ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 603/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, s-a constatat următoarele:

A fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii, în favoarea Tribunalului București.

În argumentarea soluției pronunțată asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța a reținut în esență că nu este întâlnită tripla identitate de obiect, cauză și părți pentru a se putea reține că, odată soluționată prima acțiune introdusă de reclamanta D., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, ar fi existat o autoritate de lucru judecat care să fi constituit un impediment pentru judecarea cererii de partaj formulată de reclamantul C. pe calea procedurală a contestației la executare.

Instanța a avut în vedere faptul că primul litigiu, soluționat prin sentința civilă nr. 4873 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București pronunțată în dosarul nr. x/2010, a avut ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cauza acțiunii fiind reprezentată de neîndeplinirea de către promitentul-vânzător a obligației asumate prin antecontract, de a consimți la perfectarea vânzării-cumpărării în forma autentică.

Cel de-al doilea litigiu promovat pe calea contestației la executare având ca obiect partajarea între pârâții A. și B. a imobilului situat în București, B-dul x nr. 37-39, Corp B, a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 1671R din 15 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a dispus atribuirea imobilului în discuție pârâtului A. și obligarea acestuia la plata către C. a unei sulte în cuantum de 10.739,5 Euro, în echivalent RON la data plății.

În susținerea motivelor de recurs, s-a criticat soluția de respingere a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că cele două hotărâri, respectiv sentința civilă nr. 4873 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorul 4 București și decizia civilă nr. 1671R din 15 septembrie 2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, reprezintă o anomalie care nu poate fi înlăturată decât prin anularea ultimei hotărâri.

Această anomalie conduce la imposibilitatea executării dispozitivului celor două hotărâri definitive, ceea ce nu este în interesul realizării unei stabilități în cadrul circuitului civil.

Sub acest aspect, recurentul a prezentat situația de fapt a imobilului în discuție arătând că la momentul demarării primului litigiu - dosarul nr. x/2010 - proprietarii erau A. și B., cu o cotă de 1/2 fiecare.

După soluționarea acestui litigiu, A. și D. au devenit proprietarii imobilului în discuție, cu o cotă de 1/2 fiecare, potrivit sentinței nr. 4873 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorul 4 București, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 557A din 28 mai 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Hotărârea care ține loc de act de vânzare - cumpărare reprezintă un mod de dobândire a proprietății și chiar dacă nu a fost intabulată pentru opozabilitatea terților, aceasta reprezintă un titlu de proprietate valabil.

În opinia recurentului, este greșită interpretarea Curții de Apel București în sensul că nu ar fi existat un impediment pentru judecarea cererii de partaj formulată de reclamantul C., în cel de-al doilea litigiu pe calea contestației la executare.

Practic, obiectul dedus judecății pe calea procedurală a contestației la executare îl constituia imobilul în discuție, respectiv cota de proprietate a lui B., în realizarea executării silite a creanței reclamantului C..

La data demarării celui de-al doilea litigiu - dosarul nr. x/2013 -, cota de proprietate de 1/2 nu mai aparținea lui B., debitorul lui C., ci numitei D., potrivit sentinței nr. 4873 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorul 4 București.

În opinia recurentului, indiferent de denumirea actului prin care D. și C. au înțeles să-și valorifice drepturile lor, obiectul dedus judecății îl constituie dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil având în vedere că în cel de-al doilea litigiu instanța s-a pronunțat asupra cotei de 1/2 a lui B. deși acesta nu mai era proprietar, cota de 1/2 aflându-se în patrimoniul numitei D.. Astfel, părțile din cele două litigii sunt aceleași.

Recurentul a mai susținut că a făcut dovada omisiunii discutării excepției autorității de lucru judecat, în considerentele deciziei civile nr. 1671R din 15 septembrie 2015 a Tribunalului București regăsindu-se o analiză relativă la existența și consecințele produse de sentința civilă nr. 4873 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorul 4 București, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.

În concluzie, recurentul a arătat că în primul litigiu s-au tranșat drepturile de proprietate în persoana lui A. și D., astfel că la data promovării celui de-al doilea litigiu B. nemaiavând calitatea de proprietar, acesta nu mai putea fi parte în procesul de partaj asupra unui imobil în care nu deținea nicio cotă de proprietate.

Prealabil examinării recursului, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la motivul de recurs invocat de recurent, respectiv art. 304

1

C. proc. civ., în sensul că decizia împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești ce pot fi examinate prin prisma prevederilor mai sus evocate, motiv pentru care, Înalta Curte urmează să procedeze la o examinare a legalității hotărârii atacate în condițiile prevăzute de motivul de nelegalitate al art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile recurentului vizând greșita soluție de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Cererea de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe existența de hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

În speță, se constată că, în mod corect s-a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. întrucât hotărârile indicate ca fiind potrivnice, respectiv sentința civilă nr. 4873 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorul 4 București și decizia civilă nr. 1671R din 15 septembrie 2015 a Tribunalului București, nu întrunesc cumulativ cerințele imperative impuse de textul legal invocat sub aspectul identității de obiect, cauză și părți pentru a se putea reține autoritatea de lucru judecat.

O cerere de revizuire fondată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 trebuie întotdeauna să valorifice efectul negativ al autorității de lucru judecat, conservând interdicția ca același proces, înțeles din perspectiva elementelor care îl individualizează - părți, obiect și cauză, să fie soluționat succesiv, prin hotărâri potrivnice. În acest sens revizuirea păstrează securitatea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, legea stabilind că se va anula a doua hotărâre, fiind substituită de prima, care a soluționat același proces. Așadar, cazul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi incident în cazul evocat de recurent, deoarece decizia civilă nr. 1671/R din 15 septembrie 2015 nu poate fi substituită cu sentința civilă nr. 4873 din 28 iunie 2011, pretins contradictorie, deoarece aceasta din urmă nu are aptitudinea de a răspunde obiectivului soluționării acțiunii care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al tribunalului, cele două pricini fiind diferite din perspectiva obiectului și cauzei juridice.

Cu privire la acest aspect, instanța de revizuire a făcut o corectă analiză a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, apreciind în mod corect că dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu-și găsesc aplicare în cauză, motivat de faptul că nu poate fi reținută situația potrivit căreia hotărârea pronunțată în cel de-al doilea litigiu ar fi înfrânt autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în primul litigiu.

Prin întreaga argumentare dezvoltată în cererea de recurs cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se tinde, de fapt, la o valorificare a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv a sentinței civile nr. 4873 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorul 4 București.

Or, în revizuire se valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, iar o eventuală nerespectare a principiului efectului pozitiv al puterii de lucru judecat nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2017.