ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 280/2017

HOTĂRÂRE

21.02.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 280/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Ședința publică din data de 21 februarie 2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești, la 09.12.2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.350,45 RON formată din suma de 1.318,20 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații și suma de 7.032,25 RON reprezentând contravaloarea justei despăgubiri, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul pentru furnizarea serviciilor de telecomunicații nr. x din 17.09.2014 prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract (internet) în schimbul plății tarifelor agreate. Serviciile au fost instalate și furnizate pârâtei, aceasta având obligația de a achita contravaloarea acestora. Reclamanta a mai arătat că, potrivit contractului încheiat, pârâta era obligată la plata serviciilor furnizate, iar în caz de neplată la termen datora penalități de 0, 2% pe zi de întârziere și că potrivit art. 5.5 din contract, în caz de încetare a contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, pârâta este obligată să achite cu titlu de despăgubire o sumă formată din contravaloarea abonamentelor aferente perioadei cuprinse între data încetării contractului și data expirării.

Prin sentința civilă nr. 32407 (c) din 07 noiembrie 2016, Judecătoria Onești a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, reținându-se în esență, că potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul pârâtului iar în speță, sediul pârâtei este în București, sector 4 și nu sunt incidente niciuna dintre excepțiile prevăzute la art. 113 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 334 din 13 ianuarie 2017, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Onești și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. stabilește un caz de competență teritorială alternativă în favoarea instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

De asemenea, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că locul executării contractului, respectiv locul unde se prestau serviciile ce formează obiectul contractului este în municipiul Onești și a apreciat că Judecătoria Onești nu avea posibilitatea să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale întrucât fiind în prezența unui caz de competență teritorială de ordine privată, această excepție putea fi invocată exclusiv de către pârâtă prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanța competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Onești cu o acțiune în pretenții, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.350,45 RON formată din suma de 1.318,20 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații și suma de 7.032,25 RON reprezentând contravaloarea justei despăgubiri, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată, pretenții ce izvorăsc din contractul nr. x din 17.09.2014 încheiat între părți.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ. iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 3 din același cod, în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Așa fiind, Înalta Curte constată că potrivit convenției părților, locul executării contractului, respectiv furnizarea serviciilor de telecomunicații este în municipiul Onești, prin urmare, reclamanta avea posibilitatea de a introduce acțiunea la instanța de la domiciliul pârâtei sau cea a locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.

În speță, reclamanta și-a exprimat opțiunea între cele două instanțe deopotrivă competente și a introdus acțiunea la Judecătoria Onești, instanța locului executării contractului potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, este de subliniat că, în cauză, fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, însă în egală măsură dispoziția legală este aplicabilă și Judecătoriei Sectorului 4 București care la rândul său a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, astfel încât se constată că ambele instanțe în conflict, au dispus din oficiu asupra excepției.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Onești, ca fiind instanța locului executării contractului, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.