ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 583/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 05.09.2012 sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul MAI - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună, în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 577.629,6 RON, TVA inclus, reprezentând diferențe pentru asigurările RCA aferente autovehiculelor ce au făcut obiectul contractelor de furnizare de produse în sistem leasing financiar nr. 34/25.06.2008, nr. 35/25.06.2008 și nr. 36/25.06.2008, precum și dobânda legală până la data plății efective, actualizate în raport cu rata inflației aplicabile la data plății, iar în subsidiar, în măsura în care nu poate fi atrasă răspunderea contractuală, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 577.629,6 RON, TVA inclus, cu care s-a îmbogățit fără justă cauză, la care se adăuga dobânda legală până la data plății efective, actualizate în raport cu rata inflației aplicabile la data plății, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 112 și urm. C. proc. civ., art. 286 și urm. din O.U.G. nr. 34/2006, contractele de leasing financiar încheiate între părți, art. 969, art. 1073 și urm. C. civ.

În ședința publică din data de 11.12.2012, tribunalul, a dispus disjungerea capătului subsidiar, având ca obiect cererea în pretenții pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, de cererea principală având ca obiect pretenții pe temeiul răspunderii civile contractuale, dispunându-se formare unui nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2012 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

La data de 25.01.2013, prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2012 al Tribunalului București.

La data de 09.01.2015 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

Prin sentința nr. 287/23.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2012 a fost admisă excepția inadmisibilității cererii și a fost respinsă cererea privind pe reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.- INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ cu sediul în București, Bd. x, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul prezentului dosar a fost reprezentat pretenții având drept temei juridic îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei, ce au fost formulate inițial ca un capăt subsidiar față de cererea principală în răspundere contractuală.

Tribunalul a apreciat că acțiunea întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză are un caracter subsidiar, iar în cauza de față raporturile dintre părți au avut la bază contractele nr. x/25.06.2008, nr. y/25.06.2008 și nr. 36/25.06.2008, ceea ce a condus la faptul că, pretențiile generate de executarea acestor contracte trebuiau valorificate în acel cadru.

S-a constatat că reclamanta a introdus cererea principală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr. 1710/07.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București.

Conform evocatei decizii, tribunalul a constatat că s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că între reclamanta S.C. A. S.A. și pârâtul M.A.I. - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ s-au încheiat 3 contracte de furnizare de produse în leasing financiar nr. 34/25.06.2008, nr. 35/25.06.2008 și nr. 36/25.06.2008, iar pretențiile reclamantei în sumă de 577.629,6 RON, reprezentând diferențe pentru asigurările RCA aferente autovehiculelor ce au făcut obiectul contractelor de furnizare de produse în sistem leasing financiar nr. 34/25.06.2008, nr. 35/25.06.2008 și nr. 36/25.06.2008, au fost întemeiate pe răspundere contractuală și găsite întemeiate.

În cadrul considerentelor deciziei s-a reținut că reclamanta avea obligația contractuală de a înștiința pârâta cu privire la modificarea unei componente a prețului contractului (în această categorie intrând și tarifele RCA), iar nerespectarea acestei proceduri era imputabilă reclamantei care astfel nu putea trage foloase din invocarea propriei culpe.

Faptul că cererea în răspundere contractuală a fost respinsă nu deschidea reclamantei în cauza de față dreptul la formularea unei acțiuni în baza pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, pretențiile respective fiind calificate și tranșate irevocabil în cadrul primei cereri.

Drept consecință, în raport de caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză și aspectele reținute anterior, instanța a admis excepția inadmisibilității prezentei cereri.

Împotriva hotărârii nr. 287/23.01.2015 a formulat apel reclamanta A. S.A. prin care a solicitat admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii apelate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 a solicitat instanței, în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 577.629,6 RON, TVA inclus, reprezentând diferențe pentru asigurările RCA aferente autovehiculelor ce au făcut obiectul contractelor de furnizare de produse în sistem leasing financiar nr. 34/25.06.2008, nr. 35/25.06.2008 și nr. 36/25.06.2008, precum și dobânda legală până la data plății efective, actualizate în raport cu rata inflației aplicabile la data plății, iar, în subsidiar, în măsura în care nu poate fi atrasă răspunderea contractuală, obligarea pârâtului la plata sumei de 577.629,6 RON, TVA inclus, cu care s-a îmbogățit fără justă cauză, la care se adaugă dobânda legală până la data plații efective, actualizate în raport cu rata inflației aplicabile la data plății.

Prin sentința civilă nr. 730/01.02.2013, acțiunea întemeiată pe răspundere contractuală a fost respinsă ca neîntemeiată, hotărârea rămânând definitivă prin decizia civilă nr. 1710/07.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, care a respins apelul ca nefondat.

Apelanta a susținut în esență admisibilitatea acțiunii în raport de datele concrete ale cauzei și înscrisurile aflate la dosarul cauzei, invocând și decizia civilă nr. 2244/13.06.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis posibilitatea formulării unei acțiuni întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză după ce, în prealabil, o altă acțiune având drept scop valorificarea acelorași pretenții a fost respinsă irevocabil. În sensul celor arătate, apelanta expune pe larg argumente în favoarea admiterii unei astfel de acțiuni.

Prin decizia civilă nr. 421/A din 09 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a pronunța această deciziei, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe reiterând decizia civilă nr. 1710/07.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, potrivit căreia s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că raporturile juridice dintre părți sunt de natură contractuală, fiind întemeiate pe trei contracte de leasing nr. 34, 35 și 36 din data de 25.06.2008.

Astfel, instanța de apel a statuat că, pretențiile cerute de reclamantă se întemeiază pe răspunderea de natură contractuală, astfel încât mijlocul juridic de realizare a acestora este acțiunea în răspundere contractuală, acțiune care a fost respinsă ca neîntemeiată și nu pentru motivul lipsei raporturilor contractuale dintre părți.

S-a avut în vedere că prezenta acțiune bazată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză are un caracter subsidiar în sensul că poate fi promovată în lipsa oricărui mijloc juridic de realizare a pretențiilor solicitate prin cerere, adică în cazul în care, potrivit legii, reclamanta nu are la îndemână pentru realizarea pretențiilor sale nici o acțiune întemeiată pe un alt temei juridic decât principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Or, acțiunea întemeiată pe răspunderea contractuală a intimatei pârâte M.A.I. -Inspectoratul General al Politiei de Frontieră a fost exercitată de către reclamanta A. S.A. în dosarul nr. x/2012, fiind considerată posibilă, chiar dacă a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta neputând benefica în aceste condiții de acțiunea bazată pe îmbogățirea fără justă cauză.

De asemenea, instanța de apel a respins susținerea apelantei în sensul că acțiunea ar fi admisibilă deoarece, în situația respingerii acțiunii în răspundere contractuală, nu mai are la îndemână alt mijloc procedural de recuperare a prejudiciului. Aceasta deoarece prin caracterul subsidiar al acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză nu se înțelege că, în condițiile epuizării altor căi puse la dispoziție de lege părții pentru realizarea pretențiilor, partea ar putea recurge la această acțiune. Caracterul subsidiar al acțiunii întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză se referă la situația în care partea nu are la îndemână, potrivit legii, nici un alt mijloc procedural de realizare a pretențiilor sale.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanta A. S.A. a declarat recurs prin care a criticat soluția din apel pentru nelegalitate, reproșând menținerea sentinței tribunalului în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, precum și motivarea dată în soluția adoptată, respectiv că nu are deschisă calea acțiunii în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză, dat fiind că pretențiile au fost tranșate irevocabil în cadrul primei cereri care a format obiectul dosarului nr. x/2012

În motivarea recursului, recurenta arată, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute pentru promovarea unei asemenea cereri, așa cum s-a statuat în doctrina și jurisprudența relevantă în materie, sens în care enumeră condițiile cerute pentru nașterea unui raport obligațional de restituire a îmbogățirii pentru justă cauză.

