Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.03.2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 898/2017

HOTĂRÂRE
24.03.2016
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 898/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția Civilă la data de 03 martie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI SUPLAC, a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea vechimii în muncă desfășurată la CAP Suplac în perioadele 1970-1977, 1981 și 1987-1988, timp în care a fost înscrisă în CAP Suplac ca membru cooperator în zootehnie și câmp. Prin sentința civilă nr. 1576/2015 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A.. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta.

Prin încheierea din ședința publică din data de 24 martie 2016, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei, constatându-se lipsa părților. Reclamanta A. a formulat recurs împotriva încheierii din ședința publică din data de 24 martie 2016. Recurenta, în motivarea recursului, arată că revine cu privire la cerere sa de recunoaștere a vechimii în muncă și că înțelege să se judece cu CASA DE PENSII MUREȘ, raportat la prevederile deciziei nr. 2/2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 279 alin. (2) din Codul muncii. Recursul nu a fost întemeiat în drept. A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) noul C. proc.

civ., raportat la art. 493 alin. (3) noul C. proc. civ. Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 martie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată va aplica acestuia sancțiunea nulității, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) noul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865. Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Înalta Curte constată că recurenta nu a invocat motive de nelegalitate cu privire la încheierea recurată, arătând cu cine înțelege să se judece în cauză. Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva încheierii din 24 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

D E C I D E Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva încheierii din 24 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-05-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1184/2016
Decizia nr. 1184/2016 Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Mureș, secția I civilă, la data de 17 martie 2015 sub nr. x/102/2015, reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 3/1977, în contradictoriu
ÎCCJ 2016-05-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2016
Decizia nr. 1616/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția
ÎCCJ 2017-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 462/2017
Decizia nr. 462/2017 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, prin decizia nr. 579/A din 20 octombrie 201
ÎCCJ 2017-01-25
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2017
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1194/2015 din 07 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de mu
ÎCCJ 2017-05-12
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1082/2018
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin încheierea din data de 14.12.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2015 în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă