ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2017

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A. - prin SUCURSALA HUNEDOARA, în contradictoriu cu intervenientul forțat C., solicitând instanței ca, în urma parcurgerii procedurii prealabile scrise și a legalei citări a părților, respectiv, după administrarea probatoriului încuviințat, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei B. S.A. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 375.000 RON cu titlu de reparație patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial suferit ca urmare a accidentului de circulație produs în data de 22 iunie 2013, pe DN 7, în afara localității Sibot, jud. Alba, în urma căruia reclamanta a rămas cu infirmitate fizică; obligarea pârâtei B. S.A. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 53.166 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul patrimonial suferit ca urmare a accidentului de circulație, reprezentând cheltuieli medicale directe și accesorii, asistența unei alte persoane pe întreaga perioadă de recuperare medicală, precum și venitul nerealizat de la data accidentului și până în prezent, și, obligarea pârâtei B. S.A. la plata în favoarea reclamantei a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate asupra sumelor solicitate, începând cu data de 30 iulie 2014, și până la plata efectivă, în temeiul art. 36 alin. (1) și art. 37 din Normele R.C.A. aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, cu obligarea pârâtei B. S.A. la plata în favoarea reclamantei a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul prevederilor art. 453 Noul C. proc. civ., în cuantumul și specificația pe care le va dovedi până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului, conform art. 452 Noul C. proc. civ.

Prin sentința nr. 253/CA/2016, pronunțată la data de 06 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București- pentru Sucursala Hunedoara, și în consecință: a obligat pârâta să achite în favoarea reclamantei suma de 2477 RON, cu titlu de daune materiale, și suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere aferente sumelor acordate în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 30 iulie 2014 și până la achitarea sumei datorate; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în sumă de 2.565,55 RON, și a respins cererea martorului pentru rambursarea cheltuielilor de transport, sentință care a fost menținută, prin respingerea apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva acesteia, prin decizia nr. 609/2016 de la 16 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Pârâta B. S.A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) și art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și orice alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia nr. 609/2016 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței nr. 253/CA/2016 din 06 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (în soluționarea cererii reclamantei A., care este o cerere în despăgubiri cu titlul de reparație patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial suferit ca urmare a producerii unui accident de circulație (suma de 375.000 RON), și, respectiv, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul patrimonial suferit (53.166 RON), și penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi calculate asupra sumelor solicitate), decizie care are caracter definitiv de la pronunțarea sa.

Or, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

În atari condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, "efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

Astfel, hotărârilor pronunțate în apel, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Or, această ipoteză este aplicabilă și în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 16 noiembrie 2016, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

Totodată, dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, conform cărora "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Astfel, pentru toate aceste considerente și prevederi legale, Înalta Curte apreciază că formularea recursului de față încalcă principiul legalității căii de atac, în raport de prevederile art. 457 Noul C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Pentru toate aceste considerente, și, având în vedere că cererea pendinte este o cerere în pretenții de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., cu o valoare de până la 500.000 RON, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 609/2016 din 16 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.