În continuare, recurenta expune condițiile cerute în promovarea unei asemenea acțiuni din perspectiva datelor concrete ale prezentei spețe, arătând că a avut loc mărirea patrimoniului pârâtului, micșorarea patrimoniului societății pârâte și că există legătură între mărirea patrimoniului pârâtului și micșorarea patrimoniului său, în absența unei cauze legitime, ceea ce înseamnă un dezechilibru patrimonial produs între părțile din litigiu și inexistența oricărui mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de către societatea reclamantă.

În opinia recurentei, faptul că i-a fost respinsă acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 deschide calea valorificării pretențiilor sale prin intermediul capătului de cerere formulat în subsidiar întemeiat pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.

În susținerea recursului, recurenta invocă decizia nr. 2244/13.062014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a dat posibilitatea formulării unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, după ce în prealabil o altă acțiune având drept scop valorificarea acelorași pretenții care au fost respinse irevocabil, sens în care citează din considerentele evocatei decizii.

În drept, recurenta indică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. statuează trei ipoteze distincte, prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză privind încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima având ca premisă interpretarea eronată a unei norme juridice.

Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze, încălcarea unei norme de drept substanțial, trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale. Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze, interpretarea eronată a unei norme juridice, trebuie ca instanța recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege.

Prin criticile aduse de recurentă, rezultă că aceasta reproșează instanței de apel interpretarea greșită a îmbogățirii fără justă cauză.

În doctrină, îmbogățirea fără justă cauză este definită ca fiind faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. O asemenea definiție este astăzi susținută de prevederile art. 1345 C. civ. 2009 care enumeră și condițiile îmbogățirii fără justă cauză. Acest fapt juridic generează un raport juridic în conținutul căruia se regăsește obligația celui ce și-a sporit patrimoniul de a restitui celui al cărui patrimoniu a fost diminuat valoarea cu care s-a îmbogățit, care, dacă nu este executată de bună voie, deschide calea acțiunii actio de in rem verso.

În cauză, în mod corect și legal, instanța de apel a avut în vedere decizia civilă nr. 1710/07.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, potrivit căreia s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că raporturile juridice dintre părți sunt de natură contractuală, fiind întemeiate pe trei contracte de leasing nr. 34, 35 și 36 din data de 25.06.2008. Așa fiind, pretențiile solicitate de reclamantă se întemeiază pe răspunderea de natură contractuală pot fi valorificate prin mijlocul juridic de realizare a acestora prin acțiunea în răspundere contractuală.

În cauză, după cum se poate constata, această acțiune a fost demarată, a format obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului București și a fost respinsă ca neîntemeiată, dar nu pentru motivul lipsei raporturilor contractuale dintre părți, ci pentru că s-a considerat că reclamanta nu și-a justificat temeinicia pretențiilor întrucât a operat o modificare a condițiilor contractuale fără înștiințarea cocontractantului conform procedurii agreate de părți.

Prezenta acțiune bazată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză are un caracter subsidiar în sensul că poate fi promovată în lipsa oricărui mijloc juridic de realizare a pretențiilor solicitate prin cerere.

Or, caracterul subsidiar al acțiunii întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză se referă la situația în care partea nu are la îndemână, potrivit legii, nici un alt mijloc procedural de realizare a pretențiilor sale, și nu poate fi asimilat acesteia, așa cum dorește recurenta, cazul epuizării nefavorabile a căilor puse la dispoziție de lege pentru realizarea pretențiilor.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale privind îmbogățirea fără justă cauză, iar, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea A. S.A. prin Sucursala București împotriva deciziei civile nr. 421 A din 09 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M.A.I.- INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.