ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a Conflicte de Mmncă și Asigurări Sociale sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Ministerul Finanțelor Publice, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

La termenul de judecată din 1 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a Conflicte de Mmncă și Asigurări Sociale a dispus disjungerea acțiunii formulate de reclamanta J. și formarea dosarului nr. x/2018

La același termen, verificându-și competența potrivit art. 131 C. proc. civ., instanța inițial sesizată a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, pe care a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj prin sentința civilă nr. 6951 din 1 octombrie 2018.

Pentru a hotărî astfel, instanța inițial sesizată, constatând că reclamanta J. are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, iar la data promovării acțiunii locul său de muncă se afla tot în județul Cluj, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, a reținut incidența art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit căruia "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În considerarea celor anterior expuse, Tribunalul București a înlăturat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., făcând trimitere și la decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul specializat în soluționarea recursului în interesul legii, care a statuat că "sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță."

Urmare a declinării, la 20 noiembrie 2018 litigiul a fost înregistrat sub același număr de dosar pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță care, prin sentința civilă nr. 421/2019 din 21 februarie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a Conflicte de Mmncă și Asigurări Sociale și, constatând ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța de declinare a reținut că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, coroborate cu cele ale art. 116 C. proc. civ. rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Totodată, Tribunalul Cluj a notat că reclamanta, prin promovarea acțiunii pe rolul Tribunalului București, a învestit această instanță cu soluționarea cererii sale, astfel că, din perspectiva dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., manifestarea acesteia de voință în sensul alegerii instanței competente s-a produs, iar efectele irevocabile ale acestei alegeri nu mai pot fi anihilate.

Față de cele ce preced, având în vedere că excepția de necompetență teritorială este de ordine publică și poate fi invocată în orice fază a procesului, chiar și din oficiu, precum și faptul că dispozițiile legale cu privire la competența teritorială au un caracter imperativ și nu pot fi înlăturate prin acordul sau achiesarea părților, Tribunalul Cluj s-a considerat necompetent din punct de vedere teritorial în soluționarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 martie 2019.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând îndeplinirea cerințelor acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, instanța supremă constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Cluj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Verificarea actelor dosarului relevă indubitabil faptul că acțiunea dedusă judecății se circumscrie materiei litigiilor de muncă și că a fost promovată de un consorțiu procesual activ format din mai mulți reclamanți, între care și J., devenită reclamantă unică în dosarul pendinte ca și consecință a disjungerii cererii sale din acțiunea inițială.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Înalta Curte reține, însă, că în speță atât competența materială, cât și cea teritorială sunt reglemetate de norme speciale în materia conflictelor de muncă.

Astfel, potrivit art. 269 alin. (1), (2) și (3) Codul muncii:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți."

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din aceeași lege, "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.."

În conformitate cu dispozițiile art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

În speță, domiciliul unuia dintre reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea litigiului se află în circumscripția Tribunalului București.

Raportând situația de fapt anterior expusă la textele legale precitate, instanța supremă constată că în speță sunt îndeplinite condițiile evocate, în contextul în care drepturile bănești pretinse de reclamanți angajatorului se întemeiază pe aceeași cauză juridică, chiar dacă raporturile de muncă sunt distincte, dar situația juridică este similară, existând o strânsă legătură între drepturile reclamanților din acțiunea civilă inițială, în sensul impus de art. 58 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte impune concluzia că, raportat la prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul București, secția VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost legal învestit, fiind competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, inclusiv în ce o privește pe reclamanta J., mai ales că în caz de disjungere instanța de judecată inițial investită rămânea competentă să soluționeze pretențiile formulate și de acest reclamant.

De asemenea, instanța supremă constată că, raportat la natura și cauza drepturilor pretinse de reclamanți, sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, operând astfel prorogarea de competență pentru reclamanții care nu au domiciliul în raza instanței sesizate.

Faptul că, ulterior legalei sale învestiri, Tribunalul București a dispus măsura disjungerii cererilor nu este de natură să înlăture prorogarea de competență, cu consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, măsura disjungerii răspunzând dezideratului unei mai bune administrări a justiției, dar de către aceeași instanță devenită competentă pentru toți reclamanții din litisconsorțiu, ca urmare a prorogării de competență.

În egală măsură, la determinarea competenței teritoriale prezintă relevanță și dispozițiile art. 127 C. proc. civ., în limitele în care Curtea Constituțională a apreciat asupra constituționalității acestora.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018 a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

Raportat la cele statuate prin această decizie, conform dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitate de reclamant într-o cerere, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Or, cum în speță reclamanta deținea, în intervalul pentru care a solicitat acordarea dreptulurilor salariale, calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care are calitatea de pârât în cauză și, având în vedere că reclamanta a sesizat inițial Tribunalul București, instanță învecinată cu circumscripția Curții de Apel Constanța, opțiunea acesteia pentru o jurisdicție învecinată celei de domiciliu este un argument în plus, menit să asigure și dezideratul de imparțialitate a justiției, pentru stabiliorea competenței în favoarea Tribunalului București.

Față de aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.