ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 496/2018

HOTĂRÂRE

16.02.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 496/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 496/2018

Deliberând, asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 27 iunie 2017, sub nr. x/97/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și cu intervenienta C., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 451.764,49 lei, din care suma de 450.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 1.764,49 lei cu titlu de daune materiale; la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că solicită obligarea pârâtei la plata sumelor indicate pentru repararea prejudiciului produs, urmare a accidentului de circulație din data de 27 iunie 2014 în care a fost implicată, accident care a avut loc pe raza localității Făget, Județul Timiș.

În ceea ce privește competența, reclamanta a apreciat că Tribunalul Hunedoara este instanța competentă să judece material și teritorial cauza, în temeiul art. 95 C. proc. civ. raportat la art. 115 alin. (3) din același act normativ.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 C. proc. civ., O.U.G. nr. 54/2016, art. 1349, art. 1357 și art. 1381, art. 1385, art. 2199 și art. 2224 C. civ., dispozițiile C. proc. pen. și Norma nr. 23/2014.

Pârâta SC B. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, admiterea, în parte a acțiunii până la concurența sumei de 130.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 1346 din 18 octombrie 2017, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a admis excepția de necompetență materială exclusivă, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel,Tribunalul Hunedoara a reținut că, din economia dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și art. 113 alin. (1) pct. 9 din același act normativ rezultă că reclamantul are posibilitatea de a alege instanța în circumscripția căreia să se soluționeze litigiul, atât în funcție de domiciliul sau sediul pârâtului, cât și în funcție de locul săvârșirii faptei ilicite, cauzatoare de prejudicii.

A conchis această instanță că, în speță, reclamanta a înțeles să introducă acțiunea în pretenții pe rolul Tribunalului Hunedoara, în pofida faptului că pârâta SC B. SA București are sediul în București, iar accidentul de circulație cauzator de prejudicii s-a petrecut pe raza localității Făget, județul Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 9 noiembrie 2017, sub același număr unic de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1702/PI din 4 decembrie 2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Hunedoara; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

În motivarea soluției de declinare a competenței teritoriale, Tribunalul Timiș a reținut că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea acestei pârâte la plata de despăgubiri reprezentând prejudiciul produs reclamantei ca urmare a accidentului de circulație intervenit la data de 27 iunie 2014 din culpa intervenientului forțat, în calitate de asigurat al pârâtei.

Tribunalul Timiș a mai reținut că reclamanta, care domiciliază pe raza localității Orăștie, a introdus cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Deși pârâta SC B. SA nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Tribunalul Hunedoara, din oficiu, a invocat această excepție și a soluționat-o în sensul admiterii, întemeindu-se pe dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere caracterul privat al necompetenței teritoriale alternative prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Tribunalul Timiș a apreciat că Tribunalul Hunedoara nu putea invoca, din oficiu, necompetența sa teritorială astfel cum se prevede în art. 130 alin. (3) din același act normativ.

Mai mult, Tribunalul Timiș, în soluționarea excepției necompetenței teritoriale invocate,a reținut că, potrivit art. 115 alin. (3) C. proc. civ., „în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiunea directă și la instanța domiciliului său sau, după caz, a sediului său.”

În cauză, reclamanta, în calitate de victimă a accidentului rutier provocat din culpa intervenientului forțat, asigurat al pârâtei, a solicitat, în temeiul răspunderii civile obligatorii, obligarea asigurătorului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs din culpa asiguratului, astfel că aceasta,în temeiul art. 115 alin. (3) C. proc. civ., avea posibilitatea alegerii, ca instanță unde se soluționează litigiul, instanța unde domiciliază.

Or, alegerea reclamantei efectuată în baza dreptului conferit de art. 116 C. proc. civ. a fost Tribunalul Hunedoara, instanța unde aceasta își are domiciliu. Alegerea reclamantei a fost în acest sens una în acord cu competența acordată de lege.

Pentru aceste considerente raportat la obiectul și temeiul juridic al cauzei, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 115 alin. (3) coroborat cu art. 116 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara, ca instanță competentă raportat la domiciliul reclamantei.

Examinând conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, alin. (1) al acestui articol dispunând în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., pentru cererile care privesc obligații ce izvorăsc dintr-o faptă ilicită, este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Dispozițiile reglementate de art. 115 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că: „în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiunea directă și la instanța domiciliului său sau, după caz, a sediului său.”

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe competente.

Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată. Astfel, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri necompetența fiind de ordine privată.

Dispozițiile art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de necompetență, aceasta putând fi invocată diferit în funcție de forma necompetenței, respectiv de ordine publică sau de ordine privată.

Art. 130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În schimb, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței. În această situație nici chiar reclamantul, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Așadar, competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență.

Astfel, în situația în care pârâtul nu înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, instanța învestită prin cererea de chemare în judecată de reclamant rămâne competentă să judece cauza.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată,

iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în cauză pârâta, deși a formulat întâmpinare, însă nu a invocat necompetența teritorială a Tribunalului Hunedoara, nici instanța, față de dispozițiile legale mai sus redate, nu putea să invoce, din oficiu, propria necompetență și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, față de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, competența teritorială este alternativă, fiind deopotrivă competente să soluționeze pricina, în raport de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., instanța în a cărei rază teritorială se află sediul/domiciliul pârâtei ori în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul și, de asemenea, instanța în a cărei rază are domiciliul, sau după caz, sediul, terțul prejudiciat, în speță reclamanta.

În speță, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta are domiciliul în municipiul Orăștie, județul Hunedoara.

Astfel, față de obiectul acțiunii și de dispozițiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ., reclamanta a ales să sesizeze cu cererea de chemare în judecată Tribunalul Hunedoara, instanța în a cărei rază își are domiciliul.

În consecință, prin alegerea făcută de reclamantă a Tribunalului Hunedoara, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță, posibil competentă, a pierdut această prerogativă, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) din Codul de procedură.

Față de dispozițiile legale evocate și considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Hunedoara.