumscripția acestei instanțe, astfel că, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, Tribunalul Călărași devine instanță competentă teritorial pentru soluționarea cererii formulată de reclamanta din cauza de față.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Călărași este instanța competentă teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele se vor arăta în continuare.

În materia conflictelor de muncă, competența teritorială a instanțelor este reglementată de norme cu caracter imperativ.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru fiecare dintre reclamanți.

Cererea fiecărui reclamant împotriva pârâților este una principală, dat fiind faptul că fiecare reclamant urmărește valorificarea unui drept propriu împotriva acelorași pârâți, solicitându-se drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare, astfel că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 59 C. proc. civ. care reglementează coparticiparea procesuală activă.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Reglementările din materia conflictelor de muncă la care s-a făcut anterior referire sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura acestuia accesul la o instanță aflată în proximitatea domiciliului, sau după caz, a locului său de muncă.

În conformitate cu art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, aceste dispoziții aplicându-se în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor conform alin. (3) al aceluiași text de lege.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, a statuat în sensul că noțiunea de judecător din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește sens numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Reclamanta, având funcția de funcția de procuror în cadrul DIICOT, a sesizat Tribunalul Călărași, ca instanță de același grad cu cea în mod normal competentă, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate, exercitându-și dreptul de opțiune în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.