Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 278/2017

HOTĂRÂRE
21.02.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 278/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Ședința publică din data de 21 februarie 2017 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 05.08.2016 sub nr. x/2016/a1, petenta CEC BANK S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Nedelcovici Simona Cleopatra și Nedelcovici Valentina Lavinia, restituirea cauțiunii în cuantum de 1.340,10 RON, plătită de aceasta pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării silite efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. x/2016 al B.E.J. Dușu Dumitru. Prin sentința civilă nr. 12117 din 20 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Constanța, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Prin sentința civilă nr. 16085 din 07 decembrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. În motivarea acestei soluții, s-a reținut că obiectul prezentei cereri îl reprezintă restituirea cauțiunii ce a fost consemnată prin OP nr. x/06.07.2016 pentru dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Constanța, la solicitarea respectivei instanțe. S-a mai reținut că cererea de suspendare a executării silite pentru care s-a consemnat cauțiunea a fost respinsă iar recipisa de consemnare nu se află în registrul de valori aflat în depozitul Judecătoriei Sectorului 3 București, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 528 C. proc.

civ., competența de soluționare a cererii de restituire a cauțiunii revine instanței care a judecat cererea principală și anume cererea de suspendare provizorie a executării silite. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanța competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, petenta CEC BANK S.A. a solicitat, restituirea cauțiunii în cuantum de 1.340,10 RON, plătită în dosarul nr. x/2016 al acestei instanțe, pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării silite efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. x/2016 al B.E.J.

Dușu Dumitru. Conform dispozițiilor art. 528 alin. (1) C. proc. civ., "cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționată deja de o instanță ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe se vor îndrepta la acea instanță." În speță, cauțiunea consemnată de petentă cu OP nr. x din 06.07.2016 a fost depusă în vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Constanța, soluționat prin respingerea ca inadmisibilă a cererii. Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu al cererii de restituire a cauțiunii în raport cu cererea principală, competența de soluționare revine instanței care a soluționat cererea de suspendare a executării silite, instanță la dispoziția căreia a fost consemnată cauțiunea și înregistrată la registrul de valori.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că Judecătoriei Constanța îi revine competența de soluționare a cauzei, ca fiind instanța care a soluționat cererea principală având ca obiect suspendarea executării silite. Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Constanța, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 285/2017
Ședința publică din data de 21 februarie 2017 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin contestația înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Constanța, contestatoarea debitoare Cadar Dana în contradictoriu cu intimata
ÎCCJ 2018-06-05
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2460/2018
Ședința publică din data de 5 iunie 2018 Asupra conflictului negativ de competență: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București la data de 20 februarie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul Statul Român prin Ministerul Fi
ÎCCJ 2017-09-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2017
mai 2017, Judecătoria Constanța, secția Civilă a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și constatând ivit conflictul negativ de
ÎCCJ 2019-05-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2019
Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2019, pe rolul Judecătoriei Constanța, A., executor judecătoresc, a solicitat încuviințarea executării silite în cazul cererii de intervenție formulată la data de 12 martie 2019, de creditoarea
ÎCCJ 2017-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 320/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 30.05.2016 sub nr. x/2016, contestatorul Statul Român prin Mi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă