ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 736/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2015, A. a formulat contestație împotriva măsurilor practicianului în insolvență B., cuprinse în adresele x/07.10.2015 și y/22.05.2015, solicitând repunerea în termenul de declarare a creanței și înscrierea în tabelul creanțelor împotriva societății debitoare C. S.R.L. cu suma de 5.906.944 RON.

Prin sentința nr. 377 din data de 17.02.2016 Tribunalul Constanța, secția a II-a Civilă a admis cererea de intervenție accesorie formulată de D.; a admis excepția decăderii contestatorului din dreptul de a contesta măsurile lichidatorului judiciar cuprinse în raportul de activitate x/18.03.2015; a respins ca tardivă contestația formulată de A..

Împotriva sentinței nr. 377 din data de 17.02.2016 Tribunalul Constanța, secția a II-a Civilă, a declarat apel A., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției decăderii contestatorului din dreptul de a contesta măsurile lichidatorului judiciar și admiterii contestației astfel cum a fost formulată.

În ședința publică din data de 26.09.2016 apelantul A. a formulat verbal cerere de recuzare a doamnei judecător E..

Prin încheierea din camera de consiliu de la 07.10.2016 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare.

Împotriva încheierii din camera de consiliu de la 07.10.2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 17.10.2016 la Curtea de Apel Constanța.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 4 și 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

La 01.02.2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din camera de consiliu de la 07.10.2016 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a doamnei judecător E. formulată de apelantul A.; a respins cererea de abținere a doamnei judecător E..

Prezentul recurs are ca obiect încheierea sus evocată.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când acestea din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Astfel se constată că legiuitorul, pentru exercitarea căii de atac împotriva încheierii de recuzare, a impus îndeplinirea cumulativă a două condiții exprese, respectiv ca recursul să fie exercitat numai de către părți, iar cea de a doua condiție să fie declarat în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii care privește fondul cauzei.

Din verificările efectuate se constată că în cadrul judecății în apel nu a fost pronunțată o hotărâre pe fondul cauzei, cauza fiind amânată și acordat termen de judecată la 13.03.2017.

De asemenea, la data soluționării recursului de față, cauza se afla în continuare pe rolul instanței de apel, fiind stabilit un nou termen de judecată la 12.06.2017.

Totodată, se constată că recurentul atacând cu recurs încheierea din data de 07.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a nesocotit dispozițiile art. 53 alin. (1) teza II C. proc. civ., formulând calea de atac înainte de soluționarea litigiului pe fond și comunicarea acestei hotărâri.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, cu respectarea condițiilor stipulate în actul normativ.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Astfel, se constată că recurentul, atacând cu recurs încheierea din data de 07.10.2016 pronunțată în soluționarea cererii de recuzare, înainte de soluționarea pe fond a cauzei a nesocotit dispozițiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel încât recursul este inadmisibil.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-creditor A. împotriva încheierii din data de 07 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2017.